Şedinţa publică din data de 23 februarie 2011
Autor Ana Maria Lupu
Domeniu asociat: pensii
T R I B U N A L U L
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr.30086/2008, contestatorul A.L.O.S. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Prahova de Pensii Municipiului Bucureşti, să se dispună:
– anularea deciziei de nr.189.730/12.06.2008 sub aspectul existentei debitului de 5.110 lei în sarcina sa şi obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii care să ia în considerare toate drepturile de natură salarială care au constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale şi toate stagiile de cotizare;
– obligarea intimatei la restituirea sumelor de bani nelegal poprite şi la plata sumelor reprezentând diferenţa dintre cuantumul pensiei lunare la care avea dreptul şi cuantumul pensiei efectiv încasate până la zi;
– obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestaţiei, contestatorul a învederat instanţei faptul că a lucrat ca inginer începând din 15.09.1958, iar în 15.09.1998 s-a pensionat, primind o pentru limită de vârstă, ulterior pensionării continuând să lucreze, cumulând pensia cu venitul salarial timp de 3 ani şi 7 luni.
În plus, contestatorul a mai precizat că în luna mai 2003 a depus o cerere de adăugare de stagiu de cotizare la Casa de Pensii sector 6, care i-a fost soluţionată favorabil prin decizia de pensie nr.189.730/27.11.2003, precum şi că în anul 2006 a depus la casa locală de pensii adeverinţele nr.4330/23.12.2004 şi nr.4329/23.12.2004 eliberate de SC Iprochim SA, solicitând recalcularea pensiei în funcţie şi de aceste venituri salariale suplimentare, rezultatul fiind emiterea deciziei de recalculare a pensiei nr. 189.730/29.11.2006 care ţinea seama de câştigurile salariale din cele două adeverinţe şi care îi stabilea un PMA de 3,72942 puncte.
De asemenea, s-a mai susţinut că, începând cu luna mai 2007, pensia sa s-a diminuat de la 1917 lei la suma de 1718 lei, fără să fi primit vreo decizie de pensie în acest sens, precum şi că, procedând la compararea taloanelor de pensie pentru lunile aprilie 2008 şi mai 2008, a remarcat faptul că în luna aprilie 2008 a primit pensia în baza unui PMA de 3,72942 puncte, iar în luna mai 2008 PMA a fost diminuat la 3,29247 puncte.
A mai precizat contestatorul că recent i-a fost comunicată decizia de pensie nr.189.730/12.06.2008 a Casei de Pensii sector 6 care stabileşte în sarcina sa un debit de 5.110 lei, decizia respectivă nefiind însoţită de buletinul de calcul, iar aceasta se impune a fi anulată şi emisă o nouă decizie care să ia în considerare toate drepturile de natură salarială care au constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale şi toate stagiile de cotizare, deoarece în cuprinsul său nu sunt indicate concret care sunt datele eronate la care se face referire în cuprinsul său.
