Sentinţa nr. 829 din 3.09.2007 a Tribunalului Suceava – secţia civilă (dosar nr. 2283/40/2007), prin care s-a admis acţiunea reclamanţilor (personal auxiliar de specialitate) şi a obligat pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Botoşani să le plătească sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, spor calculat la salariul de bază brut lunar pentru perioada 1.05.2005 – 1.02.2007, este legală. Este de reţinut că România a ratificat Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi protocoalele adiţionale prin Legea nr. 30/1994, iar conform art. 11 corelat cu art. 20 din României, atât Convenţia, cât şi jurisprudenţa Curţii Europene, fac parte din dreptul intern.
Or, prin eliminarea acordării unui spor stabilit prin lege, printr-un act normativ de nivel inferior unei legi organice, cu încălcarea normelor de tehnică legislativă, situaţie constatată printr-o decizie de speţă a instanţei supreme, respectiv decizia nr. XXXVI din 7.05.2007 (publicată în M. Of. nr. 715 din 23 octombrie 2007), în condiţiile în care atât activitatea magistraţilor cât şi a personalului auxiliar se desfăşoară în condiţii de risc, stres şi suprasolicitare, sunt încălcate prevederile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, aşa încât eliminarea menţionată nu este justificată în mod legal, obiectiv sau rezonabil, fiind contrară, legislaţiei interne şi internaţionale.
Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 9 din 8 ianuarie 2008
Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani, înregistrată sub nr. 2283/40 din 1.06.2007, reclamanții B.G. ș.a. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul Botoșani, solicitând obligarea acestora la plata actualizată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația brută de încadrare, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, pentru perioada 1.05.2004 – 1.02.2007, respectiv 1.05.2004 – 1.08.2005 pentru reclamanta A.A., cu cheltuieli de judecată.
Motivând acțiunea, reclamanții au arătat că, potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 s-a stabilit acordarea unui spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate.
S-a mai susținut că, deși pentru magistrați acordarea acestui spor a fost abrogată prin O.U.G. nr. 177/2002, pentru personalul auxiliar de specialitate, dispozițiile art. 47 din legea enunțată au rămas aplicabile până la abrogarea lor prin O.G. nr. 8/2007, act normativ ce reglementează salarizarea personalului auxiliar din cadrul personalului auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor.
S-a mai susținut că la stabilirea acestui spor legiuitorul a avut în vedere condițiile de risc și suprasolicitare neuropsihică în care personalul din justiție își desfășoară activitatea, condiții care în prezent s-au acutizat datorită creșterii volumului de activitate, a cerințelor de calitate și eficiență.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, susținând că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate prin O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea legii, începând cu data de 1.10.2000, aceasta fiind o problemă de legiferare, considerând ca fiind neîntemeiate susținerile reclamanților privind abrogarea textului enunțat din Legea nr. 50/1996, începând cu data intrării în vigoare a O.G. nr. 8/2007.
Prin sentința civilă nr. 829 din 03.09.2007, Tribunalul Botoșani a dispus următoarele:
– a admis în parte acțiunea reclamanților B.G. ș.a. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul Botoșani;
– a obligat pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Botoșani să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată în M. Of. nr. 563/1999, spor calculat la salariul de bază brut lunar pentru perioada 1.05.2005 – 1.02.2007, respectiv până la 1 august 2005 pentru reclamanta A. A., sume ce vor fi actualizate în funcție de indicii de inflație începând cu data scadenței fiecăreia în parte și până la plata efectivă;
– a respins ca nefondat capătul de cerere privind cheltuieli de judecată.
Prin considerentele sentinței, Tribunalul Botoșani a reținut că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, s-a stabilit că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
S-a mai reținut că deși în cauză s-a invocat abrogarea textului art. 47 din Legea nr. 50/1996, prin art. 1 pct. 42 din O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea legii menționate, această apărare nu a fost primită față de încălcarea normelor constituționale referitoare la delegarea legislativă dar și a dispozițiilor Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
în acest sens, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 108 alin. (3) din Constituție: „Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta” și cum prin art. 1 lit. q) pct. 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, în mod nelegal prin O.G. nr. 83/2000 s-a procedat la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, cu încălcarea dispozițiilor art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prin care s-a stabilit că modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
S-a argumentat că, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă s-a dispus și abrogarea nelegală a unor dispoziții ale legii, cu depășirea competenței stabilite în mod expres prin Legea nr. 125/2000.
S-a mai reținut că, atunci când legislativul a intenționat să acorde executivului abilitarea pentru abrogarea unor texte legale a prevăzut în mod expres această situație în cuprinsul legii de abilitare, fiind enunțat în acest sens textul art. 1 lit. q) pct. 3 din Legea nr. 125/2000 prin care Guvernul a fost abilitat să emită ordonanța pentru abrogarea art. 2 alin. (3) pct. B lit. d) din Decretul nr. 247/1997.
Considerând că abrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost nelegală, constatând că subzistă rațiunea pentru acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică acțiunea a fost admisă în parte cu respingerea capătului de cerere pentru plata cheltuielilor de judecată.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
în motivare, recurentul a susținut că, deși prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești se prevedea că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, acest text a fost abrogat prin O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001, fiind enunțate în acest sens dispozițiile art. 1 pct. 42 privind abrogarea art. 47.
