în decizia contestată, angajatorul se limitează la o descriere extrem de generică a faptelor imputate ca abatere disciplinară, fără a arăta care erau sarcinile de serviciu trasate salariatului şi pe care acesta din urmă nu le-a respectat şi în ce constă atitudinea de pasivitate faţă de activitatea grupului de lucru. S-a reţinut în decizie că, în speţă, contestatorul nu a luat măsuri organizatorice pentru îndeplinirea sarcinilor, nu a informat asupra eventualei incapacităţi profesionale de a rezolva sarcinile atribuite, nu a ţinut legătura cu grupul de lucru şi nu a sprijinit derularea proiectului. Aceste menţiuni (a nu lua măsuri, a nu ţine legătura, a nu sprijini) nu reprezintă o descriere a faptelor în sine, întrucât nu menţionează sarcinile concrete pe care contestatorul le-a primit, pentru a se putea aprecia asupra atitudinii subiective de pasivitate reţinută în sarcina sa.
Angajatorul nu a răspuns argumentelor salariatului, care a susţinut că, fiind desemnată o altă persoană în grupul de lucru, a avut percepţia subiectivă că sarcina de serviciu a fost preluată de altcineva, considerându-se exonerat de responsabilitate. Participarea efectivă la proiect a unei alte persoane este de natură a justifica concluzia salariatului că sarcinile atribuite lui iniţial au fost transferate unei persoane cu cunoştinţe în domeniul de dezvoltare a proiectului, justificând astfel percepţia cognitivă a contestatorului cu privire la degrevarea sa implicită de sarcina încredinţată de către angajator.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc.,
dec. nr. 2898/R/11.04.2012
Prin sentinţa civilă nr. 5483/25.05.2011 pronunţată în dosarul nr. 39539/3/2010, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a, Conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis acţiunea formulată de contestatorul M.D., în contradictoriu cu intimata SN S.N.R. SA; a dispus anularea deciziei nr. 237/15.07.2010, emisă de intimată; a obligat intimata la restituirea către contestator a sumelor de bani reţinute în urma aplicării sancţiunii disciplinare prin decizia nr. 237/15.07.2010.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că la data de 15.07.2010 intimata a emis decizia nr. 237 prin care s-a dispus, în temeiul art. 264 lit. e) şi art. 268 C. muncii şi art. 217 alin. (1) lit. c) din CCM pe anul 2010-2011, aplicarea sancţiunii reducerii salariului de bază şi a indemnizaţiei de conducere ale contestatorului pe o durată de 3 luni cu 10%. S-a reţinut în sarcina acestuia că a săvârşit abaterea disciplinară de a nu se implica în procesul de dezvoltare şi implementare a fluxurilor electronice, încălcând astfel prevederile art. 20 din CCM pe anul 2010-2011.
Analizând cuprinsul deciziei nr. 237/15.07.2010 emisă de intimată şi actele care au stat la baza acesteia, cu aplicarea dispoziţiilor art. 263, art. 267 şi art. 268 C. muncii, instanţa de fond a constatat
că aceasta nu îndeplineşte toate condiţiile de formă prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute.
S-a reţinut că angajatorul nu a arătat în decizia de sancţionare fapta ce se impută salariatului şi elementul material al faptei reţinute ca abatere disciplinară care să presupună implicarea directă în săvârşirea ei, formulările utilizate fiind generice. Simpla referire din decizia de sancţionare la neimplicarea în procesul de dezvoltare şi implementare a fluxurilor electronice şi lipsa de interes privind activitatea grupului de lucru din cadrul proiectului-pilot de managementul documentelor bazat pe Sharepoint Portal Server şi Exchange Server nu este de natură a complini cerinţa legii. Prin „descriere” nu se poate înţelege enumerare sau enunţare, ci prezentarea explicită a acelor aspecte care pot conduce la concluzia că fapta salariatului reprezintă o încălcare de către acesta a normelor de disciplină a muncii săvârşită în legătură cu sa, o înfrângere a obligaţiilor izvorâte din CIM. Din descrierea faptei trebuie să rezulte în mod concret în ce a constat acţiunea sau inacţiunea săvârşită cu vinovăţie de către salariat prin care acesta a încălcat normele legale, pentru a permite angajatului să-şi formuleze apărări, iar instanţei să exercite controlul prevăzut de art. 268 alin. (5) C. muncii.
