H.G. nr. 281/1993°, art. 8 lit. b)
■ Cuantumul sporului pentru muncă în condiţii deosebite şi condiţiile de acordare este stabilit de ministere, celelalte institutii
centrale şi locale ale administraţiei publice, cu consultarea sindicatelor şi avizul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor.
■ Acordarea benevolă de către angajator a acestui spor personalului din instituţiile care se ocupă de îngrijirea copiilor nu produce efecte asupra perioadei anterioare plăţii acestui spor, fiind de esenţa contractului individual de muncă simultaneitatea
executării obligaţiilor reciproce, respectiv plata salariului (inclusiv a sporului) şi prestarea activităţii (în condiţii deosebite dacă este cazul).
C.A. Cluj, s. civ., mun., asig. soc., min. şi fam., decizia civilă nr. 704 din 19 martie 2008, în Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 1286 din 28.11.2007, pronunţată de Tribunalul Maramureş, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul Sindicatul L. şi intervenienţii în nume propriu N.A.N., E.M.H., E.B., G.B.N., D.E., N.D., E.E., în contradictoriu cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului M. şi Consiliul Judeţean M.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că este adevărat că prin CCM pentru anii 2005-2007, la art. 81 alin. (1) pct. 7 şi 8 se prevăd prime pentru sărbătorile religioase, Paşti şi Crăciun, precum şi prime de concediu (vacanţă), însă, potrivit alin. (2) al art. 81, sumele se acordă în limitele şi cu respectarea prevederilor legale.
Potrivit art. 3 alin. (2) CCM nr. 2895/29.12.2006 unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, prin contractul colectiv de muncă nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale. Drepturile angajaţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului M. sunt prevăzute în legislaţia specială, O.U.G. nr. 24/2001 şi Legea nr. 154/1998, cu modificările ulterioare.
In altă ordine de idei, potrivit sintezei solicitărilor şi aprobărilor de alocaţii bugetare, rezultă că alocaţiile aprobate de ordonatorul principal de credite, Consiliul Judeţean M. au fost mult sub cele solicitate. Astfel, potrivit art. 81 alin. (2) CCM, pârâta nu a avut resurse financiare pentru
acordarea primelor cerute de reclamanţi. In ceea ce priveşte sporul de 15% solicitat, reclamanţii nu au făcut dovada că locurile de muncă sunt încadrate la condiţii deosebite.
Având în vedere cele de mai sus, cererea reclamantului şi cererile de intervenţie în interes propriu au fost respinse.
împotriva acestei hotărâri, reclamantul Sindicatul L. şi intervenienţii N.D., D.E., G.B.N., E.F.B., N.A.N., E.M.H., E.E. au declarat recurs.
Prin recursul declarat de reclamantul Sindicatul L. s-a solicitat modi-
ficarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii. In motivarea recursului s-a invocat că prima instanţă a depăşit limitele puterii judecătoreşti, substi-tuindu-se pârâtului Consiliului Judeţean M. prin respingerea pretenţiilor formulate pentru considerentul nedovedit al insuficienţei resurselor financiare. Or, drepturile salariale pretinse au fost cuprinse în CCM, iar pârâtele aveau obligaţia de a le prevedea în buget şi de a le plăti.
In privinţa sporului de 15% prevăzut de art. 57 alin. (1) lit. e) coroborat cu anexa nr. 4 pct. B CCM 2005-2007, se critică neexercitarea rolului activ de către prima instanţă, care nu a cercetat dacă locul de muncă al reclamanţilor şi intervenienţilor se încadrează în condiţii deosebite, a mai invocat că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi
este sumar redactată, susţinându-se că s-a luat în considerare art. 3 alin. (2) CCM unic la nivel naţional în detrimentul CCM de care s-au prevalat părţile.
In fine, s-a apreciat că hotărârea este lipsită de temei legal, dcoarece considerentul că insuficienţa fondurilor justifică respingerea acţiunii nu are suport legal.
