Acţiune în răspundere civilă delictuală introdusă împotriva Casei Judeţene de Pensii. Fapta ilicită a instituţiei publice. Elementele răspunderii civile delictuale. Prejudiciu. Criterii de cuantificare. Stare de sănătate precară. întârziere nejustificată. Petiţii repetate
C. civ., art. 998 Legea nr. 19/2000 , art. 62 , art. 86
Prin îndeplinirea cu întârziere de 1 an de către Casa de Pensii a obligaţiei legale prevăzute de art. 86 din Legea nr. 19/2000, de a emite o decizie de admitere sau de respingere a cererii de pensionare pentru limită de vârstă în termen de 45 zile de la depunerea acesteia, în condiţiile în care avea cunoştinţă, din memoriile adresate de curatorul pensionarului, de situaţia financiară grea a acestuia din urmă, căruia i se suspendase în mod nelegal plata pensiei
de invaliditate, Casa de Pensii se face vinovată de săvârşirea unei fapte ilicite, în legătură de cauzalitate cu prejudiciul de ordin moral şi psihic suferit de pensionar.
în toată această perioadă de aproximativ un an, cât s-a întârziat în emiterea deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, este evident că partea a fost lipsită de mijloacele necesare subzistenţei, fapt de natură să producă acesteia, pe lângă prejudiciul de ordin material, şi unul de ordin moral, psihic, ca urmare a evidentei suportări a unor serii de privaţiuni grave. Aceste privaţiuni sunt de natură să afecteze psihicul nu numai al unei persoane cu afecţiuni patologice grave, cum este cazul reclamantei, dar, deopotrivă, pe cel al unei persoane sănătoase. Povara inexistenţei mijloacelor materiale necesare pentru procurarea hranei, medicamentaţiei şi plata celorlalte cheltuieli curente este greu de suportat şi conduce în mod indubitabil la deteriorarea sănătăţii, precum şi la lipsirea persoanei de dreptul său de a se bucura de o viaţa normală, în limita posibilităţilor sale financiare anterioare.
C.A. Ploieşti, s. confl. mun. şi asig. soc., decizia nr. 1967 din 27 octombrie 2009, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, contestatoarea C.I. a chemat în judecată pe intimata C.J.P. Dâmboviţa, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea deciziei nr. 841.732/17.11.2008, pe care o consideră nelegală cu obligarea la plata dobânzilor legale a sumelor reţinute (pensie) din 1.06.2008 şi până la data când va fi returnată suma, cu obligarea la plata de daune morale psihice şi materiale, pentru că a fost lăsată, practic, fară medicamente, fară hrană, fară niciun mijloc de existenţă prin suspendarea pensiei pe o perioadă atât de lungă.
Prin sentinţa civilă nr. 1351/17.06.2009, Tribunalul Dâmboviţa a admis în parte cererea astfel cum a fost precizată ulterior şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6500 lei, cu titlu de daune morale, respingând restul pretenţiilor reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin decizia nr. 841732/17.11.2008 s-a dispus suspendarea pensiei reclamantei, motivând că s-au încălcat prevederile art. 92 lit. c) din Legea nr. 19/2000.
împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestaţie atât în prezenta cauză, cât şi în dosarul nr. 91/120/2009, acest din urmă dosar fiind soluţionat prin admiterea contestaţiei, motiv pentru care reclamanta şi-a precizat cererea în sensul că mai solicită numai daune morale în sumă de 16.400 lei şi daune pentru recuperarea sumelor cheltuite de 3100 lei.
In motivarea pretenţiilor privind aceste daune, se arată că reclamanta a suferit de o boală foarte gravă, fiind imobilizată la pat, iar pârâta deşi
i-a adresat mai multe memorii, în loc să procedeze legal privind emiterea deciziilor de pensionare, a încălcat prevederile Legii nr. 19/2000, dispunând suspendarea pensiei de invaliditate, cu toate că reclamanta nu a fost prezentă sau examinată de către comisie pentru a i se da un asemenea verdict.
De altfel, conform art. 92 din Legea nr. 19/2000, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul unei pensii de invaliditate nu se prezintă la revizuirea medicală periodică, dar nepre-zentarea din motive imputabile atrage suspendarea plăţii pensiei conform art. 62 alin. (4) din aceeaşi lege, or, în speţă, reclamanta datorită bolii de care suferă, era netransportabilă şi, în acest caz, comisia de expertizare ar fi putut vedea situaţia reclamantei prin citirea diagnosticului şi dacă ar fi făcut aceasta, nu s-ar fi ajuns la situaţia ca o persoană grav bolnavă să nu mai aibă niciun ajutor financiar, fiind lăsată, practic, fară hrană, fară medicamente, fară niciun mijloc de subzistenţă.