Se apreciază că în cauză era necesar ca intimata să menţioneze în concret ce activităţi şi măsuri trebuiau întreprinse de către contestator, iar acesta le-a omis, astfel încât să rezulte în mod clar în ce a constat inacţiunea ce constituie elementul material al faptei care reprezintă abatere disciplinară.
De asemenea, Tribunalul a reţinut că decizia nr. 237/15.07.2010 emisă de intimată nu cuprinde menţiuni referitoare la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de către contestator, art. 2 din această decizie preluând doar conţinutul art. 9 alin. (1) lit. a) din R.O.I.
Tribunalul a constatat că sancţiunea datată 15.07.2010 a fost aplicată cu respectarea termenelor prevăzute de art. 268 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, s-a reţinut că termenul de 30 de zile curge de la data primirii adresei nr. 2093/22.06.2010 emisă de M.C.S.I., respectiv de la 24.06.2010 şi, dat fiind caracterul continuu al faptei, momentul de la care începe să curgă termenul de 6 luni menţionat de art. 268 alin. (1) lit. a) teza finală este cel al ultimului fapt de încălcare de către salariat a obligaţiilor de serviciu.
S-a apreciat că art. 268 C. muncii sancţionează cu nulitate absolută numai nedescrierea faptei. Nemenţionarea datei săvârşirii
faptei poate atrage nulitate absolută doar în situaţia în care, în lipsa oricăror alte indicii, nu poate fi stabilită în niciun mod data săvârşirii acesteia şi a respectării termenelor menţionate la alin. (1) al acestui articol. Decizia contestată menţionează această dată, arătând că fapta a fost săvârşită în formă continuă.
Instanţa apreciază că în măsura în care se constată neîndeplini-rea condiţiilor de legalitate a deciziei de sancţionare, independent de realitatea faptelor imputate salariatului, reţinute ca abateri disciplinare, cercetarea temeiniciei deciziei nu se mai impune.
Efectul anulării actului unilateral de concediere îl reprezintă repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii acestuia. Prin urmare, salariatul sancţionat este îndreptăţit a-i fi restituită contravaloarea cotei de 10% din salariul de bază reţinută pe o perioadă de 3 luni.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta S.N.R.
în motivarea recursului s-a arătat că aprecierile instanţei de fond potrivit cărora decizia de sancţionare disciplinară nu cuprinde descrierea faptei ce se impută salariatului M.D. sunt eronate, întrucât în preambulul deciziei de sancţionare se face trimitere la referatul nr. 301/4499/06.07.2010 al comisiei de cercetare disciplinară prealabilă, fiind descrise totodată în mod clar faptele, aşa cum au fost reţinute de comisia de cercetare, ca reprezentând sancţiuni disciplinare. Astfel, se menţionează în mod explicit: „se constată săvârşirea de către salariatul M.D. a următoarelor fapte: neimplicarea în procesul de dezvoltare şi implementare a fluxurilor electronice; lipsa de interes privind activitatea grupului de lucru din cadrul proiectului pilot de managementul documentelor bazat pe Sharepoint Portal Server şi Exchange Server 2003, aşa cum rezultă şi din adresa M.C.S.I. nr. 2093/22.06.2010”.
în conţinutul deciziei se precizează, de asemenea, că M.D. „nu a luat măsurile organizatorice necesare pentru îndeplinirea sarcinii; nu a informat, în scris, conducerea societăţii, atunci când a constatat că sarcinile îl depăşesc sau nu sunt de competenţa sa; nu a asigurat o legătură permanentă şi funcţională cu grupul de lucru de la M.C.S.I. şi nu a informat corespunzător conducerea societăţii; a fost desemnat să participe la implementarea programului-pilot de managementul documentelor bazat pe Sharepoint Portal Server şi Exchange Server 2003 în cadrul S.N.R.S.A. şi să sprijine derularea acestui proiect, şi nu să participe la o simplă prezentare, aşa cum menţionează în nota explicativă luată salariatului în data de 02.07.2010”.