S-a mai susținut că prin O.G. nr. 83/2000 s-a realizat practic un nou sistem de salarizare prin stabilirea unei indemnizații lunare pe funcții în raport de nivelul instanțelor, precum și vechimea în magistratură prevăzută de Legea nr. 92/1992, ca unică formă de remunerare a activității, același recurent invocând și faptul că prin expunerea de motive la acest act normativ se prevedea abrogarea tuturor îndemnizațiilor și sporurilor de care beneficiază în prezent magistrații.
în consecință, urmare a adoptării acestui act normativ, drepturile salariale ale magistraților nu au fost diminuate, ci au fost majorate substanțial prin stabilirea indemnizațiilor raportat la valoarea de referință sectorială și aplicarea coeficientului de multiplicare.
Totodată, s-a motivat că abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 s-a făcut cu respectarea dispozițiilor constituționale care permiteau intervenția în domeniul legii ordinare prin ordonanțe și cum O.G. nr. 83/2000 a fost aprobată prin lege, act de același nivel cu Legea nr. 50/1996, a considerat recurentul că au fost respectate atât prevederile constituționale cât și cele de tehnică legislativă.
Recursul, motivat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, s-a constatat că reclamanții se încadrează în categoria personalului auxiliar de specialitate al organelor autorității judecătorești, că prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 cu modificarea și completările ulterioare privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a prevăzut că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică atât magistrații, cât și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
în mod similar, prin Legea nr. 56/1996 privind salarizarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal cu modificările și completările ulterioare s-a stabilit prin art. 231 că: „pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, judecătorii și magistrații asistenți beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar”, aplicarea acestui spor fiind stabilită și pentru personalul de execuție de specialitate, conform Legii nr. 126/2000 de aprobare a O.G. nr. 55/1997.
în temeiul art. 107 alin. (3) din Constituție (M. Of. nr. 233 din 22 noiembrie 1991) − actualul art. 108 din Constituția revizuită (M. Of. nr. 767 din 31 octombrie 2003): „Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta”. Ori, prin Legea nr. 125 din 14 iulie 2000 (M. Of. nr. 331 din 17 iulie 2000), Guvernul a fost abilitat să emită anumite ordonanțe în unele domenii de activitate expres prevăzute în art. 1.
Astfel, în domeniul salarizării, conform celor expres specificate la art. 1 lit. q) pct. 1, s-a acordat abilitarea de modificare și completare a Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, fără a se face referire la vreo abrogare. Abilitatea de abrogare a unor acte normative a fost acordată în mod expres doar atunci când legiuitorul și-a exprimat această opțiune [de exemplu, art. 1 lit. q) pct. 3, care privește abrogarea art. 2 alin. (3) pct. B lit. d) din Decretul nr. 247/1977 cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente în grupele I, II sau III de muncă].
în temeiul legii de abilitare enunțate, a fost emisă O.G. nr. 83/2000 (M. Of. nr. 425 din 1 septembrie 2000) care, așa cum o definește și titlul, doar a modificat și completat Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Din analiza Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, dar și a titlului O.G. nr. 83/2000 nu rezultă nici o învestire pentru abrogarea unor dispoziții legale, fiind încălcate atât dispozițiile art. 108 din Constituție, dar și textul lit. q) pct. 1 din Legea nr. 125/2000. Mai mult, se constată că fără a fi abilitat de a modifica dispozițiile Legii nr. 56/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților-asistenți și ale celorlalte categorii de personal la care, prin Legea nr. 125/2000 nu se face nici o referire, au fost abrogate nelegal unele dispoziții ale acestei legi, respectiv dispozițiile art. 2,art. 6,art. 12,art. 121,art. 13,art. 131,art. 231, deși în mod surprinzător, prin Legea nr. 126 din 17 iulie 2000 a fost aprobată O.G. nr. 55/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 pentru salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal, acordându-se același spor magistraților asistenți și personalului de execuție.
Pe de altă parte, la emiterea O.G. nr. 83/2000 privind modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, prin care s-a dispus și abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, au fost încălcate nu numai dispozițiile legale din legea fundamentală și legea de abilitare nr. 125/2000, dar și dispozițiile legale stabilite prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative obligatorii conform art. 3 la elaborarea proiectelor de lege la elaborarea și adoptarea ordonanțelor și hotărârilor Guvernului precum și la elaborarea și adoptarea actelor normative ale celorlalte autorități cu astfel de atribuții, dar și a dispozițiilor art. 4 referitoare la ierarhia actelor normative, fără a se putea depăși limitele de competență instituite printr-un act normativ și nici nu se poate contraveni principiilor și dispozițiilor acestuia.
Este de menționat și faptul că potrivit Legii nr. 24/2000 modificarea, completarea sau abrogarea sunt evenimente legislative care pot interveni după intrarea în vigoare a unui act normativ și sunt reglementate în mod distinct.
