Potrivit prevederilor art. 50 lit.f din Legea 53/2003: „Contractul individual de munca se suspenda de drept în urmatoarele situatii: îndeplinirea unei functii de conducere salarizate în sindicat.”
Potrivit prevederilor art. 50 lit.f din Legea 53/2003: „Contractul individual de munca se suspenda de drept în urmatoarele situatii: îndeplinirea unei functii de conducere salarizate în sindicat.”
Art. 11 din Legea 54/2003
Art. 50 lit.f din Legea 53/2003
Prin cererea adresata Tribunalului Tulcea, înregistrata sub nr. 2646/88/2010, S.C. D. S.A. Tulcea a chemat în judecata pe pârâtul R.M., solicitând obligarea acestuia la restituirea tuturor veniturilor de natura salariala primite de acesta în perioada august 2007 – august 2010 de la SC D. SA Tulcea. De asemenea, reclamanta a solicitat instantei sa constate interventia prevederilor art. 50 lit.f din Codul muncii în sensul ca, contractul de munca al pârâtului este suspendat cu data salarizarii acestuia de catre sindicat.
În motivare reclamanta a aratat ca pârâtul este angajat în cadrul SC D. SA Tulcea în functia de frezor cu contract individual de munca înregistrat la ITM Tulcea, având în acelasi timp si calitatea de lider de sindicat în cadrul SLI D. Tulcea.
A mentionat reclamanta ca, din interpretarea art. 50 lit.f din Codul muncii si a art.11 din Legea 54/2003, reiese faptul ca în perioada în care liderul de sindicat este salarizat de organizatia sindicala din care face parte, contractul de munca al acestuia se suspenda, suspendare care nu este optionala, ci de drept si deci obligatorie.
În drept, reclamanta si-a întemeiat actiunea pe dispozitiile art. 272 din Codul muncii, art. 11 din Legea 54/2003 coroborat cu prevederile art. 50 din lit.f din Codul muncii si cu cele ale art.73 din CCMUNN si art. 75 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel Ramura Transporturi.
În aparare, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a aratat ca, în perioada pentru care se solicita de catre reclamanta restituirea salariilor pe care le-ar fi încasat de la aceasta, respectiv august 2007 – august 2010, în ceea ce-l priveste, nu a fost niciodata scos din productie chiar daca îndeplinea functia de presedinte de sindicat.
A mentionat pârâtul ca, aparent el nu desfasura efectiv activitate productiva, însa nici nu i-a fost suspendat contractul de munca, dovada fiind chiar capatul 2 al cererii reclamantei prin care aceasta formuleaza o actiune de constatare a suspendarii contractului sau de munca, cu caracter retroactiv.
Pârâtul a precizat ca, de fapt, cumula orele de activitate sindicala negociate prin CCM pe unitate la art. 114, precizând ca, potrivit alin.2 al aceluiasi articol numarul concret de zile afectate trebuia stabilit de catre sindicat, unitatea fiind doar notificata, acestea putându-se acorda si prin cumul conform alin.3 din articolul 114 din CCM pe unitate.
A subliniat pârâtul ca, de fapt el nu a fost scos din productie ci a cumulat zilele de activitate sindicala, stabilite prin CCM pe unitate si, de aceea contractul sau individual de munca nu a fost niciodata suspendat, întrucât art.114 se refera la persoanele care lucreaza nemijlocit în societate, în calitate de salariati.
De asemenea pârâtul a aratat ca nu a fost niciodata salarizat de catre sindicat si ca presedintele de sindicat avea stabilit în mod distinct prin CCM pe unitate un salariu.
Cu referire la capatul 2 de cerere, pârâtul a aratat ca nu este admisibila o actiune în constatare, ori de câte ori este posibila o actiune în realizare.
Astfel, în cauza de fata desi se solicita instantei sa constatate cu efect retroactiv suspendarea contractului sau de munca, totodata reclamanta a emis si o notificare prin care îl anunta ca i-a fost suspendat contractul individual de munca.
La dosarul cauzei pârâtul-reclamant a depus si cerere reconventionala, prin care a solicitat anularea deciziei de suspendare emisa de catre reclamanta-pârâta, chiar daca aceasta decizie poarta denumirea de „notificare”. În acest sens pârâtul-reclamant a aratat ca, reclamanta-pârâta s-a ferit sa o denumeasca decizie, întrucât si-ar fi recunoscut astfel propria culpa în neemiterea unei astfel de decizii, pentru perioada anterioara.
