– C.C.M.U.N.N.: art. 40;
– Legea nr. 130/1996.
Prevederile art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional nu sunt incidente în cazul salariaţilor din sectorul bugetar ale căror drepturi salanale sunt stabilite prin acte normative.
Dispoziţiile art. 3 alin. 1 lit. a) şi art. 101 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, trebuie interpretate prin corelarea cu dispoziţiile art. 3 alin. 2 din acelaşi contract şi art. 12 din Legea nr. 130/1996 republicată, care înlătură în mod expres de la negociere clauzele referitoare la drepturile salariaţilor din instituţiile bugetare, a căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.
(Curtea de Apel Suceava – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale,
decizia nr. 1401 din 12 noiembrie 2009)
Prin cererea adresată Tribunalului Botoşani, înregistrată la data de 25 martie 2009, reclamantele A.B., A.O. ş a., prin Sindicatul învăţământului Preuniversitar Botoşani, au chemat în judecată pe pârâţii Grădiniţa nr. 6 Dorohoi, Consiliul Local Dorohoi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, solicitând obligarea acestora, atât la calcularea şi plata diferenţelor de drepturi salariate decurgând din aplicarea salariului minim brut pe ţară stabilit prin art. 40 din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional nr. 2895 din 29 noiembrie 2006, cât şi la plata de daune interese pentru întârzierea achitării acestor drepturi, reprezentând actualizarea sumelor în funcţie de indicii de inflaţie, precum şi a dobânzii legale aferente, cu cheltuieli de judecată.
în motivare, au arătat că, potrivit art. 40 alin. 4 din C.C.M.U.N., începând cu 1 ianuarie 2007, salariul minim brut negociat pentru un program complet de lucru este de 440 lei. Potrivit art. 3 alin. 1 lit. a), Contractul colectiv este aplicabil salariaţilor din toate unităţile din ţară, indiferent de forma de capital social, iar aşa cum rezultă din Anexa 7, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului este parte semnatară a contractului şi s-a obligat să respecte în totalitate prevederile acestuia. Cu toate acestea. începând cu 1 ianuarie 2007 nu au fost respectate clauzele Contractului colectiv de muncă.
Pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, motivând că prevederile art. 3 alin. 2 din C.C.M.U.N. sunt în acord cu disp. art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 privind Contractul colectiv de muncă, potrivit cărora prin contractele colective nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.
Prin sentinţa civilă nr. 1032 din 1 septembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 1475/40/2009, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului Bucureşti; admisă în parte acţiunea formulată de reclamante prin Sindicatul învăţământului Preuniversitar Botoşani în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, Grădiniţa nr. 6 Dorohoi şi Consiliul Local Dorohoi, şi au fost obligaţi pârâţii Grădiniţa nr. 6 Dorohoi şi Consiliul Local Dorohoi să plătească diferenţa de drepturi salariale dintre salariul de bază de 528 lei şi salariul de bază brut efectiv acordat reclamantelor: A.B., C.V., F M. pentru perioada 1 ianuarie 2007 – 31 martie 2008; reclamantei A.O. pentru perioada 1 ianuarie 2007 – 31 ianuarie 2008; reclamantei B.Ş. pentru perioada 1 septembrie 2007 – 30 noiembrie 2007.
Aceeaşi pârâţi au fost obligaţi să plătească reclamantelor actualizarea acestor sume în raport de indicii de inflaţie de la data scadenţei până la data plăţii efective, precum şi dobânda legală prevăzută de O G. nr. 9/2000 de la 25 martie 2009 până la data plăţii efective.
S-a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Ministerul Educaţiei şi Inovării s-a constatat a fi nefondată, întrucât această instituţie are atribuţii în procedura de finanţare a învăţământului, aşa încât judecata în contradictoriu este necesară în vederea opozabilităţii hotărârii.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că, potrivit art. 11 alin. 1 lit. d) din Legea 130/1996 privind contractele, colective, clauzele C.C.M.U.N. îşi produc efectele „pentru toţi salariaţii încadraţi în toate unităţile din ţară”, fiind aplicabile inclusiv salariaţilor din sectorul bugetar.
