Curtea constată că prin cererea de chemare în judecată formulată de Bălan Ioana Alexandra, Cristache Adina Elena, Cioacă Claudia Maria, Chiseliţă Lucia, Dumitraş Maria, Dumitru Sorin Laurenţiu, Iuga Claudia, Ionescu Epure Carmen Smaranda, Manea Georgeta, Maca Teodor Sorin, Marian Carmen Monica, Moraru Camelia, Martin Maria, Niţu Ioana, Olteanu George, Petre Violeta, Pică Liliana, Potcoavă Ioana Alina, Procopiescu Ileana Teodora, Repede Cătălin Marius, Şurlan Oana, Tuttin Adriana şi Urzică Ovidiu, personal auxiliar la Tribunalul Braşov, au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Braşov, Tribunalul Braşov, Ministerul Economiei şi Finanţelor şi cu citarea obligatorie a CNCD, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, instanţa să oblige pârâţii să calculeze şi să plătească drepturile reprezentând sporul de confidenţialitate de până la 15%, începând cu data angajării fiecărui reclamant şi până la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti precum şi pentru viitor; să li se plătească drepturile de mai sus, actualizate cu indicele de inflaţie, ca urmare a devalorizării monedei naţionale, începând cu data naşterii drepturilor şi până la data executării hotărârii judecătoreşti (plata efectivă) şi să se efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
În drept reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.27 a alin.3 din OG nr.137/2000 privind acordarea sporului de confidenţialitate personalului din Aparatul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pe prevederile art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 prin care s-a acordat acest spor membrilor plenului, precum şi unor categorii de personal din cadrul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi pe art.3 din OG nr.19/2006 prin care s-a acordat acest spor procurorilor militari, pe prevederile art.21 alin.1 din OG 137/2000, invocând un criteriu de , potrivit dispoziţiilor art.21 alin.3 din OG nr.137/2000ˆmodificată şi completată prin Legea 324/2006, art.16 din Constituţie şi art.14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului purtând titlul „interzicerea discriminării”.
În probaţiune s-a depus practică judiciară
Intimaţii Curtea de Apel Braşov, Tribunalul Braşov, Ministerul Justiţiei, MEF prin DGFP au formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii.
Se arată că cererea reclamanţilor este întemeiată pe dispoziţiile art.1 şi 2 alin.1 din OG 137/2000 respectiv art.27 alin.1 din OG 137/2000 iar aceste texte de lege au fost declarate neconstituţionale în măsura în care din ele se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adaptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Tribunalul Braşov, prin întâmpinarea formulată a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive pentru perioada în care reclamanţii nu ar avea calitatea de personal auxiliar la instanţele din raza de competenţă a Tribunalului Braşov.
Excepţia este neîntemeiată. Calitatea procesual pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii şi trebui raportată la obiectul cererii de chemare în judecată în întregime.
În speţă calitatea procesual pasivă a Tribunalului Braşov este justificată prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată neputând fi partajată existenţa acestei calităţi procesuale în funcţie de anumite perioade pentru care reclamanţii pretind pretenţiile cu atât mai mult cu cât prin cerere, reclamanţii au indicat exact că pretenţiile privind sporul de confidenţialitate curg de la data angajării la instanţele aflate în raza de competenţă a Tribunalului Braşov.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual pasive a MEF – instanţa de fond s-a pronunţat la termenul din 10.09.2008.
Cu privire la excepţia prescrierii dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei cuprinse între data angajării reclamanţilor şi până la un an anterior datei introducerii acţiunii, excepţie invocată de pârâţii Tribunalul Braşov, Ministerul Justiţiei, instanţa reţine că este întemeiată potrivit art.1 şi 3 din Decretul 167/1958 şi raportat la data înregistrării cererii la instanţă (20.06.2008).
Aşadar pentru pretenţii anterioare datei de 19.06.2005 operează prescripţia dreptului material la acţiune.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa constată că, într-adevăr, temeiul de drept al acţiunii este art.27 alin.3 din OG 137/2000.
Pretenţiile deduse judecăţii au fost concepute ca adevărate despăgubiri pe care pârâţii ar trebui să le acorde reclamanţilor pentru discriminarea creată acestei categorii de personal, prin neacordarea sporului de confidenţialitate deşi alte categorii de personal din acelaşi sistem bugetar încasau aceste drepturi, existând reglementare legală pentru acordarea lor.
Apărarea Ministerul Justiţiei prin care se solicită instanţei să respecte hotărârile Curţii Constituţionale referitoare la neconstituţionalitatea art.27 din OG 137/2000 nu poate fi înlăturată deoarece potrivit art.31 alin.3 din Legea 47/1992 „dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval Parlamentul sau Guvernul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a art.1, art.2 alin.3 şi art.27 alin.1 din OG 137/2000 prin decizia 821/3.07.2008, 818/3.07.2008, 820/2.07.2008 aceste decizii fiind publicate în MO din 16.07.2008 şi fiind obligatorii pentru instanţa de fond.
Fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată presupune chiar interpretarea dispoziţiilor art.2 şi art.27 din OG 137/2000 în sensul pe care Curtea Constituţională l-a considerat neconstituţional.
Admiţând o astfel de cerere instanţa ar fi apreciat că „omisiunea legiuitorului de a le acorda şi reclamanţilor beneficiul acestor drepturi constituie o discriminare contrară legii şi normelor comunitare”. Ori, prin deciziile mai sus arătate un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei pe care-şi fundamentează reclamanţii pretenţiile – înţeles prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa dea desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative (cazul în speţă) a fost considerat neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor în stat.
Prin urmare, instanţa a respins pretenţiile reclamanţilor ca efect al admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada descrisă în dispozitivul prezentei şi pe fond, ca neîntemeiate restul pretenţiilor reclamanţilor.
Sentinţa civilă nr. 45/F/M din 10 septembrie 2008 – A.P.
