Prin cererea formulată şi înregistrată la data de 13 martie 2009, la Tribunalul Harghita, în dosar nr. 476/96/2009, reclamanţii D. M., M.D.-G., P. M., P. M., R. R. I. şi Ş.V. au solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Târgu Mureş, Tribunalul Harghita, Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri egale cu sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizaţia brută lunară de încadrare, cu indicarea unor perioade concrete pentru fiecare reclamant în parte.
Prin sentinţa civilă nr. 899 din 30 aprilie 2009 Tribunalul Harghita a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, şi a respins acţiunea reclamanţilor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Justiţiei, s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor Decretului nr. 92/1976, reţinându-se că Ministerul Justiţiei nu are calitate procesuală. Lipsa calităţii procesuale pasive s-a reţinut şi pentru Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, date fiind dispoziţiile art. 16 – 20 şi art. 27 din O.G. 137/2000.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa a constatat că potrivit Legii nr. 500/2002 şi H.G nr. 208/2005 şi H.G. nr. 386/2007, Ministerul Economiei şi Finanţelor coordonează acţiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar. De asemenea calitatea procesuală a Ministerului Finanţelor Publice se justifică şi prin dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că reclamanţii îşi desfăşoară activitatea la Tribunalul Harghita, în calitate de consilieri de probaţiune, fiind salarizaţi în conformitate cu Anexa 5/1 din Legea nr. 50/1996.
Consilierii de probaţiune nu sunt şi nu au fost niciodată beneficiari ai sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică nefiind nominalizaţi în cadrul prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996.
De asemenea, un aspect deosebit de important în aprecierea cererii reclamanţilor îl constituie şi decizia nr. 21 din 10 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care se constată faptul că judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi precum personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică.
Împotriva acestei sentinţe au declarat, în termen legal, recurs reclamanţii, solicitând modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâţilor la plata sporului lunar de 50% de risc şi suprasolicitare neuropsihică din salariu brut, proporţional pentru fiecare reclamant pentru perioadele indicate în cererea de chemare în judecată.
În motivarea recursului, s-a arătat în esenţă că prin cererea de chemare în judecată au solicitat să se constate starea de care s-a ivit între reclamanţi şi ceilalţi consilieri de probaţiune din ţară. Astfel că instanţa de fond urma să dea eficienţă art. 7 şi 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului ce garantează dreptul tuturor la protecţie egală a legii împotriva oricărei discriminări şi dreptul la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare. În acelaşi context, instanţa de fond nu a dat eficienţă nici prevederilor art. 16 alin.1 şi 2 din României şi ale art. 6 alin. 2 din Codul muncii.
S-a mai arătat în esenţă că, instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că prin acţiunea dedusă judecăţii s-a solicitat de fapt eliminarea situaţiei de discriminare între persoane aparţinând aceleiaşi categorii socio-profesionale, respectiv faptul că, consilierii de probaţiune din alte judeţe beneficiază de acest spor chiar în baza ordinului ministrului justiţiei.
Recursul declarat în cauză este nefondat pentru considerentele următoare.
Reclamanţii sunt consilieri de probaţiune în cadrul Tribunalului Harghita, salarizarea acestora fiind reglementată de Legea nr. 327/2006.
Cererea ce a făcut obiectul judecăţii în faţa Tribunalului Harghita se referă la sporul prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, respectiv „pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar”.
Conform art.3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, acest personal este format din: grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, informaticieni şi registratori. Corpul grefierilor este alcătuit din grefieri cu studii medii şi cu studii superioare. Sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanţelor funcţiile de agent procedural şi aprod.
Din textul de lege arătat, rezultă cu claritate că agenţii de probaţiune nu fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti.
Salarizarea reclamanţilor este reglementată în mod distinct prin Legea nr. 327/14.07.2006 privind salarizarea personalului din serviciile de probaţiune, în art. 23 al acestei legi fiind prevăzut în mod expres că prevederile Legii nr. 50/1996 nu se mai aplică personalului din serviciile de probaţiune la data intrării în vigoare a acestei legi.
Importantă în soluţionarea prezentei cauze este Decizia nr. 21/10.03.2008 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii stabilind că au dreptul la spor de risc şi suprasolicitare, judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi precum şi personalul auxiliar de specialitate.
În consecinţă, atâta timp cât consilierii de probaţiune nu au făcut şi nu fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, fiind vorba de funcţii distincte cu tratament de salarizare distinct, reclamanţii nu pot fi consideraţi beneficiari ai prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Faţă de considerentele reţinute, s-a considerat că sentinţa atacată este temeinică şi legală, motiv pentru care în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul a fost respins.
