Sancţiunea nulităţii absolute a unei clauze contractuale pentru încălcarea unor dispoziţii imperative impuse de ordinea juridică internaţională.
Raportul dintre ordinea juridică internaţională şi cea internă au la bază coexistenţa a două ordini juridice distincte, iar influenţa celei internaţionale se fundamentează pe cooperare.
Încheierea de acte adiţionale la contractele individuale de muncă între Spitale şi medicii rezidenţi în baza OUG 259/2000 reprezintă o încălcare a libertăţii de circulaţie a persoanelor, instituită de art. 2 din Protocolul la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţii fundamentale, ratificat de România prin L 30/18.05.94 şi drept consecinţă exonerează angajatul de executarea clauzei contractuale constând în plata 36 salarii medii pe economie din momentul renunţării la post.
Prin sentinţa civilă nr.1036/2007 a Tribunalului Covasna a admis excepţia nulităţii absolute parţiale a actului adiţional cu nr.1525/13.04.2000 încheiat la contractul de muncă nr.59/2000 perfectat de părţi, în ceea ce priveşte clauza înscrisă la articolul 1 din act şi în consecinţă a constatat ca fiind nulă absolut respectiva clauză. A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul Spitalul Judeţean Dr. Fogolyan Kristof ” Sf. Gheorghe în contradictoriu cu pârâta Alexandru Mihaela Ariana. Reclamantul a fost obligat să-i plătească pârâtei suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Între părţile litigante s-a încheiat un contract individual de muncă cu nr. 59/4.04.2000, pe o durată nedeterminată, în care se menţionează că pârâta urma să ocupe postul de medic rezident an I la Spitalul Judeţean Dr. Fogolyan Kristof” Sf. Gheorghe.
Prin actul adiţional la contractul individual de muncă încheiat la data de 13.04.2000 pârâta în calitate de medic rezident s-a obligat să funcţioneze ca specialist pe post pe o perioadă de minimum 5 ani de la obţinerea specialităţii, în caz contrar urmând a restitui spitalului o sumă echivalentă cu 36 de salarii medii pe economie din perioada renunţării.
Prin comunicarea cu nr. 5/12.01.2005 Direcţia de Sănătate Publică Covasna o înştiinţa pe pârâtă că prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1640/2004 a fost confirmată ca specialist – specialitatea medicină de laborator, urmând ca salarizarea şi încadrarea să se facă cu data de 01.04.2005.
Ulterior datei de mai sus pârâta a demisionat, sens în care Spitalul Judeţean Dr. Fogolyan Kristof” Sf. Gheorghe a emis Dispoziţia cu nr. 176/28.03.2005, prin care i-a desfăcut contractul de muncă, în temeiul art. 79 al.7 C.M.
Clauza cuprinsă în actul adiţional instituie obligativitatea stabilirii domiciliului şi încalcă drepturile cetăţenilor la liberă circulaţie şi mişcare, drept care este prevăzut în Convenţiile internaţionale la care România este parte.
Împotriva sentinţei a formulat recurs reclamantul Spitalul Judeţean “Dr. Fogolyan Kristof” Sf. Gheorghe, în termen.
În motivele de recurs se invocă următoarele:
– a fost soluţionată greşit excepţia nulităţii absolute parţiale a actului adiţional 1525/13.04.2000;
Actul adiţional la Contractul individual de muncă are menirea de a modifica sau completa contractul iniţial. Fiind semnat de către ambele părţi, exprimă voinţa lor, liber asumată, de a modifica clauzele iniţiale ale contractului individual de muncă. Din moment ce dispoziţiile art.3 din O.U.G. nr.529/2000 nu au fost declarate neconstituţionale, ci doar modificate prin prevederile O.U.G. nr.58/19.04.2001 nu se poate susţine că Actul adiţional cuprinde dispoziţii care încalcă dispoziţii legale imperative privitoare la drepturile fundamentale ale omului, respectiv la dreptul la muncă şi libertatea muncii şi dreptul la libera circulaţie a persoanelor.
De asemenea, admiterea excepţiei nulităţii absolute parţiale ale Actului adiţional pe motivul că s-au încălcat prevederile art.3 din Codul muncii nu este temeinică datorită faptului că profesia şi locul de muncă au fost liber alese de dr. Almas şi nu impuse de către Spital.
– soluţionarea în fond a cauzei este greşită deoarece se fundamentează pe o percepţie eronată a obiectului cauzei. În speţă, acţiunea reclamantului se bazează pe neexecutarea totală a prevederilor contractului individual de muncă care se transformă într-o obligaţie de desdăunare în sarcina pârâtului, şi nu pe producerea unui prejudiciu patrimonial de către pârâtă.
