Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 1727 din data de 21.10.2013
Sancțiune disciplinară. Vinovăție salariat.
Codul Muncii: art.252;
Din acest text de lege reies condițiile ce se impun a fi întrunite cumulativ pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind abatere disciplinară, respectiv: să fie săvârșită de un salariat (calitate care presupune existența unui raport juridic de muncă), să fie în legătură cu sa, poate consta atât într-o acțiune cât și într-o inacțiune (omisiunea de a îndeplini sarcinile de serviciu), să fie săvârșită cu vinovăție, prin aceasta să fie încălcate normele legale sau convenționale reținute în regulamentul de ordine interioară, în contractul individual sau colectiv de muncă, dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Pentru a analiza vinovăția salariatului la săvârșirea unei atari fapte este necesar să ne raportăm la atribuțiile de serviciu ce îi reveneau potrivit fișei postului.
Pentru a analiza vinovăția salariatului la săvârșirea unei atari fapte este necesar să ne raportăm la atribuțiile de serviciu ce îi reveneau potrivit fișei postului.
Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale – Decizia civilă nr. 1727/21 octombrie 2013.
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub dosar nr.10786/85/2012, contestatorul M.I.D. în contradictoriu cu intimata CNCFR a solicitat, în principal, constatarea nulității absolute a deciziei de sancționare nr. (…)/1478/07.11.2012 emisă de intimată, iar în subsidiar, anularea acestei decizii ca neîntemeiată.
În motivare arată că prin decizia contestată s-a dispus sancționarea sa cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni.
Consideră că decizia este lovită de nulitate întrucât nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate în timpul cercetării disciplinare conform dispozițiilor imperative din art. 252(2) lit. c) C. muncii republicat. Susține că urmarea convocării nr.(…)/14.09.2012 a adus la cunoștința comisiei de cercetare toate datele solicitate în legătură cu derularea contractului nr.(…)/2005 încheiat între (…), astfel cum a fost prelungit prin actul adițional nr. 1/2006, dar nu s-a ținut cont de nici o explicație, fapt ce trebuia specificat la art.4 din decizia de sancționare.
Pe fondul cauzei, arată că s-a avut în vedere un contract de închiriere a unui pod provizoriu tip GP60, a cărui valabilitate s-a prelungit până la data de 01.07.2011. În anul 2012 s-a încheiat un nou contract de închiriere între aceleași părți cu nr.(…) /16.02.2012 pe o perioadă de 5 ani, din 01.07.2011 până la 30.06.2016, în baza căruia Secția L..a emis facturi, iar beneficiarul și-a achitat toate obligațiile contractuale până la acea dată.
Cu ocazia controlului efectuat în luna septembrie 2012 s-a constatat că în perioada 01.07.2011- 16.02.2012 nu exista contract de închiriere și deci trebuiau calculate penalități de întârziere conform art.7 din actul adițional nr. (…)/30.06.2006 la contract nr. (…)/22.06.2005. Menționează că nu a calculat și nu s-au facturat penalități pentru această perioadă pentru că în noul contract de închiriere nr.(…)/16.02.2012 se specifică clar perioada de închiriere ca începând cu data de 01.07.2011.
Ori,nu are competența de a încheia contracte, ci doar primește contractele încheiate de conducere și urmărește respectarea clauzelor contractuale, iar în acest caz S.C. (…) nu are datorii către intimată.
Consideră că nu se poate reține în sarcina sa ca abatere disciplinară și nu poate fi făcut răspunzător de faptul că nu s-au calculat penalități pe perioada 01.07.2011-16.02.2012, deoarece există contractul nr.(…)/16.02.2012 care privește și această perioadă și a respectat prevederile contractuale. Mai susține că au trecut mai mult de 6 luni de la producerea faptei imputate, așa încât nu mai poate fi sancționat disciplinar.
În drept invocă: art.251, 252 din Legea nr.53/2003.
Anexează în probațiune înscrisuri: convocare la cercetarea disciplinară, decizie de sancționare, fișa postului, decizie atribuții, contracte de închiriere cu act adițional.
Intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea contestației, motivând, în esență, faptul că decizia de sancționare este legală și temeinică, cuprinzând toate elementele prev.de art. 252(2) lit. a-f Codul Muncii, iar reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în fișa postului.
Solicită respingerea excepției tardivității invocată de reclamant, deoarece termenul de 6 luni curge de la data la care angajatorul a luat cunoștință de săvârșirea abaterii disciplinare, cu atât mai mult cu cât faptele în discuție au caracter de continuitate.
Depune documentația care a stat la baza emiterii deciziei.
TRIBUNALUL, prin sentința civilă nr.432/18.04.2013 pronunțată în cauză a admis contestația și în consecință: a anulat Decizia de sancționare nr. (….) din 07.11.2012 emisă de intimată.
