Stabilirea vechimii în magistratură în ipoteza pensionării unui judecător sau procuror la cerere înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege.
Legea nr.303/2004, republicată, art.82 alin. (2)
O.G. nr. 137/2000, art. 2
În raport de dispoziţiile art. 86 coroborate ce cele ale art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, împrejurarea că, în cazul pensionării „la cerere”, la stabilirea vechimii în magistratură, nu se ia în calcul şi perioada în care magistratul a funcţionat ca jurisconsult, respectiv , ci doar aceea în care a exercitat profesia de avocat, creează o în sensul art.2 din O.G. nr. 137/2000, republicată.
O astfel de discriminare nu poate fi înlăturată decât prin recunoaşterea dreptului la pensie, în condiţiile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, magistraţilor care au o vechime în magistratură de cel puţin 25 de ani în magistratură, din care cel mult 10 ani în funcţia de jurisconsult, respectiv de consilier juridic.
Curtea de Apel Timişoara, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale,
decizia civilă nr. 562 din 13 iunie 2007
Prin sentinţa civilă nr. 1028/PI/10.05.2007, Tribunalul Timiş a admis acţiunea civilă promovată de reclamanta C.M. împotriva pârâţilor Casa Judeţeană de Pensii Timiş şi Curtea de Apel Timişoara, a dispus anularea actului nr.2002/03.04.2007, emis de intimata 1, cu consecinţa anulării înscrierilor efectuate în cartea de muncă a reclamantei, în baza acestui act, şi a obligat intimata pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş să emită o decizie de acordare reclamantei a pensiei de serviciu, începând cu data de 01.04.2007, luând în considerare o vechime în magistratură de 26 ani, 7 luni şi 20 zile, ce va reprezenta 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că, potrivit probatoriului administrat în cauză, reclamanta este angajata Curţii de Apel Timişoara, în funcţia de judecător, având o vechime în magistratură de 26 ani, 7 luni şi 20 zile, respectiv 19 ani ca judecător, 1 an şi 2 luni ca avocat şi 6 ani, 7 luni şi 20 zile ca jurisconsult.
Conform, art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, „constituie vechime în magistratură perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. 1 sau magistratul asistent a îndeplinit funcţiile de judecător, procuror, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, magistrat asistent, auditor de justiţie, judecător financiar, judecător financiar inspector, procuror financiar şi consilier în secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, grefier cu studii superioare juridice sau personal de specialitate juridică prevăzut la art.87 alin. 1, precum şi perioada în care a fost avocat, notar, asistent judiciar, jurisconsult, consilier juridic …”. Aplicarea acestor dispoziţii nu poate fi limitată doar la pensionarea pentru limita de vârstă, pentru că s-ar crea un regim discriminatoriu.
C.E.D.O. a statuat, în repetate rânduri, faptul că statele membre pot, prin legislaţia internă, să aducă limitării drepturilor recunoscute de convenţia europeană, numai dacă acestea sunt justificate de necesitatea unui interes legitim, determinat de ordinea publică, siguranţa naţională, morala publică, apărarea ordinii publice sau securităţii naţionale.
De asemenea, art.16 alin. 1 din României prevede că: „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.
Conform art. 1 alin. 2 lit. e pct. i din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare, principiul egalităţii între cetăţeni, respectiv al excluderii privilegiilor şi discriminării, sunt garantate în ceea ce priveşte exercitarea dreptului: la muncă, la libera alegere a ocupaţiei, la condiţii de muncă echitabile şi satisfăcătoare, la protecţia împotriva şomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remuneraţie echitabila şi satisfăcătoare.
Sunt discriminatorii, potrivit acestei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la art.2 alin. 1, faţă de alte persoane. în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.
Art. 5 alin. 1 – alin. 4 din Codul muncii statuează că: „în cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii.
Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, , opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, este interzisă.
Constituie discriminare directă actele şi faptele de excludere, deosebire, restricţie sau preferinţă. întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării drepturilor prevăzute în legislaţia muncii.
Constituie discriminare indirectă actele şi faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminări directe”.
Comparând actele normative care au reglementat activitatea celor doua profesii juridice, şi anume Decretul nr. 143/1955 privitor la organizarea şi funcţionarea Oficiilor juridice, în vigoare până în anul 2003, când a fost abrogat prin art.27 din Legea nr. 514/2003, şi Decretul nr. 281/1954 pentru organizarea şi funcţionarea avocaturii în R.P.R, în vigoare până în anul 1995, când a fost abrogat prin art. 79 din Legea nr. 51/1995, se poate observa o similitudine existentă între cele două activităţi: de avocat şi de jurisconsult, respectiv de consilier juridic, astfel că, prin extinderea beneficiului dispoziţiilor art. 82 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, republicată, doar asupra profesiei de „avocat”, s-a creat o reală discriminare în privinţa profesiei de jurisconsult, respectiv de consilier juridic, fără a exista vreo justificare a acestei distincţii, prin raportare la întreg sistemul normativ al Constituţiei, distincţie ce are drept criteriu unic categoria socială, ţinându-se cont de locul de muncă. În această situaţie se face o diferenţiere între cele doua corpuri de apărători.
