Punerea in miscare a actiunii penale nu echivaleaza cu trimiterea in judecata penala, cele doua institutii având reglementari diferite si constituind etape diferite ale actiunii penale. Numai trimiterea in judecata a salariatului poate constitui cauza de suspendare a contractului individual de al acestuia din initiativa angajatorului, iar cauzele de suspendare sunt legale si nu pot fi extinse prin analogie la situatii care nu au fost avute in vedere de legiuitor la reglementarea acestei institutii.
Faptul ca, la multa vreme dupa contestarea deciziei si pe parcursul solutionarii cauzei, angajatorul a înteles sa formuleze si plângere penala împotriva salariatului si sa se constituie parte civila în procesul penal nu poate constitui temei al deciziei de suspendare întrucât, prin ipoteza aceasta trebuie sa existe la data suspendarii contractului, constituind baza legala a masurii dispuse.
Decizia civila nr. 4639R din 22 iunie 2009
Prin sentinta civila nr.929 din data de 05.02.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, s-a admis contestatia formulata de contestatorul PMC în contradictoriu cu intimata BC SA, a fost anulata decizia din 04.11.2008, privind suspendarea contractului individual de munca, s-a dispus repunerea contestatorului în situatia anterioara suspendarii, a fost obligata intimata la plata catre contestator a unor despagubiri egale cu drepturile salariale si celelalte drepturi de care a fost lipsit de la data suspendarii, 04.11.2008, si pâna la data reluarii efective a raporturilor de munca, actualizate la data platii.
A fost respinsa, ca neîntemeiata, cererea privind obligarea intimatei la plata dobânzii legale. A fost obligata intimata la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a constatat ca reclamantul este angajatul intimatei pe functia de consilier client.
Prin decizia contestata, emisa de directorul executiv al directiei resurse umane din cadrul intimatei s-a suspendat contractul individual de munca al reclamantei conform dispozitiilor art. 52 alin. 1 lit. c din Codul Muncii pâna la ramânerea definitiva a hotarârii judecatoresti, avându-se în vedere o adresa a Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti – Serviciul Cercetari Penale, neidentificata cu numar, data ori continut precum si Hotarârea Comitetului Executiv consemnata în procesul verbal nr. xxx/27.11.2007.
Potrivit dispozitiilor art. 52 alin.1 lit. c din Codul Muncii, contractul individual de munca poate fi suspendat din initiativa angajatorului în cazul în care acesta a formulat plângere penala împotriva salariatului sau acesta din urma a fost trimis în judecata pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta, pâna la ramânerea definitiva a hotarârii judecatoresti.
Din formularea textului de lege mai sus enuntat rezulta ca pentru a putea fi dispusa suspendarea în temeiul art. 52 alin.1 lit. c din Codul Muncii trebuie îndeplinite doua conditii cumulative: existenta unei plângeri penale împotriva salariatului formulata de angajator împotriva salariatul ori trimiterea în judecata a salariatului pentru fapte penale, în ambele ipoteze faptele sesizate sa îl faca pe salariat incompatibil cu functia detinuta.
Articolul 52 alineatul 1 litera c din Codul muncii, text de lege care contine temeiul legal al masurii suspendarii contractului individual de munca al salariatului reclamant, are urmatorul cuprins: “contractul individual de munca poate fi suspendat din initiativa angajatorului în cazul în care angajatorul a formulat o plângere penala împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecata pentru fapte penale in compatibile cu functia detinuta, pâna la ramânerea definitiva a hotarârii judecatoresti”.
Potrivit prevederilor articolului 283 alineatul 1 litera a din Codul muncii, cererile în vedere solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la suspendarea contractului individual de munca.
Din coroborarea textelor de lege care reglementeaza institutia suspendarii contractului individual de munca al salariatului, rezulta faptul ca actul în discutie trebuie sa îmbrace forma unei decizii unilaterale a angajatorului, sa fie comunicata salariatului si sa poata fi susceptibil de a putea fi supus controlului judecatoresc.
În acest context, pentru a putea fi supusa controlului judecatoresc, decizia de suspendare trebuie sa constate existenta unor cauze de suspendare dintre cele prevazute de lege, sa precizeze temeiul legal al suspendarii si sa precizeze termenul în care decizia poate fi contestata si instanta competenta.