A mentionat pârâtul-reclamant ca, prin adresa respectiva, reclamanta-pârâta a hotarât odata cu suspendarea contractului sau de munca, implicit neplata salariilor cuvenite, astfel aceasta având caracterul unei decizii unilaterale a angajatorului, care produce astfel de efecte si care se contesta în termen de 30 de zile.
Prin sentinta civila nr. 2354 din 21 iunie 2011 Tribunalul Tulcea a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei-pârâte S.C. D. SA Tulcea, ca netemeinica si nelegala.
A respins capatul de cerere privind obligarea pârâtului-reclamant la restituirea tuturor veniturilor de natura salariala primite de acesta în perioada august 2007- august 2010, ca nefondat.
A admis exceptia inadmisibilitatii în ceea ce priveste capatul de cerere privind constatarea interventiei prevederilor art. 50 lit. f) din Codul Muncii în ceea ce-l priveste pe pârâtul-reclamant si a respins acest capat de cerere ca inadmisibil.
A admis cererea reconventionala formulata de pârâtul-reclamant R.M., a anulat notificarea nr. 2185 din 16.08.2010 emisa de S.C. D. SA Tulcea, ca netemeinica si nelegala.
A repus pârâtul-reclamant în situatia anterioara emiterii notificarii nr. 2185 din 16.08.2010.
A obligat reclamanta-pârâta la plata catre pârâtul-reclamant a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat începând cu data de 01.08.2010 si pâna la repunerea pârâtului-reclamant în situatia anterioara emiterii notificarii nr. 2185 din 16.08.2010, precum si la plata sumei de 4000 lei reprezentând cheltuieli de judecata.Examinând actiunea, prin prisma exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantei-pârâte, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Conform art. 53 alin.3 din CCM la nivel de unitate pe anul 2008-2009: „Pentru departamentul de activitati portuare, totalul salariilor de baza, indemnizatiilor, sporurilor, adaosurilor, altor venituri acordate salariatilor, precum si impozitele si taxele angajatorului datorate cu munca vie, vor fi 40% din venitul brut realizat lunar la nivelul Departamentului Activitati Portuare, astfel ca totalul efortului financiar al societatii cu munca vie sa nu depaseasca procentul de 40% stabilit în prezentul alineat. „
Prin art. II al actului aditional nr. 5 la CCM la nivel de unitate pentru 2008-2009 s-a prevazut ca, CCM la nivel de unitate pe anul 2008-2009 îsi prelungeste valabilitatea cu 12 luni, de la data de 22.02.2010, la data de 22.02.2011.
Astfel, a sustinut pârâtul-reclamant ca, rezulta ca în cadrul societatii D. SA, potrivit dispozitiilor mentionate mai sus, ar exista o forma de salarizare atipica.
S-a retinut ca SC D. SA Tulcea are dreptul material de a efectua plata salariilor dar si dreptul procesual de a solicita, atunci când este cazul, aceste drepturi banesti sa-i fie returnate, în conditiile în care ar efectua o plata nedatorata catre salariati.
Nu se poate retine ca ar avea calitate procesuala activa salariatii, deoarece acestia nu efectueaza plata salariilor, ci persoana juridica, în speta SC D. SA Tulcea, acestia fiind tocmai beneficiarii salariilor a caror plata o face societatea, în calitatea acesteia de angajator.
Pentru aceste considerente, instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei-pârâte S.C. D. SA Tulcea, ca netemeinica si nelegala.
Referitor la exceptia de inadmisibilitate, în ceea ce priveste capatul de cerere privind constatarea interventiei prevederilor art. 50 lit.f din Codul muncii, în ceea ce-l priveste pe pârâtul-reclamant, au fost avute în vedere urmatoarele:
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezulta ca, în perioada august 2007-august 2010, pârâtul-reclamant a avut calitatea de lider de sindicat, în cadrul Sindicatului Liber Independent D. Tulcea.
Potrivit prevederilor art. 11 din Legea 54/2003 : „Pe perioada în care persoana aleasa în organul de conducere este salarizata de organizatia sindicala, contractul sau individual de munca sau, dupa caz, raportul de serviciu se suspenda, iar aceasta îsi pastreaza functia si locul de munca avute anterior, precum si vechimea în munca, respectiv în specialitate sau în functia publica detinuta, în conditiile legii. Pe postul acesteia poate fi încadrata o alta persoana numai cu contract individual de munca pe durata determinata.”
Cel care trebuie sa constate îndeplinirea conditiilor precizate în legile sus citate, este tocmai angajatorul salariatului care îndeplineste functia de conducere în sindicat, salariat care este salarizat de sindicat. Numai angajatorul are prerogativa de a emite o decizie prin care sa dispuna în sensul suspendarii contractului de munca al salariatului aflat într-o asemenea situatie.
