Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 1237 din data de 21.10.2013
Spor condiții deosebite.
Legea nr.435/2006: art.14;
Legea nr.283/ 2011: art.1.
Potrivit art.1 alin.(2) din legea nr. 283/2011 “În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții”;.
Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale – Decizia civilă nr. 1237/21 octombrie 2013.
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr.423/107/2013 reclamantul S.V.A. în numele și pentru membrul de sindicat… a chemat în judecată pârâta D.S.V.P.S.A.A. solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
1.-modificarea deciziei nr. (…)/2012 sub aspectul obligării pârâtei la acordarea sporului de condiții deosebite de 50%, cu consecința emiterii unei noi decizii;
2.-plata drepturilor salariale lunare cuvenite reclamantului potrivit capătului 1 de cerere, începând cu 01.12.2012;
3.-plata diferenței drepturilor salariale dintre sporul deținut anterior si cel stabilit potrivit capătului 1 de cerere pentru perioada 14.01.2010-14.01.2013, sume actualizate cu indicele de inflație până la plata efectivă;
În motivarea acțiunii reclamantul arată că prin decizia mai sus arătată pârâta i-a comunicat drepturile salariale lunare de care beneficiază, evidențiind și un spor pentru condiții deosebite, spor prevăzut de Legea 435/2006 precum și de Legea 284/2010.
Având în vedere prevederile art.14 din Legea nr.435/2006, președintele A.N.S.V.S.A a emis Ordinul nr.56232/11.06.2007, modificat prin Ord.56507/2007, prin care a fost aprobat Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de baza, regulament care a fost vizat de către M.M.F.E.S., cu nr. 1060/PP/19.06.2007 si de M.S.P., cu nr. EN 6340/15.06.2007.
Menționează faptul că pe întreg parcursul actului normativ, respectiv Ordinul Președintelui ANSVSA nr. 56232/2007, cu modificări, este subliniat faptul că beneficiar al sporurilor prevăzute în regulament este personalul care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar veterinar, fără a exista vreo distincție între funcționari publici și personal contractual, sporul având același procent, condiționat fiind doar de activitatea pe care o desfășoară persoana îndreptățită.
Aceleași prevederi se regăsesc și în Legea 284/2010, lit. K, alin II, lit a), pct. 2.
Întrucât nu există vreo condiție în stabilirea sporului, decât cea a existenței buletinului de determinare prin expertizare a locului de muncă, consideră că în mod nelegal s-a stabilit un procent diferențiat la funcționarii publici în detrimentul personalului contractual, fiind încălcat principiul egalității de tratament și creându-se o stare de între personalul care își desfășoară activitatea în același loc de muncă.
Invocă jurisprudența Curții Europeana a Drepturilor Omului, cu privire la art.14 din Convenție, prin care s-a statuat ca o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, aceasta însemnând că nu urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere (Marckx împotriva Belgiei, 1979, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Larkos împotriva Cipru, 1999, Bocancea și alții împotriva Moldovei, 2004)”;.
Cum, personalul care își desfășoară activitatea în cadrul laboratorului DSVSA A. sunt atât funcționarii publici cât și contractual, lucrează în aceleași condiții deosebit de periculoase, au aceleași atribuții, totuși sporul de care ar trebui să beneficieze, în același procent, este diferit, fără vreo justificare legală, ceea ce îi îndreptățește să considere existența unei diferențe de tratament.
In drept: Legea 284/2010, art.16 Constituție, Ord. ANSVSA 56232/2007.
Prin precizarea de acțiune depusă la dosar, reclamantul arată că înțelege să solicite la primul capăt de cerere, acordarea sporului de condiții deosebite în procent de 75% și că nu mai susține capătul 3 de cerere.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta solicită respingerea contestației ca neîntemeiată, motivând că începând cu data de 17 decembrie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 283/14.12.2011 privind aprobarea OUG 80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar și conform acestui act normativ, pentru anul 2012, salariile lunare ale personalului din cadrul ANSVSA – respectiv si al DSVSA A., valabile pentru luna decembrie 2011, se mențin și pentru anul 2012, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Prin dispozițiile Ordonanței de Urgență nr.19/2012 în vederea recuperării reducerilor salariale din iunie 2010 s-au dispus două etape de majorări salariale pentru personalul bugetar. Prima etapă de majorare a fost în iunie, când salariile bugetarilor au crescut cu 8% față de nivelul din mai, a doua etapă cu luna decembrie când salariile bugetarilor au fost majorate cu 7,4 % față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012. Față de aceste precizări, apreciază că decizia criticată este legal întocmită.