Or, din analiza deciziei contestate, Tribunalul Bucuresti a constatat ca aceasta nu cuprinde o motivare minima, în fapt, a masurii dispuse, în sensul aratarii cauzei de suspendare, fiind insuficient motivata din acest punct de vedere întrucât nu identifica motivul care a atras masura suspendari luate în cauza, singura motivare în fapt a decizie, rezumându-se la trimiterea facuta la adresa Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti adresa neindividualizata cu numar, data sau continut, astfel încât nu permite instantei sa verifice care din cele doua ipoteze prevazute de textul articolului 52 alineatul 1 litera c din Codul muncii, respectiv formulare unei plângeri penale de catre angajator împotriva contestatorului sau trimiterea acestuia în judecata pentru fapte penale in compatibile cu functia detinuta este incidenta în cazul salariatului, ceea ce echivaleaza cu nemotivarea în fapt a deciziei si cu imposibilitatea identificarii cauzei suspendarii contractului individual de munca.
Este real ca legea nu cuprinde nici dispozitii de procedura si nici conditii de forma cu privire la suspendarea contractului individual de munca al salariatului, însa din economia legii rezulta faptul ca, în vederea comunicarii masurii catre salariat si exercitarii controlului judecatoresc pe calea contestati ei, aceasta trebuie sa identifice cu exactitate cauza sau motivul suspendarii. pentru a putea fi verificata de instanta incidenta cauzei prevazute de lege în cazul dat, fiind de neconceput ca salariatului sa nu-i fie totusi comunicat motivul clar al cauzei suspendarii.
Cu toate acestea, Tribunalul a verificat pe baza înscrisurilor depuse de intimata, existenta în cazul salariatului a unuia din cele doua cazuri prevazute de lege si care ar fi putut duce la suspendarea contractului sau individual de munca în temeiul prevederilor articolului 52 alineatul 1 litera c din Codul muncii.
Astfel din trimiterea facuta în cuprinsul deciziei si din referirea facuta de intimata în cuprinsul întâmpinarii ar rezulta ca motivul pentru care s-a dispus masura suspendarii contactului individual de munca al contestatorului l-a reprezentat comunicarea facute intimatei ca fata de salariata s-a început urmarirea penala la data de 25.05.2007 si la data de 29.05.2007, fata de aceasta a fost pusa în miscare actiunea penala pentru savârsirea infractiunilor de înselaciune prevazuta de dispozitiile articolului 215 alineatele 1,2,3 si 5 din Codul Penal, fals intelectual prevazut de dispozitiile articolului 289 Codul Penal, complicitate la uz de fals, prevazut de articolul 26 raporta la articolul 291 din Codul Penal, si complicitate la folosirea instrumentelor oficiale false prevazuta de dispozitiile articolului 26 raportat la articolul 287 din Codul Penal.
Or, din cuprinsul acestei adrese rezulta doar punerea în miscare a actiuni penale împotriva salariatului iar nu si trimiterea in judecata a acesteia pentru fapte in compatibile cu functia detinuta, din nici un document aflat la dosarul cauzei nerezultând trimiterea in judecata a salariatului pâna la momentul emiterii acestei decizii de suspendarea a contractului individual de munca.
Punerea in miscare a actiunii penale nu echivaleaza cu trimiterea in judecata penala, cele doua institutii având reglementari diferite si constituind etape diferite ale actiunii penale, acest moment putând coincide cu trimiterea în judecata penala numai în cazul în care, potrivit articolului 262 alineatul 1 din Codul de procedura penala a fost dat rechizitoriul si s-a dispus trimiterea in judecata.
Cum numai trimiterea in judecata a salariatului poate constitui cauza de suspendare a contractului individual de munca al acestuia din initiativa angajatorului iar cauzele de suspendare sunt legale si nu pot fi extinse prin analogie la situati care nu au fost avute in vedere de legiuitor la reglementarea acestei institutii, dispunerea suspendarii contractului individual de munca al reclamantului din initiativa angajatorului s-a facut in cazul dat s-a facut cu aplicare eronata a legii, indicarea unui temei legal neaplicabil situatiei de fapt avute in vedere echivalând cu lipsa temeiului legal al masurii dispuse.