La data de 19.12.2008, contestatorul şi-a modificat şi completat contestaţia, solicitând ca, în contradictoriu cu intimatele Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi Casa Judeţeană de Pensii Prahova, să se dispună:
1. anularea deciziei de pensie nr. 189.730/12 06.2008 a Casei Judeţene de Pensii sect.6 sub aspectul existenţei debitului de 5.110lei în sarcina sa şi obligarea CPMB la
emiterea unei noi decizii care să ia în considerare toate drepturile de natură salarială
care au constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale şi toate stagiile de
cotizare;
2. obligarea Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti la restituirea sumelor de bani
nelegal poprite şi la plata sumelor reprezentând diferenţa dintre cuantumul pensiei
lunare la care avea dreptul şi cuantumul pensiei efectiv încasate până la zi;
3. obligarea Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti la emiterea unei noi decizii de pensie care începând cu data de 01.09.2008 să valorifice stagiul suplimentar de cotizare realizat pentru perioada 01.06.2003-31.07.2008;
4. obligarea Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti la plata diferenţelor de pensie
dintre pensia încasată şi pensia care i s-ar fi cuvenit pentru perioada 01.09.2008 la
zi;
5. anularea deciziei de recalculare a pensiei nr.299.754/07.11.2008 a Casei Judeţene de Pensii Prahova şi obligarea CJP Prahova la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei care la data de 01.12.2005 să ia în considerare toate drepturile sale salariale;
6. anularea deciziei de pensie pentru limită de vârstă nr.299.754/17.11.2008 a Casei Judeţene de Pensii Prahova şi obligarea CJP Prahova la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei care la data de 01.09.2008 să ia în considerare toate drepturile sale salariale şi toate stagiile de cotizare realizate;
7. obligarea CJP Prahova la plata diferenţelor de pensie dintre pensia cuvenită şi pensia încasată pentru perioada 01.12.2005 la zi în conformitate cu punctajele medii anuale determinate potrivit capetelor de cerere 5 şi 6;
8. obligarea Casei Judeţene de Pensii a Municipiului Bucureşti şi a Casei Judeţene de Pensii Prahova la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestaţiei modificate şi completate, contestatorul a învederat instanţei, în plus faţă de argumentele inserate în cuprinsul contestaţiei iniţiale, faptul că în luna august 2008 a trimis prin poştă, cu confirmare de primire, o cerere de recalculare
a pensiei cu valorificarea stagiului suplimentar realizat în perioada 01.06.2003-31.07.2008, la care a anexat adeverinţa nr.1629/31.07.2008 emisă de SC Iprochim SA şi că până la data depunerii acestei cereri precizatoare şi completatoare, nu i-a fost soluţionată cererea.
Deoarece contestatorul s-a mutat începând cu luna august 2008 în Ploieşti, dosarul
său de pensie a fost probabil transferat de la Casa de Pensii sect.6 la Casa Judeţeană de
Pensii Prahova, iar la sfârşitul lunii noiembrie 2008 s-a trezit cu o avalanşă de 3 decizii de pensie emise de CJP Prahova (nr.299.754/07.11.2008, nr.299.754/17.11.2008 şi nr.299.754/17.11.2008), nici una din ele nefiind însoţită de buletinul de calcul, fapt pentru care înţelege să le conteste şi pe acestea.
Prin sentinţa civilă nr.2159 pronunţată de Tribunalul Bucureşti la data de 17.03.2009 a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, faţă de împrejurarea că la data formulării contestaţiei, contestatorul domicilia în mun. Ploieşti, jud. Prahova.
Prin urmare, contestaţia a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.6127/105/2009 la data de 17.12.2009, ocazie cu care la termenul de judecată din data de 01.10.2010 contestatorul şi-a precizat din nou contestaţia, solicitând:
1. anularea deciziei de pensie pentru limită de vârstă nr.299.754/17.11.2008 a Casei Judeţene de Pensii Prahova şi obligarea acestei instituţii la emiterea unei noi decizii care să aibă în vedere un stagiu total de cotizare de 44 ani, 8 luni şi 15 zile;
2. anularea deciziei de recalculare a pensiei nr.299.754/07.11.2008 a Casei Judeţene de Pensii Prahova şi obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei care la data de 01.12.2005 să ia în considerare:
– pentru perioada 01.10.1964-01.03.2001 – veniturile salariale sub formă de sporuri cu caracter permanent şi prime înscrise în adeverinţa nr.4329/23.12.2004 eliberată de S.C. Iprochim S.A.;
– stagiul de cotizare 15.09.1998-01.11.1998 şi venitul salarial compus din salariul în cuantum de 2.479.100 şi un spor de vechime de 25% conform înscrierii de la poziţia nr.76 din carnetul de muncă;
– stagiul de cotizare 01.11.1998-01.02.1999 şi venitul salarial compus din salariul în cuantum de 2.757.300 şi un spor de vechime de 25% conform înscrierii de la poziţia nr.77 din carnetul de muncă;
– stagiul de cotizare 01.02.1992-01.11.1999 şi venitul salarial compus din salariul în cuantum de 3.125.600 şi un spor de vechime de 25% conform înscrierii de la poziţia nr.78 din carnetul de muncă;
– un stagiu total de cotizare de 44 ani, 8 luni şi 15 zile, iar nu de 43 ani, 6 luni şi 29 zile;
3. anularea deciziei de pensie nr. 189.730/12.06.2008 a Casei Judeţene de Pensii sect.6 sub aspectul existenţei debitului de 5.110lei în sarcina sa şi obligarea acestei intimate, dar şi a Casei Judeţene de Pensii Prahova la restituirea sumei de bani nelegal poprite;
4. obligarea Casei Judeţene de Pensii Prahova la emiterea unei noi decizii de stagiu care, la data de 01.09.2008, la valorificarea stagiului suplimentar de 5 ani şi 2 luni corespunzător perioadei 01.06.2003 – 01.08.2008, să ia în considerare punctajul mediu anual determinat potrivit celui de-al doilea capăt de cerere (conform precizării existente la fila 268 dosar);
5. obligarea Casei Judeţene de Pensii Prahova la plata diferenţelor de pensie dintre pensia cuvenită şi pensia încasată pentru perioada 01.12.2005 la zi în conformitate cu punctajele medii anuale determinate potrivit capetelor de cerere 2 şi 4;
6. obligarea Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti şi a Casei Judeţene de Pensii Prahova la plata cheltuielilor de judecată efectuate în toate ciclurile procesuale.
