– art. 263 din Codul muncii
– art. 266 din Codul muncii
Dispoziţiile art. 263 statuează că angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară în legătură cu lor şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă, ordinele sau dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
(Decizia nr. 346 din data de 23 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale)
Prin acţiunea înregistrată pe rolul tribunalului, petentul D. M. a formulat contestaţie împotriva deciziei de aplicare a sancţiunii disciplinare nr. 707/404/27.07.2009 emisă de Sucursala R. C.F. G…., solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea deciziei, deoarece a fost emisă abuziv şi nelegal.
În motivarea acţiunii, contestatorul a arătat că, prin decizia nr. 707/404 /27.07.2009 i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară „retragerea disciplinară pe o perioadă de o lună din funcţia care concura la siguranţa circulaţiei şi trecerea în funcţia de tehnician staţia M…..”, în temeiul art. 191 pct. 2 din Regulamentul 005, măsură ce este abuzivă şi nelegală, probă ce va fi făcută cu înscrisuri şi martori.
În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 268 pct. din Codul Muncii .
În dovedirea contestaţiei au fost depuse la dosar: Decizia nr. 707/404/27.07.2009 şi mai multe acte, tabele cu membrii din conducerea sindicatului evidenta circulaţiei trenurilor extrase din Regulament.
Intimata a formulat în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei şi menţinerea deciziei de sancţionare, motivând că retragerea disciplinară pe o perioadă de o lună din funcţii care concura la siguranţa circulaţiei şi trecerea în funcţia de tehnician staţia Mărăşeşti se datorează unui control efectuat la staţia C.F. B……de către Revizoratul R.S.C. G….., cu scopul de a verifica modul în care personalul de serviciu din subunităţile de baza respecta instrucţiunile, instrucţiile şi reglementările în vigoare, precum şi modul de conducere a circulaţiei trenurilor pe raza regulatorului de circulaţie B…….
Aşa cum rezultă din punctul VIII din nota de constatare nr. 703/1337/2009, în activitatea contestatorului au fost constatate de către organul de control deficiente.
În temeiul notei de constatare nr. 707/1337/2009, societatea pârâtă a procedat la cercetarea disciplinară, luându-se contestatorului nota explicativă la data de 06.07.2009.
La data de 27.07.2009 s-a întocmit raportul de cercetare nr. 4129 în care s-a reţinut că petentul se face vinovat de faptul că a efectuat cu întârziere schimbul de telefonograme în data de 11.04.2009 şi 19.05.2009 precum şi faptul că foloseşte în cadrul activităţii desfăşurate mai multe tipuri de semnături, ceea ce îngreunează activitatea de control ierarhic, iar potrivit art. 191 pct. 2 din Reg. 005 şi art. 30 pct. r. din Statutul disciplinar al personalului din unităţile de transport aprobat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 360/1976, faptele de mai sus se constituie ca abatere disciplinară.
Potrivit art. 30 pct. m din Statutul disciplinar al personalului din unităţile de transporturi aprobat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 360/1976, fapta de mai sus se constituie ca abatere disciplinară.
Unitatea intimată a anexat la întâmpinare: nota de constatare, nota de relaţii, Raport de cercetare, Decizia nr. 707/404/27.07.2009, adresa nr. 707/1033/2009 dovada convocării.
Prin notele de şedinţă depuse de contestator la data de 02.11.2009 s-a invocat excepţia nulităţii absolute a deciziei motivata de faptul că potrivit art. 268 alin. 2 din Codul muncii decizia trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, între altele, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat, în timpul cercetării disciplinare prealabile, iar în cauză, la rubrica respectivă se menţionează în decizie „ ….. din nota de relaţii nu justifică nevinovăţia „ astfel că decizia este incompletă .
Pe baza probatoriilor administrate în cauză, prin sentinţa civilă nr. 1034 pronunţată la 4 noiembrie 2009, Tribunalul a respins excepţia nulităţii deciziei, invocată de reclamant.
Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă contestaţia şi în consecinţă s-a dispus înlocuirea sancţiunii disciplinare „ retragerea disciplinară pe o perioadă de o lună din funcţia care concură la siguranţa circulaţiei şi trecerea în funcţia de tehnician staţia Mărăşeşti „ aplicată contestatorului prin Decizia nr. 707/404 din 27.07.2009, cu sancţiunea „ avertisment „.
Totodată, a fost obligată intimata C. N. C. F…. – Sucursala G.. la 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către contestator.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, următoarele:
Conform art. 268 alin. 2 lit. c, din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind, în mod obligatoriu, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.
În cauză, în decizia contestată cu nr. 707/404 din 27.07.2009, se menţionează la rubrica respectivă că formulările din nota de relaţii nu justifică nevinovăţia, acestea fiind motivele pentru care apărările salariatului au fost înlăturate.
Or, în această situaţie nu se poate reţine că decizia este nulă absolut, nulitate care, în sensul dispoziţiilor legale menţionate, ar fi intervenit chiar dacă nu cuprinde aceste motive, deci în condiţiile inexistenţei lor.
Pe fondul cauzei, instanţa va retine următoarea situaţie de fapt: prin decizia nr. 707/404/27.07. 2009 s-a aplicat reclamantului D. M. sancţiunea disciplinară a retragerii disciplinare pe o perioadă de o lună din funcţii care concură la siguranţa circulaţiei şi trecerea în funcţia de tehnician staţia M……, prevăzută de art. 42 pct. 1 lit. a, din Statutul disciplinar.
S-a reţinut în cuprinsul deciziei de sancţionare faptul că în datele de 11.04.2009 şi 19.05.2009 a efectuat cu întârziere schimbul de telefonograme la prezentarea cu staţia vecină B……la ora 07.01, serviciul de mişcare fiind luat în primire la ora 06,41. De asemenea, s-a mai reţinut că a folosit în cadrul activităţii desfăşurate a mai multor tipuri de semnături, ceea ce îngreunează activitatea de control ierarhic a sefului de staţie şi verificarea înscrierilor făcute în timpul turelor de serviciu, de către organele de control abilitate.…”.
S-a reţinut încălcarea dispoziţiilor de serviciu prevăzute în fişa postului, art. 191 pct.2 din Reg. 005 .
În cauză a fost efectuată cercetarea prealabilă disciplinară, fiind respectate dispoziţiile art. 267 Codul Muncii.
În conformitate cu prevederile art. 266 C. muncii, angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinara aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat, în funcţie de împrejurările în care fapta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie al salariatului, consecinţele abaterii disciplinare, comportarea generala în serviciu a salariatului şi eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Dispoziţiile art. 52 din Decretul nr. 360/1976, menţionează la lit. a/d) alin. 1, criteriile în raport de care se stabileşte sancţiunea disciplinară.
În cauză, deşi din deciziile depuse în copie la dosar, rezultă că reclamantului i-au mai fost aplicate sancţiuni disciplinare, acesta nu este singurul criteriu ce trebuie avut în vedere la stabilirea sancţiunii pentru faptele în cauză.
Nu au fost avute în vedere împrejurările în care au fost săvârşite faptele cu privire la înscrierile în registre, martorul S.V., menţionând activităţile multiple efectuate de un impiegat de mişcare la intrarea în serviciu, cu precizarea că cele mai importante atribuţii de serviciu sunt cele legate de siguranţa circulaţiei, gradul de vinovăţie a salariatului, consecinţele abaterii disciplinare, consecinţe menţionate chiar în decizie referitor la executarea mai multor semnături, în sensul îngreunării activităţii de control ierarhic.
Ori, nu se poate reţine că prin faptele săvârşite de salariat s-ar fi produs consecinţe cu privire la siguranţa circulaţiei feroviare.
