Efectul sentinţei prin care a fost anulată hotărârea AGA de înlocuire a administratorului pârâtei nu poate atrage doar prin ea însăşi nelegalitatea deciziei de suspendare a raporturilor de muncă dintre angajat şi angajator, fiind exclusă consecinţa desfiinţării actului ab initio reclamată în cauză şi a neincidenţei prevederilor art. 52 Codul muncii, cazul contrar semnificând imposibilitatea protejării angajatorului de pericolul continuării activităţii ilicite a angajatului.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. civ., sent. nr. 1488/F/19 iulie 2011, nepublicată)
Prin acţiunea înregistrată reclamantul NIT a chemat în judecată pe pârâta S.C. CC SRL Bistriţa solicitând instanţei să dispună a se constata nulitatea deciziei de suspendare a contractului de muncă nr. 226470/22.10.2008 şi a fi obligată pârâta la înregistrarea cuvenitelor menţiuni şi plata drepturilor aferente statului; a se constata că a deţinut pe perioada iunie 2009 până în prezent şi deţine în continuare funcţia de director executiv şi a fi obligată pârâta să recunoască aceasta; a fi obligată pârâta la plata salariilor restante pe lunile iunie 2009-prezent.
Analizând actele şi lucrările cauzei,, precum şi cele ale dosarelor acvirate nr. 1740/112/2009, nr. 1741/112/2009, nr. 5424/112/2010 şi nr. 5425/112/2010, toate ale Tribunalului Bistriţa-Năsăud, tribunalul reţine următoarele.
Între litiganţi s-au derulat raporturi de muncă în condiţiile stabilite prin contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 226470/22.10.2008 la ITM Bistriţa-Năsăud, reclamantul fiind angajat de pârâta S.C. CC S.R.L. Bistriţa în funcţia de director executiv începând cu data de 1.09.2008 pentru salariul lunar de 1.750 lei.
Urmare a formulării de către asociatul majoritar al societăţii angajatoare a plângerii penale înregistrată la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud sub nr. 1135/29.05.2009 şi îndreptată împotriva reclamantului suspectat de săvârşirea mai multor infracţiuni având ca scop devalizarea societăţii, prin decizia nr. 1/28.06.2009 s-a decis suspendarea contractului individual de muncă conform art. 52 alin. 1 lit. c din Codul muncii începând cu data de 1.07.2009 şi până la soluţionarea plângerii penale.
Actul contestat a fost emis de administratorul societăţii angajatoare MA desemnat în această calitate în locul reclamantului la data de 15.06.2009 prin Hotărârea AGA nr. 1/15.06.2009. Unicul considerent pentru care în prezenta cauză se reclamă desfiinţarea suspendării raporturilor de muncă îl reprezintă împrejurarea că ulterior, prin sentinţele comerciale nr. 657/31.07.2009 pronunţată în dosar nr. 1741/112/2009 (ordonanţă preşedinţială) şi nr. 41/CC/2010 pronunţată în dosar nr. 1740/112/2009 ale Tribunalului Bistriţa-Năsăud la solicitarea asociatului minoritar – fiul reclamantului – s-a dispus suspendarea provizorie a executării hotărârii AGA, respectiv anularea acesteia, pentru considerente formale (modificarea actului constitutiv fără votul unuia dintre cei doi asociaţi).
Pentru aceleaşi motive, suspicionarea reclamantului şi a fiului său, coasociat, de săvârşirea de infracţiuni îndreptate împotriva societăţii sesizate poliţiei prin plângerea înainte menţionat şi împotriva cărora între timp prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa în dosar penal nr. 128/P/2009 din 11 şi 12 martie 2010 s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de gravă, în formă continuată, respectiv complicitate la această infracţiune, la 30.04.2010 prin Hotărâre AGA s-a revocat din nou din funcţia de administrator neasociat reclamantul, desemnându-se iarăşi acelaşi nou administrator, MA. Prin sentinţele civile nr. 1618/2010 dată în dosar nr. 5425/1112/2010 (ordonanţă preşedinţială) şi nr. 1944/2010 dată în dosar nr. 5424/112/2010, irevocabile, s-au respins însă solicitările aceluiaşi asociat minoritar de desfiinţare a hotărârii AGA, reclamantul fiind definitiv şi irevocabil revocat din funcţia de administrator al societăţii, atribuită aceluiaşi MA.
Dând cuvenita relevanţă distincţiei nete dintre funcţiile de administrator şi director executiv al aceleiaşi societăţi comerciale, în relaţie cu care raporturile juridice au caracteristici distincte, fiind guvernate de reglementări legale deosebite, tribunalul conchide că demersul judiciar promovat se circumscrie prescripţiilor art. 52 alin. 1 lit. c Codul muncii care stipulează că poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului contractul individual de muncă în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti şi la alin. 2 că în cazul în care se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea avută anterior şi i se va plăti o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului, potrivit art. 49 alin. 43 pe durata suspendării din cauza unei fapte imputabile, salariatul neavând niciunul dintre drepturile care rezultă din calitatea de salariat.