Susţine recurenta că din modul de descriere a faptelor rezultă, în mod concret, acţiunile săvârşite de salariatul M.D., circumstanţele producerii lor, precum şi toate elementele necesare pentru a creiona o imagine suficient de detaliată a faptelor imputate, astfel încât salariatul să poată cunoaşte cu exactitate învinuirile aduse.
Cu privire la menţiunile referitoare la apărările formulate de salariat, recurenta precizează că la emiterea deciziei de sancţionare disciplinară s-a avut în vedere propunerea comisiei de disciplină, pronunţată în urma cercetării prealabile efectuate.
Pe parcursul cercetării disciplinare, scopul acestei prevederi s-a realizat, salariatul a avut posibilitatea de a formula apărări împotriva faptelor imputate, aşa cum reiese din nota explicativă depusă la dosar şi din menţiunile cuprinse în Referatul nr. 4499/06.07.2010 al comisiei de disciplină, în care sunt precizate toate punctele de vedere ale salariatului şi ale comisiei cu privire la situaţia de fapt.
Din analiza notei explicative date de M.D. cu ocazia cercetării disciplinare prealabile, rezultă că acesta recunoaşte că a fost desemnat să participe la derularea şi implementarea proiectului în cadrul societăţii.
Apreciază recurenta că susţinerile lui M.D., referitoare la lipsa competenţelor tehnice privind atribuţiile din cadrul proiectului, nu au nicio relevanţă, cât timp programul nu presupunea cunoştinţe tehnice avansate, iar salariatul ar fi beneficiat pe parcursul derulării proiectului de un training în vederea elaborării fluxurilor operaţionale de Sharepoint, astfel încât să poată duplica proiectul în cadrul societăţii. Mai mult decât atât, el nu a informat niciodată în scris conducerea societăţii, atunci când a constatat că sarcinile îl depăşesc sau nu sunt de competenţa sa, şi nici nu a pus în discuţie oportunitatea înlocuirii sale în cadrul proiectului.
In acest sens, în afara unei simple participări la prezentarea proiectului, M.D. nu a asigurat niciun fel de legătură cu grupul de lucru de la M.C.S.I.
Un alt mijloc prin care M.D. îşi recunoaşte culpa o reprezintă semnarea actului adiţional nr. 301/4826/15.07.2010 la CIM, prin care este de acord cu reducerea salariului de bază şi a indemnizaţiei de conducere pentru o perioadă de 3 luni cu 10%.
Prin semnarea actului adiţional de bunăvoie şi fară niciun fel de obiecţiuni, M.D. şi-a exprimat astfel acordul cu privire la sancţiunea disciplinară aplicată, recunoscând indirect abaterea disciplinară săvârşită.
Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea a reţinut următoarele:
Codul muncii prevede la art. 268 alin. (2) că decizia de sancţionare cuprinde obligatoriu mai multe menţiuni, printre care descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică, termenul în care sancţiunea poate fi contestată, instanţa competentă să judece contestaţia salariatului. Lipsa oricăruia dintre acestea este sancţionată de lege cu nulitatea absolută a deciziei de sancţionare disciplinară.
Prin hotărârea recurată în mod corect s-a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere disciplinară atacată în cauză, de vreme ce aceasta a fost întocmită cu încălcarea condiţiilor prevăzute de art. 268 alin. (2) lit. a) C. muncii, care prevăd că în decizie, sub sancţiunea nulităţii absolute, se cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că recurenta-intimată nu a îndeplinit obligaţia prevăzută de textul amintit, aceea de a descrie în concret în cuprinsul deciziei de sancţionare disciplinară fapta apreciată drept abatere disciplinară.
Pentru a se conforma dispoziţiilor prevăzute de art. 268 alin. (2) lit. a) C. muncii, descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară trebuia făcută în mod concret şi precis, pentru a permite instanţei să verifice temeinicia sancţiunii aplicate prin raportare la o faptă concretă şi la obligaţiile stabilite prin CIM, CCM şi regulamentul intern.