În motivarea contestaţiei astfel cum a fost precizată, s-a susţinut, în esenţă, că în mod greşit în cuprinsul deciziei de pensionare a fost determinat un stagiu total de cotizare de 44 ani, 8 luni şi 15 zile, în realitate contestatorul dovedind cu carnetul de muncă faptul că acest stagiu este de 44 ani, 8 luni şi 15 zile; că în cuprinsul deciziei de recalculare din 07.11.2008, pentru perioada 01.10.1964 – 01.03.2001 au fost ignorate intenţionat veniturile salariale sub formă de “sporuri cu caracter permanent” şi “prime” înscrise în adeverinţa nr.4329/23.12.2004 eliberată de S.C. Iprochim S.A., precum şi că la calculul pensiei nu au fost luate în considerare stagiile de cotizare şi sporurile de vechime de 25% astfel cum acestea sunt înscrise în carnetul său de muncă, pentru perioada 15.09.1998 – 01.11.1999; că în mod greşit s-a stabilit în sarcina sa debitul de 5.110 lei, presupunând că dauna este rezultatul exclusiv al PMA-ului, care a fost micşorat; că cererea de recalculare a pensiei formulată în luna august 2008, prin care solicita valorificarea stagiului suplimentar realizat în perioada 01.06.2003 – 31.07.2008 nu i-a fost soluţionată.
Intimata Casa Judeţeană de Pensii Prahova, la prima zi de înfăţişare a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca fiind neîntemeiată, deoarece prin emiterea noii decizii de pensie nr.189730/16.04.2008 au fost rectificate veniturile suplimentare (acord global si prime), aferente intervalului iulie 1964-aprilie 2001, luate în calcul în mod eronat la determinarea punctajului mediu anual prin decizia nr.189730/29.11.2006.
În consecinţă, începând cu data de 01.12.2005, punctajul mediu anual a devenit 3.29247 puncte (mai mic decât cel stabilit prin decizia anulată), iar cuantumul pensiei a fost modificat de la 1103 lei la 974 lei, fiind determinată de revizuirea drepturilor salariale (venituri suplimentare) aferente intervalului iulie 1964-aprilie 2004, conform adeverinţelor nr. 4329/23.12.2004 si nr. 4330/23.12.2004 (privind veniturile suplimentare realizate in perioada iulie 1964-aprilie 2001) eliberate de S.C. Iprochim S.A. Bucureşti.
Referitor la veniturile suplimentare (acord global si prime) înscrise în adeverinţele nr. 4329/23.12.2004 si nr. 4330/23.12.2004 eliberate de S.C. IPROCHIM S.A. Bucureşti, a precizat intimata că acestea nu pot fi valorificate la recalcularea pensiei, adeverinţele fiind întocmite în afara cadrului legal, veniturile suplimentare obţinute în acord şi primele nefiind reglementate ca sporuri care să facă parte din baza de calcul a pensiei.
