Prematuritatea acţiunii societăţii împotriva şoferului
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 1188 din 27 noiembrie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 923 din 24 iunie 2014 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. …/100/2013 s-a respins cererea formulată de reclamanta SC C.S. SRL împotriva pârâtului S.A.V..
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut, în esenţă, că pârâtul a fost angajatul reclamantei pe postul de conducător auto, începând din data de 11.10.2010.
Prin prezenta acţiune reclamanta a solicitat instanţei obligarea pârâtului la plata sumei de 750 Lire sterline, echivalent în lei la cursul BNR cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea în lei a amenzii contravenţionale de 750£ ce i-a fost aplicată ei de autorităţile britanice în data de 16.05.2012.
În speţă reclamanta a dovedit că pârâtul a fost angajatul ei în baza unui contract individual de muncă şi că amenda contravenţională de 600£ (nu 750£ cum pretinde) i-a fost aplicată întrucât la data de 16.05.2012 în autovehiculul ei înmatriculată sub nr. …, condus de pârât, s-au găsit două persoane ascunse care doreau să intre ilegal în Marea Britanie.
Însă, din cuprinsul anexei IS 11 a notificării de sancţionare a rezultat că sancţiunea civilă de 600 £ i-a fost aplicată reclamantei, în calitate de angajator, pentru neîndeplinirea atribuţiilor ce-i reveneau în calitate de transportator, reţinându-se în sarcina sa că, deşi susţinea că şi-a instruit conducătorul auto, nu a dovedit cu documente că a emis instrucţiuni în scris către şoferi şi nici că le-a înmânat acestora liste de verificare pentru a fi completate.
Nici în cursul prezentului proces reclamanta nu a probat că şi-a instruit angajaţii şoferi pentru evitarea unei asemenea situaţii, deşi sarcina de a dovedi îndeplinirea condiţiilor pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului, inclusiv a vinovăţiei acestuia, îi revenea în baza art. 272 Codul muncii.
Apoi, din cuprinsul notificării de răspundere la sancţiune a rezultat că pârâtul în calitate de şofer, a fost, la rândul său, sancţionat pentru incidentul din data de 16.05.2012, fapt ce a confirmat concluzia că amenda de 600 £ i-a fost aplicată reclamantei pentru propria sa faptă ilicită.
De asemenea, lipsa de diligenţă manifestată pentru introducerea în termen a contestaţiei împotriva sancţiunii îi este exclusiv imputabilă reclamantei care, astfel, a pierdut posibilitatea de a răsturna prezumţia de legalitate şi temeinicie a unui act administrativ de autoritate şi de a-şi dovedi nevinovăţia.
Pe de altă parte, răspunderea contravenţională este personală, astfel că atâta timp cât sancţiunea i-a fost aplicată ei, nu a putut susţine că o altă persoană s-a făcut vinovată de săvârşirea faptei ilicite amendate.
Apoi, reclamanta a recunoscut prin înscrisul de la fila 52 dosar că nu a achitat amenda ce i-a fost aplicată la data de 25.07.2012, or, în aceste condiţii nu s-a putut reţine că prejudiciul s-a produs deja, căci suma există în patrimoniul ei, iar cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirii mai înainte ca amenda să fie plătită, a apărut ca fiind prematură.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC. C. SRL solicitând schimbarea în tot a sentinţei atacate, şi pe cale de consecinţă, în principal admiterea în tot a acţiunii, iar în subsidiar admiterea în parte a acţiunii dispunând obligarea pârâtului la plata sumei de 600 Lire.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat, în esenţă, că probatoriul administrat la dosarul cauzei lămureşte fără dubii existenţa unei sancţiuni aplicată, constând într-o amendă de 750 Lire, din care 600 Lire aplicate direct companiei şi 150 Lirei aplicate în solidar companiei şi şoferului – totalizând deci 750 Lire, cu scadenţa de plata la 27.09.2012.
