– Legea nr. 57/1974
– Decretul nr. 389/1972: art. 1
– Legea nr. 19/2000: art. 2 lit. e), art. 78 alin. (4), art. 164
-Ordinul nr. 680/2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000
– Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie: art. 1
Din menţiunile arătate în adeverinţa depusă la dosar, rezultă că intimatul-contestator a realizat venituri suplimentare, respectiv adaosuri salariale care au fost astfel incluse în baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale şi pensii suplimentare. Pe toată această perioadă s-au achitat lunar cotele la CAS, inclusiv contribuţia la pensia suplimentară conform cu legislaţia în vigoare la acea dată, iar sporurile pentru care a prestat muncă intimata-reclamantă au avut caracter de în înţelesul Legii nr. 57/1974.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972, angajatorii au vărsat contribuţia de 15% din câştigul brut realizat de personal, indiferent de forma în care au fost realizate aceste venituri.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972, angajatorii au vărsat contribuţia de 15% din câştigul brut realizat de personal, indiferent de forma în care au fost realizate aceste venituri.
în baza art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuţiilor şi asigurărilor sociale plătite, iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea şi aplicarea contribuţiilor.
în baza art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuţiilor şi asigurărilor sociale plătite, iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea şi aplicarea contribuţiilor.
Nu se poate admite că baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale să fie constituită şi din aceste sume, iar la stabilirea pensiei cu prestaţie de asigurări sociale să nu se ia în considerare, deoarece ne-am afla în situaţia în care această prestaţie nu ar fi proporţională cu preţul plătit, creându-se o inechitate.
Nu se poate admite că baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale să fie constituită şi din aceste sume, iar la stabilirea pensiei cu prestaţie de asigurări sociale să nu se ia în considerare, deoarece ne-am afla în situaţia în care această prestaţie nu ar fi proporţională cu preţul plătit, creându-se o inechitate.
Mai mult, în aplicarea dispoziţiilor art. 78 alin. (4) din Legea nr. 19/2000, sunt şi dispoziţiile cuprinse în Ordinul nr. 680 din 1 august 2007, pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 care, la pct. 19 de la Secţiunea I, prevede că prin sintagma venit brut realizat lunar se înţelege venitul brut în bani achitat di: fondul de salarii, conform enumerărilor prevăzute la lit. a)-l) din lege şi anume, cu titlu de exemplu; sporuri, indemnizaţii şi sume acordate sub formă de procent pentru condiţii grele, periculoase, nocive, premii anuale şi cele din cursul anului sub diferite forme, sume plătite conform legii sau conform contractelor colective de muncă, alte adaosuri la salarii aprobate prin lege sau stabilite prin contractele colective de muncă, sume rezultate prin „plata cu ora”, indemnizaţii de şedinţă ş.a.
Principiul aplicabil speţei este cel al contributivităţii, potrivit căruia drepturile de asigurări sociale, inclusiv pensiile, se cuvin pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite.
Principiul aplicabil speţei este cel al contributivităţii, potrivit căruia drepturile de asigurări sociale, inclusiv pensiile, se cuvin pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite.
Nu în ultimul rând jurisprudenţa CEDO a asimilat drepturi care decurg din politici sociale, cu noţiunea de „bun” în sensul dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul că o reducere substanţială a nivelului pensiei este considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate atunci când persoana a plătit cotizaţiile obligatorii, a îndeplinit condiţiile cerute de legea internă la data respectivă, existând o relaţie directă între totalul cotizaţiilor vărsata în decursul vieţii şi dreptul de a beneficia obligatoriu de o fracţiune din patrimoniul de pensii.
Nu în ultimul rând jurisprudenţa CEDO a asimilat drepturi care decurg din politici sociale, cu noţiunea de „bun” în sensul dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul că o reducere substanţială a nivelului pensiei este considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate atunci când persoana a plătit cotizaţiile obligatorii, a îndeplinit condiţiile cerute de legea internă la data respectivă, existând o relaţie directă între totalul cotizaţiilor vărsata în decursul vieţii şi dreptul de a beneficia obligatoriu de o fracţiune din patrimoniul de pensii.
Şi prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 a , prin care s-a stabilit că dispoziţiile art. 9 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt neconstituţionale, s-a statuat că dreptul la este un drept preconstituit încă din perioada activă a vieţii individului, acesta fiind obligat prin lege să constituie la bugetul asigurărilor sociale de stat procentual, raportat la nivelul venitului realizat.
Corelativ, se naşte obligaţia statului ca în perioada pasivă a vieţii individului să-i plătească o al cărei cuantum să fie guvernat de principiul contributivităţii, cele două obligaţii fiind intrinsec şi indisolubil legate.