Pentru a hotărî, astfel, prima instanță, reține următoarele:
Contestatorul M.I.D. este angajatul intimatei CNCFR.. în funcția de inginer la Secția L4 S., iar prin decizia nr.(…) emisă în completarea fișei postului a fost numit responsabil cu derularea contractelor de închiriere grinzi și tabliere metalice cu următoarele atribuții:(….).
Prin decizia nr.(….) emisă de intimată contestatorul a fost sancționat disciplinar cu reducerea salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10%, având în vedere raportul de control nr.(…)din 08.10.2012 și nota nr…./08.10.2012 privind deficiențe constatate la Suc. CREIR CF B.
S-a reținut în sarcina acestuia următoarele fapte care constituie abatere disciplinară: -nefactuarea sumei de (…) lei reprezentând servicii închiriere grinzi și tabliere metalice conform clauzelor contractului nr. (…)/2005 încheiat cu L.C; -necalcularea și nefacturarea penalităților de întârziere neplată la termen pentru contractele de închiriere grinzi și tabliere metalice încheiate cu L.C..
Se precizează la art.3 din decizie că prevederile încălcate sunt: fișa postului “întocmește și urmărește împreună cu biroul financiar contractele de închiriere pentru grinzi și poduri provizorii din depozitele T. și S”; și decizia nr. (…)/2011, anexă la fișa postului mai sus menționată.
Verificând contractul de închiriere nr.(…)/2005 la care se referă abaterea disciplinară reținută prin decizia de sancționare, se constată că acesta a fost încheiat pe o perioadă de l an, de la 01.07.20005 până la 01.07.2006 și a fost prelungit pe o perioadă de 5 ani (01.07.2006 -01.07.2011) prin actul adițional nr. (..)/30.06.2006.
Din actele de constatare care au stat la baza emiterii deciziei precum și din nota de relații luată contestatorului la cercetarea disciplinară prealabilă rezultă că deficiențele reținute se referă la perioada ulterioară expirării acestui contract la data de 01.07.2011 și până la data de 16.02.2012, când s-a încheiat între aceleași părți un nou contract de închiriere cu nr. (…)/16.02.2012 pe perioadă retroactivă, începând cu 01.07.2011. Cu toate că prin noul contract părțile au convenit derularea raporturilor contractuale în continuare, după încetarea contractului nr. (…)/2005 astfel cum a fost prelungit prin actul adițional, echipa de control pretinde că pentru nerestituirea grinzilor sau tablierelor metalice închiriate la termenul stabilit în contract, trebuiau facturate servicii prestate conf. cap.VI, art.4 din contractul nr. (…)/2005, respectiv art.7 din actul adițional și anume dublul chiriei de 7,50 lei/to/zi, până la data încheierii noului contract precum și penalități de întârziere.
Contestatorul explică la cercetarea prealabilă că nu i s-au predat contractele de închiriere aflate în derulare la data emiterii deciziei nr. (….)/8.06.2011 de completare a fișei postului, dar a informat conducerea de expirarea contractului cu corespondența nr.(…)/13.12.2011.
Problema în discuție privind încheierea noului contract pe o perioadă retroactivă nu poate fi pusă în sarcina contestatului care nu avea atribuții în acest sens, contractele fiind încheiate de conducerea R.CF.B., iar clauzele contractuale astfel cum a fost stabilite prin aceste contracte au fost respectate de beneficiar care nu a întârziat plata chiriei.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere pentru neplata la termen în baza contractului nr.(…)/21.06.2012 încheiat cu I.P., contestatorul precizează că acest contract conține aviz blocare oferte de preț, s-au emis facturi lunare, nu s-a plătit nici o factură, iar biroul financiar contabil nu a calculat penalități.
Ori, potrivit sarcinilor de serviciu, contestatorului nu-i revenea obligația de a calcula și factura chirii și penalități, ci de a confirma și de a da viză în vederea controlului financiar preventiv pe facturile emise către beneficiar și de a aduce la cunoștința conducerii secției și a responsabilului cu derularea contractelor din divizie neconformități constatate în derularea contractului.
Atribuțiile responsabilului cu derularea contractului la S.L. nu privesc calcularea penalităților de întârziere, așa cum rezultă explicit din anexa 2 la dispoziția nr. (..)/2010 a directorului general al CNCF”;CFR”; SA.
Nu numai că în decizia de sancționare nu s-au arătat motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat, mențiuni obligatorii prev. sub sancțiunea nulității absolute de art. 252 al.2 lit. c) C. muncii republicat, dar faptele reținute nu se regăsesc în sarcinile de serviciu ce-i reveneau contestatorului conform fișei postului și deciziei date în completarea acesteia.
Prin urmare instanța constată că în speță nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii disciplinare în lipsa unei fapte în legătură cu munca sa (obiect, latură obiectivă) potrivit art.247 al.2 C. muncii republicat, iar decizia este lovită de nulitate conform art.252 al.2 din același cod.