în ciuda acestui fapt, în decizia contestată angajatorul se limitează la o descriere extrem de generică a faptelor imputate ca abatere disciplinară („neimplicarea în procesul de dezvoltare şi implementare a fluxurilor electronice şi lipsa de interes privind activitatea grupului de lucru din cadrul proiectului-pilot de managementul documentelor bazat pe Sharepoint Portal Server şi Exchange Server’’), fară a arăta care erau sarcinile de serviciu ce i s-au atribuit şi pe care nu le-a respectat, în ce constă atitudinea de pasivitate faţă de activitatea grupului de lucru. S-a reţinut în decizie că, în speţă, contestatorul nu a luat măsuri organizatorice pentru îndeplinirea sarcinilor, nu a informat asupra eventualei incapacităţi profesionale de a rezolva sarcinile atribuite, nu a ţinut legătura cu grupul de lucru şi nu a sprijinit derularea proiectului. Aceste menţiuni nu reprezintă o
descriere a faptelor în sine, întrucât nu menţionează sarcinile concrete pe care contestatorul le-a primit în acest proiect, pentru a se putea aprecia asupra atitudinii subiective de pasivitate reţinute în sarcina sa.
Curtea nu poate reţine susţinerile recurentei referitoare la faptul că descrierea faptei rezultă din referatul nr. 4499/06.07.2010 al comisiei de cercetare disciplinară prealabilă sau din celelalte acte anexate deciziei, deoarece condiţia descrierii faptei în mod concret şi detaliat este prevăzută de lege imperativ şi trebuie să rezulte din decizia de concediere, şi nu din alte înscrisuri, unele din acestea depuse la dosar după aplicarea sancţiunii disciplinare, pe parcursul soluţionării contestaţiei.
Potrivit art. 268 alin. (2) lit. c) C. muncii, decizia trebuie să prevadă în mod obligatoriu motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute de art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea.
Cercetarea prealabilă prevăzută de art. 267 C. muncii este o condiţie imperativă a legii, reprezentând o garanţie a dreptului la apărare pe toată durata desfăşurării acţiunii disciplinare. Pentru a realiza acest rol, în primul rând salariatului trebuie să i se aducă la cunoştinţă învinuirea pentru care este cercetat, pentru a putea formula eventuale apărări şi oferi probe şi motive în combaterea învinuirii. De asemenea, angajatorul trebuie să analizeze apărările salariatului şi să arate motivat în decizie de ce nu a reţinut aceste apărări.
Raportat la îndeplinirea acestor condiţii, Curtea a reţinut că angajatorul nu a răspuns argumentelor salariatului, care a susţinut că, fiind desemnată o altă persoană în grupul de lucru, acesta a avut percepţia subiectivă că sarcina de serviciu a fost preluată de altcineva, considerându-se exonerat de responsabilitate. Participarea efectivă la proiect a unei alte persoane este de natură a justifica concluzia salariatului în sensul că sarcinile atribuite lui iniţial au fost transferate unei persoane, cu cunoştinţe în domeniul de dezvoltare al proiectului, justificând astfel percepţia cognitivă a contestatorului cu privire la degrevarea sa implicită de sarcina încredinţată de angajator.
Ca atare, prima instanţă a constatat judicios că nu s-a putut cerceta dacă intimatul-contestator a săvârşit o abatere disciplinară, împrejurările în care a fost comisă aceasta, gradul de vinovăţie a salariatului, consecinţele abaterii disciplinare, respectiv
dacă recurenta-intimată a îndeplinit criteriile de individualizare a sancţiunii disciplinare prevăzute de art. 266 C. muncii.
Va fi înlăturată şi susţinerea recurentei cu privire la faptul că, semnând actul adiţional de reducere a salariului, contestatorul a fost de acord cu aplicarea sancţiunii, întrucât această interpretare ar echivala cu o renunţare a acestuia la dreptul material conferit de lege de a contesta sancţiunea disciplinară aplicată de angajator, renunţare interzisă expres de dispoziţiile art. 38 C. muncii, în forma în vigoare la data emiterii deciziei de sancţionare. Dacă ar fi intenţionat să achieseze la temeinicia sancţiunii aplicate, acesta avea posibilitatea de a nu uza de dreptul procesual de contestare a deciziei. Câtă vreme însă a formulat contestaţie în faţa organului de jurisdicţie, nu se poate interpreta că a renunţat la acest drept.
în consecinţă, constatând legalitatea sentinţei pronunţată de instanţa de fond, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.
