Potrivit art. 266 C.muncii angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat având în vedere circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi circumstanţele personale ale făptuitorului: împrejurările în care fapta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie a salariatului, consecinţele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4 din 2 martie 2011
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău contestatorul a formulat contestație împotriva Ordinului emis de Președintele Curții de Conturi, prin care a fost sancționat disciplinar cu desfacerea contractului individual de muncă, solicitând a se constata nulitatea ordinului, reîncadrarea pe funcția deținută anterior, aceea de director la Camera de Conturi a Județului Buzău și obligarea intimatei la plata drepturilor bănești aferente, calculate de la data desfacerii contractului individual de muncă și până la data reintegrării efective.
Prin Ordinul în speță emis de Președintele Curții de Conturi a României s-a reținut săvârșirea unor abateri disciplinare legate de omisiunea de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, manifestări care aduc atingere prestigiului, autorității instituției și onoarei/probității profesionale, dispunându-se sancționarea cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, prevăzută de art.16 lit. „e” din Codul de conduită etică și profesională, aprobat de Plenul Curții de Conturi a României prin Hotărârea nr. 24/2008, măsură care și-a produs efectele începând cu data de 01.08.2009.
Contestatorul a considerat nul absolut ordinul prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă, întrucât nu s-au făcut mențiuni exprese referitoare la data săvârșirii în concret a faptelor, apreciind de asemenea că ordinul este nul absolut și pentru că nu rezultă din conținutul său dacă, la alegerea sancțiunii disciplinare dispuse, s-au avut în vedere criteriile de stabilire a acesteia prin prisma prevederilor exprese impuse de art. 266 din Codul Muncii.
Tribunalul Buzău a respins ca neîntemeiată contestația reținând că au fost respectate dispozițiile din Codul de conduită etică și profesională a personalului Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea nr. 24/19.11.2008 a Plenului Curții de Conturi, prin hotărârea nr. 50 a Plenului Curții de Conturi s-a aprobat constituirea prin ordin al Președintelui Curții de Conturi a României a comisiilor de cercetare disciplinară.
De asemenea s-a constatat că a fost efectuată cercetarea disciplinară prealabilă în sensul art.267 din Codul Muncii, iar la stabilirea sancțiunii disciplinare au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 266 Codul muncii raportat la dispozițiile Statutului Auditoriului Public Extern și Codul de Conduită Etică și Profesională, aprobat de Plenul Curții de Conturi, astfel cum rezultă din conținutul Raportului General nr. VI/30822/2009, corelat cu conținutul Raportul general nr. VI/30831/21.07.2009 (numărul înregistrării ulterioare după completarea cu anexe) prin care s-a propus desfacerea contractului de muncă al reclamantului, potrivit art.62 lit. b din Statutul Auditorului Public Extern.
împotriva acestei sentințe, în termen legal s-a formulat recurs de către contestator, care a apreciat că hotărârea atacată este lovită de nulitate, fiind consecința interpretării și aplicării eronate a dispozițiilor legale incidente.
Astfel, ordinul atacat este lovit de nulitate întrucât încalcă dispozițiile art. 19 alin. (7) pct. a) din Codul de conduită și art. 268 alin. (2) lit. a din Codul muncii potrivit cu care actul de sancționare trebuie să cuprindă în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară iar sancțiunea aplicată nu corespunde dispozițiile art. 266 Codul muncii, fiind disproporționată față de abaterea săvârșită.
Prin decizia pronunțată Curtea a admis recursul contestatorului reținând că potrivit art. 14 din Codul de conduită “constituie abatere disciplinară orice faptă săvârșită cu vinovăție, în legătură cu activitatea desfășurată, constând dintr-o acțiune sau inacțiune prin care s-au încălcat prevederile legale și orice alte reglementări sau dispoziții interne emise de conducerea Curții de Conturi”.
Este adevărat că rămâne la latitudinea angajatorului să aprecieze asupra gravității unei abateri disciplinare.
însă, potrivit art. 266 Codul muncii angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat având în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și circumstanțele personale ale făptuitorului: împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Cu toate acestea concedierea disciplinară a salariatului trebuie să constituie o măsură extremă, aplicabilă numai dacă din examinarea tuturor elementelor faptei rezultă imposibilitatea continuării raporturilor juridice de muncă prin menținerea contractului individual de muncă.
Mai mult, în litigiile de muncă, angajatorul trebuie să facă dovada legalității actului sancționator.
(Judecător Violeta Dumitru)
