C. muncii, art. 3, art. 41, art. 48 Legea nr. 306/20041), art. 5 Ordinul nr. 870/2004, art. 3 alin. (2), art. 22 alin. (2) şi (3),
art. 44 alin. (1) şi (2)
Dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Ordinul nr. 870/2004 permit prestarea unei activităţi de 7 ore în medie pe zi, în cursul dimineţii, pentru medicii încadraţi în secţiile şi compartimentele cu paturi pentru care nu se organizează contravizite şi nu sunt incluşi în echipa de gardă a unităţii.
în ceea ce priveşte orele de gardă efectuate în afara programului de lucru, care sunt salarizate suplimentar, conducerea unităţii are obligaţia de a întocmi o programare a gărzilor, fiind fără îndoială atributul exclusiv al acesteia de a numi personalul medical care să efectueze aceste gărzi.
în concluzie, neincluderea în programul de gărzi suplimentare nu reprezintă o modificare unilaterală a contractului individual de muncă din partea angajatorului şi nici o îngrădire a dreptului de muncă al salariatului, angajatorul nefiind obligat să justifice selectarea personalului.
C.A. Bucureşti, Secţia a Vll-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia civilă nr. 1893/R din 6 iunie 2007, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 522/2007, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII I-a conflicte de muncă, asigurări sociale, administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de către contestatoarea P.R. în contradictoriu cu intimatul Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „G.A.”; a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 1500 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamanta a solicitat în cauză anularea hotărârilor consiliului de administraţie ale pârâtului, prin care a fost suspendată din programul de gărzi stabilit la nivelul spitalului, începând cu data de 15 aprilie 2004, măsură menţinută şi în anii 2005 şi 2006, cu consecinţa diminuării atât a veniturilor actuale, cât şi viitoare ale acesteia.
S-a apreciat de către instanţa de fond că deciziile atacate de către reclamantă nu sunt decizii de sancţionare a acesteia, motiv pentru care nu era necesar ca ele să îmbrace forma unor decizii pentru emiterea cărora se impunea parcurgerea fazelor cercetării prealabile şi care să cuprindă în conţinutul lor acele menţiuni obligatorii prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de Codul muncii.
S-a reţinut că în cauză a fost vorba de manifestarea atributului conducerii unităţii sanitare de a organiza programul lunar al gărzilor la nivelul unităţii, atribut recunoscut de art. 44 alin. (1) din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 870/2004.
S-a apreciat că măsura hotărâtă de consiliul de administraţie contestată în cauză reprezintă un act administrativ dispus ca urmare a calificării drept neglijenţă a activităţii reclamantei, soldată cu decesul minorului R.M.
S-a reţinut că rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti din 9 decembrie 2004 de neîncepere a urmăririi penale a reclamantei nu îl obligă pe pârât să procedeze la includerea automată a reclamantei în programul de gărzi, câtă vreme chirurgii din cadrul Clinicii de Chirurgie Plastică au refuzat intervenţiile chirurgicale cu participarea reclamantei, iar Consiliul de Etică al Spitalului a hotărât că se impune menţinerea deciziei ca reclamanta să nu efectueze gărzi.
S-a constatat existenţa preocupării la nivelul unităţii pârâte de a se analiza posibilitatea reclamantei de a participa la actul de anestezie şi că tocmai în urma acestei analize s-a hotărât ca reclamanta să nu participe la actul anestezic de clinică, această măsură fiind apreciată ca o măsură de protecţie a reclamantei faţă de propria neglijenţă.
împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către reclamantă.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, curtea a reţinut următoarele: recurenta-reclamantă, potrivit contractului de muncă nr. 156 din 12 septembrie 1981, a fost încadrată în muncă în funcţia de medic, specialitatea principal A.T.I., cu un program de muncă de 7 ore.