Acordarea pensiei de serviciu la cerere, în cazul solicitării acesteia înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege, însă cu condiţia unei vechimi în magistratură de cel puţin 25 de ani în funcţia de judecător sau procuror, cu includerea doar a perioadelor în care s-a exercitat funcţia de avocat, nu poate fi reţinuta ca justificata obiectiv prin excluderea implicită a perioadelor în care s-a exercitat profesia de jurisconsult sau consilier juridic. Sub acest aspect nu se poate reţine nici un criteriu pentru care legiuitorul a optat asupra unei singure profesii juridice, cea de „avocat”, cu excluderea celei de jurisconsult, respectiv de consilier juridic, având în vedere situarea acestora în regim de comparabilitate, ceea ce poate atrage după sine aplicarea principiului privind instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.
În speţă, situaţia este diferită doar sub aspectul îndeplinirii vârstei prevăzute de lege. În privinţa vechimii în magistratură, în ambele situaţii, trebuie îndeplinită condiţia perioadei de timp exercitată în magistratură de cel puţin 25 de ani, criteriu obiectiv şi rezonabil. Excepţia includerii ca vechime doar a perioadelor în care s-a exercitat profesia de avocat şi doar pentru situaţia pensionarii la cerere, cu excluderea profesiei de jurisconsult, respectiv de consilier juridic, nu poate atinge un grad de rezonabilitate suficient, raportat la comparabilitatea profesiilor juridice în cauza şi la prevederile art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată.
Având în vedere motivele expuse mai sus şi dispoziţiile art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de fond a constatat existenţa unei situaţii de diferenţiere, din perspectiva principiului egalităţii şi al nediscriminării, creată prin art. 82 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.
Pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1028/PI/10.05.2007 a Tribunalului Timiş, solicitând, în baza art. 304 pct. 9 C. pr. civ., admiterea recursului, modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii reclamantei, invocând şi dispoziţiile art. 82 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, ale art. 4 lit. b şi art. 6 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004.
În motivarea recursului a arătat că prin adresa nr. 2002/03.04.2007 a fost respinsă cererea petentei C.M., întrucât nu îi erau aplicabile dispoziţiile art. 82 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 4 lit. b şi art. 6 alin. 2 din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004, aprobate prin H.G. nr. 1275/2005, şi ale art. 41 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 19/2000.
Astfel, vârsta standard de pensionare a reclamantei este de 60 de ani, deoarece luna şi anul naşterii reclamantei, respectiv decembrie 1955, nu se regăsesc în anexa 9 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000. Potrivit art. 86 din Legea nr. 303/2004, vechimea în profesia de jurisconsult constituie doar vechime în magistratură.
Pe de altă parte, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, prin decizia nr. 385/2006, în sensul respingerii acesteia.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, a dispoziţiilor legale aplicabile în materie şi ale art. 3041 C. pr. civ., Curtea a constatat că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ coroborate ce cele ale art. 3041 C. pr. civ. pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Dispoziţiile art. 82 alin 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor prevăd că judecătorii şi procurorii sunt pensionaţi la cerere înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege şi beneficiază de pensiile prevăzute la aliniatul (1), dacă au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în această funcţie, luându-se în considerare la calculul vechimii şi perioada în care judecătorul sau procurorul a exercitat profesia de avocat, fără ca aceasta să fie mai mare de 10 ani.
Potrivit art. 86 din aceiaşi lege, constituie vechime în magistratură şi perioada în care judecătorul sau procurorul a fost jurisconsult.
Pe cale de consecinţă, prin faptul că, în cazul pensionării „la cerere”, la stabilirea vechimii în magistratură nu se ia în calcul şi perioada în care magistratul a funcţionat ca jurisconsult, respectiv consilier juridic, se creează un regim discriminatoriu, în sensul că beneficiază de dispoziţiile legii doar cei care au exercitat profesia de avocat, fiind excluse profesiile de jurisconsult sau consilier juridic.
Astfel, nu se pot corobora aceste dispoziţii cu cele ale art. 4 lit. b din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004, aprobate prin H.G. nr. 1275/2005, şi ale art. 41, alin. 1 şi alin. 2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, întrucât reclamanta beneficiază de dispoziţiile art. 82 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.
În caz contrar, i s-ar aplica un tratament discriminatoriu, cum, de altfel, a statuat Curtea Constituţională prin deciziile nr. 684/2005, 1/1994, 135/1996 şi 345/1996, în care a reţinut că: „principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite”.
Decizia nr. 385/2006 nu dispune asupra fondului şi nu s-a pronunţat asupra situaţiei de discriminare.
Prin Hotărârea nr. 273/06.06.2006 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a reţinut că faptele prezentate în petiţiile adresate de petenţii C.M., L.C., D.I. şi R.V. constituie tratament diferenţiat din perspectiva principiului egalităţii şi al nediscriminării, recomandând modificarea prevederilor art. 82 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, raportat la principiul egalităţii şi al nediscriminării.
Potrivit art. 16 alin. 1 din Constituţia României, „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără principii şi fără discriminare”. Art. 1 alin. 2 lit. e pct. i din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, modificată, a consacrat principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării în garantarea exercitării drepturilor economice, sociale şi culturale, în special a dreptului la un salariu egal pentru o muncă egală ş.a.
Totodată, dispoziţiile art. 7 şi art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, semnată de România la 14.12.1955, prevăd că toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul, fără deosebire, la o protecţie egală a legii, împotriva oricărei discriminări şi împotriva oricărei provocări la o astfel de discriminare.
Principiile enumerate mai sus se regăsesc şi în prevederile art. 7 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, ale art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptat la 4.11.2000 şi ratificat de România prin Legea nr. 103/2006, şi ale art. 4 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 şi ratificată de România prin Legea nr. 74/1999.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.