De asemenea, în ceea ce priveşte debitul înscris in Decizia nr. 189730/12.06.2008, intimata a precizat că acesta reprezintă pensia de asigurări sociale încasată necuvenit pe intervalul 01.12.2005-30.04.2008, fiind stabilit în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 19/2000, modificata si completata.
În sfârşit, intimata a mai precizat că prin cererea de transfer înregistrată la Casa Locala de Pensii Sector 6 Bucureşti sub nr. 808674/17.03.2008, reclamantul Adrian Liviu Onu Spiridon, titular al unei pensii pentru limita de vârsta, începând cu data de 19.09.1998, a solicitat transferul dosarului de pensie la Casa Judeţeană de Pensii Prahova, deoarece şi-a stabilit domiciliul în Ploieşti, str. Arcaşi nr. 17, judeţul Prahova, astfel că drepturile de pensie ale reclamantului au fost preluate în plata de către această instituţie care a emis iniţial Decizia nr. 299745/21.10.2008, apoi decizia nr. 299745/07.11.2008 (urmare a recalculării pensiei de asigurări sociale, in conformitate cu dispoziţiile H.G. nr. 1550/2004), prin care a fost determinat un punctaj mediu anual de 3.29430 puncte şi un cuantum al pensiei de asigurări sociale de 974 lei, iar drepturile au fost acordate începând cu data de 01.12.2005, la determinarea punctajului mediu anual recalculat fiind valorificate datele înscrise în documentaţia existentă în dosarul de pensie al contestatorului.
Urmare a administrării probei cu înscrisuri, tribunalul reţine următoarele:
1. Referitor la capătul de cerere prin care se solicită obligarea Casei Judeţene de Pensii Prahova la emiterea unei noi decizii care să aibă în vedere un stagiu total de cotizare de 44 ani, 8 luni şi 15 zile, se observă că acesta este neîntemeiat, în condiţiile în care pretenţia contestatorului a fost satisfăcută prin decizia nr.299745/10.12.2010, din cuprinsul căreia reiese că stagiul total de cotizare realizat de acesta a fost reţinut ca fiind de 48 ani, 9 luni şi 25 zile (f.269 dosar).
2. Referitor la capătul 2 de cerere privind anularea deciziei de recalculare a pensiei nr.299.754/07.11.2008 a Casei Judeţene de Pensii Prahova şi obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei care la data de 01.12.2005 să ia în considerare pentru perioada 01.10.1964-01.03.2001 – veniturile salariale sub formă de sporuri cu caracter permanent şi prime înscrise în adeverinţa nr.4329/23.12.2004 eliberată de S.C. Iprochim S.A., precum şi venitul salarial compus din salariu şi spor de vechime de 25% conform înscrierilor din carnetul său de muncă, tribunalul reţine că, potrivit adeverinţei nr.4329/23.02.2004 existentă la fila 107 dosar, contestatorul a realizat în perioada 1964 – 2001, cât a fost angajat al S.C. Iprochim S.A., venituri, dintre care unele reprezentând “sporuri cu caracter permanent”, iar altele – “prime”.
Acesta a desfăşurat, aşadar, activitate înainte de intrarea în vigoare a Legii pensiilor nr.19/2000, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art.164 din acest act normativ, conform cărora la determinarea punctajelor medii anuale, pe lângă cele prevăzute la alin.1 – brute sau nete aşa cum apar înregistrate în carnetele de muncă – se au în vedere şi sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare, adică Legea nr.3/1977.
Conform art.3 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială, dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetăţenilor ce au desfăşurat activitate permanentă pe baza unui contract de muncă şi pentru care angajatorii au plătit contribuţia de asigurări sociale prevăzută de lege, angajaţii având obligaţia plăţii contribuţiei numai pentru pensia suplimentară.
Totodată, Decretul nr.389/1972 instituia obligaţia angajatorului de a vira la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuţiei de 15% – majorată ulterior prin Legea nr.49/1992 – asupra câştigului brut realizat de salariat, situaţie în care este evident că nu opera principiul contributivităţii existent după anul 2001 în sistemul public de pensii.