Este adevărat că prin O.G. nr. 83/2000 s-a modificat Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești respectiv, art. 2, în sensul stabilirii dreptului magistraților de a beneficia pentru activitatea desfășurată de o indemnizație de încadrare lunară, stabilită pe funcții în raport de nivelul instanțelor și parchetelor cu vechime în magistratură, atât această indemnizație, cât și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, raportându-se la valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese sau numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Nu poate fi primită însă susținerea că prin stabilirea indemnizației lunare pe funcții în raport de nivelul instanțelor și parchetelor și a vechimii în magistratură, aceasta ar fi fost unica formă de remunerare a activității și, drept consecință, s-ar fi abrogat toate celelalte indemnizații sau sporuri pentru magistrați, întrucât, pe de o parte, nu există o asemenea prevedere în O.G. 83/2000, dar nici în actele normative ulterioare din domeniul salarizării a magistraților, dar și a personalului auxiliar, cum ar fi O.U.G. nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr. 347/2003, O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de persoane din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 145/2007 referitoare la salarizarea magistraților, respectiv O.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și ale parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Susținerea recurentei privind abrogarea tuturor sporurilor din Legea nr. 50/1996, ca măsură legislativă interpretată în contextul modificării sistemului de salarizare nu poate fi primită, câtă vreme alte sporuri reglementate prin lege, cum ar fi sporul de stabilitate sau adaosul la indemnizația de încadrare în raport cu vechimea efectivă, sporul de toxicitate, de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, sporul de 30%, respectiv 40%, stabilit conform art. 11 alin. (1) din O.U.G. 177/2002 și art. 28 alin. (4) din O.U.G. nr. 43/2002, modificată și completată prin Legea nr. 60/2004, prevăzut pentru perioada 11.04.2002 – 1.04.2006 pentru activitatea de combatere a infracțiunilor de corupție a fost acordat unor anumite categorii de magistrați, fiind constatată însă existența unei discriminări directe, conform Hotărârii nr. 185/2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, dar și a Deciziei nr. VI a înaltei Curți de Casație și Justiție, în compunerea Secțiilor Unite prin soluționarea recursului în interesul legii.
Concluzia ce se impune în cauză este aceea că prin art. 1 pct. 42 din O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 au fost încălcate atât normele legale de principiu referitoare la delegarea legislativă, dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe dar și dispoziții de tehnică legislativă așa cum au fost stabilite prin Legea nr. 24/2000. Ori, încălcarea acestor norme nu poate fi acoperită prin Legea nr. 334/2001 din moment ce aceasta se referă doar la modificările și completările Legii nr. 50/1996.
în acest sens s-a pronunțat și instanța supremă care, admițând recursul în interesul legii, referitor la aplicarea dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din O.G. nr. 83/2000,art. 50 din O.U.G. nr. 177/2002 și art. 6 din O.U.G. nr. 160/2000 cu privire la acordarea sporului de vechime a hotărât că acesta nu a fost abrogat, argumentând că: „stabilirea indemnizației lunare ca unică formă de remunerare nu poate înlătura un drept cu caracter general dobândit prin vechimea în muncă, din moment ce valoarea procentuală la care se referă nu a fost înlăturată printr-o dispoziție expresă a legii, adoptată în forma impusă prin normele de tehnică legislativă stabilite prin Legea nr. 24/2000”.
înlăturarea acestui drept ar contraveni și dispozițiilor art. 49 (actualul art. 53 din Constituția revizuită) privind cazurile în care poate fi restrânsă acordarea unui drept, dar și prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 53 din Constituția României se prevede că: „Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai de lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori a unui sinistru deosebit de grav”, legea fundamentală stabilind și anumite condiții în cazul restrângerii unor drepturi, în sensul că măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și să nu aducă atingere existenței dreptului sau a libertății.
Este de reținut și faptul că România a ratificat Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și protocoalele adiționale, prin Legea nr. 30/1994, iar conform art. 11 corelat cu art. 20 din Constituția României, atât Convenția cât și jurisprudența Curții Europene fac parte din dreptul intern. Ori, prin eliminarea acordării unui spor stabilit prin lege, printr-un act normativ de nivel inferior unei legi organice, cu încălcarea normelor de tehnică legislativă, situație constatată printr-o decizie de speță a instanței supreme, respectiv decizia XXXVI din 7.05.2007 (M. Of. nr. 715 din 23 octombrie 2007), în condițiile în care atât activitatea magistraților cât și a personalului auxiliar se desfășoară în condiții de risc, stres și suprasolicitare, sunt încălcate prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, așa încât eliminarea menționată nu este justificată în mod legal, obiectiv sau rezonabil, fiind contrară legislației interne și internaționale.
Drept consecință, în raport de dispozițiile art. 20 din Constituție, art. 107 alin. (3) (art. 108 din Constituția revizuită), art. 114 (art. 115 din Constituția revizuită), art. 1 lit. q) pct. 1 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești în corelație cu dispozițiile Codului muncii, conform cărora drepturile salariale nu pot face obiectul unei restrângeri și limitări, dar și art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nefiind date motive de nelegalitate a sentinței și nici motive de casare de ordine publică, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., recursul a fost respins ca nefondat.