Scopul pensiei este acela de a compensa în perioada pasivă a vieţii persoanei asigurate contribuţiile vărsate de către acesta la bugetul asigurărilor sociale de stat în temeiul principiului contributivităţii şi de a asigura mijloacele de subzistenţă a celor care au dobândit acest drept în condiţiile legii. Astfel, statul are obligaţia pozitivă de a lua absolut toate măsurile necesare realizării acestei finalităţi şi de a se abţine de la orice comportament de natură a limita în vreun fel dreptul la asigurări sociale.
Scopul pensiei este acela de a compensa în perioada pasivă a vieţii persoanei asigurate contribuţiile vărsate de către acesta la bugetul asigurărilor sociale de stat în temeiul principiului contributivităţii şi de a asigura mijloacele de subzistenţă a celor care au dobândit acest drept în condiţiile legii. Astfel, statul are obligaţia pozitivă de a lua absolut toate măsurile necesare realizării acestei finalităţi şi de a se abţine de la orice comportament de natură a limita în vreun fel dreptul la asigurări sociale.
Nu în ultimul rând, ÎCCJ, prin Decizia nr. 5 din 20 septembrie 2010, a admis recursul în interesul legii, în sensul că interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e), art. 78 şi art. 164 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 şi art. 1 şi 2 din O.G. nr. 4/2005 se face în sensul că sumele plătite pentru prestată de foştii salariaţi în regim de lucru prelungit, în condiţiile art. 1 şi 2 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1546/1952, se au în vedere la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public.
(Decizia civilă nr. 1649/R-CA din 28 octombrie 2010)
Prin acţiunea înregistrată la data de 3 decembrie 2009 contestatorul G.A.A. a chemat în judecată pe intimata CJP A., solicitând obligarea intimatei la plata diferenţelor de pensie ca urmare a luării în considerare a veniturilor cuprinse în adeverinţa nr. 124/2009 emisă de către SC U. SA S.
în motivarea acţiunii s-a susţinut că a fost înscris la pensie în anul 2005, fiindu-i luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie numai salariul lunar tarifar de încadrare, sporul de vechime şi sporul de pensie suplimentară. Ulterior, în anul 2009, a formulat intimatei o cerere, prin care a solicitat recalcularea drepturilor de pensie, având în vedere veniturile cuprinse în adeverinţa nr. 124/2009, emisă de către SC U. SA S., însă intimata i-a respins această solicitare.
La data de 20 mai 2010 pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 227424 din 22 octombrie 1999 a Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Argeş, contestatorul a fost înscris la pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă, începând cu data de 1 august 1999, iar drepturile de pensie au fost stabilite în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 3/1977, în raport de salariul mediu tarifar de 3.307,13 lei şi de vechimea totală în muncă de 33 ani, 9 luni şi 3 zile, întregită la 34 ani.
Având în vedere prevederile H.G. nr. 1550/2005, O.U.G. nr. 4/2005 şi H.G. nr. 1456/2005, precum şi faptul că drepturile de pensie ale contestatorului au fost deschise în anul 1999, s-a procedat la recalcularea pensiei acestuia începând cu data de 1 octombrie 2004, iar în urma recalculării pensiei a rezultat un punctaj mediu anual de 1.06687 pentru un număr total de 32.00612 puncte.
După finalizarea procesului de recalculare a pensiilor s-a procedat la revizuirea drepturilor de pensie recalculate, atât din oficiu, cât şi în baza cererilor însoţite de adeverinţe, depuse de pensionarii care au beneficiat de procesul de recalculare a pensiei; astfel, în baza prevederilor O.U.G. nr. 100/2008, contestatorului i s-au recalculat drepturile de pensie, reţinându-i-se acestuia, un punctaj mediu anual de 1.10229. Noile drepturi de pensie s-au acordat începând cu data de 1 iunie 2009.
Prin cererea înregistrată la CJP Argeş sub nr. 55226 din 17 august 2009, la care face referire în acţiunea dedusă judecaţii, contestatorul a solicitat recalcularea pensiei în raport de sumele înscrise în adeverinţa nr. 124 din 10 august 2009, eliberata de SC U. SA, prin lichidator.
Această cerere a fost soluţionată, în sensul că prin adresa nr. 55226 din 20 octombrie 2009, i s-a comunicat contestatorului că sumele reprezentând adaosuri (acord) nu sunt considerate de actele normative care disciplinează acest segment de activitate sporuri cu caracter permanent şi nu pot fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual.
Conform legislaţiei anterioare, sporurile cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor sunt cele strict şi limitativ enumerate de art. 10 din Legea nr. 3/1977, înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverinţe.
