Sancţiune disciplinară. Faptă constând în încălcarea dispoziţiilor unui act normativ. îndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de lege pentru decizia de sancţionare


– Codul muncii: art. 263-268

– Ordinul nr. 11/2007: art. 36 alin. 2

Dispoziţia legală interpretată în mod greşit de către instanţa de fond este cea cuprinsă în art. 268 alin. 2 C. muncii. în mod corect arată recurenta că dispoziţia încălcată de către intimatul contestator, pentru care s-a dispus aplicarea sancţiunii disciplinare, este cuprinsă într-un act normativ, astfel că nemenţionarea acesteia în decizia de sancţionare nu atrage nulitatea absolută a deciziei. Numai dacă prevederea încălcată ar fi fost cuprinsă în statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă, atunci ar fi fost incidente dispoziţiile art. 268 alin. 2 lit. b) C. muncii, privind nulitatea deciziei.

(Decizia civilă nr. 2939/R din 04.05.2009, Secţia a Vil-a civilă şi pentru cauze

privind conflicte de muncă şi asigurări sociale)

Prin cererea înregistrată la data de 22.09.2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a Vlll-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. 35155/3/2008,

contestatorul B.J. a solicitat anularea deciziei nr. 36210/11.08.2008 emisă de intimata BTA. SA.

Prin sentinţa civilă nr. 7268/24.11.2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vlll-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis contestaţia formulată de contestatorul

B.J., în contradictoriu cu intimata BT A. SA; a constatat nulitatea deciziei nr. 36210/ 11.08.2008 emisă de intimată; a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:

Prin decizia nr. 36210/11.08.2008, contestatorul a fost sancţionat cu avertisment, reţinându-se că abaterea disciplinară săvârşită constă în faptul că a tergiversat soluţionarea dosarului de daună UCT1/1847.

Art. 263 alin. 1 C. muncii instituie dreptul angajatorului de a aplica sancţiuni disciplinare salariaţilor săi în cazul în care aceştia au săvârşit abateri disciplinare. Decizia de sancţionare trebuie să fie întocmită cu respectarea dispoziţiilor art. 263-268

C. muncii.

Instanţa de fond, verificând conţinutul deciziei de concediere, a constatat că aceasta nu cuprinde menţiunile obligatorii reglementate de art. 268 alin. 2 C. muncii. Contestatorul a invocat că nu sunt precizate prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat.

Potrivit art. 268 alin. 2 lit. a) şi b) C. muncii, decizia de sancţionare trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, sub sancţiunea nulităţii, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat.

Instanţa de fond a constatat că nu se menţionează în decizia de sancţionare elemente suficiente pentru identificarea faptei considerată abatere disciplinară, respectiv în ce a constat tergiversarea soluţionării dosarului de daună, şi anume data când i s-a predat acestuia spre soluţionare dosarul, data până la care trebuia să-l soluţioneze, dacă dosarul a fost soluţionat de salariat până la data sancţionării, aceste elemente fiind importante pentru stabilirea gradului de vinovăţie a reclamantului.

De asemenea, actul emis de angajator nu cuprinde menţiuni referitoare la prevederile interne sau contractuale care au fost încălcate de salariatul sancţionat.

întrucât actul de aplicare a sancţiunii disciplinare nu cuprinde menţiunile obligatorii stabilite de lege, acesta este lovit de nulitate.

în termen legal, împotriva acestei sentinţe a formulat recurs motivat recurenta BT A. SA, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304, art. 3041 şi ale art. 312 C. pr. civ., criticând sentinţa pentru următoarele motive de nelegalitate şi netemeinicie:

Conform art. 263 alin. 2 C. muncii, abaterea disciplinara este „o faptă în legătură cu şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici”.

La art. 268 alin. 2 C. muncii, se prevede că, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind obligatoriu: „precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat”.

Prin coroborarea celor două prevederi legale se poate observa că, dacă se încalcă o prevedere legală (sau o dispoziţie a şefului ierarhic, sau o dispoziţie a contractului

individual de muncă) şi prevederea încălcată nu este precizată în decizie, sancţiunea nulităţii absolute nu operează; or, „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus” (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă); instanţa a extins prevederea legală limitativă la toate situaţiile care ar fi putut să apară.