Reclamanta a făcut în acest sens trimitere la înscrisurile ce i-au fost comunicate de autorităţile britanice, pe care le-a depus la dosarul cauzei, şi pe care le susţine în apel, din care rezultă atât existenţa unei fapte ilicite săvârşite de angajatul S.A.V., constând în transportarea în mod clandestin a doua persoane (imigranţi) cât şi sancţiunea aplicată companiei din care 600 Lire direct pe numele companiei şi 150 Lire în solidar cu şoferul.
În ceea ce priveşte lipsa temeiurilor acţiunii, în sensul neîntrunirii condiţiilor impuse de lege pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului, care prin fapta sa a creat prejudiciul ce a justificat prezenta acţiune, a considerat că hotărârea este nelegală şi netemeinică.
Este indiscutabil că se află în situaţia unui prejudiciu, daca se raportează pe de o parte la amenda aplicată, care deşi nu a fost încă achitată, constituie totuşi a obligaţie scadenta în sarcina societăţii Cargesped S.R.L.
De altfel, nu numai că se află în situaţia unei obligaţii de plată scadente de 750 Lire către autorităţile britanice, dar şi în situaţia unui interes legitim şi serios afectat în contextul în care aşa cum a rezultat din adresa Nr. ref: CPCAU/11389, Ref. Port: CAL/CF/7375, compania nu mai poate efectua transporturi pe teritoriul Marii Britanii până la plata sumei, fiind notificaţi în acest sens.
Reclamanta este astfel în situaţia unei răspunderi ce îşi găseşte temeiul în dispoziţiile art. 1350 Cod Civil, cât şi în dispoziţiile art. 1359 Cod Civ., chiar dacă răspunderea se antrenează pe temei contractual în condiţiile art. 254 Cod Muncii, fapta săvârşita de angajat este totuşi o faptă ilicită, în contextul în care este vorba de imigranţi clandestini, iar pe de altă parte de faptul că societatea nu are ca obiect transport de persoane ci de mărfuri.
Din acest punct de vedere, argumentul instanţei că a solicitat plata unei despăgubiri mai înainte ca amenda să fie plătită, şi că astfel acţiunea ar fi prematură, este lipsită de orice temei legal întrucât este indiscutabil că există un prejudiciu cert, actual în contextul în care, există o obligaţie certă, lichidă şi exigibilă de plată a sumei de 750 Lire în sarcina societăţii C. SRL.
Acţiunea ar putea fi considerată prematură din punctul ei de vederea doar în situaţia în care obligaţia de plată din sarcina societăţii nu ar fi scadentă, dar atât timp cât amenda este scadentă şi mai mult, au fost notificaţi că aceasta va fi şi executată în momentul în care camioanele companiei vor intra pe teritoriul Marii Britanii prin reţinerea camionului, nu poate conchide prematuritatea acţiunii cum a susţinut prima instanţa.
Justificând nelegalitatea hotărârii din această perspectivă în condiţiile în care dispoziţiile art. 1350 alin. (2) Cod civ. fac trimitere la răspunderea pentru prejudiciul cauzat, iar în ceea ce priveşte prejudiciul şi răspunderea pentru acoperirea acestui prejudiciu este indiscutabil că dreptul la reparaţie se naşte pe de o parte, din momentul în care prejudiciul se cauzează, iar pe de altă parte, că este prevăzută ca şi condiţie a răspunderii civile, ca prejudiciul să fie cert.
Este indiscutabil că atâta timp cât societatea nu are licenţă de transport persoane, şi de altfel nici mijlocul de transport nu este unul destinat transportului de persoane, în mod total eronat, s-a reţinut de instanţa fondului că nu s-au emis instrucţiuni în scris către şoferi cu privire la atribuţiile care îi reveneau în calitate de transportator şi că astfel nu au instruit angajaţii şoferi pentru evitarea unor asemenea situaţii.
