României, art. 41 alin. (5) Legea nr. 330/2009 Legea nr. 329/2009 O.U.G. nr. 1/2010^
Prin Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, unele instituţii finanţate integral din venituri proprii s-au reorganizat, prin schimbarea regimului de finanţare, salarizarea personalului acestor instituţii realizându-se în temeiul unor contracte colective de muncă negociate, contracte garantate de art. 41 alin. (5) din Constituţia României, republicată.
Legea nr. 329/2009 şi Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nu conţin reglementări exprese privind încadrarea personalului din aceste instituţii şi salarizarea acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, situaţie ce nu putea fi reglementată din cauza adoptării concomitente a celor două acte normative.
Se observă caracterul special al normei cuprinse în O.U.G. nr. 1/2010 faţă de legea-cadru din materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, ceea ce impune aplicarea cu prioritate a O.U.G. nr. 1/2010, în virtutea principiului specialia generalibus derogant.
C.A. Bucureşti, s. a Vil-a civ., confl. mun. şi asig. soc.,
dec. nr. 8118 din 7 decembrie 2011
Prin sentinţa civilă nr. 3092/30.03.2011, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins acţiunea formulată de contestatorul D.C. prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor P.L., în contradictoriu cu intimata Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice – A.N.R.S.C.; a respins cererea de chemare în garanţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor, ca rămasă fară obiect.
In considerente, a reţinut că reclamantul este angajat al pârâtei în funcţia de expert gradul IA, în baza contractului individual de muncă nr. 1489/2008 şi a actelor adiţionale subsecvente. Prin decizia nr. 36/29.03.2010, preşedintele A.N.R.S.C. a aprobat, începând cu
31.03.2010, reîncadrarea personalului A.N.R.S.C. pe noile funcţii, stabilite de ordonatorul principal de credite, corespunzător atribuţiilor şi competenţelor specifice postului, prin asimilare cu funcţiile din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi drepturile salariale de care beneficiază personalul A.N.R.S.C., stabilite pentru funcţiile similare celor pe care acesta este reîncadrat, conform statutului de personal din anexă. Prin decizia nr. 162/29.03.2010 reclamantul este reîncadrat, începând cu data de 31.03.2010, pe postul şi funcţia de expert grad profesional IA, gradaţia 2, la Direcţia informatică şi pregătirea personalului operatorilor – serviciul informatic, cu un salariu de bază de 2.487 de lei. împotriva acestora a formulat contestaţie reclamantul, fiind nemulţumit, în esenţă, că, în conformitate cu deciziile atacate, salariul său a devenit mai mic decât cel negociat şi înscris iniţial în contractul său de muncă.
Tribunalul a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile H.G. nr. 671/2007, art. 15 alin. (1), salarizarea personalului A.N.R.S.C. s-a făcut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009, în conformitate cu reglementările legale aplicabile personalului din instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii. Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009, A.N.R.S.C. a fost reorganizată prin reducerea numărului de posturi şi schimbarea modului de finanţare, trecând, aşadar, de la sistemul de finanţare integral din venituri proprii la sistemul de finanţare integral de la bugetul de stat prin Ministerul Administraţiei şi Internelor. La nivelul A.N.R.S.C. a fost încheiat contractul colectiv de muncă înregistrat la D.M.P.S. sub nr. 1489/12.03.2008, cu aplicabilitate până la 30.03.2010.
Tribunalul a reţinut că, aşa cum susţine reclamantul, prin reîncadrarea sa în conformitate cu decizia nr. 162/29.03.2010, emisă în baza deciziei nr. 36/2010 a preşedintelui A.N.R.S.C., a operat, într-adevăr, o modificare unilaterală a contractului său de muncă.
De asemenea, instanţa a reţinut, sub acest aspect, dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 1/2010. Rezultă din formularea art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010 că salarizarea personalului din instituţiile publice supuse reorganizării potrivit Legii nr. 329/2009 conform contractelor colective de muncă existente la nivelul acestora este posibilă numai până la data expirării termenului pentru care acestea au fost încheiate, fiind exclusă, aşadar, posibilitatea prelungirii tacite a acestor contracte colective de muncă.
Nici trimiterea făcută de reclamant la dispoziţiile Legii nr. 330/2009 nu poate fi primită, având în vedere că dispoziţiile acestui act normativ
vizează persoanele care, la data intrării în vigoare a legii, aveau calitatea de salariaţi bugetari. Nu poate fi reţinută nici susţinerea în confonnitate cu care această modificare ar fi fost prohibită de dispoziţiile art. 41 alin. (1) coroborat cu art. 3 lit. e) C. muncii, modificarea rezultând din dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (4) din O.U.G. nr. 1/2010, texte ce prevăd în mod expres modalitatea de reîncadrare a personalului, precum şi nivelul de salarizare aplicabil acestuia în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 330/2010.