Prin art. 40 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional nr. 2895/21 din 29 decembrie 2006, valabil pentru anii 2007-2010, s-a stabilit că salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie este de 440 lei, începând cu 1 ianuarie 2007, iar alin. 1 al acestui articol prevede şi coeficienţii minimi de ierarhizare, pe categorii de salariaţi, în raport de nivelul studiilor.
Prin semnarea contractului unic, M.E.C.I. a concretizat art. 95 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, care nu exclude aplicarea C.C.M.U.N.,
ci, dimpotrivă, dispune că „personalul didactic de la toate nivelurile învăţământului are drepturi şi obligaţii care decurg din … prevederile Contractului colectiv de muncă.”
întrucât din adresa nr. 483 din 26 august 2009, depusă la dosar de pârâtul Grădiniţa nr. 6 Dorohoi, a rezultat că reclamanţilor li s-au acordat salarii de bază brute mai mici decât cel prevăzut de C.C.M.U.N., Tribunalul a admis acţiunea acestora, în parte, numai până la data la care salariile de bază brute au devenit mai mari decât minimul prev. de art. 40 alin. 4 din C.C.M.U.N.
Totodată, instanţa a admis şi cererea de actualizare a diferenţelor de salariu în raport cu indicii de inflaţie, de la data scadenţei până la plata efectivă şi de acordare a dobânzii legale prev. de O G. nr. 9/2000, începând cu data punerii în întârziere, până la data plăţii efective, în temeiul disp. art. 161 alin. 4 coroborat cu art. 295 alin. 1 C. mun. şi art. 1088 C. civ.
împotriva sentinţei a declarat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. pr. civ.
în dezvoltarea motivelor, a criticat soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, reiterând argumentele de la prima instanţă. Totodată, a arătat că, în conformitate cu disp. art. 12 (1) din Legea nr. 130/1996 privind Contractul colectiv de muncă, republicată, şi art. 3 (2) din Contractul colectiv de muncă pe anii 2006-2007, prin aceste contracte nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale. Or, personalul didactic şi didactic auxiliar din instituţiile bugetare de învăţământ este salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic şi O.G. nr. 11/2007.
A mai arătat că sentinţa cuprinde motive contradictorii deoarece în considerentele acesteia instanţa reţine calitatea procesual pasivă a Ministerului Educaţiei, însă în dispozitivul sentinţei atacate în sarcina sa nu este reţinută nicio obligaţie.
Examinând actele şi lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, instanţa a reţinut următoarele:
Aşa cum dispune art. 10 din H.G. nr. 538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanţarea învăţământului preuniversitar de stat, în vederea cuprinderii în bugetul instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat a finanţării proporţionale cu numărul de elevi sau preşcolari, asigurată din bugetele locale, procedura este următoarea:
Consiliul Naţional pentru Finanţarea învăţământului Preuniversitar de Stat propune spre aprobare Ministerului Educaţiei şi Cercetării criteriile şi standardele pentru stabilirea finanţării proporţionale a instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării aprobă criteriile şi standardele după consultarea federaţiilor sindicale semnatare ale Contractului colectiv de muncă.
Pe baza criteriilor şi standardelor aprobate, Consiliul Naţional pentru Finanţarea învăţământului Preuniversitar de Stat propune Ministerului Educaţiei şi Cercetării costurile medii anuale orientative, în funcţie de niveluri şi profiluri de instruire, în funcţie de care se stabileşte finanţarea proporţională.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării aprobă costurile medii anuale orientative după consultarea federaţiilor sindicale semnatare ale Contractului colectiv de muncă.
După aprobarea costurilor medii anuale orientative, se comunică de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, în vederea stabilirii necesarului de fonduri pentru finanţarea proporţională.
Astfel, a reţinut Curtea, această parte justifică în cauză calitate procesuală pasivă, fiind necesară judecata în contradictoriu în vederea opozabilităţii hotărârii, motiv pentru
care, în mod întemeiat, prima instanţă a respins excepţia invocată şi a pronunţat hotărârea în contradictoriu cu această parte, fără însă a dispune obligarea sa la plata drepturilor salariate pretinse de reclamante.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că acţiunea reclamantelor a fost întemeiată pe art. 40 din C.C.M.U.N.N. pe anii 2007-2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei cu nr. 2895 din 29 noiembrie 2006, dispoziţie prin care se stabilesc coeficienţii minimi de ierarhizare care se aplică la salariul minim negociat pe unitate, având în vedere încadrarea, calificarea şi condiţia de pregătire profesională a salariaţilor, precum şi standardele ocupaţionale corespunzătoare ocupaţiei respective.
