Suspendarea contractului de muncă, ca sancţiune disciplinară, urmată de concediere determinată de desfiinţarea locului de muncă. Desfacerea contractului de muncă


În motivarea arată în esenţă că în urma unor referate prin care s-a propus sancţionarea sa disciplinară, a fost convocat la cercetarea prealabilă „de pe o zi pe alta”, fără să i se permită să-şi pregătească apărarea. A contestat în scris faptele reţinute în referatele menţionate , dar contestaţia sa nu a fost luată în discuţie. Nu i s-a întocmit fişa postului şi a fost tratat adesea cu în cadrul colectivului de salariaţi, contrar disp. art. 19 şi 20 din Regulamentul intern.

Consideră că decizia de sancţionare disciplinară nr. 32 /9.11.2009 este nelegală , fiind emisă cu încălcarea disp.art. 37 din Regulamentul intern.

Susţine că discuţiile profesionale avute în colectiv nu constituie abateri disciplinare care să necesite o sancţiune disciplinară, ci o negociere profesională privind modul de lucru al colectivului topo din care făcea parte, în raport cu celelalte compartimente.

Pe perioada preavizului , începând cu 2 decembrie 2009 conf. deciziei nr. 40/17.11.2009 nu i s-a mai permis accesul la sistemul informatic, respectiv la programul de specialitate şi la cel de legislaţie aflate întotdeauna la dispoziţia tuturor angajaţilor.

In drept invocă disp.art.38, 39 al.1 şi 2, art. 51 al.2, art.52 al.l lit.b, art.188 lit.e,f,g art. 189 lit. c, art. 226 lit.a, c, d, art. 248 al.3, art. 258 lit. b,f,g art.266 , lit. a,b,c,e, art. 267 al.2,4 Codul muncii , art. 19 , 20, 37 din Regulamentul intern al societăţii, art. 1, 5 din C.C.M. al S.C.„S”S.R.L.

În probaţiune depune act adiţional la contractul de muncă, fila de distribuţie a convocării la cercetarea disciplinară, convocarea comunicată, referatele de sancţionare contestaţia la acestea , decizia nr. 32/09.11.2009, decizia nr. 40/17.11.2009, notă de fundamentare, adrese, regulamentul intern, C.C.M., votul lunii octombrie, schiţă, declaraţii, alte adrese , decizia nr. 45/18.12.2009, pontaj decembrie 2009.

În şedinţa de judecată de la termenul din 11.02.2010 contestatorul depune o precizare de acţiune prin care precizează petitul doi în sensul că solicită obligarea intimatei la plata sumei de 787,2 lei reprezentând salariul pentru cele 10 zile de suspendare a contractului de muncă prin decizia nr. 32/09.11.2009 şi c/val. a 10 bonuri de masă neacordate pe aceeaşi perioadă. De asemenea precizează petitul 4 al acţiunii în sensul că solicită obligarea intimatei la reîncadrarea în funcţia avută şi la plata drepturilor salariale de la data intrării în vigoare a deciziei, până la reîncadrarea în funcţie, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare intimata s-a opus admiterii contestaţiei, cu cheltuieli de judecată. Susţine în esenţă că decizia de sancţionare disciplinară nr. 32/9.11.2009 este pe deplin întemeiată şi a fost emisă cu respectarea procedurii legale, iar decizia de concediere nr.40/17.11.2009 s-a emis ca urmare a reducerii activităţii şi desfiinţării postului ocupat de contestator, cauzele fiind reale, efective şi a fost dată fără nici o legătură cu faptele reţinute în sarcina salariatului prin decizia de sancţionare anterioară.

Anexează organigrama pe noiembrie şi decembrie 2009, decizia nr.45/18.12.2009 , certificat de concediu medical, act adiţional la contractul de muncă, adresă.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Contestatorul P. M. A. a fost angajatul intimatei S.C. „S” S.R.L. în funcţia de tehnician topo.

Prin decizia nr.32/09.11.2009 contestatorul a fost sancţionat disciplinar cu suspendarea contractului individual de muncă pe perioada 16-27.11.2009 în baza art. 37 din Regulamentul intern. S-au avut în vedere referatele nr.1024/06.10.2009 şi 1030/07.10.2009 reţinându-se în sarcina acestuia următoarele abateri: refuzul de a repara greşelile constatate de şeful atelierului topo, pe de o parte, ameninţări, jigniri, tendinţa de a învinui pe alţii, pe de altă parte.

După cum se poate observa din înscrisul intitulat „ fila de distribuţie”, contestatorul a fost convocat la comisia de disciplină pentru cercetare prealabilă în data de 29.10.2009 pentru data de 30.10.2009.

