Prin acţiunea adresată Tribunalului Botoşani şi înregistrată la data de 10.01.2005, reclamanta B.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. E” SA Botoşani, a solicitat anularea deciziei nr. 392/10.12.2004, prin care a fost sancţionată disciplinar cu 10% pe trei luni a salariului de bază şi a indemnizaţiei de conducere, în temeiul art. 264 lit. e din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii).
Reclamanta a solicitat, în principal, înlăturarea sancţiunii disciplinare aplicată iar, în subsidiar, înlocuirea acestei sancţiuni cu cea a avertismentului.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că este angajată la pârâtă pe funcţia de şef centru relaţii cu clienţii, iar prin decizia contestată a fost sancţionată disciplinar pe motiv că nu şi-ar fi îndeplinit două dintre atribuţiile de serviciu privind o altă angajată, T. D.
A mai susţinut că decizia atacată este nelegală, că nu a semnat o fişă de serviciu care să corespundă noului post, iar fişa postului anterior şi-a încetat valabilitatea.
Reclamanta a mai arătat că sancţiunea aplicată este prea severă, fiind sancţionată doar o singură dată anterior, cu avertisment”, dar care sancţiune a fost anulată prin sentinţa pronunţată în dosarul nr. 4673/2004 a Tribunalului Botoşani; că sancţiunea aplicată este disproporţionată în raport cu gravitatea faptei şi de împrejurările în care se pretinde a fi săvârşită.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, arătând că susţinerile reclamantei privitoare la fişa postului nu corespund realităţii; că a fost numită şef centru de relaţii cu clienţii (C.R.C.) prin decizia nr. 40/28.02.2001, iar fişa postului a primit-o sub semnătură la data de 10.11.2003; că, de altfel, reclamanta recunoaşte săvârşirea abaterii pentru care a fost sancţionată, pentru neîndeplinirea sarcinilor specifice poziţiei sale – organizare, coordonare şi control a activităţii centrului; că în calitatea sa avea obligaţia să sesizeze angajatorul asupra actelor de indisciplină ale subordonaţilor.
Prin sentinţa nr. 426/2.03.2005 a Tribunalului Botoşani – secţia civilă, s-a admis acţiunea reclamantei şi s-a anulat decizia nr. 392/10.12.2004 emisă de pârâtă.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4.000.000 lei, cheltuieli de judecată şi să restituie reclamantei suma de 4.484.145 lei, reţinută din salariu ca urmare a sancţiunii aplicată prin decizia contestată.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta a fost sancţionată disciplinar cu reducerea salariului cu 10% pe 3 luni, cât şi a indemnizaţiei de conducere, în temeiul art. 264 lit. e din Codul muncii, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de organizare, coordonare şi control a activităţii subordonaţilor privind prezenţa la serviciu şi respectarea disciplinei la locul de muncă; nesesizarea conducătorului recurentei a unor acte de indisciplină a subordonaţilor, în speţă T. D., care a absentat în zilele de 7,8, şi 11 octombrie 2004; acordarea nelegală a concediului fără plată pentru această salariată.
Apreciind ca nelegală decizia contestată, instanţa de fond a făcut referire la prevederile art. 2.37 din contractul colectiv de muncă, potrivit cărora pentru rezolvarea unor situaţii personale, salariaţii au dreptul la concediu fără plată, care cumulate într-un an nu pot depăşi 30 de zile calendaristice”, şi numai în cazuri excepţionale se cere acordul atât al organizaţiei sindicale, cât şi aprobarea conducerii când durata acestor concedii poate depăşi 3o de zile, aşa cum se prevede în alin. 2 al aceluiaşi text, ceea ce, în speţă, nu este cazul, instanţa de fond apreciind că pârâta a făcut în mod greşit o astfel de încadrare a situaţiei de fapt.
În considerentele sus-menţionatei sentinţe se mai reţine că nici susţinerea pârâtei în sensul că reclamanta a acordat nelegal concediu fără plată subordonatei sale nu este pertinentă faţă de prevederile art. 5.1.3 din Regulamentul intern; că potrivit art. 5.1.4 din acelaşi regulament învoirea salariaţilor de către conducerea fiecărei subunităţi este permisă numai în situaţii deosebite ivite în viaţa acestora, cu distribuirea preciză a sarcinilor către ceilalţi membri ai colectivului de muncă”.