Potrivit art. 43 din Decretul nr. 360/1976, retragerea disciplinară, pe o perioadă de 1 – 6 luni, din funcţii care concură la siguranţa circulaţiei trenurilor şi trecerea într-o funcţie inferioară, corespunzătoare pregătirii profesionale în aceeaşi unitate sau în altă localitate, se aplică numai pentru abateri de la regulile şi dispoziţiile din activitatea siguranţei circulaţiei trenurilor.
Un alt aspect de menţionat este şi acela că prin măsura luata, pârâta a schimbat şi locul muncii desfăşurate de contestator, fără consimţământul acestuia, încălcând în acest fel prevederile exprese din codul muncii.
Astfel, instanţa reţine că nu a fost individualizată corect sancţiunea disciplinară, urmând a o înlocui sancţiunea „ avertisment „ .
În consecinţă, tribunalul, în temeiul art. 268 din Codul Muncii, a respins excepţia nulităţii deciziei şi a admis contestaţia în sensul celor mai sus-arătate.
Împotriva sentinţei primei instanţe pârâta a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 Cod pr. civilă.
Susţine recurenta că instanţa de fond a apreciat, având în vedere criteriile de stabilire a sancţiunii disciplinare prevăzute de art. 266 din codul muncii, că abaterile săvârşite nu sunt grave, nu au fost avute în vedere împrejurările cu privire la activităţile multiple ce trebuiesc desfăşurate de către contestator la intrarea în serviciu, nu s-au produs consecinţe cu privire la siguranţa circulaţiei, astfel încât sancţiunea disciplinară aplicată nu a fost individualizată corect şi că se impune înlocuirea acesteia cu avertisment.
Se critică această ultimă apreciere a instanţei de fond, deoarece apreciază că instanţa nu a analizat în mod corect şi concret criteriile legale pe care societatea le-a avut în vedere la stabilirea şi individualizarea sancţiunii disciplinare.
Se învederează că societatea în calitate de angajator dispune de puterea de a individualiza sancţiunea disciplinară, aplicând-o pe cea pe care o consideră drept cea mai eficientă, având în vedere criteriile prevăzute de art. 266 din Codul muncii, astfel încât să se asigure o cât mai bună realizare a rolului preventiv şi educativ al răspunderii disciplinare.
Astfel, instanţa de fond în mod eronat a apreciat că abaterile săvârşite de către reclamant nu sunt grave, în condiţiile în care societatea a arătat faptul că, reclamantul îşi desfăşoară activitatea într-un post cu atribuţii clare şi importante în siguranţa circulaţiei, răspunzând practic conform fişei postului de modul în care se conduce întreaga activitate de circulaţie şi manevră a trenurilor şi a altor vehicule feroviare în staţia C.F. Buzău (mare nod feroviar).
Este adevărat că abaterile disciplinare săvârşite de către salariatt nu au produs consecinţe cu privire la siguranţa circulaţiei, însă învederează că acestea puteau duce la punerea în pericol a siguranţei circulaţiei, în condiţiile în care întreaga activitate a impiegatului este corelata cu înscrierile din registrele de mişcare care au un regim special fiind prevăzute de regulamentele interne şi având importanţă deosebită pentru siguranţa circulaţiei feroviare.
De asemenea, apreciază ca instanţa de fond nu a analizat şi reţinut gradul de vinovăţie al reclamantului, care reprezintă cel mai important criteriu de individualizare a sancţiunii disciplinare.
Recurenta la stabilirea sancţiunii a avut în vedere faptul că reclamantul a săvârşit abaterea disciplinară cu intenţie indirecta vinovăţia reclamantului sub forma intenţiei indirecte reiese chiar din răspunsul la întrebarea nr. 1 din interogatoriul administrat în timpul judecării cauzei, reclamantul fiind conştient de faptele săvârşite în condiţiile în care a făcut dovada cunoaşterii prevederile legale în vigoare, însă punând săvârşirea acestor fapte exclusiv pe seama volumului mare de lucra.
Se mai arată că societatea a ţinut seama şi de pregătirea, capacitatea, experienţa şi aptitudinile personale ale reclamantului prin prisma cărora trebuia să cunoască la perfecţie consecinţele dăunătoare ale faptei sale.
