Prin aceeaşi sentinţă s-a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecata cererii de suspendare a executării deciziei contestate şi a cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul C.A., dispunându-se reintegrarea contestatorilor în posturile deţinute anterior şi obligată intimata la plata drepturilor salariale cuvenite, indexate, majorate şi reactualizate la data încetării măsurii disciplinare a suspendării dispuse în cauză şi până la data reintegrării efective.
De asemenea, s-a respins ca nefondată cererea de acordare a daunelor morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin cererile introductive, conexate prin încheierea din 23 mai 2008, reclamanţii au chemat în judecată R.A.G.C. Bc. şi pe directorul acestei regii, C.A., solicitând suspendarea şi anularea deciziei nr. 186 din 17 decembrie 2007, reintegrarea reclamanţilor la locurile de muncă avute anterior emiterii deciziei, cu plata drepturilor băneşti de la data intrării în vigoare a acestei decizii şi până la data reintegrării şi despăgubiri morale în cuantum de 2000 lei.
La termenul din 23 mai 2008 reclamanţii au precizat că renunţă la cererea privind suspendarea deciziei nr. 186/2007 precum şi la acţiunea formulată în contradictor cu directorul regiei, numitul CA.
S-a constatat că prin decizia nr. 186 din 17 decembrie 2007 R.A.G.C. Bc. a dispus sancţionarea cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă a salariaţilor, reclamanţi în cauză, reţinând că aceştia în noaptea de 26/27 noiembrie 2007, în timpul programului de lucru, au fost surprinşi de organele de poliţie pe strada înfrăţirii din Bacău, transportând ţevi PVC ce s-au dovedit a fi fost sustrase din curtea unităţii, încălcând astfel dispoziţiile R.O.I. al R.A.G.C. Bc, întrucât au părăsit locul de muncă fără a avea permisiunea scrisă a şefului de tură şi au sustras bunuri aparţinând societăţii.
În raport de probatoriul administrat în cauză, instanţa de fond a apreciat că sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă este mult prea aspră, faţă de gravitatea faptelor săvârşite şi având în vedere faptul că salariaţii în cauză nu au mai fost sancţionaţi disciplinar, motiv pentru care a înlocuit sancţiunea disciplinară a desfacerii contractului de muncă cu sancţiunea suspendării contractului de muncă pentru o perioadă de 10 zile lucrătoare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta.
În motivarea recursului se arată, în esenţă, că instanţa de fond nu a analizat în mod corect toate aspectele şi a înlocuit cu prea mare indulgentă sancţiunea aplicată de unitatea recurentă.
Susţine recurenta că toţi salariaţii trebuie să respecte obligaţiile asumate prin încheierea Contractului Colectiv de Muncă şi a Regulamentului de Ordine Interioară, iar intimaţii au fost sancţionaţi în mod just, întrucât faptele ilicite săvârşite sunt clare şi rezultatul dăunător ordinii interioare în unitate.
Arată şi că, în măsura în care angajatorul a definit în R.O.I. care sunt abaterile şi sancţiunile disciplinare judecătorul nu poate schimba sancţiunea aplicată de angajator.
Examinând cauza sub aspectul motivelor de recurs invocate şi a probelor de la dosar Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Primul motiv de recurs, referitor la neanalizarea unor aspecte în cauză, nu a fost reţinut, întrucât instanţa de fond a analizat pe larg probatoriul administrat în cauză, arătând probele pe baza cărora şi-a format convingerea în cauză, respectiv declaraţiile martorilor B.I. şi M.N., care au arătat că intimaţii au avut permisiunea şefului de tură, atunci când au plecat din unitate, în noaptea de 26/27 septembrie 2007.
De asemenea, instanţa a avut în vedere şi înscrisuri respectiv adresa P. M. Bc. nr. 49106/30 noiembrie 2007 şi adresa nr. 11838/27 noiembrie 2007, întocmită de şeful sectorului de epurare V. B., înscrisuri din care rezultă că ţevile sustrase de intimaţi nu prezintă valoare, nefiind recuperabile sau utilizabile.
De aceea s-a apreciat că instanţa de fond în mod corect a reţinut situaţia şi în raport de faptele săvârşite a înlocuit sancţiunea aplicată de recurentă, cu atât mai mult cu cât intimaţii nu s-a făcut dovada că ar mai fi fost sancţionaţi disciplinar anterior.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs privitor la faptul că instanţa nu ar fi putut înlocui sancţiunea disciplinară aplicată de angajator s-a apreciat că nu va putea fi reţinută, întrucât angajatorul nici prin regulamentul intern şi nici prin contractul colectiv nu poate prestabili care anume sancţiune disciplinată se va aplica pentru o anumită faptă.
De altfel, decizia contestată în instanţă, trebuia verificată sub toate aspectele invocate de reclamant, inclusiv asupra modului de alegere a sancţiunii aplicate în caz contrar, putând apărea abuzuri din partea angajatorilor.
Nici susţinerea recurentei, referitoare la faptul că intimaţii trebuie sancţionaţi, în situaţia în care au încălcat prevederile din regulamentul de ordine interioară, a fost reţinută, în sprijinul recursului formulat, întrucât decizia de sancţionare nu a fost anulată, fiind modificată doar sancţiunea aplicată şi deci intimaţii au fost sancţionaţi disciplinar cu sancţiunea suspendării contractului de muncă pentru o perioadă de 10 zile lucrătoare conform art. 264 lit. b din Codul muncii, tocmai pentru încălcarea prevederilor din regulament, faptele constituind abateri disciplinare.
Având în vedere situaţia reţinută Curtea de Apel în baza art. 304/1 cod pr.civilă a respins recursul ca nefondat.
