Personalul nedidactic nu poate beneficia de prevederi legale ce se adresează exclusiv personalului didactic.
Acordarea sporului pentru suprasolicitare neuropsihică se realizează în temeiul legii, de beneficiul acestuia bucurându-se exclusiv categoriile de personal în favoarea cărora sunt reglementate drepturile respective, acestea fiind prezumate că îşi desfăşoară activitatea în locuri de muncă pentru care se impune acordarea sporului, legea necondiţionând acordarea acestuia de dovedirea condiţiilor de lucru.
Instanţa de fond nu trebuie să analizeze condiţiile în care lucrează personalul nedidactic şi nu poate face aplicarea, prin asimilare, a unui text de lege adresat altor categorii de personal.
Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Social, Decizia nr. 452 din 2 martie 2011
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 2529/120/2010 reclamantele PG ș.a. au chemat în judecată pe pârâtele Grădinița (…) și UAT – prin primar, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea primei pârâte la calcularea și a celei de a doua pârâte la plata contravalorii echipamentului de lucru pentru perioada 10.06.2007-01.06.2010, plata sporului de suprasolicitare neuropsihică pentru aceeași perioadă, plata orelor suplimentare prestate de reclamanți în lunile noiembrie și decembrie 2009 și pentru salariații care își au domiciliul în afara localității Târgoviște, decontarea cheltuielilor de navetă.
în motivarea cererii, reclamanții au arătat că relativ la contravaloarea echipamentului de lucru, acesta este prevăzut de art. 44 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă, angajații fiind obligați să poarte 2 echipamente diferite pentru fiecare zi de muncă, sporul pentru suprasolicitare este prevăzută de Legea 128/1997, iar decontarea orelor suplimentare și a navetei este prevăzută în Contractul colectiv de muncă pe anii 2007-2010.
Prin întâmpinarea formulată pârâtul UAT a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
în motivarea întâmpinării, s-a arătat că plata drepturilor solicitate de reclamanți nu poate avea drept temei Contractul colectiv de muncă unic la nivel județean, întrucât termenul pentru care acest contract a fost încheiat s-a împlinit la data de 22.06.2006. Cum nu există nici o dovadă că la expirarea termenului pentru care a fost încheiat, astfel cum a fost prelungit conform clauzelor contractuale, părțile nu au hotărât o nouă prelungire a acestuia în aceleași condiții în care a fost încheiat, acesta a încetat să-și producă efectele și nu mai poate fi invocat ca temei de drept pentru acordarea unor drepturi de natură contractuală pentru perioada iunie 2007-iunie 2010.
Mai mult, chiar dacă s-ar reține valabilitatea acestui Contract colectiv de muncă, clauza contractuală prevăzută de art. 53, în temeiul căreia se solicită plata contravalorii cheltuielilor de transport, este lovită de nulitate absolută, fiind stabilită cu încălcarea dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 130/1996.
Și pârâta Grădinița (…) a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât această instituție este subordonată din punct de vedere instituțional ISJ Dâmbovița și că în conformitate cu prevederile Legii nr. 108/2007 numai personalul didactic, nu și cel nedidactic beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport, iar reclamanții fac parte din cea din urmă categorie de personal. De asemenea și sporul de suprasolicitare neuropsihică se acordă numai personalului didactic, nu și celui nedidactic, din care fac parte reclamanții, iar referitor la plata orelor suplimentare, acestea nu există conform pontajelor pe care le anexează.
Prin sentința civilă nr. 2049 din 10.11.2010 Tribunalul Dâmbovița a respins cererea formulată de reclamante.
Referitor la drepturile salariale pretinse de reclamanți privind sporul pentru suprasolicitare neuropsihică instanța de fond a reținut că reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 50 alin. (13) din Legea nr. 128/1997. Dispozițiile art. 50 alin. (13) din 128/1997 prevăd că sporul pentru suprasolicitare neuropsihică poate beneficia numai personalul didactic. „Personalul didactic beneficiază, la fiecare transa de vechime în învățământ, de un spor de 3% din salariul de baza, pentru suprasolicitare neuropsihică. Acest spor se include în salariul de baza.” Ori, astfel cum rezultă chiar din precizările făcute de către reclamanți prin apărător la termenul din data de 27.10.2010, aceștia sunt încadrați ca personal nedidactic și prin urmare nu pot beneficia de prevederile legale mai sus menționate care se adresează exclusiv personalului didactic.
Cu privire la celelalte drepturi – decontarea cheltuielilor efectuate cu transportul, contravaloarea echipamentului de lucru în perioada 10.06.2007-10.06.2010 – acestea se întemeiază pe dispozițiile CCM la nivel județean înregistrat în anul 2004 și respectiv prevederilor Codului muncii.
Valabilitatea CCM la nivel județean înregistrat în anul 2004, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 9, era de maxim doi ani începând cu data înregistrării acestuia, respectiv 22.06.2004.
