Legea nr. 19/2000. Legea nr. 49/1992. O.U.G.nr. 4/2005.
In baza de calcul pentru stabilirea punctajului la pentru limită de vârstă se includ şi sporurile permanente pentru lucrul sistematic peste programul normal de lucru, precum şi sporul pentru muncă nenormată — chiar dacă prin actele doveditoare nu se face trimitere la termenul legal al acestor sporuri.
Curtea de Apel Ploieşti — Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale
– decizia nr. 444/28 martie 2008
Contestatorul R.S. a solicitat anularea parţială a deciziei de pensionare
nr. 166594/4 mai 2007 emisă de CJ.P. Bpentru a se valorifica în stabilirea
punctajului pentru pensie de limită de vârstă, adeverinţa şi un certificat în care se
menţionează venituri obţinute de contestator în perioada 1958-1968 şi respectiv
1969-1974 cu titlu de sporuri permanente pentru lucru sistematic peste programul
normal de lucru şi pentru muncă nenormată, perioadă în care acesta a funcţionat în
calitate de şofer-motopompist şi respectiv conducător auto la fostul Consiliu Popular
B
După administrarea probelor cu înscrisuri, Tribunalul Buzău, prin sentinţa nr. 939 din 8 octombrie 2007, a respins contestaţia, iar recursul declarat împotriva acesteia de către contestator a fost admis, hotărârea primei instanţe fiind casată cu trimitere spre rejudecare.
In considerentele deciziei instanţei de recurs, se reţine că sporurile solicitate de contestator şi menţionate în cele două înscrisuri invocate în contestaţie -au caracter permanent şi au fost acordate beneficiarului pentru lucrul prestat şi în mod sistematic peste programul normal de lucru şi respectiv pentru muncă nenormată, care pot fi valorificate pentru stabilirea punctajului de pensie faţă de prevederile Legii nr. 49/1992 şi O.U.G. nr. 4/2005 coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, sporuri care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual atât pentru perioadele anterioare cât şi pentru cele ulterioare datei de 1 aprilie 1992, data intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 49/1992.
Casarea cu trimitere spre rejudecare s-a impus însă pentru a se completa probatoriile în scopul stabilirii certe a plăţii de către contestator a contribuţiei de asigurări sociale pentru perioadele invocate în care acesta a primit sporurile arătate, ceea ce constituie o condiţie obligatorie pentru valorificarea punctajului de pensie.