Prin recursurile declarate de intervenienţi s-a solicitat casarea
sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare. In motivarea recursului s-a arătat că, potrivit art. 236 alin. (4) C. muncii, contractele colective de muncă constituie legea părţilor. Instanţa de fond apreciază greşit că revendicările privind primele de sărbători şi primele de concediu nu au suport legal şi nu se acordă decât funcţionarilor publici, nu şi personalului contractual.
De asemenea, instanţa de fond reţine apărarea făcută de către pârâta
D.G.A.S.P.C. M., care susţine că nu au fost fonduri suficiente pentru acordarca acestor prime. Nici această susţinere nu are temei legal, din moment ce, în cursul anilor 2005-2007, pârâta a făcut cheltuieli suplimentare prin acordarea de sporuri pentru orc suplimentare, plata pentru cumul de funcţii, premii din economii la fondul de salarii, s-au acordat salarii de merit şi în toţi aceşti ani s-au făcut peste 100 de angajări în instituţie. Ţinând cont de aceste aspecte, nu poate vorbi despre o lipsă de resurse financiare a pârâtei pentru plata acestor prime.
Deşi CCM a fost încheiat în anul 2005, pârâta D.G.A.S.P.C. M. nu a prevăzut în propunerea de buget nici în anul 2006, nici în anul 2007 sumele necesare acoperirii plăţii acestor prime.
Potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, nu pot fi
angajate cheltuieli fară a avea asigurată sursa de finanţare. In acest context, în anul 2005 a fost încheiat CCM, contract care are viza controlului financiar preventiv, în acest sens, conducerea D.G.A.S.P.C. M. avea obligaţia să facă toate demersurile pe lângă ordonatorul principal de credite (pârâtul Consiliul Judeţean M.) pentru obţinerea acestor sume. CCM încheiat în anul 2005 este încheiat între angajator (D.G.A.S.P.C. M.) şi cele trei sindicate existente la nivelul instituţiei (Sindicatul L., Sindicatul S. şi Sindicatul B.M.). Sindicatul S. a acţionat în instanţă instituţia pentru nerespectarea CCM şi prin sentinţa civilă nr. 1118 din 22.10.2007 pronunţată în dosarul nr. (…) a Tribunalului Maramureş este admisă cererea şi pârâta D.G.A.S.P.C. M. este obligată să plătească membrilor acestui sindicat primele prevăzute în CCM.
Conform art. 57 alin. (1) lit. e) din acelaşi contract, „pentru condiţii deosebite de muncă, indiferent de natura lor (periculoase, grele, vătă
mătoare, nocive ctc.) se acordă un spor la salariul de bază, carc facc parte din acesta, în cuantumul procentual prevăzut în anexa nr. 4”. Instanţa de fond respinge şi acest capăt de cerere, motivând că nu s-a făcut dovada că aceste locuri de muncă sunt încadrate la condiţii deosebite. Acest spor a fost primit începând cu luna septembrie 2006, în acest caz nu punea problema dovezii condiţiilor deosebite de muncă, din moment ce pârâta a acordat acest spor. Recurenţii au cerut acordarea acestui spor pentru perioada decembrie 2005 – septembrie 2006. Conform dispoziţiei nr. 400 din 22.09.2006, au primit începând cu luna septembrie 2006 acel spor de 15%. Prin acordarea acestui spor, implicit, au fost recunoscute condiţiile deosebite de muncă.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de apel a respins ca nefondate recursurile.
In ceea ce priveşte recursul declarat de Sindicatul L., Curtea a reţinut următoarele:
Nu reprezintă o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, respectiv o incursiune a autorităţii judecătoreşti în domeniul rezervat puterii legislative şi executive, împrejurarea că instanţa de judecată a apreciat ca probantă prin ca însăşi o afirmaţie a unei părţi procesuale. Chiar dacă nu există suport probator pentru a se reţine considerentul lipsei fondurilor bugetare, prima instanţă nu s-a substituit puterii legislative sau executive. Cu alte cuvinte, acest considerent nu reflectă încălcarca motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc civ.