Precizează recurenta că instanţa de fond a reţinut faptul că reclamantul a mai fost sancţionat disciplinar de mai multe ori, însă acest criteriu nu a prezentat mare importanţă pentru instanţa, cu toate că doctrina juridică în materie statuează că sancţiunile disciplinare trebuie aplicate în mod gradual pornind de la cele mai puţin severe şi continuând cu cele mai severe.
Or, pentru abateri disciplinare repetate, inclusiv pentru abateri disciplinare cu impact asupra siguranţei circulaţiei feroviare i-au fost aplicate salariatului sancţiunii disciplinare mai uşoare.
Solicită să se reţină faptul că, în conformitate cu prevederile art. 43 din Statutul disciplinar al personalului din unităţile de transporturi aprobat prin Decretul nr. 360/1976, sancţiunea de retragerea disciplinara pe o perioada de 1-6 luni din funcţii care concura la siguranţa circulaţiei trenurilor şi trecerea într-o funcţie inferioara, corespunzătoare pregătirii profesionale, în aceiaşi sau în alta localitate, se aplică numai pentru abateri de la regulile şi dispoziţiile din activitatea de siguranţa circulaţiei trenurilor şi constă în înlăturarea temporara pe aceiaşi perioada a celui vinovat din anumite funcţii care concură la siguranţa circulaţiei.
Având în vedere faptul că, funcţia şi activitatea reclamantului este strâns legată de siguranţa circulaţiei feroviare aşa cum rezultă din fişa postului şi Regulamentul 005, apreciem că aceasta sancţiune este întemeiat aplicată indiferent de faptul că s-au produs consecinţe cu privire la siguranţa circulaţiei sau numai puteau să se producă. Afirmă acest lucru, motivat de faptul că, aşa cum au arătat anterior sancţiunea disciplinara trebuie să aibă inclusiv o funcţie preventiva, ceea ce exclude ca o astfel de sancţiune poate fi aplicata numai în cazul în care s-au produs consecinţe cu privire la siguranţa circulaţiei în aceasta situaţie funcţia de prevenţie nu şi-ar mai îndeplini efectul scontat.
Critică de asemenea, reţinerea instanţei de fond conform căreia prin măsura disciplinară luată de către societatea s-a schimbat locul desfăşurării muncii fără consimţământul acestuia, încălcând-se astfel prevederile exprese ale codului muncii.
Or, instanţa de fond nu a avut în vedere când făcut aceste aprecieri faptul că, in conformitate cu dispoziţiile art. 48 din codul muncii angajatorul poate modifica temporar locul şi felul muncii fără consimţământul salariatului cu titlu de sancţiune disciplinară.
Caracteristicile sancţiunii disciplinare aplicate contestatorului sunt reprezentate tocmai de trecerea salariatului într-o funcţie inferioară însă care să fie corespunzătoare pregătirii profesionale şi de schimbarea locului de muncă în aceiaşi localitate sau în alta localitate, şi se încadrează din punct de vedere legal în regimul juridic prevăzut de art.48 din codul muncii.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului modificarea sentinţei civile recurate în sensul respingerii contestaţiei ca nefondată şi menţinerea deciziei de sancţionare nr. 707/404/2009.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C.pr. civilă, precum şi ale art. 3041 Cod pr. civilă.
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor şi lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform dispoziţiilor art. 304 1 Cod pr. civilă, Curtea a constatat ca recursut este fondat pentru considerentele care urmează:
Prin decizia nr. 707/404/27.07. 2009 s-a aplicat contestatorului D. M. sancţiunea disciplinară a „retragerii disciplinare pe o perioadă de o lună din funcţii care concură la siguranţa circulaţiei şi trecerea în funcţia de tehnician staţia M……, prevăzută de art. 42 pct. 1 lit. a, din Statutul disciplinar, pentru faptul că în datele de 11.04.2009 şi 19.05.2009 a efectuat cu întârziere schimbul de telefonograme la prezentarea cu staţia vecină B….. la ora 07.01, serviciul de mişcare fiind luat în primire la ora 06,41 şi că foloseşte în cadrul activităţii desfăşurate a mai multor tipuri de semnături, ceea ce îngreunează activitatea de control ierarhic a sefului de staţie şi verificarea înscrierilor făcute în timpul turelor de serviciu, de către organele de control abilitate.…”.
