în lipsa unor coordonate temporale în cadrul cărora fapta considerată abatere să fie conturată, prin indicarea zilei, a lunii şi a anului în care s-a absentat nemotivat şi pentru care a fost angajată răspunderea disciplinară, analizarea temeiniciei aplicării sancţiunii disciplinare nu se poate efectua.
Aceste aspecte trebuie menţionate, în mod obligatoriu, pentru a se verifica, în funcţie de circumstanţele concrete, dacă fapta întruneşte elementele constitutive ale unei abateri disciplinare (dacă era vorba de o zi lucrătoare, dacă salariatul formulase cerere prin care aducea la cunoştinţa angajatorului lipsa din ziua vizată etc.) şi nu în ultimul rând dacă angajatorul a dispus aplicarea sancţiunii disciplinare în termen de 30 de zile calendaristice de la
data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei, după cum se arată în art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – C. muncii, în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. muri. şi asig. soc.,
dec. nr. 2226/R/16.03.2012
Prin sentinţa civilă nr. 10084/15.11.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a, Conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 55016/3/2010, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta N.A., în contradictoriu cu pârâtul M.A.I., şi a fost anulată decizia privind aplicarea sancţiunii cu „avertisment scris” menţionată în actul înregistrat sub nr. 418392/30.09.2010.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, între reclamantă, în calitate de salariată, şi pârât, în calitate de angajator, s-a încheiat CIM nr. 133075/10.06.2004, pe durată nedeterminată, reclamanta urmând să îşi desfaşoare activitatea la Ansamblul C. al M.A.I., în funcţia de actor.
Prin adresa nr. 418392/30.09.2010 emisă de M.A.I. – Centrul Cultural Ansamblul Artistic C., emisă în conformitate cu prevederile art. 264 alin. (1) lit. a) şi art. 266 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii şi ale art. 23 lit. a) şi art. 13 lit. k), art. 30, art. 31 alin. (3) din Ordinul M.A.I. nr. 458/2003 pentru aprobarea regulamentului intern privind desfăşurarea activităţii personalului contractual în unităţile M.A.I., i se comunică reclamantei referitor la fapta de a lipsi nemotivat de la serviciu, că s-a dispus sancţionarea cu „avertisment scris”.
Potrivit art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
Potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53/2003, sub sancţiunea nulităţii absolute, decizia (decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare) cuprinde în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau CCM aplicabil, încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu
a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată; 0 instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
In speţă, din coroborarea acestor prevederi legale cu conţinutul deciziei contestate, prima instanţă a reţinut că în decizia de sancţionare fapta ce constituie abatere nu este descrisă în mod corespunzător şi nu este indicată instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
Prin motivarea în fapt (descrierea faptei) se înţelege expunerea explicită şi fară echivoc a motivelor de fapt care au determinat luarea măsurii. Aceasta se realizează prin descrierea, în cuprinsul deciziei, a situaţiei de fapt concrete care atrage incidenţa temeiului juridic invocat pentru luarea măsurii (în speţă, se invocă lipsa nemotivată de la serviciu), scopul fiind acela de a permite un control judiciar real şi efectiv asupra motivelor aplicării sancţiunii.
In decizia contestată se menţionează că sancţionarea reclamantei cu avertisment scris intervine pentru faptul că a lipsit nemotivat de la serviciu, însă nu este menţionată data săvârşirii faptei reţinute în sarcina reclamantei, adică despre ce zi, lună şi an este vorba.
Cu toate acestea, deoarece prin cererea de chemare în judecată reclamanta a făcut referire la data de 28.09.2010, prima instanţă a analizat temeinicia deciziei în raport de această dată.
în speţă, s-a reţinut că la data de 24.09.2010 reclamanta a formulat cererea înregistrată sub nr. 418372, prin care a adus la cunoştinţă faptul că acţiunea la care este solicitată ca actor prezentator are loc între orele 10-18, ceea ce nu face posibilă prezenţa sa între orele 10-14 la sediu.
Din cuprinsul cererii rezultă că activitatea la care va participa la
28.09.2010 are o durată peste cele 4 ore afectate studiului şi perfecţionării şi se angajează să le recupereze ulterior.
Faţă de existenţa acestei cereri, pârâtul, în calitate de angajator, avea obligaţia de a comunica reclamantei, în timp util şi în mod neechivoc, punctul său de vedere asupra cererii formulate.
In speţă, pârâtul nu a făcut dovada faptului că a adus la cunoştinţa reclamantei modul de soluţionare a cererii respective, iar proba testimonială administrată în cauză face dovada faptului că participarea reclamantei la emisiune s-a desfăşurat în timpul orelor de program pentru că aceasta face parte din activitatea lor.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs intimatul M.A.I., criticând-o pentru nelegalitate.
In dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, atât din prevederile art. 268 alin. (2) C. muncii, cât şi în art. 31 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 458/26.05.2003 privind desfăşurarea activităţii personalului contractual în unităţile M.A.I., nu rezultă obligaţia ca în conţinutul dispoziţiei de sancţionare să fie prevăzute elemente precum ora, ziua, luna şi anul.
Totodată, în dispoziţie s-a precizat dreptul reclamantei de a contesta decizia la instanţa competentă.
Astfel, apreciază că nu se poate reţine faptul că decizia contestată este lovită de nulitate absolută pentru faptul că în aceasta nu s-a indicat instanţa competentă să judece contestaţia, câtă vreme, aşa cum rezultă din dosarul cauzei, reclamanta a introdus acţiunea la Tribunalul Bucureşti (instanţa competentă), sub acest aspect ea nefiind în niciun fel prejudiciată.
Referitor la aspectele reţinute de instanţa de fond cu privire la faptul că în actul de sancţionare descrierea faptei nu a fost făcută corespunzător, face precizarea că din actul de sancţionare rezultă fară dubiu că prevederile legale au fost respectate cu stricteţe, fapta pentru care a fost dispusă sancţiunea disciplinară fiind descrisă în mod corespunzător.
Totodată, reclamanta, la şedinţa de lucru din data de 27.09.2010, care s-a ţinut cu întreg personalul Ansamblului, unde a fost prezentă, a luat cunoştinţă de faptul că în data de 28.09.2010 întregul personal avea obligaţia de a participa la activitatea din acea zi, cu excepţia celor aflaţi în concediu de odihnă şi concediu medical, activitate ce era coordonată de ofiţeri din cadrul Corpului de Control al M.A.I.
Astfel, reclamanta N.A. a luat cunoştinţă de faptul că nu i se va aproba cererea de a lipsi motivat la data de 28.09.2010.
în contextul celor de mai sus, menţionează că de la data depunerii cererii, respectiv 24.09.2010, şi până la data absentării nemotivate de la program, respectiv 28.09.2010, reclamanta nu a întreprins niciun demers pentru a afla care este modul de soluţionare a cererii.
Astfel, instituţia recurentă nu avea obligaţia de a-i aduce la cunoştinţă modul de soluţionare a cererii, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond, ci reclamanta avea obligaţia de a verifica dacă i-a fost aprobată cererea, pentru a şti dacă lipsa de la serviciu are loc cu aprobarea şefilor şi, prin urmare, în conformitate cu prevederile legale aplicabile în materie.
De asemenea, arată că Ansamblul C. din cadrul Centrului Cultural al M.A.I. nu are raporturi juridice cu SC S.M.G. SRL, în vederea promovării imaginii ansamblului şi nici obligaţia de a pune la dispoziţie artiştii pentru realizarea unor emisiuni în favoarea societăţii.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum şi în baza art. 3041 C. proc. civ., în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:
Articolul 268 C. muncii (în forma în vigoare la data emiterii deciziei de sancţionare) prevede, la alin. (2): „sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau CCM aplicabil, încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată; 0 instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că în decizia de sancţionare fapta ce constituie abatere nu este descrisă în mod corespunzător.
Astfel, decizia contestată menţionează că sancţionarea reclamantei cu avertisment scris intervine pentru faptul că a lipsit nemotivat de la serviciu, însă nu este menţionată data săvârşirii faptei reţinute în sarcina reclamantei, adică despre ce zi, lună şi an este vorba.
Aceste aspecte ar fi trebuit menţionate în mod obligatoriu, pentru a se verifica în funcţie de circumstanţele concrete dacă fapta întruneşte elementele constitutive ale unei abateri disciplinare (dacă era vorba de o zi lucrătoare, dacă a avut cerere prin care aducea la cunoştinţa angajatorului lipsa din ziua vizată etc.) şi nu în ultimul rând dacă angajatorul a dispus aplicarea sancţiunii disciplinare, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei, după cum se arată în art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate.
Or, în lipsa unor coordonate temporale în cadrul cărora fapta considerată abatere să fie conturată, prin indicarea zilei, lunii şi
anului în care s-a absentat nemotivat şi pentru care a fost angajată răspunderea disciplinară, analizarea temeiniciei aplicării sancţiunii disciplinare nu se poate efectua.
Cum aspectul nulităţii deciziei contestate pe aspecte formale ale acesteia prevăzute de dispoziţiile art. 268 C. muncii este prioritar, Curtea apreciază de prisos analizarea temeiniciei aceleiaşi decizii, practic instanţa fiind dispensată de obligaţia examinării temeiniciei sale, constatând nulitatea deciziei de sancţionare.
Pe cale de consecinţă, prima instanţă în mod corect a apreciat că decizia de sancţionare a intimatei nu respectă cerinţele de legalitate impuse de art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.
Faţă de aspectele de fapt şi de drept mai sus redate, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat, menţinând legală sentinţa atacată.