în speţă nu a fost vorba despre o încălcare a unei prevederi din statutul de personal/regulament intern/CCM, ci despre o încălcare a unei prevederi legale; neprecizarea acesteia în decizie nu este sancţionată cu nulitatea absolută, întrucât legea este publică, iar cunoaşterea ei se prezumă.

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale aplicabile în speţă, motiv de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ.

Dispoziţia legală interpretată în mod greşit de către instanţa de fond este cea cuprinsă în art. 268 alin. 2 C. muncii, mai sus citată. în mod corect arată recurenta că dispoziţia încălcată de către intimatul contestator, pentru care s-a dispus aplicarea sancţiunii disciplinare, este cuprinsă într-un act normativ, astfel că nemenţionarea acesteia în decizia de sancţionare nu atrage nulitatea absolută a deciziei. Numai dacă prevederea încălcată ar fi fost cuprinsă în statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă, atunci ar fi fost incidente dispoziţiile art. 268 alin. 2 lit. b) C. muncii, privind nulitatea deciziei.

Curtea reţine că decizia atacată îndeplineşte şi celelalte condiţii de formă prevăzute de art. 263-268 C. muncii sub sancţiunea nulităţii şi că, prin urmare, este legală.

Sub aspectul temeiniciei deciziei de sancţionare, se constată că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, contestatorul a invocat că nu a tergiversat soluţionarea dosarului de daună, ci acesta i-a fost predat spre rezolvare la data de 20.03.2008, iar referatul cu verificări a fost predat la data de 19.06.2008, în interiorul termenului de 3 luni prevăzut de Ordinele nr. 11/2007 şi nr. 8/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Curtea nu va reţine aceste susţineri, întrucât termenul de 3 luni prevăzut de art. 36 alin. 2 din Ordinul nr. 11/2007 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule trebuie să acopere întreaga investigaţie care se realizează de către asigurătorul RCA, nu doar pe cea efectuata de către serviciul antifraudă, din care face parte intimatul contestator.

Or, din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că evenimentul asigurat s-a produs la data de 06.10.2007, iar contestatorul a predat referatul său la data de 19.06.2008. Cunoscând prevederile legale, contestatorul ar fi trebuit să depună diligenţe pentru finalizarea cercetărilor într-un timp mult mai scurt, ştiind că, în caz de tergiversare, se va angaja răspunderea societăţii angajatoare.

Din cuprinsul referatului cu privire la verificările efectuate în dosarul de daună respectiv, predat la 19.06.2008, rezultă că activităţile de investigare desfăşurate nu au necesitat un timp foarte îndelungat, putând fi efectuate în cadrul a două deplasări la locul accidentului. Astfel, se arată că intimatul contestator a făcut fotografii, câteva experimente cu frâna de mână, a avut discuţii cu cei doi conducători auto, iar apoi s-a deplasat încă o dată, însoţit de un expert. Prin urmare, activităţile desfăşurate nu justifică reţinerea dosarului de daună timp de 3 luni, în condiţiile în care contestatorul cunoştea faptul că evenimentul asigurat se produsese încă din data de 06.10.2007.

în consecinţă, se reţine că, prin probele administrate în cauză şi avute în vedere la emiterea deciziei de sancţionare disciplinară, s-a făcut dovada săvârşirii de către contestator a abaterii disciplinare, constând în tergiversarea soluţionării unui dosar de daună, prevăzută de art. 36 alin. 2 din Ordinul nr. 11/2007 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

în privinţa individualizării sancţiunii aplicate, faţă de criteriile menţionate de art. 266 C. muncii, Curtea constată că aceasta a fost corect individualizată, făcându-se o corelare justă a sancţiunii aplicate cu gravitatea faptei.

Curtea constată totodată şi respectarea prevederilor art. 267 C. muncii referitoare la efectuarea cercetării disciplinare prealabile, salariatul fiind convocat în scris în vederea ascultării sale anterior aplicării sancţiunii.

Faţă de toate aceste considerente, reţinând că decizia de sancţionare este legală şi temeinică, se va dispune admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate, în sensul respingerii contestaţiei ca neîntemeiată.