Desi în cuprinsul masurii contestate si în cuprinsul întâmpinarii formulate nu exista nici o referire la existenta vreunei plângeri penale, Împotriva salariatului formulata de angajator iar deciziile ce tin de executarea contractului de munca trebuie sa cuprinda motivare in fapt in chiar cuprinsul lor, intimata a încercat ulterior, pe parcursul solutionarii cauzei sa sustina teza suspendarii contractului de munca pentru existenta unei plângeri penale formulata împotriva salariatului, împrejurare ce s-ar deduce din constituirea de parte civila în procesul penal potrivit articolului 15 din Codul penal, facuta cu adresa nr. D.J. /I/26.03.2008.
Or, din cuprinsul adresei indicate si depuse la dosarul cauzei la filele 15-20 nu rezulta în nici un fel ca cererea de constituire de parte civila o priveste pe salariata contestatoare ci doar pe “persoanele care au obtinut credite folosind adeverinte de salariu falsificate”, persoane indicate nominal în cuprinsul adresei, sumele cu care intimata a înteles sa se constituie parte civila în procesul penal reprezentând creditul nerecuperat de la persoanele mentionate, printre care nu se regaseste nominalizat si reclamantul.
Dincolo de împrejurarea ca din punct de vedere juridic nu exista echivalenta intre institutia plângerii penale si institutia constituirii de parte civila in procesul penal, institutiile fiind diferite atât din punct de vedere al efectelor specifice (constituirea de parte civila putând avea loc în absenta unei plângeri penale si neputând acoperi absenta unei asemenea plângeri, însa formularea unei plângeri penale nu implica în toate cazurile si constituirea de parte civila în procesul penal), Tribunalul constata ca la data emiterii deciziei de suspendare a contractului individual de munca al salariatei, angajatorul nu a putut dovedi nici macar existenta unei cereri de constituire de parte civila în procesul penal formulata pentru recuperarea prejudiciului produs prin infractiune de salariatul sau si cu atât mai putin existenta unei plângeri penale formulata împotriva acestuia.
Tribunalul Bucuresti nu a retinut sustinerea intimatei în sensul ca începerea urmaririi penale împotriva salariatului sau din oficiu de catre organele de cercetare penala sau la sesizarea, plângerea sau denuntul altor persoane, scuteste angajatorul de formularea unei plângeri penale si permite suspendarea contractului individual de munca al acestuia deoarece, prin ipoteza. acest caz se circumscrie tezei a II-a a textului articolului 52 alineatul 1 litera c din Codul muncii, respectiv angajatorul nu a formulat plângere penala. însa exista o trimitere în judecata a salariatului pentru fapte in compatibile cu functia detinuta (în baza sesizarii din oficiu, plângerii sau denuntului formulate de un tert), caz în care angajatorul, în lipsa formularii plângerii penale proprii este obligat sa astepte trimiterea în judecata a salariatului.
Împrejurarea ca mult dupa contestarea deciziei si pe parcursul solutionarii cauzei, angajatorul a înteles sa formuleze plângere penala împotriva salariatului si sa se constituie parte civila în procesul penal la data 15.01.2009, astfel cum rezulta din adresa nr. 69/15.01.2009 nu poate constitui temei al deciziei de suspendare întrucât, prin ipoteza aceasta trebuie sa existe la data suspendarii contractului. constituind baza legala a masurii dispuse.
Fata de aceasta situatie, Tribunalul a retinut ca masura suspendarii contractului individual de munca al contestatorului a fost dispusa cu încalcarea dispozitiilor art. 52 din Codul Muncii, întrucât la data deciziei, respectiv 04.11.2008 plângerea penala formulata împotriva acestuia nu fusese formulata si înregistrata la organul de cercetare penala, ceea ce echivaleaza cu inexistenta plângerii penale a angajatorului la data suspendarii contractului de munca si nici nu intervenise trimiterea în judecata a salariatului pentru fapte in compatibile cu functia detinuta.