Faţă de cele sus arătate, instanţa a admis în parte cererea privind daunele morale, apreciind că este întemeiată parţial, în sensul că, suspendându-i-se plata pensiei, a suferit privaţiuni grave prin lipsa mijloacelor financiare necesare medicaţiei, hranei etc., cuantumul acestor daune fiind de 6500 lei, egală cu suma pe care i-a solicitat-o pârâta prin decizia de recuperare nr. 277903/21.05.2009.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, pârâta a declarat recurs, cu motivarea că în mod greşit şi cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 998 C. civ. şi a obligat-o la plata de daune morale.
Prin decizia civilă nr. 1967/27.10.2009, pronunţată de către Curtea de Apel Ploieşti, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respins ca nefondat recursul, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, reclamanta C.P.I., prin curator C.I., a solicitat obligarea C.J.P. Dâmbo-viţa, printre altele, la plata sumei de 16.400 lei, reprezentând daune morale, pentru neîndeplinirea obligaţiei legale, în aplicarea art. 86, art. 87, art. 88 şi art. 89 din Legea nr. 19/2000, de către directorul acestei instituţii, în sensul neanalizării cererii sale de pensionare pentru limită de vârstă şi pentru muncă, şi nepronunţarea asupra acesteia în termen de 45 de zile, prevăzut de lege.
Curtea a apreciat că, prin decizia nr. 841732/31.08.1994, intimata-reclamantă a fost înscrisă la pentru pierderea capacităţii de muncă, plata acestei pensii fiind suspendată prin decizia nr. 841732 emisă la data de 17.11.2008, începând cu data de 01.08.2001, pentru pretinsa încălcare a prevederilor art. 92 lit. c) din Legea pensiilor nr. 19/2000.
Urmare a acestei suspendări a plăţii pensiei, care constituia singurul mijloc de subzistenţă al reclamantei-intimate, curatorul acesteia a înaintat numeroase petiţii Casei Judeţene de Pensii pentru a primi o explicaţie a acestei măsuri şi, mai mult, a înregistrat cererea de pensionare pentru limită de vârstă nr. 200612/15.04.2008, căreia i s-a dat curs de abia la data de 26 martie 2009, la un an de la primirea cererii de pensionare, prin emiterea deciziei de pensionare pentru limită de vârstă nr. 2-277903/26 martie 2009.
Pe de altă parte, prin sentinţa civilă nr. 1085/11.05.2009, Tribunalul Dâmboviţa a admis contestaţia formulată de reclamanta-intimată împotriva deciziei de suspendare a plăţii pensiei şi a dispus anularea deciziei nr. 841732/17.11.2008, emisă de C.J.P. Dâmboviţa, reţinând că existenţa unor deficienţe în activitatea Oficiului Judeţean de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă Târgovişte, subordonat unităţii intimate, nu poate reprezenta un motiv întemeiat pentru suspendarea plăţii pensiei de invaliditate.
In toată această perioadă de aproximativ un an, cât s-a întârziat în emiterea deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, este evident că reclamanta-intimată a fost lipsită de mijloacele necesare subzistenţei, fapt de natură să producă acesteia, pe lângă prejudiciul de ordin material, şi unul de ordin moral, psihic, ca urmare a evidentei suportări a unor serii de privaţiuni grave. Aceste privaţiuni sunt de natură să afecteze psihicul nu numai al unei persoane cu afecţiuni patologice grave, cum este cazul reclamantei-intimate, dar, deopotrivă, pe cel al unei persoane sănătoase. Povara inexistenţei mijloacelor materiale necesare pentru procurarea hranei, medicamentaţiei şi plata celorlalte cheltuieli curente este greu de suportat şi conduce în mod indubitabil la deteriorarea sănătăţii, precum şi la lipsirea persoanei de dreptul său de a se bucura de o viaţă normală, în limita posibilităţilor sale financiare anterioare.
Curtea nu a reţinut susţinerea recurentei în sensul că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale reţinute de instanţa de fond, conform prevederilor art. 998 C. civ., întrucât prin îndeplinirea cu întârziere de 1 an de către pârâta-recurentă a obligaţiei sale legale, prevăzute de art. 86 din Legea nr. 19/2000, de a emite o decizie de admitere sau respingere a cererii de pensionare pentru limită de vârstă a reclamantei-intimate în termen de 45 zile de la depunerea acesteia, în condiţiile în care avea cunoştinţă, din memoriile adresate de curatorul acesteia, de situaţia grea financiară a reclamantei căreia i se suspendase plata pensiei de invaliditate, recurenta-pârâta se face vinovată de săvârşirea unei fapte ilicite, în legătură de cauzalitate cu prejudiciul de ordin moral, psihic suferit de intimata-reclamantă.
In ceea ce priveşte cuantumul sumei acordate drept despăgubiri pentru daunele morale pricinuite, dat fiind situaţia că aceasta este, de
regulă, lăsată la aprecierea instanţei, care are a aprecia în funcţie de fiecare situaţie în parte, Curtea a constatat că aceasta a fost judicios cuantificată la suma de 6500 lei, raportat la cuantumul debitului stabilit în sarcina intimatei-reclamante prin decizia dc recuperare nr. 277903/
21.05.2009.