Susţinerea în conformitate cu care dispoziţiile de excepţie ale art. 42 alin. (1), raportat la art. 17 alin. (4) C. muncii, nu ar fi aplicabile, cu justificarea că art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009 şi art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010 prevăd faptul că, pe durata anului 2010, salariul urmează a se păstra la nivelul cuvenit în luna decembrie 2009, de asemenea, nu poate fi primită.
Sub acest aspect, Tribunalul a reţinut că, deşi este real faptul că dispoziţiile art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009 prevăd menţinerea nivelului de salarizare din luna decembrie 2009 şi pe parcursul anului 2010, totuşi, nu poate fi pierdut din vedere faptul că aceste dispoziţii au în vedere nivelul de salarizare stabilit pentru personalul bugetar conform actelor normative ce reglementează acest domeniu anterioare Legii nr. 330/2009 (spre exemplu, Legea nr. 232/2007,
O.G. nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi acordate personalului bugetar salarizat conform O.G. nr. 24/2000) şi nu poate fi apreciat ca referindu-se la drepturi salariale stabilite prin negociere directă, cum este cazul celor stabilite prin contractul colectiv de muncă A.N.R.S.C.
Aşa fiind şi pentru motivele mai sus arătate, instanţa a apreciat
acţiunea ca nefondată şi a respins-o în tot. In ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta A.N.R.S.C., Tribunalul, fată de soluţia pronunţată asupra fondului cauzei, a dispus respingerea cererii de chemare în garanţie că rămasă fară obiect.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs motivat în termen legal reclamantul D.C., reprezentant de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor P.L. (…)
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât şi a dispoziţiilor art. 304′ C. proc. civ., Curtea găseşte recursul formulat ca nefiind fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, recurentul-reclamant este salariatul intimatei A.N.R.S.C., instituţie care în baza Legii nr. 329/2009
a fost reorganizată prin reducerea numărului de posturi şi schimbarea modului de finanţare, trecând de la sistemul de finanţare integral din venituri proprii la sistemul de finanţare integral de la bugetul de stat prin Ministerul Administraţiei şi Internelor.
în aceste condiţii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, potrivit cărora: „(1) Salarizarea personalului autorităţilor şi instituţiilor publice care şi-au schimbat regimul de finanţare, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, din instituţii finanţate integral din venituri proprii în instituţii finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat, se realizează potrivit prevederilor contractelor colective de muncă legal încheiate, până la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate, în limita cheltuielilor de personal aprobate. (2) Pentru încadrarea în cheltuielile de personal aprobate, până la împlinirea termenelor contractelor colective de muncă, conducătorul autorităţilor şi instituţiilor prevăzute la alin. (1) va proceda, după caz, la renegocierea drepturilor salariale sau la reorganizarea ori restructurarea activităţii prin reducerea numărului de posturi, în condiţiile legii. (3) După împlinirea termenului pentru care au fost încheiate contractele colective de muncă, personalul menţionat la alin. (1) va fi reîncadrat pe noile funcţii, stabilite de ordonatorul principal de credite, corespunzător atribuţiilor, responsabilităţilor şi competenţelor specifice postului, prin asimilare cu funcţiile din instituţia care îl preia în structură, subordine ori în finanţare, după caz. (4) Drepturile salariale ale personalului reîncadrat potrivit alin. (3) sunt stabilite la nivelul prevăzut în luna decembrie 2009 pentru funcţiile similare celor pe care a fost reîncadrat din instituţia sau autoritatea care îl preia în structură, subordine sau în finanţare, după caz. Acestui personal i se acordă şi sporurile prevăzute în notele la anexa nr. 1/1 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care se includ în salariul de bază, precum şi indemnizaţia de conducere, după caz. (5) Cuantumul individual al drepturilor salariale, inclusiv al sporurilor prevăzute la alin. (4), se stabileşte de conducătorul instituţiei sau autorităţii publice, astfel încât să se asigure încadrarca în cheltuielile de personal aprobate, cu avizul ordonatorului principal de credite. (6) Salarizarea personalului autorităţilor şi instituţiilor publice care şi-au schimbat regimul de finanţare, în conformitate cu dispoziţiile
Legii nr. 329/2009, din instituţii finanţate integral din venituri proprii în instituţii finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat şi care a fost reîncadrat în cursul anului 2009 se menţine astfel cum a fost stabilită la data reîncadrării”.
