Soluţionarea cererilor de acordare a cheltuielilor de executare şi reactualizarea creanţei de către creditor în situaţia achitării debitului de către debitor, anterior emiterii somaţiei, conform art 387 alin. (1) C. proc. civ.


C. proc. civ, art. 387 alin. (1)

în cazul în care debitorul îşi achită datoria înainte de începerea executării silite, anterior emiterii somaţiei de plată, acesta nu va mai fi obligat la acordarea cheltuielilor de şi nici la plata reactualizată a creanţei.

Decizia civilă nr. 146/Asig din 17.05.2006-A.P.

Prin sentinţa civilă nr. 69/2006, Tribunalul B. a admis contestaţia la executare formulată de contestatoarea C.J.P. B. în contradictoriu cu intimatul M.G. şi în consecinţă a dispus anularea formelor de executare pornite în dosarul execuţional nr. 659/2004.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că la data de 21.10.2004 contestatoarea a virat intimatului suma reprezentând diferenţa de şi suma reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru faptul că, în speţă, contestatoarea C.J.P. B. şi-a executat obligaţiile înainte de începerea executării silite, nu a putut fi obligată la plata cheltuielilor de executare şi nici nu a putut realiza o reactualizare a creanţei.

împotriva sentinţei a formulat recurs în termen intimatul M.G.

Se critică sentinţa şi cu privire la neacordarea cheltuielilor de executare şi pentru reţinerea greşită a instanţei cu privire la executarea voluntară a obligaţiei înainte de începerea executării silite.

Instanţa de recurs reţine că sub acest aspect, sentinţa atacată este la adăpost de critică.

Prin încheierea din 4.10.2004 a Judecătoriei B, în dosarul nr. 2186/2004 s-a încuviinţat începerea executării silite în baza titlului executoriu constând în sentinţa civilă 743/2004 a Tribunalului B. Potrivit art. 387 alin. (1) C. proc. civ., executarea silită poate începe numai după comunicarea somaţiei către debitor.

Prima formă de executare înfăptuită în virtutea acestei dispoziţii legale a fost emiterea de către judecătoresc a procesului verbal de sechestru judecătoresc din 9.12.2004, conform art. 411 C. proc. civ.

Fără a exista culpa executorului sau a creditorului, somaţia a fost emisă după ce debitorul expediase către creditor, cu mandat poştal în data de 25.10.2004, data poştei, suma de bani conform titlului executoriu, iar în data de 18.10.2004, debitoarea a emis şi o primă decizie de pensionare conform titlului executoriu.

Prin urmare s-au executat chiar înainte de începerea formelor de executare silită, chiar înainte de emiterea somaţiei de executare, atât obligaţia de a face cât şi aceea de a da o sumă de bani, din titlul executoriu, putându-se spune că a intervenit o executare voluntară a obligaţiei debitoarei şi în mod corect nu au mai fost acordate cheltuielile de executare în dosarul execuţional 659/2004 şi reactualizarea creanţei.