S-a reţinut, de asemenea, că cererea de concediu fără plată a salariatei T. D. este justificată de o situaţie deosebită şi, mai mult, din cererea de încetare a contractului de muncă în temeiul art. 55 lit.b din Codul muncii pentru aceleaşi motive: probleme stringente de sănătate; că împrejurarea că cererea a fost depusă la o dată ulterioară nu este de natură a înlătura aspectele prevederilor art. 5.1.4 din Regulamentul intern, cu atât mai mult cu cât această formalitate a fost acoperită prin cererea proriu – zisă, cuprinzând întreaga perioadă de concediu fără plată.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe civile, pârâta S.C. E. SA Botoşani a declarat recurs.
În motivarea acestuia, recurenta a criticat sentinţa pentru că instanţa de fond, printr-o interpretare greşită a dispoziţiilor legale aplicabile raporturilor de muncă a motivat că acordarea concediului fără plată pe 30 de zile angajaţilor este de competenţa conducătorului locului de muncă al unei subunităţi – centru, atelier, birou etc. limitând astfel nelegal competenţa, atribuţiile angajatorului numai pentru situaţii de excepţie, respectiv pentru concedii fără plată mai mari de 30 de zile.
În acest sens, recurenta a susţinut că art. 2.37 din contractul colectiv de muncă prevede dreptul salariaţilor la concediu fără plată acordat de directorul sucursalei, iar pentru situaţii deosebite concedii mai mari de 30 de zile, cu consultarea sindicatului.
Recurenta mai arată că abaterea disciplinară a reclamantei constă în aceea că, în calitate de şefă a centrului de relaţii cu publicul nu a verificat, nu a coordonat activitatea subordonaţilor, a acoperit abateri disciplinare (cazul salariatei T.D.) săvârşită de aceasta, pontarea în foaia colectivă de prezenţă ca fiind în concediu fără plată şi a zilelor de absenţe nemotivate (7,8 şi 11.10.2004) şi, nu în ultimul rând, pontarea şi acordarea nelegală a concediului fără plată unei angajate, fără aprobarea conducătorului sucursalei.
Examinând recursul de faţă, curtea îl constată întemeiat.
Astfel, concentrând situaţia de fapt şi raportând-o la motivele pentru care reclamantei i s-a aplicat sancţiunea disciplinară prev. de art. 264 lit. e din Codul muncii, curtea reţine că reclamanta a săvârşit abaterea disciplinară pentru care a fost sancţionată pentru că, în baza unei cereri înregistrată la C.R.C. la data de 12 octombrie 2004, cerere prin care salariata T. D. solicita concediu fără plată pentru perioada 7.10.2004 – 7.11.2004, a pontat-o nelegal în foaia de prezenţă a centrului ca fiind în concediu fără plată pentru perioada 7.10. – 29.10.2004, fără ca cererea de concediu fără plată să fi fost semnată de T. D., fără ca cererea să poarte rezoluţia reclamantei şi rezoluţia de aprobare a conducătorului sucursalei, reclamanta încălcând astfel atribuţiile proprii de serviciu, aşa cum sunt inserate acestea în Regulamentul intern – art. 5.1.3.; 6.4 lit. b; 6.7.lit g şi contractul colectiv de muncă – art. 5.7 alin. 1 lit. a.
Nelegalitatea întocmirii de către reclamantă a foii colective de prezenţă constă şi în aceea că, deşi salariata T. D. a absentat nemotivat de la serviciu în zilele de 7,8 şi 11 octombrie 2004, reclamanta a pontat-o tot în concediu fără plată.
Faţă de cele reţinute mai sus, în baza probatoriului complex administrat în cauză, nu se poate reţine că reclamanta nu ar fi săvârşit abaterea disciplinară pentru care a fost sancţionată, motiv pentru care curtea, având în vedere prevederile art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, va admite recursul pârâtei, va modifica în totalitate sentinţa şi în rejudecare pe fond, va respinge, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta B. L. împotriva deciziei nr. 392/10.12.2004 emisă de pârâta S.C. E.” SA Botoşani.