O primă critică invocată vizează pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (3) şi (4) din O.U.G. nr. 1/2010, recurentul-reclamant susţinând că reîncadrarea nu s-a realizat prin asimilarea cu o funcţie similară, existentă în cadrul M.A.I., ci cu o funcţie pentru care, la acea dată, nu exista personal încadrat pe acel post, ocuparea urmând să survină ulterior, în timp.
Critica este neîntemeiată, întrucât dispoziţia legală citată de recurent nu prevede condiţia ca funcţia cu care se face asimilarea să fie aferentă unui post efectiv ocupat. După cum se poate observa cu claritate, stabilirea unui nivel de salarizare aferent unei funcţii din cadrul M.A.I., în luna decembrie 2009, nu este condiţionată de ocuparea postului aferent, fiind vorba despre o simplă aplicare a unei grile de salarizare, condiţia fiind aceea ca funcţia cu care se face asimilarea să existe în nomenclatorul de funcţii al M.A.I.
Cea de-a doua critică invocată se referă la încălcarea Legii nr. 330/2009, conform căreia „începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcţie la 31.12.2009 îşi păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fară a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009”.
Şi această critică este neîntemeiată, urmând a fi înlăturată de Curte. Prima instanţă a argumentat în mod corect că aceste dispoziţii nu sunt
aplicabile reclamantului. In cazul acestuia, sunt incidente prevederile speciale cuprinse în O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar. Atât în preambulul, cât şi în conţinutul propriu-zis al acestui act normativ se conturează cu exactitate sfera de aplicare şi raţiunea adoptării ordonanţei. Astfel, se arată că „prin Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, unele instituţii finanţate integral din venituri proprii s-au reorganizat prin schimbarea regimului de finanţare, iar salarizarea personalului acestor instituţii era realizată în temeiul unor contracte colective de muncă negociate, contracte aflate la acest moment în
vigoare, fiind garantate de art. 41 alin. (5) din Constituţia României, republicată, luând în considerare că nici Legea nr. 329/2009 şi nici Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nu conţin vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituţii şi la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, situaţie ce nu putea fi reglementată din cauza adoptării concomitente a celor două acte normative”, se impune adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă.
Se observă, aşadar, caracterul special al normei cuprinse în O.U.G. nr. 1/2010 faţă de legea-cadru în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, ceea ce impune aplicarea cu prioritate a O.U.G. nr. 1/2010, în virtutea principiului specialia generalibus derogant. Or, în actul normativ special cu incidenţă în speţa de faţă, nu numai că nu există prevedere de menţinere în plată a drepturilor salariale avute în luna decembrie 2009, aşa cum pretinde recurentul-reclamant, ci, dimpotrivă, există prevedere expresă în sensul că salarizarea se va realiza la nivelul prevăzut pentru luna decembrie 2009 pentru funcţiile similare din cadrul M.A.I., instituţie care a preluat A.N.R.S.C.
O altă critică invocată priveşte reîncadrarea personalului A.N.R.S.C. pe funcţii asimilate cu cele din M.A.I., ce s-a aprobat prin decizia nr. 36/29.03.2010, fară a exista un act normativ sau act administrativ pentru asimilarea acestor funcţii.
Curtea va înlătura această critică, întrucât din cuprinsul anexei la decizia nr. 36/29.03.2010, emisă de preşedintele A.N.R.S.C., rezultă că asimilarea a fost făcută prin însăşi această decizie, care este act administrativ, iar noul stat nominal de funcţii a fost aprobat de către M.A.I., primind şi avizul acestuia, în calitate de ordonator principal de credite. De asemenea, asimilarea a fost aprobată şi prin adresa M.A.I. – Direcţia Generală Resurse Umane, transmisă către A.N.R.S.C. sub nr. 290836/Adm.P./D.G.R.U./26.03.2010.
S-a mai invocat şi faptul că salariul reclamantului a fost stabilit prin încălcarea principiului de bază prevăzut în art. 41 C. muncii, acela al negocierii salariului şi prin încălcarea principiului dreptului câştigat.
Curtea notează că reclamantul face parte din categoria personalului a cărui salarizare este asigurată din fonduri publice şi care este stabilită prin acte normative, nefiind supusă principiului liberei negocieri a drepturilor salariale, prevăzută exclusiv în favoarea salariaţilor
din sectorul privat. In ceea ce priveşte principiul dreptului câştigat, recurentul-reclamant nu indică un temei legal al acestuia, iar Curtea
nu cunoaşte o consacrare legislativă a acestuia, motiv pentru care nu va reţine aceste critici.
Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse, constatându-se că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în speţă, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a fost respins recursul ca nefondat.