Sumele înscrise în adeverinţa nr. 124 din 10 august 2009 eliberată de SC U. SA, prin lichidator, sume ce reprezintă „adaosuri acordate în funcţie de realizarea sarcinilor proprii ce i-au revenit” contestatorului în perioada 1980-1991, nu pot fi utilizate la determinarea punctajului mediu anual până la data de 1 aprilie 2001, deoarece nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001.
Prin sentinţa civilă nr. 758/AS din 25 mai 2010, Tribunalul Argeş a admis acţiunea formulată de contestator şi a fost obligată intimata să recalculeze contc^tatorului drepturile de pensie prin luarea în considerare şi a veniturilor suplimentare meniionate în adeverinţa nr. 124 din 10 august 2009 eliberată de SC U. SA S., precum şi să plătească contestatorului diferenţe de drepturi de pensie începând cu 1 septembrie
2009.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Contestatorul a fost înscris la pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă începând cu data de 1 august 1999, prin decizia nr. 227424 din 22 octombrie 1999 a Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială A. La acel moment i s-a reţinut contestatorului o vechime totală în muncă de 33 ani, 9 luni şi 3 zile întregită la 34 ani.
Ulterior, s-a procedat la recalcularea pensiei acestuia începând cu data de 1 octombrie 2004, având în vedere prevederile H.G. nr. 1550/2005, O.U.G. nr. 4/2005 şi H.G. nr. 1456/2005, precum şi faptul că drepturile de pensie ale contestatorului au fost deschise în anul 1999. în aceste condiţii, i s-a determinat contestatorului un punctaj mediu anual de 1.06687 pentru un număr total de 32.00612 puncte.
Intimata a arătat că după finalizarea procesului de recalculare a pensiilor a procedat la revizuirea drepturilor de pensie recalculate ale contestatorului, în baza prevederilor O.U.G. nr. 100/2008, rezultând un punctaj mediu anual de 1.10229, drepturi ce i-au fost acordate începând cu 1 iunie 2009.
La data de 17 august 2009 contestatorul a solicitat intimatei recalcularea pensiei în raport de sumele înscrise în adeverinţa nr. 124 din 10 august 2009, eliberata de SC U. SA, prin lichidator, cererea fiind înregistrată sub nr. 55226.
Prin adresa nr. 55226 din 20 octombrie 2009 i s-a comunicat contestatorului că sumele reprezentând adaosuri (acord) nu sunt considerate de actele normative care disciplinează acest segment de activitate sporuri cu caracter permanent şi nu pot fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual.
Din adeverinţa nr. 124 din 10 august 2009, eliberată de SC U. SA, prin lichidator, reiese că în perioada mai 1980 – 30 martie 1992 contestatorul a realizat venituri suplimentare.
Tot în adeverinţă fostul angajator al contestatorului a mai menţionat că pentru aceste adaosuri salariale s-au reţinut şi virat contribuţii CAS, plăţile suplimentare făcând parte din fondul de salarii.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 19/2000, unul dintre principiile de bază ale sistemului public de pensii este acela al contributivităţii. Astfel, din moment ce fostul angajator a susţinut, asumându-şi întreaga răspundere pentru cele inserate în adeverinţă, că s-au virat contribuţiile corespunzătoare la bugetul de stat al asigurărilor sociale pentru sumele menţionate, ar fi injust pentru reclamant ca pentru această perioadă să nu-i fie luate în considerare veniturile suplimentare obţinute.
în consecinţă, în temeiul art. 7 alin. (5) din O.U.G. nr. 4/2005, acţiunea a fost admisă în modul arătat mai sus.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs intimata CJP A., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., după cum urmează:
– sentinţa este nelegală, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 6 din O.U.G. nr. 4/2005, respectiv veniturile cuprinse în adeverinţa nr. 124 din 10 august 2009 eliberată de SC U. SA S. nu fac parte din baza de calcul a pensiilor;
– soluţia este greşită şi din prisma faptului că dispoziţiile art. 23 şi art. 78 din Legea nr. 19/2000 se aplică doar pentru veniturile care au constituit baza de calcul a contribuţiei individuală de asigurări sociale, realizate ulterior datei de 1 aprilie 2001;
– în speţa dedusă judecăţii sporurile cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor sunt cele strict şi limitativ enumerate de art. 10 din Legea nr. 3/1977, iar sporul solicitat de către intimatul-contestator nu se regăseşte între acestea.
S-a formulat întâmpinare de către intimatul-contestator G.A., prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală, cu menţiunea că aceasta s-a pronunţat corect în baza principiului contributivităţii, precum şi în baza dispoziţiilor art. 78 din Legea nr. 19/2000, cu menţiunea că din adeverinţa depusă la dosarul instanţei de fond a rezultat că au fost achitate contribuţii de asigurări sociale pentru munca sistematică.