Veniturile reprezentând “prime” nu au fost şi nu sunt nici după data de 1 aprilie 2001 reglementate ca sporuri, nu au caracter permanent în conformitate cu prevederile Legii nr.49/2002, iar prin pct.VI al Anexei la OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat se prevede expres că nu sunt considerate sporuri cu caracter permanent si nu sunt luate in calcul la stabilirea punctajului mediu anual corespunzător perioadelor anterioare datei de 1 aprilie 2001, între altele, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie sau după timp, pe baza de tarife sau cote procentuale.
Drept consecinţă, această interdicţie legală – care s-a constatat a fi constituţională, fiind supusă controlului conformităţii cu legea fundamentală prin Decizia nr.346 din 3.04.2009 a – nu poate fi înlăturată printr-o abordare selectivă a textului legal pentru a-l lipsi de eficienţa conferită de legiuitor.
Prin urmare, constatând că “primele” evidenţiate în adeverinţa nr.4329/23.02.2004 eliberată de S.C. Iprochim S.A. nu pot fi valorificate la stabilirea pensiei, întrucât nu au caracter de sporuri cu caracter permanent, tribunalul constată că în mod corect nu au fost valorificate la stabilirea dreptului de pensie al contestatorului.
Situaţia celorlalte venituri menţionate în cuprinsul aceleiaşi adeverinţe ca fiind “sporuri cu caracter permanent” nu este, însă similară cu cea a “primelor” la care s-a făcut referire anterior, intimata fiind obligată ca la calculul dreptului de pensie al contestatorului să ţină seama de sporurile respective de vreme ce ele au fost înscrise ca atare în adeverinţă (“cu caracter permanent”), angajatorul fiind singurul răspunzător de legalitatea, exactitatea şi corectitudinea datelor, elementelor şi informaţiilor înscrise.
Aşadar, cum intimata nu poate interveni în verificarea conformităţii datelor din adeverinţă cu activitatea desfăşurată de contestator, ce a constituit fundamentul acordării sporurilor respective, solicitarea contestatorului în sensul valorificării acestor sporuri este pe deplin întemeiată.
De asemenea, observând că din buletinul de calcul anexat deciziei de recalculare a pensiei nr.299754/07.11.2008 emisă de intimata Casa Judeţeană de Pensii Prahova (existent la filele 30-41 dosar) rezultă că intimata nu a luat în considerare stagiile de cotizare aferente perioadelor 15.09.1998 – 01.11.1998, 01.02.1999 – 01.11.1999 şi 01.02.1999 – 01.11.1999 şi nici veniturile salariale compuse din salariul aferent perioadelor respective şi sporul de vechime de 25% conform înscrierilor de la poziţiile nr.76, 77 şi 78 din carnetul de muncă al contestatorului, tribunalul constată că şi pretenţiile contestatorului în sensul valorificării acestora este justificată.
3. Având în vedere cele constatate anterior, cum consecinţa anulării deciziei nr. nr.299754/07.11.2008 este aceea a refacerii, de către intimata Casa Judeţeană de Pensii Prahova, a punctajului mediu anual (diminuat de la 3,72942 la 3,29247 prin decizia nr.189730/12.06.2008), tribunalul va admite şi solicitările contestatorului ce fac obiectul capetelor 3, 4 şi 5 de cerere, în sensul că va anula decizia de pensie nr. 189.730/12.06.2008 a Casei Judeţene de Pensii sect.6 sub aspectul existenţei debitului de 5.110 lei în sarcina sa şi va obliga această intimată la restituirea către contestator a sumei de bani poprite; va obliga Casa Judeţeană de Pensii Prahova la emiterea unei noi decizii de pensionare care, la data de 01.09.2008, la valorificarea stagiului suplimentar de 5 ani şi 2 luni corespunzător perioadei 01.06.2003 – 01.08.2008 să ia în considerare punctajul mediu anual determinat prin prezenta hotărâre, precum şi la plata diferenţelor de pensie dintre pensia cuvenită şi pensia încasată pentru perioada 01.12.2005 la zi în conformitate cu punctajul mediu anual determinat prin prezenta hotărâre.
În plus, în baza art.274 alin.1 c.pr.civ, intimatele aflându-se în culpă procesuală, vor fi obligate la plata către contestator a sumei de câte 663,10 lei fiecare cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat şi cheltuieli transport.