Legea nr. 19/2000
în situaţia recalculării drepturilor de de către Casa de Pensii, se poate angaja răspunderea patrimonială a acesteia, dacă instituţia publică nu respectă considerentele unei hotărâri judecătoreşti, viitorul pensionar fiind nevoit să se adreseze în mod repetat Casei de Pensii şi Primăriei pentru rezolvarea situaţiei ivite, deşi era în posesia unei hotărâri judecătoreşti care îi recunoştea drepturile de pensionare.
Insă, pentru a se angaja răspunderea patrimonială, era necesar ca în cuprinsul considerentelor hotărârii judecătoreşti, prin care se constata doar că reclamanta a avut calitate de membru cooperator, să se menţioneze toate elementele necesare la recalcularea drepturilor de pensionare.
C.A. Bacău, s. civ., miri. şi fam., confl mun. şi asig soc., decizia nr. 1562 din 16 decembrie 2009,
Prin sentinţa civilă nr. 578/7.04.2009, pronunţată de Tribunalul Bacău, s-a admis în parte contestaţia formulată de B.I., reţinându-se, în esenţă, următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 6662/110/2008 pe rolul Tribunalului Bacău, contestatoarea B.I. a solicitat anularea deciziei nr. 97243/23.09.2008, arătând că această decizie a fost emisă cu nerespectarea sentinţei civile nr. 3207/10.04.2008 a Judecătoriei Bacău. De asemenea, contestatoarea a solicitat obligarea intimatei C.J.P., la plata de daune morale în cuantum de 5.000 lei.
In motivarea sentinţei, s-au reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3207/10.04.2008, Judecătoria Bacău a constatat că reclamanta B.I. a lucrat în calitate de membru al fostului C.A.P. P. în perioada 1962-1990. In considerentele sentinţei se arată şi faptul că din probele administrate reiese faptul că reclamanta a realizat normele minime.
Contestatoarea a solicitat, la data de 01.07.2008, recalcularea pensiei stabilite iniţial, depunând sentinţa civilă menţionată, precum şi adeverinţa nr. 2452 din 24.06.2008, emisă de C.A.P. P. Intimata a procedat la recalcularea pensiei o dată la data de 23.09.2008 şi a doua oară din oficiu, la 27.02.2009, luând în considerare doar adeverinţa nr. 2452/
24.06.2008, nu şi hotărârea judecătorească.
Apărarea intimatei, conform căreia hotărârea nu îi este opozabilă, nu poate fi primită, deoarece procedura de reconstituire a vechimii în muncă se realizează în contradictoriu cu unitatea angajatoare, şi nu cu Casa de Pensii. Atât timp cât intimata are obligaţia legală de a stabili drepturile de ale solicitanţilor pe baza unor acte întocmite de către unităţile angajatoare, cu atât mai mult aceasta trebuie să ia în considerare o hotărâre judecătorească care stabileşte elementele în baza cărora se calculează drepturile de pensie.
Faţă de aceste motive, instanţa a anulat deciziile contestate.
In ceea ce priveşte daunele morale solicitate, instanţa a constatat că reclamanta a suferit un prejudiciu moral ca urmare a nerespectării sentinţei pronunţate de către Judecătoria Bacău de către intimată, fiind nevoită să se adreseze în mod repetat Casei de Pensii şi Primăriei P. pentru rezolvarea situaţiei ivite, deşi era în posesia unei hotărâri judecătoreşti care îi recunoştea drepturile.
Faţă de această situaţie s-a admis în parte cererea pentru acordarea de daune morale, considerând că suma de 1.000 lei este suficientă pentru repararea prejudiciului suferit.
împotriva sentinţei civile nr. 578/2009 a Tribunalului Bacău, în termen legal, a formulat recurs pârâta C.J.P. B., criticând sentinţa atacată sub aspectul neîndeplinirii în cauză a condiţiilor pentru acordarea de daune morale.
Recursul a fost găsit întemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit H.G. nr. 1550/2004, evaluarea şi recalcularea pensiilor stabilite înainte de 01.04.2001 se efectuează potrivit Legii nr. 19/2000. Astfel, potrivit art. 160 din Legea nr. 19/2000, vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 constituie stagiu de cotizare, la alin. (3) fiind reglementată situaţia celor care au lucrat în cadrul C.A.P.-urilor; astfel, constituie stagiu de cotizare şi timpul util la pensie realizat de agricultori, în condi
ţiile reglementate de Legea nr. 80/1992, precum şi cel realizat anterior apariţiei Legii nr. 80/1992.
Art. 160 alin. (4) dispune că persoanele cărora, până la data intrării în vigoare a legii, nu li s-a calculat timpul util în baza Legii nr. 80/1992, republicată, cu modificările ulterioare, vor putea solicita caselor teritoriale de pensii stabilirea timpului util. Modul în care se calculează timpul util este stabilit la art. 32 din Legea nr. 80/1992, prin raportarea normelor realizate la norma minimă.
Prin dispozitivul sentinţei civile nr. 3207/10.04.2008, pronunţată de Judecătoria Bacău, „se constată că reclamanta a lucrat în calitate de membră a fostului C.A.P. P. în perioada 1962-1990”, adică doar se constată că reclamanta a avut calitate de membru cooperator în perioada 1962-1990, fară a se face referire şi la normele realizate în această perioadă, situaţia fiind înscrisă în adeverinţa emisă de Primăria P.
Prin cererea privind recalcularea pensiei nr. 59109/1.07.2008, reclamanta a depus la registratura pârâtei-apelante adeverinţa nr. 2452/24.06.2008, emisă de Primăria P. privind perioada lucrată în cadrul C.A.P. P., şi normele aferente, ca urmare a sentinţei civile recurate.
Ca urmare a acestei cereri, s-a procedat de către apelantă la recalcularea pensiei în baza Legii nr. 19/2000, emiţându-se în acest sens decizia nr. 9743/27.02.2009.
Decizia contestată a avut la bază adeverinţa nr. 2452/24.06.2008, emisă de Primăria P., prin care emitenta a atestat normele realizate de către reclamantă şi pentru care pârâta-apelantă a calculat timpul util la pensie, conform Legii nr. 80/1992 (art. 32).
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 3041 C. proc. civ., s-a admis recursul, s-a modificat în parte sentinţa recurată şi s-a respins contestaţia ca nefondată.