În drept:art.115 și urm. Cod de procedură civilă, Legea nr. 283/14.12.2011, O.U.G. 19/2012.
Tribunalul Alba, prin sentința civilă nr.1237/26.04.2013 pronunțată în cauză a respins acțiunea.
Pentru a hotărî, astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Membrul de sindicat pentru care reclamantul a formulat acțiunea, este angajat al pârâtei, conform contractului individual de muncă depus la dosar.
Legea nr.435/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar veterinar s-a abrogat la data de 01.01.2010 data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009.
Ulterior Legea nr.330/2009 a fost abrogată prin art. 39 din Legea nr. 284/2010.
La data de 01.01.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice care în art. 1 prevede:
“Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții”;.
Potrivit deciziei emisă în baza Legii nr. 330/2009, membrul de sindicat – reprezentat, a fost reîncadrat în funcție, beneficiind de un spor pentru condiții deosebite de 30%.
Potrivit deciziei emisă în baza Legii nr. 284/2010 și nr. 285/2010 acestuia i s-a aplicat reducerea de 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010 iar apoi sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu a fost majorată conform art. 1 din Legea nr. 285/2010 cu 15%.
Aceste decizii nu au fost contestate de reclamant.
Ulterior pârâta a emis decizia-care face obiectul prezentului litigiu, în care se menționează un spor pentru condiții deosebite de 30%, în condițiile majorării salariului lunar brut cu 7,4% față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.
Prin Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, dintre care cele care urmează sunt aplicabile Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și unităților din subordinea acesteia .
Art. 1 prevede că: “In anul 2012, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor funcție de baza /salariilor funcției de baza/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel se acordă personalului din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
In anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariu lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții..
Prin urmare stabilirea cuantumului sporurilor personalului din cadrul pârâtei, valabile pentru luna decembrie 2011, se mențin și pentru anul 2012, conform prevederilor legale menționate, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, decizia contestată de reclamant fiind, astfel, emisă cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, categorie din care face parte și membrul de sindicat în cauză.
În ceea ce privește pretinsa stare de discriminare față de funcționarii publici din cadrul pârâtei, invocată de către sindicatul reclamant în motivarea acțiunii, instanța reține următoarele:
Constituția României, prin art. 16 alin. (1), articol invocat de reclamant, garantează dreptul la egalitate: “Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”;. Potrivit Constituției României, art. 20 alin (1) “Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte”;.
Astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de articolul 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind interzicerea discriminării, diferența de tratament devine discriminare, în sensul articolului 14 din Convenție, atunci când autoritățile statale induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Instanța europeană a decis în mod constant că pentru ca o asemenea încălcare să se producă “trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-si găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă”; (cazul Fredin contra Suediei, Hoffmann contra Austriei, Spadea si Scalabrino contra Italiei).
Potrivit art. 2 alin. 1 din OG 137/2000 “prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, , categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice”;.
Potrivit art. 27 – (1) din ordonanță, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Chiar considerând că acordarea sporului de condiții deosebite privește acordarea unui drept social în raportul de muncă, se observă că art. 6 din OG 137/2000 condiționează constatarea discriminării de existența unor motive expres și limitativ enumerate, respectiv: apartenența la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorii sociale sau unei categorii defavorizate, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia.
În speță, pretinsa deosebire de tratament între personalul contractual și funcționarii publici nu este realizată pentru vreunul dintre criteriile prevăzute strict de ordonanță.
Oricum, reclamantul sindicat nu a înțeles să investească instanța cu o cerere în constatarea stării de discriminare, întemeiată pe prevederile art.27 din OG 137/2000, fapt pentru care instanța nu este ținută a se pronunța asupra acestui fapt.
Obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie, după cum reclamantul a solicitat, potrivit principiului disponibilității care guvernează procesul civil, modificarea deciziei prin care, sub aspectul drepturilor salariale ale membrului de sindicat reprezentat, în sensul acordării sporului de condiții deosebite într-un cuantum mai mare decât cel stabilit prin actul menționat, precum și plata drepturilor salariale în funcție de cuantumul solicitat al sporului menționat.
Practic se contestă dispozițiile unui act modificator al contractului de muncă încheiat de către părți, astfel că instanța are menirea de a se pronunța asupra legalității acestuia prin raportare la normele de drept incidente raporturilor juridice dintre părți, analizate în cele anterior expuse.