Prin urmare, în condițiile în care părțile nu au făcut dovada prelungirii contractului se presupune că acesta a încetat să-și mai producă efectele la data mai sus menționată. Cum drepturile pretinse de către reclamanți sunt aferente unei perioade ulterioare acestei date, instanța de fond a apreciat ca fiind neîntemeiate pretențiile reclamanților bazate pe dispoziții contractuale care nu mai erau în vigoare.
S-au constatat a fi neîntemeiate și pretențiile acestora referitoare la plata orelor suplimentare. Potrivit dispozițiilor art. 177, prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară, iar aceasta se compensează prin ore libere plătite sau atunci când aceasta nu este posibil, printr-un spor la salariu. Din fișa de pontaj pentru perioada aflată în discuție – noiembrie, decembrie 2009 – depusă la dosar nu rezultă însă prestarea de către reclamanți a unei munci în afara duratei normale a timpului de muncă.
împotriva acestei sentințe, în termen legal au formulat recurs reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Acestea susțin că instanța de fond în mod nelegal a respins acțiunea formulată că în ceea ce privește sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, deși, prin dovezile administrate au făcut dovada condițiilor în care recurentele își desfășoară activitatea, iar incidența dispozițiilor art. 50 alin. (13) din Legea nr. 128/1997, nu poate înlătura o situație de fapt dovedită și pe cale de consecință privarea de acest drept salarial.
Referindu-se la capătul de cerere privind decontarea cheltuielilor de transport, recurentele critică sentința instanței de fond pe considerentul că acesta a respins acest capăt de cerere doar pe o presupunere în legătura cu efectele contractului colectiv de muncă în discuție, apreciind că soluția a fost dată cu încălcarea legii.
Cu privire la capătul de cerere privind plata orelor suplimentare, recurentele arată că este nefiresc a se aprecia că în condițiile în care în lunile anterioare s-au acordat ore suplimentare, pentru perioada în discuție, cu un personal redus de personal, să se acorde îngrijire într-un program strict de 8 ore.
Față de cele mai sus menționate, se solicită admiterea recursului, modificarea în tot hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs, curtea a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurenții-reclamanți au calitatea de personal nedidactic, dar solicită a li se aplica dispozițiile art. 50 alin. (13) din Legea nr. 128/1997, care prevăd că sporul pentru suprasolicitare neuropsihică poate beneficia numai personalul didactic.
Corect a reținut instanța de fond că personalul nedidactic nu poate beneficia de prevederi legale ce se adresează exclusiv personalului didactic.
Mai mult, acordarea sporului pentru suprasolicitare neuropsihică se realizează în temeiul legii, de beneficiul acestuia bucurându-se exclusiv categoriile de personal în favoarea cărora sunt reglementate drepturile respective, acestea fiind prezumate că își desfășoară activitatea în locuri de muncă pentru care se impune acordarea sporului, legea necondiționând acordarea acestuia de dovedirea condițiilor de lucru.
Astfel, nu pot fi primite criticile formulate în recurs, potrivit cărora instanța de fond nu a avut în vedere condițiile în care ar lucra recurentele și, pe cale de consecință nu a făcut aplicarea, prin asimilare, a unui text de lege adresat altor categorii de personal.
Așa cum a statuat Curtea Constituțională (în cuprinsul deciziilor 818 -821/2008), instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, acest procedeu fiind evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Corect a reținut instanța de fond și faptul că celelalte drepturi solicitate prin acțiune – decontarea cheltuielilor efectuate cu transportul, contravaloarea echipamentului de lucru în perioada 10.06.2007-10.06.2010 – se întemeiază pe dispozițiile CCM la nivel județean înregistrat în anul 2004 și respectiv pe prevederile Codului muncii.
Valabilitatea CCM la nivel județean înregistrat în anul 2004, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 9, era de maxim doi ani, începând cu data înregistrării acestuia, respectiv 22.06.2004.
în cauză nu s-a făcut dovada prelungirii contractului, situație în care există prezumția că acesta a încetat să-și mai producă efectele la data mai sus menționată. Cum drepturile pretinse de către recurenți sunt aferente unei perioade ulterioare datei de 22.06.2006, instanța de fond a apreciat corect ca fiind neîntemeiate pretențiile bazate pe dispoziții contractuale care nu mai erau în vigoare.
Referitor la orele suplimentare, este imperativ a se dovedi efectuarea lor.
Ori, în prezenta cauză, din fișa de pontaj pentru perioada noiembrie – decembrie 2009 nu rezultă prestarea de către recurenții – reclamanți a unei munci în afara duratei normale a timpului de muncă.
Nu poate fi primită susținerea din recurs că se prezuma efectuarea orelor suplimentare și în perioada solicitată, numai pentru faptul că în lunile anterioare erau evidențiate în fișa de pontaj ore suplimentare.
Evidența orelor de muncă prestate de fiecare salariat este ținută în mod obligatoriu de către angajator, iar din probele efectuate în cauză nu a rezultat în nici un moment că recurenții ar fi efectuat ore suplimentare și acestea nu au fost consemnate în fișa de pontaj.
Pentru cele arătate, curtea, văzând dispozițiile art. 304, art. 3041 și art. 312 alin. (1) C.proc.civ, a respins recursul ca nefondat.
(Judecător Cristina Moiceanu)
