Eventualele prestatii pentru asemenea clauze nu se cuvin automat prin simplul fapt ca o persoana exercita o anumita functie, ci ele trebuie stabilite prin negocierea partilor si înscrise în contractul individual de sau în CCM la nivel de unitate. Fara înscrierea lor în aceste doua acte si fara sa existe un act normativ care sa impuna obligatia acordarii acestor drepturi fara a fi înscrise în contractele respective acordarea acestora nu are nici un temei legal.
Prin sentinta nr. 2157/06.04.2009, pronuntata de Tribunalul Gorj în dosar nr.2057/95/2009 s-a respins actiunea formulata de petentul N.I., împotriva intimatilor Consiliul Local Motru, Primaria Motru, Primarul orasului Motru.
Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut :
Petentul este angajat în cadrul Primariei Motru ca sofer la Directia Economica.
Conform prevederilor art.25 si 26 din Codul Muncii prin clauza de mobilitate, partile în contractul individual de munca stabilesc ca, în considerarea specificului muncii, executarea obligatiilor de serviciu de catre salariat nu se realizeaza într-un loc stabil de munca.
În acest caz salariatul beneficiaza de prestatii suplimentare în bani sau în natura.
Prin clauza de confidentialitate partile convin ca, pe toata durata contractului individual de munca si dupa încetarea acestuia, sa nu transmita date sau informatii de care au luat cunostinta în timpul executarii contractului, în conditiile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective de munca sau în contractele individuale de munca.
Nerespectarea acestei clauze de catre oricare dintre parti atrage obligarea celui în culpa la plata de daune-interese.
Deosebit de remuneratia de baza astfel stabilita, în considerarea specificului muncii si a importantei sociale a serviciilor profesionale pe care aceasta le executa, în temeiul art.25 si 26 din Codul Muncii, salariatul poate negocia prestatii suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate si clauza de confidentialitate.
Potrivit art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri.
Salariul, astfel cum este definit în art.155 din Codul muncii, este negociat între parti cu ocazia încheierii contractului individual de munca.
Aceste doua sporuri de confidentialitate si mobilitate nu au caracter obligatoriu pentru angajator, ci pot fi negociate cu ocazia încheierii contractului de munca.
Ca urmare, nu exista o obligatie legala sau conventionala a angajatorului de acordare a celor doua sporuri, care sa fie adusa la îndeplinire prin intermediul unei hotarâri judecatoresti.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul N. I. criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie .
În motivarea recursului reclamantul a aratat ca instanta de fond nu a tinut cont de sustinerile sale, întrucât potrivit fisei postului, a Legii 53/2003 si a contractului de munca este raspunzator pentru nerespectarea confidentialitatii informatiilor care nu au caracter public.
Desi, chiar daca nu exista expres o clauza de confidentialitate în contractul individual de munca, exista obligatii pe care angajatorul i le impune în acest sens.
În cazul sporului de mobilitate este aceeasi situatie. Prin fisa postului este obligat sa mearga pe teren, deoarece ca sofer nu îsi desfasoara activitatea într-un loc stabil, ci este obligat sa se deplaseze, atât în judet cât si în tara.
Instanta nu a tinut cont de faptul ca toti colegii sai au câstigat aceste drepturi în instanta, fiind singurul care nu a obtinut sporurile solicitate.
În drept, recursul a fost întemeiat pe prev. art.299-316 C.pr.civila.
Legali citati intimatii nu au depus întâmpinare la dosar.
Examinând sentinta, prin prisma motivelor de recurs invocate cât si din oficiu, în conformitate cu dispoz. art.3041 Curtea a retinut urmatoarele :
Recurentul reclamant este angajat în cadrul Primariei municipiului Motru având functia de muncitor III – sofer.
Avându-se în vedere ca recurentul este sofer în cadrul Primariei, specificul muncii acestuia implica deplasari permanente ale salariatului, mentiunea în acest sens din fisa postului nu constituie clauza de mobilitate.
În ceea ce priveste sporul de mobilitate si confidentialitate, se retine ca în temeiul art. 25 si 26 din Codul muncii, reclamantul poate negocia prestatii suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate si clauza de confidentialitate.
Reiese deci, în mod evident, ca eventualele prestatii pentru asemenea clauze nu se cuvin automat prin simplul fapt ca o persoana exercita o anumita functie, ci ele trebuie stabilite prin negocierea partilor si înscrise în contractul individual de munca sau în CCM la nivel de unitate. Fara înscrierea lor în aceste doua acte si fara sa existe un act normativ care sa impuna obligatia acordarii acestor drepturi fara a fi înscrise în contractele respective acordarea acestora nu are nici un temei legal.
Se retine ca reclamantii nu au prevazute în contractele individuale de munca sau în fisa postului astfel de clauze. Din acest punct de vedere sustinerea recurentului în sensul ca i se cuvin deoarece si ceilalti colegi beneficiaza de ele este nefondata.
În fisa postului se mentioneaza la rubrica “responsabilitati” ca recurentul raspunde de pastrarea secretului de serviciu, ceea ce reprezinta obligatia legala de confidentialitate prevazuta de art.39 alin.2 lit. f din Codul muncii, obligatie ce incumba oricarui salariat în derularea raportului de munca si care nu trebuie confundata cu clauza de confidentialitate prevazuta de art.26 din Codul muncii.
Astfel, în temeiul obligatiei legale de confidentialitate, salariatul este tinut de respectarea secretului de serviciu, în vreme ce clauza de confidentialitate vizeaza o sfera mai larga de informatii. Prin clauza de confidentialitate se stabilesc informatiile suplimentare în legatura cu care salariatul trebuie sa se abtina de la divulgare, în plus fata de cele care fac deja obiectul obligatiei legale de confidentialitate.
Pentru considerentele expuse, constatând ca sentinta atacata este una legala si temeinica, în baza art. 312 Cod proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