– a fost încălcat principiul aplicării legii civile în timp.
Respingerea O.U.G. nr. 259/2000 intervenită în data 26.04.2001 nu poate avea efecte retroactive şi nu poate modifica raporturile juridice născute sub incidenţa O.U.G. nr. 259/2000.
Analizând motivele de recurs instanţa constată că nu sunt fondate.
Particularitatea speţei rezultă din invocarea de către pârâtă a excepţiei nulităţii absolute parţiale a actului adiţional la contractul individual de muncă cu privire la clauza contractuală inserată la art 1 din contractul individual de muncă excepţie care a fost corect soluţionată de instanţa de fond.
Se constată că, prin actul adiţional la art.1 se reţine obligaţia rezidentului de a activa pe post ca medic specialist 5 ani de la obţinerea specializării, în caz contrar va restitui unităţii sanitare reclamante o sumă echivalentă cu 36 de salarii medii pe economie din perioada renunţării.
Indisolubil legată de această clauză este cea de la art.2 din actul adiţional care constituie motivul nulităţii invocate cu privire la prima clauză.
Astfel s-a prevăzut la art.2 că medicul rezident îşi va stabili domiciliul în judeţul Covasna în termen de 3 luni, în caz contrar intervine sancţiunea anulării confirmării în rezidenţiat şi implicit desfacerea contractului de muncă”.
Este evidentă legătura dintre cele două clauze deoarece prima clauză (art.1) nu s-ar putea activa decât dacă cea de-a doua (art.2) ar fi respectată.
Curtea apreciază că dintre toate argumentele juridice folosite de instanţa de fond în admiterea acestei nulităţi absolute, rezolvată în cauză este încălcarea la încheierea actului adiţional a normei imperative prevăzute de art. 2 din Protocolul 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care instituie libertatea de circulaţie stabilind că oricine se găseşte în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul să circule în mod liber şi să-şi aleagă în mod liber reşedinţa sa”. România a ratificat acest protocol prin Legea nr.30/18.05.1994.
Este adevărat că această libertate are prevăzute în acelaşi articol şi restrângeri însă acestea sunt prevăzute de lege şi trebuie să fie justificate de interesul public într-o societate democratică, ele constituind măsuri necesare pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. Ori, în speţa de faţă nu se poate aplica o astfel de restrângere de la exercitarea dreptului la libertatea de circulaţie descris de art.2 alin.1 din Protocol.
Este de observat că raportul dintre ordinea juridică internaţională şi ceea internă are la bază ideea de coexistenţă a două ordini juridice distincte, iar influenţa celei internaţionale se fundamentează pe cooperare.
Aşadar norma dreptului intern nu trebuie să contravină normei dreptului internaţional, ori în speţă prin încheierea actului adiţional prin care s-a instituit obligaţia medicului rezident de a-şi stabili domiciliul în localitatea în care se află spitalul la care va lucra ca medic specialist sub sancţiunea anulării confirmării în rezidenţiat şi a contractului individual de muncă, a fost încălcată această libertate recunoscută internaţional prin art.2 alin.1 din Protocolul nr.4 la C.E.D.O.
Fiind încălcate aceste dispoziţii imperative opozabile şi legislaţiei interne din momentul ratificării protocolului de către România, moment ce este anterior încheierii actului adiţional, sancţiune care operează asupra actului juridic este nulitatea absolută.
Pentru aceste considerente instanţa reţine ca neîntemeiată critica recurentei faţă de soluţionarea excepţiei nulităţii absolute actului adiţional la contractul individual de muncă.
Constatată fiind nulitatea absolută a clauzei înscrise în art.1 din actul adiţional 1525/2000, efectele acesteia se produc în sensul desfiinţării retroactive a clauzei potrivnice, respectiv nu mai poate fi activată clauza inserată la art.1 din actul adiţional.
Drept consecinţă şi al doilea motiv de recurs ce vizează soluţionarea în fond a acţiunii în plata despăgubirilor nu este întemeiat, în condiţiile date, aceasta nemaiavând suport juridic.
Susţinerea recurentei ce vizează respectarea principiului neretroactivităţii legii care a abrogat O.U.G. 259/2000 cât şi argumentele acesteia care ţin de aplicarea legii civile în timp sunt corecte, însă nu pot atrage admiterea recursului şi modificarea sentinţei deoarece, în această speţă aceste critici presupuneau o analiză în fond a cererii de chemare în judecată întemeiată pe un act adiţional la contractul individual de muncă care nu a fost anulat.
În situaţia suprimării izvorului juridic al pretenţiilor deduse judecăţii respectiv a actului adiţional nu pot fi analizate aceste aspecte.
Decizia civilă 965/M din 19 decembrie 2007 -red. A.P.