Sub acest aspect considerentele hotărârii sunt lipsite de temei întrucât nu se poate conchide ca şoferul nu ar fi ştiut ce obligaţii are, nefiind instruit în acest sens.
Pârâtul a încălcat prevederile art. 4 lit. b, c, e, f, t din fisa postului.
Reclamanta a arătat că este lipsită de orice temei juridic reţinerea primei instanţe în sensul că răspunderea contravenţională fiind personală nu s-ar putea susţine că o altă persoana este vinovată de săvârşirea faptei ilicite.
Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de apel, Curtea reţine următoarele:
Din analiza prevederilor art. 254 alin. 1 din Codul muncii rezultă, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, că pentru a exista răspunderea patrimonială este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba; fapta ilicită si personală a salariatului, săvârşită în legătură cu sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu şi vinovăţia salariatului.
Aceste condiţii trebuie analizate de instanţa de judecată pentru a stabili în mod corect răspunderea salariatului, sarcina probei elementelor de mai sus revenind angajatorului, conform dispoziţiei de ordin general aplicabilă în raporturile de muncă din art. 272 Codul muncii.
Numai întrunirea cumulativă a acestor condiţii atrage răspunderea patrimonială a salariaţilor în temeiul prevederilor art. 254 din Codul muncii, iar răspunderea este exclusă în lipsa a cel puţin uneia dintre aceste condiţii.
În speţă, aşa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta pretinde că ar fi fost prejudiciată cu suma totală de 750 lire sterline, de către angajatul său conducător auto, prin faptul că societăţii i-a fost aplicată de către autorităţile britanice o amendă în cuantum de 750 lire sterline, ca urmare a faptului că în autovehiculul condus de pârât s-a găsit 2 persoane care încercau să treacă fraudulos frontiera Marii Britanii.
Curtea apreciază că doar depunerea înscrisurilor întocmite de autorităţile britanice, ca unică dovadă a prejudiciului, nu este suficientă şi practic nu dovedeşte faptul diminuării patrimoniului societăţii, în condiţiile în care nu s-au depus înscrisuri din care să reiasă achitarea acestei amenzi de către reclamantă.
Prejudiciul constituie o modificare negativă în patrimoniul angajatorului, putându-se realiza prin diminuarea activului ca urmare a săvârşirii unor fapte ilicite sau prin creşterea pasivului prin plata unor sume de bani de care este vinovat salariatul. Pentru a exista un prejudiciu, el trebuie să rezulte dintr-o diminuare efectivă a patrimoniului societăţii, ori în cazul de faţă nu s-a invocat existenţa unei atare situaţii, ceea ce face ca pretinsul prejudiciu să nu existe.
În realitate, reclamanta invocă existenţa unui prejudiciu viitor, însă pentru a putea fi supus reparării, prejudiciul trebuie să fie sigur, cerinţă care nu este îndeplinită în cauză, întrucât nu există siguranţa producerii acestuia, respectiv nu se poate concluziona în mod neîndoielnic că reclamanta va plăti contravaloarea amenzii de 750 lire sterline.
Ca atare, apare va fiind judicioasă statuarea instanţei de fond în sensul că cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubiri mai înainte ca amenda să fie plătită, apare ca fiind prematură.
Aşa fiind, declanşarea răspunderii materiale a salariatului este de neconceput în situaţia în care nu se face dovada în ce mod a fost diminuat patrimoniul angajatorului, motiv pentru care Curtea apreciază că nu se impune analizarea celorlalte condiţii ale răspunderii patrimoniale, context în care apare ca lipsită de relevanţă şi analizarea celorlalte critici formulate în apel.
Pentru aceste considerente, reţinând că apelanta reclamantă, care avea sarcina probei conform art. 272 din Codul muncii, nu a dovedit întrunirea cumulativă a condiţiilor pentru care a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului, Curtea apreciază că hotărârea fondului este legală şi temeinică, astfel ca o va menţine ca atare, urmând ca în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat apelul declarat reclamantă.