Examinând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa instanţei de fond, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Veniturile obţinute suplimentar la retribuţia tarifară de încadrare au avut caracter permanent în perioada reţinută de către instanţa de fond, fiind cumulate cu salariul individual brut şi inclusă alături de celelalte sporuri în baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, achitându-se astfel lunar atât cotele CAS, cât şi contribuţia la fondul pentru pensia suplimentară. Introducerea acestor sporuri în baza de calcul a contribuţiei pentru asigurări sociale se încadrează astfel în dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 19/2000 şi aceste sporuri sunt prevăzute de art. 78 din aceeaşi lege.
Deşi, potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 4/2005, sumele reprezentând acordul global sau alte adaosuri salariate nu s-ar fi luat în calculul drepturilor de pensie, întrucât ele nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislaţiei anterioare, invocându-se astfel imposibilitatea verificării respectivelor venituri (venituri pe care intimatul-contestator le probează cu adeverinţa depusă la dosar), rolul instanţei de judecată este nu doar de a constata şi cenzura directa aplicare a O.U.G. nr. 4/2005, ci şi de a interpreta astfel actul normativ prin prisma Legii nr. 19/2000, pentru că procedura de calculare vizează tocmai înlăturarea discriminărilor, iar opinia este aceea că sumele se impun a fi luate în calcul şi conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 736/2006.
Raţionamentul juridic care stă la baza formării acestei convingeri a instanţei judecătoreşti este fundamentat astfel de forţa juridică a legii faţă de ordonanţă, pe considerente de echitate şi motive care ţin de preeminenţa principiilor în baza cărora un text de lege a fost edictat în raport de excepţiile ce au la bază tratamente discriminatorii.
Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2000, modificată, recalcularea se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea Legii nr. 19/2000.
Din menţiunile arătate în adeverinţa depusă la dosar, rezultă că intimatul-contestator a realizat venituri suplimentare, respectiv adaosuri salariale care au fost astfel incluse în baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale şi pensii suplimentare. Pe toată această perioadă s-au achitat lunar cotele la CAS, inclusiv contribuţia la pensia suplimentară conform cu legislaţia în vigoare la acea dată, iar sporurile pentru care a prestat muncă intimata-reclamantă au avut caracter de venit în înţelesul Legii nr. 57/1974.
în conformitate cu dispoziţiile art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carn^ele de muncă, iar la alin. (2) se stipulează că se au în vedere şi sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă însă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă şi care au intrat în bazele de calcul a contribuţiei de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare, atâta vreme cât se face dovada existenţei acestora prin adeverinţe, întrucât ar atrage încălcarea uneia dintre principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.
Mai mult, în aplicarea dispoziţiilor art. 78 alin. (4) din Legea nr. 19/2000, sunt şi dispoziţiile cuprinse în Ordinul nr. 680 din 1 august 2007, pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 care, la pct. 19 de la Secţiunea I, prevede că prin sintagma venit brut realizat lunar se înţelege venitul brut în bani achitat din fondul de salarii, conform enumerărilor prevăzute la lit. a)-l) din lege şi anume, cu titlu de exemplu: sporuri, indemnizaţii şi sume acordate sub formă de procent pentru condiţii grele, periculoase, nocive, premii anuale şi cele din cursul anului sub diferite forme, sume plătite conform legii sau conform contractelor colective de muncă, alte adaosuri la salarii aprobate prin lege sau stabilite prin contractele colective de muncă, sume rezultate prin „plata cu ora”, indemnizaţii de şedinţă ş a.
Şi prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că dispoziţiile art. 9 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt neconstituţionale, s-a statuat că dreptul la pensie este un drept preconstituit încă din perioada activă a vieţii individului, acesta fiind obligat prin lege să constituie la bugetul asigurărilor sociale de stat procentual, raportat la nivelul venitului realizat.
Corelativ, se naşte obligaţia statului ca în perioada pasivă a vieţii individului să-i plătească o pensie al cărei cuantum să fie guvernat de principiul contributivităţii, cele două obligaţii fiind intrinsec şi indisolubil legate.
Nu în ultimul rând, ÎCCJ, prin Decizia nr. 5 din 20 septembrie 2010, a admis recursul în interesul legii, în sensul că, interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e), art. 78 şi art. 164 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 şi art. 1 şi 2 din O G. nr. 4/2005, se face în sensul că sumele plătite pentru munca prestată de foştii salariaţi în regim de lucru prelungit, în condiţiile art. 1 şi 2 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1546/1952, se au în vedere la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public.
Faţă de cele arătate mai sus, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 şi art. 316 C. pr. civ., precum şi dispoziţiile art. 291 C. mun., va respinge ca nefondat recursul declarat de intimată.
