Stagiu de cotizare realizat în sistemul pensiilor militare. Relevanţă pentru pensionarea anticipată


– Legea nr. 19/2000: art. 194 alin. 1

Nu se pot recunoaşte anii de vechime în serviciu lucraţi ca militar, pentru a beneficia de anticipată parţială, situaţia fiind similară cu cea referitoare la neluarea în considerare a perioadelor asimilate pentru stabilirea pensiei anticipate parţiale.

(Decizia nr. 2831/R din 7 decembrie 2009)

Prin sentinţa civilă nr. 2543 din 01.10.2009 a Tribunalului Cluj s-a respins acţiunea formulată de reclamanta M.M. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj cu sediul în Cluj-Napoca, având ca obiect drepturi de asigurări sociale.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei atacate ca fiind netemeinică şi nelegală şi reţinând cauza spre reiudecare să se dispună admiterea acţiunii reclamantei.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Curtea de Apel apreciază că recursul este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

în mod greşit a apreciat instanţa de fond că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 50 alin. 11 din Legea nr. 19/2000, care prevede că la stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate parţiale nu se au în vedere perioadele asimilate prevăzute la art. 38 lit. b) şi c) din Legea nr. 19/2000.

întrucât stagiul de cotizare de 16 ani 11 luni şi 26 de zile (care nu a fost luat în considerare de intimată la stabilrea pensiei anticipate parţiale) a fost realizat în sistemul pensiilor militare, în cauză este incident art. 194 alin. 1 din Legea nr. 19/2000. Conform acestui articol „între sistemul public şi celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, neintegrate pana la data intrării în vigoare a prezentei legi, inclusiv sistemul pensiilor militare, se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii drepturilor la pentru limită de vârsta, de invaliditate şi de urmaş, precum şi a altor drepturi de asigurări sociale prevăzute de prezenta lege”.

în consecinţă, recurentei nu i se pot recunoaşte anii de vechime în serviciu lucraţi ca militar pentru a beneficia de pensie anticipată parţială, situaţia fiind similară cu cea reţinută (în mod eronat) de prima instanţă, referitoare la neluarea în considerare a perioadelor asimilate pentru stabilirea pensiei anticipate parţiale.

în ceea ce priveşte a invocată de recurentă, Curtea de Apel apreciază, având în vedere şi jurisprudenţa constantă a Curtea Constituţională (care a statuat că art. 194 din Legea nr. 19/2000 este constituţional în raport de art. 16 alin. 1 din Constituţie; de exemplu Deciziile nr. 820/2006, publicată în M.Of. nr. 39/2007, nr. 95/2008, publicată în M.Of. nr. 154/2008, nr. 860/2009, publicată în M.Of. nr. 558/2009) că legiuitorul are libertatea să stabilească drepturile de asigurări sociaie cuvenite cetăţenilor, condiţiile şi criteriile de acordare a acestora, modul de calcul al lor (în raport cu posibilităţile create prin resursele financiare disponibile) şi să le modifice în concordanţă cu schimbările ce se produc în resursele economico-financiare. Această prerogativă a legiuitorului nu poate fi considerată ca o încălcare a principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor deoarece potrivit prevederilor art. 47 alin. 2 din Constituţie, cetăţenii au dreptul la pensie şi la alte forme de asigurări sociale şi măsuri de protecţie socială, în condiţiile stabilite de lege.

Pentru aceste considerente, reţinând că soluţia pronunţată de instanţa de fond este corectă, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior, a art. 3041 şi 312 alin. 1 C. pr. civ. se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză. (Judecător Laura Dima)