În plus, observând că reclamantul a făcut trimitere, în motivarea cererii, la incidența dispozițiilor Legii nr.435/2006, respectiv la art.14, care se referă la posibilitatea acordării personalului din sistemul sanitar veterinar, a sporului pentru condiții deosebit de periculoase, tribunalul constată că aceste prevederi exced raporturilor dintre părți, prin cererea de chemare în judecată solicitându-se obligarea pârâtei la acordarea sporului de condiții deosebite, într-un alt cuantum decât cel stabilit prin decizia atacată.
Or, acest din urmă spor, a fost inițial acordat, și menținut ulterior în același cuantum cu respectarea Ordinului nr.56232/2007 al Președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare prin care a fost aprobat Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază ale personalului din sistemul sanitar veterinar.
Față de aceste considerentele de fapt și de drept, tribunalul a respins acțiunea, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul
solicitând, admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În expunerea de motive, recurentul susține că prima instanță a aplicat și interpretat greșit textele de lege incidente. Arată că există cadru legal al acordării sporurilor solicitate în cuantumul cuvenit și că întrucât nu există vreo condiție în stabilirea sporului, decât cea a existenței buletinului de determinare prin expertizare a locului de muncă, consideră că în mod nelegal s-a stabilit un procent diferențiat la funcționarii publici și personalul contractual, fiind încălcat principiul egalității de tratament și creându-se o stare de discriminare între personalul care își desfășoară activitatea în același loc de muncă.
Arată că nu a invocat dispozițiile OG. nr.137/2000, cum eronat motivează instanța de fond pe acest text de lege, starea de discriminare este creată de interpretarea textelor de lege, fiind atributul exclusiv al instanței de judecată.
Cum personalul care își desfășoară activitatea în cadrul instituției intimate sunt atât funcționari publici cât și personal contractual, lucrează în aceleași condiții deosebit de periculoase, au aceleași atribuții, totuși sporul de care ar trebui să beneficieze, în același procent, este diferit, fără ca intimata să facă dovada criteriilor în baza cărora au fost acordate acele sporuri. Se face referire la adresa ANSVSA nr. 20649/14.12.2012, care arată recurentul, întărește aceasta susținere.
Precizează, de asemenea, faptul că aceste sporuri nu fac obiectul dispozițiilor art.1 din Legea nr. 283/2011, întrucât nu sunt plătite din fonduri publice, sursa de plată fiind extrabugetară respectiv fonduri proprii, care în cazul DSVSA A. sunt considerabile.
În drept invocă: art.304 punct 9 cod procedură civilă.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art.304 punct 9 cod procedură civilă în limitele statuate deart.306 alin.(2) cod procedură civilă, reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Potrivit art.1 din Legea nr.283/14 decembrie 2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar “;În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
(2) În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
În speță, decizia atacată face o aplicare corectă a acestui text de lege, menținându-i recurentului sporul de condiții deosebite în cuantumul acordat în luna decembrie a anului 2011, așa cum reiese din deciziile de reîncadrare emise de către instituția intimată cu referire la recurent în anul 2010, respectiv 2011; decizii care nu au fost contestate de salariatul în cauză.
Stabilirea unui alt cuantum al sporului în discuție, acordat în limitele legale și în urma negocierii părților conform actelor adiționale la contractul individual de muncă, doar invocând discriminarea în raport cu altă categorie profesională distinctă, cu un stat propriu (funcționari publici) este lipsită de suport legal.
Sub acest aspect, instanța de fond face o analiză corectă a susținerilor reclamantului vizând pretinsa discriminare între personalul contractual și funcționarii publici, angajați ai aceleași instituții, în ceea ce privește cuantumului diferit al sporului acordat, nu numai din prisma criteriilor stabilite de art. 2 din OUG. nr.137/2000, cât și din prisma art.16 din Constituție invocat în acțiune ca temei juridic al pretențiilor de față, respectiv art. 14 CEDO și practica judiciară a Curții Europene a Drepturilor Omului în materie.
În fine, în litigiu de față, având ca obiect analiza legalității și temeiniciei deciziei de reîncadrare cu privire la sporul în discuție, nu are relevanță, din ce fonduri se plătesc aceste drepturi salariale.
Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 alin.(1) Cod procedură civilă a respins ca nefondat recursul reclamantului.