Decizia contestata nu cuprinde instanta judecatoreasca competenta la care aceasta se contesta si nici termenul de sesizare al instantei, angajatorul neavând nici o scuza în a nu indica salariatului sau caruia îi suspenda contractul individual de munca, posibilitatea contestarii într-un anumit termen de prescriptie a masurii dispuse si instanta competenta la care decizia de suspendare se contesta, dimpotriva, acesta da dovada de neglijenta, nepasare ori chiar rea credinta in raport cu salariatul sau care, pe lânga faptul ca se afla intr-o situatie delicata este nevoit sa faca într-un termen pe care nu îl cunoaste demersuri pentru aflarea caii de atac si determinarea instantei competente, eventual prin consultarea unui specialist, ceea ce contravine principiului bunei – credinte in cadrul raporturilor de munca, consacrat de art. 8 alin. (1) din Codul muncii, angajatorul având obligatia legala de a arata termenul în care decizia de suspendare se poate ataca si de a îndruma salariatul sau la instanta competenta.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal, a formulat recurs motivat, intimata.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a sustinut ca sesizarea organelor de politie s-a realizat din oficiu, dosarul de cercetare penala organele de politie aducând la cunostinta bancii ca au fost notificate cazuri de credite obtinute prin folosirea de adeverinte de salariu false.
In urma verificarilor efectuate, in dosarul de urmarire penala s-a pus in miscare actiunea penala împotriva acestora in data de 29.05.2007, pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune, complicitate la folosirea instrumentelor oficiale false, fals intelectual si complicitate la uz de fals.
Aceasta situatie este confirmata prin adresa DGPMB-SCP din 22.10.2008, care a stat la baza emiterii deciziei de suspendare a contractului de munca al contestatorului.
In sarcina inculpatilor PMC si PDE s-a retinut ca in cursul anului 2006 au înlesnit acordarea de credite de nevoi personale mai multor persoane fizice care au prezentat documente ale unor unitati din cele prevazute de art. 145 Cod penal, inculpatii cunoscând ca acestea sunt false si obtinând avantaje banesti pentru sine.
Asa cum a rezultat din urmarirea penala, acesti doi inculpati, in complicitate cu un alt inculpat, din afara bancii, au înlesnit obtinerea de credite nevoi personale unui numar de 36 persoane, dovedite ulterior a fi 49 persoane, care au prezentat documente ale unor unitati din cele prevazute de art. 145 Cod penal, documente despre care cunosteau ca sunt false, obtinând avantaje banesti pentru sine.
Din actele de urmarire penala rezulta ca faptele penale retinute in sarcina inculpatilor sunt incompatibile cu functiile detinute din pricina vatamarii cauzate prin savarsirea infractiunilor pentru care s-a pus in miscare actiunea penala impotriva celor doi salariati si a complicilor lor.
In dosarul penal, recurenta ca parte vatamata ce a suferit prejudiciul rezultat din nerambursarea creditelor acordate pe baza de acte false, s-a constituit parte civila cu valoarea creditelor acordate pe baza acestor acte.
Din aceste elemente ale situatiei de fapt rezulta clar intrunirea primei conditii prevazute de art. 52 alin.1 C. muncii, respectiv salariatul este invinuit pentru fapte incompatibile cu functia detinuta.
Critica hotararii instantei de fond vizeaza in primul rand confuzia in care se afla aceasta atunci cand apreciaza in pagina a 5-a, in sensul ca “numai trimiterea in judecata a salariatului poate constitui cauza de suspendare a contractului individual de munca al acestuia din initiativa anagajatorului.”
De asemenea, critica vizeaza si modul eronat de perceptie lipsei plangerii penale formulate de banca in situatia in care urmarirea penala a inceput din oficiu de catre organele de cercetare penala, fiind pusa in miscare inclusiv actiunea penala.
Analizand modurile de sesizare ale organelor de cercetare penala, prevazute de art. 221 si urmatoarele din Codul de procedura penala, rezulta ca organele de urmarire penala se sesizeaza din oficiu cand afla pe orice alta cale ca s-a savarsit o infractiune.
Aceasta ipoteza legala este aplicabila spetei, intrucat organele de urmarire penala au fost cele s-au sesizat din oficiu de savarsirea infractiunilor de catre invinuitii cercetati in cauza penala, impotriva carora s-a pornit urmarirea panala pe datat de 25.07.2007 si impotriva carora au pus in miscare actiunea penala pe data de 29.05.2007.
Deci, fiind pornita din oficiu urmarirea penala pentru faptele descrise mai sus, apare ca fara sens formularea unei plangeri penale impotriva acestor invinuiti pentru faptele in concret determinate ca si infractiuni, si pentru care banca s-a constituit parte civila pentru recuperarea pagubelor suferite, de la cei vinovati.