Așadar, s-a admis contestația ca întemeiată și s-a anulat decizia de sancționare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, prevăzut de art.215 din Legea dialogului social nr.62/2011, pârâta C.N.C.F.”;CFR”;SA admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate iar, pe fond, menținerea Deciziei de sancționare nr.(…)/07.11.2012 ca temeinică și legală.
În expunerea de motive, recurenta, susține că sentința atacată este netemeinică și nelegală, sens în care reia susținerile din întâmpinarea depusă în fața primei instanțe și arată că sancționarea reclamantului s-a făcut conform art.247, 248 Codul Muncii; decizia de sancționare cuprinde toate elementele prevăzute de art.247-252 Codul muncii, faptele care constituie abateri disciplinare fiind descrise în concret la art. 2, iar prevederile încălcate au fost menționate la art.3, respectiv încălcarea atribuțiilor menționate în fișa postului și în regulamentul de organizare și funcționarea al sucursalei.
Precizează că, cu excepția motivelor de nulitate prev. de art.252 alin.2 lit. a-f din Codul muncii, celelalte motive oricare ar fi ele pot fi sancționate doar cu nulitatea relativă, situație în care cel care o invocă trebuie să facă dovada vătămării intereselor sale.
Menționează faptul că necuprinderea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului nu este un motiv de nulitate absolută a deciziei de sancționare.
Mai susține recurenta că decizia a fost emisă în termenul legal, întrucât acest termen curge de la data la care angajatorul a luat la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, conform art. 252 Codul muncii.
În drept invocă: art. 304 punct 9 și art. 304 ind.1 Cod procedură civilă, Legea nr. 53/2003, Legea nr.168/1999.
CURTEA, analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă în limitele statuate de art. 306 alin.(2) cod procedură civilă, reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 247 alin.(2) Codul Muncii “abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.”;
Din acest text de lege reies condițiile ce se impun a fi întrunite cumulativ pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind abatere disciplinară, respectiv: să fie săvârșită de un salariat (calitate care presupune existența unui raport juridic de muncă), să fie în legătură cu munca sa, poate consta atât într-o acțiune cât și într-o inacțiune (omisiunea de a îndeplini sarcinile de serviciu), să fie săvârșită cu vinovăție, prin aceasta să fie încălcate normele legale sau convenționale reținute în regulamentul de ordine interioară, în contractul individual sau colectiv de muncă, dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
În speță, în mod corect instanța de fond a reținut că intimatul, angajat în funcția de inginer IV- la Secția L. nu avea, printre atribuțiile din fișa postului, respectiv Decizia nr.(….) anexă la fișa postului faptele care i se impută prin decizia de sancționare, respectiv: nefacturarea sumei de …. lei reprezentând servicii închiriere grinzi și tabliere metalice conform clauzelor contractului nr. (…)/2005 încheiat cu (…); respectiv necalcularea și nefacturarea penalităților de întârziere neplată la termen pentru contractele de închiriere grinzi și tabliere metalice încheiate cu (…).
Printre atribuțiile de serviciu ce îi reveneau intimatului, la care face referire recurenta în art.3 din Decizia de sancționare ca fiind nesocotite de acesta nu se regăsesc și cele de calculare, facturare chirie, penalității din contractul de închiriere nr. (…)/2005 încheiat de societate cu L.C., iar faptul că avea obligația de a urmării respectarea clauzelor contractuale, de a confirma și a da viza și de a aduce la cunoștința conducerii secție și a responsabilului cu dosarul derulării contractului din cadrul divizie orice neconformități constatate în derularea acestui se impunea fi analizată de angajator prin prisma apărărilor formulate de salariat în cadrul procedurii cercetării disciplinare efectuate.
Aceste apărări, așa cum justificat a reținut, prima instanță se impuneau a fi motivat înlăturate de angajator, în conținutul deciziei de sancționare, or, în speță, art.4 din actul sancționator nu face nici o referire în acest sens.
Este de menționat că dispozițiile art.252 alin.(2) codul muncii care prevăd că, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: (…) lit. c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare….., sunt extrem de clare și de ferme, așa încât susținerile recurentei vizând o eventualitate nulitate relativă în cazul dat sunt vădit nefondate.
Cât privește termenul de aplicare a sancțiunii, instanța de fond nu a reținut nesocotirea acestuia, constatând nulitatea deciziei de sancționare pe celelalte aspecte puse în discuție, respectiv nesocotirea art.252 alin.2 Codul Muncii, precum și lipsa unor condiții reieșite din art.247 Codul Muncii, absolut necesare pentru antrenarea răspunderii disciplinare, așa încât sub acest aspect critica recurentei este lipsită de obiect.
Față de cele ce preced, CURTEA, în temeiul art.312 alin.(1) Cod procedură civilă a respins ca nefondat recursul promovat de intimată.