Reclamantele fac parte din categoria personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic din învăţământ. Personalul didactic şi didactic auxiliar este retribuit conform Legii nr. 128/1997, modificată prin O G. nr. 11/2007, aprobată prin Legea nr. 220/2007, iar în cazul personalului nedidactic din învăţământ salarizarea se face conform O G. nr. 10/2007, aprobată prin Legea nr. 231/2007.
în situaţia instituţiilor bugetare, prin contracte colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţiile legate (art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996).
în baza acestei prevederi cu caracter general, Statutul personalului didactic (Legea nr. 128/1997) dispune ca drepturile salariate suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi şi facilităţi ale personalului didactic auxiliar şi nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime şi maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori şi organizaţiile sindicate reprezentative din învăţământ, potrivit legii.
Art. 48 alin. 1 teza ultimă din acelaşi act normativ dispune că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, şi o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri şi alte drepturi salariate suplimentare, art. 48 alin. 3 prevăzând elementele pe baza cărora se stabilesc salariile de bază pentru personalul didactic şi didactic auxiliar.
Ce rezultă din aceste dispoziţii legale: că salariul de bază şi sporul nu pot face obiectul unei negocieri în cadrul contractelor colective de muncă, fiind stabilite conform legii.
Tot Legea nr. 128/1997 prevede că sunt supuse negocierii colective drepturile şi obligaţiile privind protecţia muncii (art. 89 alin. 2), asigurarea transportului şi a cazării de către instituţiile de învăţământ superior pentru cadrele didactice care domiciliază în alte localităţi (art. 104 alin. 4).
însă, drepturile salariate a căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale, nu pot face obiectul unei negocieri colective în cadrul contractelor colective de muncă, aşa cum impune art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996.
Legea nu stabileşte expres toate clauzele pe care trebuie să te cuprindă contractele colective la diferite niveluri, deci inclusiv cel la nivel naţional. Există din acest punct de vedere principiul libertăţii depline a părţilor privind stabilirea conţinutului contractului pe care îl încheie, singurele limite fiind cete formulate la art. 238 C. mun. şi art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind clauzele interzise.
Faptul că Ministerul Educaţiei şi învăţământului este semnatar al Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii 2007-2010 nu are nicio relevanţă în cauză.
Fiind un contract colectiv de muncă unic la nivel naţional, clauzele lui se aplică pentru toţi salariaţii încadraţi în toate unităţile din ţară, aşa cum impune art. 11 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 130/1996 şi art. 241 alin. 1 lit. dj C. mun.
El îşi găseşte aplicare şi în cazul reclamantelor, personal didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, dar numai clauzele care reglementează alte drepturi şi facilităţi, nu şi clauzele ce reglementează salariul de bază, întrucât acesta, în cazul reclamantelor, este stabilit prin dispoziţii legale şi, în acest caz, operează interdicţia reglementată de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996.
Aceste clauze ale contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional îşi găsesc aplicare în cazul salariaţilor ale căror drepturi salariale nu sunt stabilite prin dispoziţii legale.
Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 dispune: „Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele şi condiţiile prevăzute de prezenta lege.”
A reţinut astfel Curtea că dispoziţiile art. 40 din C.C.M.U.N.N. nu au fost stabilite în favoarea reclamantelor şi nu se aplică acestor părţi, întrucât, în cazul lor, salariile de bază au fost stabilite prin dispoziţii legale, iar art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 dispune că nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.
Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1-3 C. pr. civ. şi al dispoziţiilor legale mai sus arătate, instanţa a admis recursul şi a modificat în parte sentinţa civilă atacată, în sensul că a respins acţiunea ca nefondată, menţinând dispoziţia de respingere a excepţiei lipsei procesuale pasive invocate de către pârâtul recurent.