Prima instanţă a constatat în mod judicios că prin hotărârile consiliului de administraţie contestate în cauză nu s-a dispus aplicarea unei sancţiuni disciplinare recurentei, întrucât din probele dosarului nu rezultă că la baza emiterii acestora a stat o procedură de verificare a condiţiilor răspunderii disciplinare sau că a fost declanşată o astfel de procedură împotriva recurentei, nefiind prevăzută sancţiunea invocată de către recurentă în dreptul comun în materie ori în normele juridice speciale care reglementează raportul juridic de muncă în domeniul medical.
De asemenea, instanţa de fond a precizat judicios faptul că prin hotărârile atacate în cauză intimata-recurentă nu a modificat unilateral contractul individual de muncă al recurentei şi nici nu a îngrădit dreptul acesteia de exercitare liberă a profesiei.
Interpretările recurentei în privinţa măsurii adoptate de către intimată nu au putut fi primite de către curte, în condiţiile în care dreptul de a organiza programul lunar al gărzilor este atributul exclusiv al conducerii unităţii sanitare, potrivit art. 44 alin. (2) din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 870/2004, care stipulează expres că „programul gărzilor se întocmeşte lunar de conducerea secţiilor, laboratoarelor şi a compartimentelor respective şi se aprobă de conducerea unităţii sanitare”.
Din analiza contractului individual de muncă al recurentei rezultă că aceasta este obligată la un program de lucru de 7 ore zilnic, fară nicio referire cu privire la obligativitatea desfăşurării orelor de gardă, iar din cuprinsul fişei postului rezultă că recurenta, în calitate de medic, compartimentul A.T.I., are îndatorirea, printre alte atribuţii, de a asigura contravizitele şi gărzile în secţie, însă doar în condiţiile prevăzute de graficul de muncă stabilit de către medicul şef al secţiei, potrivit art. 44 alin. (1) din ordinul Ministerului Sănătăţii amintit.
Aşadar, este evident că recurenta are obligaţia, potrivit contractului individual de muncă, să presteze activităţile în program de lucru de 7 ore zilnic, gărzile fiind efectuate doar în condiţiile în care a fost planificată de către angajator.
Potrivit art. 44 alin. (1) lit. a) din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 870/2004, medicii asigură activitatea în cadrul timpului de lucru de 7 ore fie în program continuu, fie în program divizat, cu activitate curentă de 6 ore în cursul dimineţii şi 20 de ore de gardă lunar [care, potrivit art. 42 alin. (1), nu sunt incluse în timpul normal de muncă, fară a fi plătite suplimentar].
Recurenta nu a probat în cauză faptul că a fost împiedicată să-şi desfăşoare activitatea în timpul legal de muncă de 7 ore zilnic ori că
nu a fost remunerată corespunzător muncii prestate, caz în carc curtea a constatat că programul de muncă al salariatei nu a fost încălcat de cătrc angajator.
Susţinerea recurentei referitoare la obligativitatea efectuării gărzilor lunare nu a putut fi primită de instanţă, având în vedere că art. 3 alin. (2) din Ordinul nr. 870/2004 permite prestarea unei activităţi de 7 ore în medie pe zi, în cursul dimineţii, pentru medicii încadraţi în secţiile şi compartimentele cu paturi pentru care nu se organizează contravizite şi nu sunt incluşi în echipa de gardă a unităţii.
In ceea ce priveşte orele de gardă efectuate în afara programului de lucru, care sunt salarizate suplimentar, curtea a reţinut că, potrivit Regulamentului emis de Ordinul Ministerului Sănătăţii (nr. 870/2004), conducerea unităţii are obligaţia de a întocmi o programare a gărzilor, fiind fară îndoială atributul exclusiv al acesteia de a numi personalul medical care să efectueze aceste gărzi, de vreme ce această obligaţie execde reglementărilor prevăzute în contractul individual de muncă al recurentei.
In concluzie, neincluderea în programul de gărzi suplimentare nu reprezintă o modificare unilaterală a contractului individual de muncă din partea angajatorului şi nici o îngrădire a dreptului de muncă al reclamantei, angajatorul nefiind obligat să justifice selectarea personalului.