Se constată că nu a fost respectată procedura prev. de art. 75 al.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional valabil pe anii 2007-2010 care impune, spre deosebire de art.267 (2) C.m-cii, efectuarea convocării cu cel puţin 5 zile înainte de cercetare. Dispoziţiile CCM la nivel naţional sunt obligatorii conf. art. 241 lit. d şi art.243 C. Muncii. Această normă mai favorabilă salariatului a fost negociată prin CCM la nivel naţional în scopul de a preveni orice abuz şi arbitrariu din partea angajatorului, ce putea interveni prin formularea deficitară a disp. art. 267 C. Muncii.

Totodată din textul art. 37 din Regulamentul intern al societăţii care a stat la baza emiterii deciziei de sancţionare, rezultă că sancţiunea suspendării contractului individual de muncă pe o perioadă de maxim 10 zile lucrătoare se aplică salariatului care mai întâi a fost sancţionat cu avertisment scris.

Contestatorul nu a primit o astfel de sancţiune, nu a mai fost sancţionat anterior , aşa încât aplicarea sancţiunii suspendării contractului s-a făcut cu nerespectarea normei interne invocate.

Reţinând aceste vicii procedurale şi trecând peste faptul că decizia de sancţionare a fost tardiv emisă peste termenul legal de 30 de zile calendaristice de la înregistrarea referatelor avute în vedere (art. 268 al.1 C. m-cii) instanţa găseşte întemeiată contestaţia în ce priveşte sancţionarea disciplinară şi va anula decizia nr. 32/09.11.2009 ca nelegal emisă.

În consecinţă, se vor admite şi pretenţiile băneşti în legătură cu aplicarea acestei sancţiuni şi se va obliga angajatorul în baza art. 269 C.p.c. să îl despăgubească pe contestator, achitându-i drepturile salariale aferente celor 10 zile de suspendare a contractului de muncă, precum şi c/val tichetelor de masă ce i s-a fi cuvenit conf. art. 47 al.2 lit. a din Contractul colectiv de muncă pe unitate. Cuantumul salariului cuvenit precizat la suma de 787,2 lei nu a putut fi verificat întrucât la dosar nu s-a depus o situaţie de calcul , vreun stat de plată sau fluturaş de salariu, aşa încât suma cuvenită se va determina cu ocazia executării prezentei sentinţe.

Cu referire la contestarea deciziei nr.40/17.11.2009 de încetarea a contractului de muncă în baza art. 65-67 C. m-cii modificată prin decizia nr. 45/18.12.2001, instanţa reţine următoarele:

Această deciziei a fost emisă având în vedere nota de fundamentare nr. 1201/16.11.2009 privind situaţia financiar-economică a societăţii şi necesitarea luării unei

măsuri urgente pentru reducerea cheltuielilor şi încadrarea lor la nivelul veniturilor estimate în următoarele 12 luni. Acest înscris vizează reducerea a 8 posturi din diferite compartimente, printre care şi postul de tehnician topometrist ocupat de contestator. Situaţia expusă în nota de fundamentare se coroborează cu declaraţia martorei G. A., care precizează că lucrările în specialitatea topometrie au fost puţine în perioada octombrie – decembrie 2009, iar lucrările contractate cu finanţare de la Guvern au fost sistate , întrucât nu au fost deblocate fondurile necesare.

După cum rezultă din organigramele depuse la dosar, în compartimentul topo format din 4 angajaţi, există un singur post de tehnician şi 3 posturi de ingineri de specialitate. Faptul că ceilalţi 3 angajaţi aveau pregătire superioară conform actelor de studii depuse în copie la dosar a făcut preferabilă menţinerea în funcţie a acestora şi desfiinţarea postului de tehnician.

Se constată aşadar că declinul activităţii societăţii reţinut în decizia de concediere a fost dovedit şi constituie o cauză reală şi serioasă pentru reducerea locului de muncă ocupat de contestator. Desfiinţarea postului a fost efectivă, iar decizia a fost emisă în conformitate cu disp, art.65 -67 ,art.73 art. 74 al.1 lit. a – b şi al.2 C. m-cii, fiind respectată perioada de preaviz, prelungită corespunzător până la 08.01.2010 prin decizia 45/18.12.2009. Nu s-a dovedit că a fost împiedicat să-şi desfăşoare activitatea în termenul de preaviz.

Prin urmare, reţinând că decizia nr. 40/17.11.2009 este temeinică şi legală, au fost respinse cererile de anulare a acestei decizii, de rectificare a carnetului de muncă, de obligare la reîncadrarea în postul avut şi la plata drepturilor salariale începând cu data încetării contractului până la reangajare.

Faţă de cele arătate, contestaţia s-a admis doar în parte, în ce priveşte decizia nr. 32/9.11.2009, urmând a se dispune în consecinţă ca mai sus.

În baza art. 274, 276 C.p.c. instanţa a obligat să plătească contestatorului cheltuieli parţiale de judecată în sumă de 250 lei din onorariul de avocat justificat în cauză, proporţional cu cererile admise.