Ceea ce este esenţial în cauza dedusă judecăţii este examinarea concordanţei între cuprinsul CCM pentru anii 2005-2007 încheiat la nivelul D.G.A.S.P.C. M. şi exigenţele Legii nr. 130/1996. Astfel, înregistrarea acestui contract, conform art. 25 din Legea nr. 130/1996, nu transferă examinarea legalităţii acestor clauze în sarcina exclusivă a Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială, limitând rolul instanţei de judecată la a cerceta dacă în cuprinsul contractului se regăsesc drepturile pretinse de reclamanţi.
In acest sens, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 enumeră motivele refuzului de înregistrare a contractelor colective de muncă, între care nu se află şi cele privind conformitatea lor cu actele normative, iar art. 27 alin. (1) limitează controlul legalităţii, doar la verificarea respectării art. 8 privind caracterul minimal al clauzelor CCM.
Prin urmare, nerespectarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 nu reprezintă în mod obligatoriu un temei al refuzului de înregistrare, această dispoziţie legală interzicând negocicrea clauzelor referitoare la
drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.
Chiar dacă acest contract a fost înregistrat şi reprezintă „legea părţilor’’, instanţei de judecată îi revin rolul şi obligaţia de a controla conformitatea sa cu normele legale imperative, cum este cea prevăzută de art. 12 alin. (1).
In cauză, reclamanta şi intervenienţii pretind acordarea unor prime de sărbători prevăzute de CCM, dar neprevăzute de Legea nr. 154/1998 şi O.U.G. nr. 24/2000 (privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sistemul bugetar). Astfel, Curtea constată că este nelegală acordarea de drepturi salariale cu încălcarea dispoziţiilor legale privind încadrarea în fondurile alocate de la bugetul de stat.
Tot astfel, rezultă, contrar afirmaţiilor recurentei, că există un temei legal care justifică neacordarea drepturilor salariale în cazul în care fondurile bugetare sunt insuficiente, respectiv art. 4 şi art. 18 din Legea nr. 154/1998 şi art. 4 şi art. 8 din O.U.G. nr. 24/2000.
In privinţa sporului pentru muncă în condiţii deosebite în cuantum de 15%, Curtea constată că art. 8 lit. b) din H.G. nr. 281/1993 reglementează posibilitatea personalului din instituţiile care se ocupă de îngrijirea copiilor de a beneficia de acest spor, însă impune ca mărimea concretă a sporului şi condiţiile de acordare să fie stabilite de ministere, celelalte instituţii centrale şi locale ale administraţiei publice, cu consultarea sindicatelor şi avizul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor.
Or, încheierea CCM nu răspunde acestor exigenţe legale, fiind evident că nu s-a respectat procedura prevăzută de actul normativ menţionat, ceea ce lipseşte de temei pretenţiile reclamantei şi interve-nienţilor referitoare la acordarea sporului de 15%.
In acest context, Curtea constată că acordarea benevolă de către pârâtă a acestui spor începând cu luna septembrie 2006 nu produce efecte asupra perioadei anterioare, fiind de esenţa contractului individual de muncă simultaneitatea executării obligaţiilor reciproce, respectiv plata salariului (inclusiv a sporului) şi prestarea activităţii (în condiţii deosebite, dacă este cazul). Prin urmare, acordarea sporului nu semnifică recunoaşterea cu efecte retroactive a îndreptăţirii angajaţilor de a beneficia de acest spor şi pentru perioada anterioară.
In fine, critica recurentei referitoare la greşita invocare din oficiu a CCM unic la nivel naţional nu ţine cont că în exercitarea rolului activ instanţa de judecată poate supune discuţiei părţilor orice împrejurare de
drept de care depinde soluţionarea cauzei, cum este în speţă reglementarea CCM unic la nivel naţional, care trasează normele minimale în materie.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea a respins recursul reclamantei, dispunând în acelaşi sens în privinţa recursurilor inter-venienţilor, care au invocat parţial aceleaşi motive de recurs examinate cu ocazia analizării recursului reclamantei.