Recurenta intimată mai arată în cuprinsul deciziei contestate că prin aceste fapte au fost încălcate sarcinile şi atribuţiile din fişa postului şi art. 191 pct. 2 din Reg. 005.
Contestatorul nu a negat existenţa acestor fapte, dar a invocat în apărarea sa lipsa timpului obiectiv necesar pentru realizarea schimbului de telefonograme, precum şi situaţia că, în opinia sa, folosirea mai multor tipuri de semnături este lipsită de semnificaţie, întrucât nu există obligaţia sa de a folosi un singur tip .
Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 263 din Codul muncii angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi, ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.
De asemenea, potrivit disp. art. 266 Codul muncii angajatorul are obligaţia de a stabili sancţiunea disciplinară în raport de gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat şi având în vedere împrejurările în care fapta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie al salariatului, consecinţele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului precum şi eventualele sancţiuni disciplinare suferite de acesta anterior .
În cauza dedusă judecăţii, faţă de gravitatea omisiunilor şi întârzierilor în îndeplinirea sarcinilor de serviciu care concură la siguranţa circulaţiei feroviare reţinute în sarcina intimatului-contestator, faţă situaţia că salariatul mai fusese sancţionat disciplinar anterior în cursul anului 2008 cu 3 avertismente scrise şi reducerea salariului cu 5% pentru o lună, măsura retragerii disciplinare din funcţii care concură la siguranţa circulaţiei trenurilor pentru o perioada de o lună şi trecerea în funcţia de tehnician I la Staţia C.F. M…apare corect individualizată în raport de dispoziţiile art. 266 din Codul muncii .
Este adevărat că, potrivit registrelor prezentate la instanţa de fond şi declaraţilor martorilor audiaţi în cauză, nu este reală susţinerea din nota de constatare prin care se afirmă ca la datele de 19 mai 2009 şi 11.04.2009, intervalele 18, 41-19 şi respectiv 6,41-7,01 contestatorul nu ar fi desfăşurat nicio altă activitate, dar faptul că acesta a desfăşurat şi alte activităţi de serviciu nu este de natura unui caz de forţă majoră care să înlăture caracterul de abatere disciplinara al întârzierilor constatate ci trebuie doar avut în vedere la individualizarea sancţiunii disciplinare ce urmează a fi aplicată acestuia.
În mod asemănător, chiar dacă nu este consemnată obligaţia intimatului-contestator de a folosi un singur tip de semnătură, dat fiind importanţa în sine a semnăturii în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale acestuia, motiv pentru care se realizează consemnarea detaliată a acestora, sub semnătură, în registrele de specialitate necesare exercitării funcţiei, este oportun şi util a se folosi un singur specimen de semnătură.
Pe de altă parte, Curtea a reţinut că unitatea nu a încălcat dispoziţiile art. 41 din Codul muncii privind schimbarea locului şi naturii muncii salariatului fără consimţământul acestuia întrucât aceasta se poate realiza cu titlu de sancţiune disciplinară, pentru o perioada limitată de timp, sancţiunea aplicată fiind reglementată de dispoziţiile prevederile art. 43 din Statutul disciplinar al personalului din unităţile de transporturi aprobat prin Decretul nr. 360/1976 .
Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este afectată de motivele de modificare prevăzute de dispoziţiile art. 304 ct. 8 şi 9, instanţa de fond făcând o aplicare greşita a dispoziţiilor legale raportat la probatoriul administrat in cauză, astfel că a admis recursul declarat de pârâta Sucursala C.N.C.F. – C.F.R. SA G………. şi a modificat în parte sentinţa în sensul că a respins contestaţia ca neîntemeiată, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