Apare necesar si obligatoriu ca societatea angajatoare sa întocmeasca o asemenea decizie tocmai pentru ca aceasta împrejurare va produce efecte juridice asupra calitatii de salariat a celui ce îndeplineste conditia de suspendare de drept.
Astfel, prin decizia respectiva societatea trebuie sa-i comunice în scris salariatului sau interventia starii de suspendare, temeiul legal al acesteia, precizând totodata efectele legale ale suspendarii respective.
În acest fel se pot face consemnarile cerute de lege în registrul de evidenta a salariatilor si în dosarul personal al salariatului si se asigura în ansamblu deplina claritate a desfasurarii ulterioare a raportului juridic de munca al respectivului salariat.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei s-a retinut, însa, ca în întreaga perioada august 2007 – august 2010, pârâtul-reclamant nu a fost salarizat de catre sindicat.
Din procesele verbale si hotarârile Adunarii Generale a membrilor de sindicat, aflate la dosar se retine ca sindicatul a decis sa acorde presedintelui sau o indemnizatie al carui cuantum consta în diferenta dintre salariul de sef port industrial si a celui de frezor numai în perioadele în care nu se aplica art. 114 alin.6 asa cum a fost acesta completat prin actele aditionale nr. 2 si nr. 4 la CCM pe unitate, si care prevede ca: presedintele S.L.I D. va fi salarizat conform pozitiei postului pe care este angajat în grila de salarizare, acordându-i-se indemnizatii, sporuri, adaosuri si alte venituri, care sa-i asigure lunar un brut echivalent cu venitul corespunzator postului de sef port industrial.
Trebuie analizata natura acestora drepturi banesti încasate de catre pârâtul-reclamant în calitate de lider al SLI D. si functie de încadrarea lor fiscala.
Se observa astfel, din analiza raportului de expertiza contabila efectuat în cauza ca, pentru aceste venituri nu au fost platite acele contributii la bugetul de stat corespunzatoare veniturilor de natura salariala, respectiv: somaj, fond de garantare pentru plata creantelor salariale, contributie ITM, contributie pentru concedii medicale si indemnizatii de asigurari de sanatate s.a.
La fila 249 din dosar se gaseste fisa fiscala a pârâtului-reclamant, în care, la rubrica 05, sumele încasate de acesta sunt denumite „sume platite reprezentantilor în adunarea generala a actionarilor, în consiliul de administratie, în comitetul de directie si în comisia de cenzori”.
Or, asa cum s-a mai aratat potrivit art. 154 din Codul muncii salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat în baza contractului sau individual de munca, acesta neputând aparea în fisa fiscala a unui salariat sub denumirea de mai sus. În speta, ITM Tulcea a confirmat faptul ca pârâtul-reclamant nu a avut încheiat cu sindicatul un astfel de contract.
Tot din analiza raportului de expertiza contabila efectuata în cauza se observa ca, indemnizatia primita de acesta are un caracter sporadic, neavând caracterul continuu specific drepturilor salariale.
Tot din raportul de expertiza contabila efectuat în cauza se retine ca, în timpul mandatului sau de presedinte de sindicat, respectiv în perioada analizata, august 2007-august 2010, pârâtul a beneficiat de decontarea cheltuielilor de transport si diurna pentru acele deplasari efectuate în interesul sindicatului, acestea neputând avea însa în nici un caz caracterul unui drept salarial. Calitatea sa de lider de sindicat îi conferea acest drept, indiferent daca ar fi fost sau nu scos din productie.
Retinând motivele mai sus expuse si prevederile legale invocate instanta urmeaza a admite exceptia inadmisibilitatii în ceea ce priveste capatul de cerere privind constatarea interventiei prevederilor art. 50 lit.f din Codul muncii, în ceea ce-l priveste pe pârâtul-reclamant, urmând a respinge acest capat de cerere, ca inadmisibil.
În ceea ce priveste capatul de cerere privind obligarea pârâtului-reclamant la restituirea tuturor veniturilor de natura salariala obtinute de acesta în perioada august 2007-august 2010, instanta retine urmatoarele:
Asa cum s-a mai aratat în perioada august 2007 – august 2010, desi a avut calitatea de presedinte de sindicat, pârâtul-reclamant nu a fost scos niciodata din productie.
