C. muncii, art. 141 alin. (1) şi (4)
■ Durata concediului anual de odihnă este cea înscrisă în contractul individual de muncă al salariatului; împărţind zilele de concediu înscrise în contractul individual de muncă la numărul de luni lucrate într-un an de către salariat rezultă zilele de concediu cuvenite acestuia.
■ Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat se poate produce într-o unică situaţie, aceea a încetării raportului de muncă, deoarece numai în această situaţie angajatorul nu mai poate acorda concediul în cursul anului următor.
C.A. Alba-lulia, s. civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 620 din 26 mai 2008, în Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 229/2008, Tribunalul Sibiu a admis acţiunea formulată de reclamanta E.E., pârâta SC M. SA Sibiu fiind obligată să achite reclamantei suma de 5.566 lei, reprezentând drepturi salariale în valoare brută pentru perioada ianuarie – martie 2006 şi 10 zile din luna aprilie 2006 şi suma de 2.114,8 lei, reprezentând indemnizaţia de concediu de odihnă, în valoare brută, aferentă celor 38 de zile de concediu de odihnă pe anul 2005 şi pe perioada lucrată în anul 2006, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data la care erau datorate până la data plăţii efective şi să restituie reclamantei carnetul de muncă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că pârâta nu a făcut dovada plăţii drepturilor salariale pe perioada ianuarie – martie 2006 şi a 10 zile din luna aprilie 2006 şi nici a plăţii concediului de odihnă cuvenit reclamantei pe anul 2005 şi perioada lucrată din anul
2006. In consccinţă, raportat la prevederile art. 39 alin. (1) lit. a) şi c), art. 154, art. 141 alin. (4) C. muncii, s-a apreciat că sumele pretinse de cătrc reclamantă sunt justificate, pârâta fiind obligată la plata acestora, reactualizate până la data plăţii, în baza art. 161 alin. (4) C. muncii. In temeiul art. 4 alin. (2) din Decretul nr. 92/1976, pârâta a fost obligată şi la predarea către reclamantă a carnetului de muncă.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC M. SA Sibiu.
In motivarea recursului se susţine că sentinţa atacată este neîntemeiată şi nelegală, în ce priveşte plata drepturilor salariale şi a indemnizaţiei pentru concediu de odihnă, deoarece valoarea salariilor restante pe lunile ianuarie – aprilie 2006, conform statelor de plată depuse la ITM, finanţe, şomaj, CAS şi sănătate, nu coincide cu suma solicitată de către reclamantă, iar zilele de concediu neefectuat în 2005 şi 2006 sunt
33, şi nu 38, cât solicită reclamanta. In drept, sunt invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Curtea, analizând sentinţa atacată prin raportare la criticilc aduse şi în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., a reţinut următoarele:
Prima critică vizează neconcordanţa între suma acordată de instanţă reclamantei cu titlu de salarii restante şi drepturile salariale ce s-ar fi cuvenit reclamantei, conform actclor contabile deţinute de către pârâtă. Recurenta nu observă însă că instanţa fondului a acordat sumele în cuantum brut, ceea ce înseamnă că acestea urmează a fi efectiv plătite reclamantei după reţinerea tuturor contribuţiilor la bugetul de stat, sănătate, asigurări socialc, ca la oriec alt drept de natură salarială. Această reţinere urmează a o facc pârâta, astfel că este, evident, neîntemeiată prima critică.
în ceea ce priveşte zilele de concediu neefectuat de către reclamantă, pârâta contestă doar numărul acestora, susţinând că ar fi 36, din care trei au fost efectuate în luna decembrie, rămânând de compensat numai 33 de zile.
Mai întâi, pârâta nu a făcut nicio dovadă, potrivit art. 287 C. muncii,
că reclamanta a efectuat trei zile de concediu în luna decembrie 2005. In ceea ce priveşte numărul total de zile de concediu, la punctul VI din contractul individual de muncă al reclamantei se prevede că durata concediului anual de odihnă este de 30 de zile.
împărţind aceste zile la numărul de luni, rezultă că pentru fiecare
lună lucrată reclamanta era îndreptăţită la 2,5 zile de concediu. In anul 2006 reclamanta a lucrat integral lunile ianuarie – martie pentru care i se cuvin 7,5 zile de conccdiu, la care se adaugă şi cele 10 zile lucrate în
luna aprilie 2006, astfel că adunând şi zilele de conccdiu de odihnă neefectuat în anul 2005, rezultă 38 de zile de conccdiu pentru carc, în mod corect, instanţa de fond a dispus compensarea în bani.
Constatând că ambele critici aduse de pârâta-recurentă sentinţei pronunţate de către Tribunalul Sibiu sunt neîntemeiate, neîncadrându-se în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prima instanţă, făcând o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale la speţa dedusă judecăţii, Curtea a dispus, în temeiul art. 312 C. proc. civ., respingerea, ca nefondat, a recursului cu care a fost învestită.