Contestarea deciziei de suspendare a raporturilor de muncă se poate face în termenii şi condiţiile art. 268 din acelaşi cod, respectiv în termen de 30 zile calendaristice, care începe să curgă de la momentul în care actul a fost predat personal salariatului ori comunicat prin scrisoare recomandată la domiciliul sau reşedinţa comunicate de acesta. În cauza pendinte, deşi angajatorul susţine că a comunicat angajatului decizia de suspendare prin scrisoare cu confirmare de primire, în care sens ataşează dovezile depuse la dosar, uzând de serviciile poştei române, iar angajatul afirmă că un atare act nu i-a parvenit, tribunalul conchide că în lipsa oricărei dovezi care să ateste că în plicul expediat de pârâtă către reclamant s-a aflat decizia de suspendare şi a oricăror probe directe care să susţină o atare ipoteză, infirmând neechivoc teza contrară, actul contestat nu a fost comunicat angajatului după prescripţiile legale, impunându-se examinarea legalităţii şi temeiniciei sale pe fond, pentru a se asigura suplimentar garantarea accesului efectiv la justiţie şi la un proces echitabil în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 137 Cod proc. civ. raportat la textul legal evocat, va fi respinsă ca neîntemeiată excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, invocată de pârâtă prin apărările formulate.
Pretenţia dedusă judecăţii este însă nefondată.
Reglementarea suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului din cuprinsul art. 52 alin 1 lit. c din Codul muncii înainte citat vizează două situaţii în care o asemenea măsură poate fi luată : când s-a formulat plângere penală împotriva salariatului învinuit de săvârşirea unei fapte incompatibile cu funcţia deţinută ori când angajatul a fost trimis în judecată pentru o asemenea faptă. În prima ipoteză, incidentă în cauza pendinte, legiuitorul condiţionează luarea măsurii de îndeplinirea cumulativă a două condiţii: formularea plângerii penale împotriva angajatului şi caracterizarea faptei imputate prin atributul incompatibilităţii cu exerciţiul funcţiei deţinute.
Contrar tezei contestatorului, suspendarea sa din funcţie este o măsură legală care protejează societatea angajatoare faţă de pericolul continuării ilicite: plângerea penală înregistrată la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bistriţa-Năsăud sub nr. 1135/29.05.2009 îndreptată împotriva reclamantului face obiectul cercetării penale în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa nr. 128/P/2009 în care prin Ordonanţele procurorului din datele de 11 şi 12 martie 2010 s-a început urmărirea penală împotriva reclamantului şi a fiului său, asociat minoritar, pentru comiterea infracţiunilor de delapidare cu consecinţe deosebit de grave în forma continuate, respectiv complicitate la această infracţiune îndreptată împotriva societăţii angajatoare şi până în prezent nu este incidentă ipoteza exonerării reclamantului de culpă şi a constatării nevinovăţiei sale.
Aserţiunea potrivit căreia decizia de suspendare a raporturilor sale de muncă ar fi nelegală exclusiv pentru considerentul emiterii de către noul administrator al societăţii angajatoare, numit printr-o hotărâre AGA desfiinţată ulterior pe cale judecătorească, nu poate fi reţinută. Efectul sentinţei prin care a fost anulată hotărârea AGA de înlocuire a administratorului pârâtei nu poate atrage doar prin ea însăşi nelegalitatea deciziei de suspendare a raporturilor de muncă dintre angajat şi angajator, fiind exclusă consecinţa desfiinţării actului ab initio reclamată în cauză şi a neincidenţei prevederilor art. 52 Codul muncii, cazul contrar semnificând imposibilitatea protejării angajatorului de pericolul continuării activităţii ilicite a angajatului. Disputarea reciprocă a calităţii de administrator neasociat nu are nicio relevanţă în prezenta cauză, circumscrisă derulării raporturilor de muncă dintre angajatul – director executiv – şi societatea angajatoare.
Or, cât timp reclamantul nu a fost absolvit de culpa imputată prin constatarea nevinovăţiei, dimpotrivă plângerea penală îndreptată împotriva angajatului pentru comiterea unor fapte incompatibile cu atribuţiile de serviciu şi răspunderea ce-i revine declanşând începerea urmăririi penale împotriva sa în dosar penal nr. 128/P/2009 pentru comiterea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată în dauna societăţii angajatoare, neechivoc incompatibile cu exerciţiul funcţiei de director executiv, sunt întrunite toate cerinţele legale ce justifică legalitatea şi temeinicia măsurii suspendării raporturilor de muncă, independent de disputele referitoare la administrarea societăţii, irevocabil rezolvate în detrimentul reclamantului în dosarul nr. 5424/112/2010 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, or retragerea plângerii penale formulată de angajator pentru săvârşirea de către angajat a altor infracţiuni, furt şi abuz de încredere, în legătură cu două autoturisme, obiect al dosarului penal nr. 92/P/2011.