Instanta a apreciat gresit demersurile bancii in dosarul penal, deoarece actele depuse de banca nu au facut decat sa confirme existenta vatamarii prin crearea prejudiciului patrimonial de catre inculpatii din dosar, printre care cei doi salariati ai bancii, prin savarsirea infractiunilor ce au facut obiect al sesizarii din oficiu al organelor de urmarire penala.
In concret, se apreciaza ca nu era nevoie de o plangere penala formulata de banca, deoarece sesizarea organelor de urmarire penala s-a facut din oficiu, vatamarea bancii fiind evidenta – pierderile din creditele acordate pe baza documentelor falsificate.
Analizând actele si lucrarile dosarului din perspectiva criticilor formulate, Curtea retine urmatoarele:
Din cuprinsul adresei D.G.P.M.B. nr. xxxx/22.10.2008 rezulta punerea în miscare a actiuni penale împotriva salariatului iar nu si trimiterea in judecata a acestuia pentru fapte in compatibile cu functia detinuta, din nici un document aflat la dosarul cauzei nerezultând trimiterea in judecata a salariatului pâna la momentul emiterii deciziei de suspendarea a contractului individual de munca.
Asa cum temeinic a retinut prima instanta, punerea in miscare a actiunii penale nu echivaleaza cu trimiterea in judecata penala, cele doua institutii având reglementari diferite si constituind etape diferite ale actiunii penale.
Numai trimiterea in judecata a salariatului poate constitui cauza de suspendare a contractului individual de munca al acestuia din initiativa angajatorului, iar cauzele de suspendare sunt legale si nu pot fi extinse prin analogie la situatii care nu au fost avute in vedere de legiuitor la reglementarea acestei institutii.
Prin decizia nr. xxxx din 4 noiembrie 2008, emisa de directorul executiv al directiei resurse umane din cadrul intimatei s-a suspendat contractul individual de munca al reclamantei conform dispozitiilor art. 52 alin. 1 lit. c din Codul Muncii pâna la ramânerea definitiva a hotarârii judecatoresti, avându-se în vedere o adresa a Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, neidentificata cu numar, data ori continut precum si Hotarârea Comitetului Executiv consemnata în procesul verbal nr. xxxx/27.11.2007.
Deci dispunerea suspendarii contractului individual de munca al reclamantului din initiativa angajatorului s-a facut in cazul dat s-a facut cu aplicare eronata a legii, indicarea unui temei legal neaplicabil situatiei de fapt avute in vedere echivalând cu lipsa temeiului legal al masurii dispuse.
Faptul ca, la multa vreme dupa contestarea deciziei si pe parcursul solutionarii cauzei, angajatorul a înteles sa formuleze si plângere penala împotriva salariatului si sa se constituie parte civila în procesul penal la data 15.01.2009, astfel cum rezulta din adresa nr. xx/15.01.2009 nu poate constitui temei al deciziei de suspendare întrucât, prin ipoteza aceasta trebuie sa existe la data suspendarii contractului, constituind baza legala a masurii dispuse.
Prima hotarâre este astfel motivata, raspunzând la toate argumentele de fapt si de drept necesare solutionarii sale, in mod echitabil.
Dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Conventia europeana a drepturilor omului si libertatilor fundamentale, include, printre altele, dreptul partilor de a prezenta observatiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor. Întrucât Conventia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective (Hotarârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât daca aceste observatii sunt în mod real “ascultate”, adica în mod corect examinate de catre instanta sesizata. Altfel spus, art. 6 implica mai ales în sarcina “instantei” obligatia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si al elementelor de proba ale partilor, cel putin pentru a le aprecia pertinenta [Hotarârea Perez împotriva Frantei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, si Hotarârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59].
Obligatia pe care o impune art. 6 paragraful 1 instantelor nationale de a-si motiva deciziile nu presupune existenta unui raspuns detaliat la fiecare argument (Hotarârea Perez, paragraful 81; Hotarârea Van der Hurk, precitata, p. 20, paragraful 61; Hotarârea Ruiz Torija, precitata, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, Decizia Jahnke si Lenoble împotriva Frantei, Cererea nr. 40.490/98, CEDH 2000-IX).
In aceste conditii, Curtea, vazând si dispozitiile art. 312 din Codul de procedura civila, urmeaza sa respinga recursul, ca nefondat.
2