Salariul pârâtului-reclamant, în calitatea sa de lider de sindicat în perioada august 2007 – august 2010 îsi are izvorul în contractul colectiv de munca pe unitate, respectiv în actele aditionale nr. 2 încheiat la CCM la nivel de unitate 2005 – 2006 (art. 5) si actul aditional nr. 4 la CCM 2009-2010 (art. II), potrivit cu care „presedintele SLI D. va fi salarizat conform pozitiei postului pe care este angajat în grila se salarizare, acordându-i-se indemnizatii, sporuri, adaosuri si alte venituri, care sa-i asigure lunar un venit brut echivalent cu venitul corespunzator postului de sef port industrial”, respectiv „cu venitul corespunzator unui sef port industrial”.
Se observa, în urma analizei carnetului de munca al pârâtului-reclamant, aflat în copie la dosarul cauzei ca, în perioada analizata, acesta apare încadrat la reclamanta-pârâta ca frezor, cu o anumita norma de lucru, care a variat între 4, 6 sau 8 ore, fiindu-i operata si suspendarea contractului individual de munca atunci când acesta s-a aflat în somaj tehnic.
Potrivit art. 114 alin.(1), (2) si (3) din CCM pe unitate valabil în perioada de referinta: ”Membrii alesi din conducerea executiva a Sindicatului, care lucreaza nemijlocit în societate în calitate de salariati vor beneficia împreuna de 38 de zile lucratoare lunar pentru desfasurarea activitatilor sindicale, fara ca astfel sa le fie afectate drepturile salariale.
În cadrul limitelor prevazute la alin.(1), numarul concret de zile afectate membrilor alesi va fi stabilit de Sindicat, urmând ca acesta sa notifice lunar Patronului, la sfârsitul lunii pentru luna urmatoare, cu privire la modul de împartire a acestora. În cazul unor situatii exceptionale, termenul de notificare se reduce la 72 de ore.
La nivelul societatii, zilele libere pentru activitati sindicale se pot acorda si prin cumul cu cele ramase neefectuate din lunile precedente”.
Conform alin. 2 din art.114 din CCM pe unitate, numarul concret de zile afectate, urma a fi stabilit de catre sindicat, unitatea fiind doar notificata, aceste zile putându-se acorda chiar si prin cumul sens în care se prevede la alin.3 din art. 114 din CCM la nivel de unitate.
Pârâtul-reclamant cumula orele de activitate sindicala, negociate prin art. 114 din CCM.
Din interpretarea prevederilor art. 114 alin. 1, 2 si 3 rezulta ca cele 38 de zile prevazute la alin.1 din art. 114 ar fi trebuit platite de unitate, indiferent care dintre membrii conducerii executive ai SLI D. ar fi beneficiat de ele, pârâtul-reclamant putând consuma zilele de activitate sindicala ale colegilor sai membri în comitetul de conducere sindicala.
Pe de alta parte se retine ca, asa cum s-a concluzionat deja de instanta, nici un moment pârâtul-reclamant nu a fost salarizat efectiv de catre sindicat, acesta având un singur contract individual de munca încheiat cu reclamanta pârâta, contract pentru care aceasta nu a emis nici o dispozitie de suspendare de drept, astfel pârâtul-reclamant fiind îndreptatit la a beneficia de salariu pe întreaga perioada reclamata.
Faptul ca, în anumite perioade, cu titlu absolut sporadic pârâtul-reclamant a încasat indemnizatie de la sindicat în sensul precizat mai sus nu poate constitui o încalcare a legii si o situatie care sa nu îi dea dreptul la a încasa salariul de la unicul sau angajator, S.C. „D” S.A. Tulcea.
Este stiut faptul ca exista situatii când si membrii din conducerea societatilor primesc atât salariu cât si adaosuri, cu titlu de indemnizatie pentru sedinte ale consiliilor de administratie la care participa, acestea neavând însa caracteristicile specifice salariului, nici în cazul acestora, nici în cazul pârâtului-reclamant.
În consecinta, instanta a respins capatul de cerere privind obligarea pârâtului-reclamant la restituirea tuturor veniturilor de natura salariala primite de acesta în perioada august 2007 – august 2010, ca nefondat.
În ceea ce priveste cererea reconventionala, instanta de fond retine urmatoarele:
Prin notificarea nr. 2185 din 16 august 2010, emisa de SC D. SA Tulcea, reclamanta-pârâta a dispus suspendarea de drept a contractului individual de munca al pârâtului-reclamant, înregistrat sub nr. 90.610 din 2.07.2001, conform art. 50 lit.f din Codul muncii.
Desi aceasta nu poarta denumirea de „decizie” sau „dispozitie”, instanta interpreteaza acest înscris dupa continutul sau, apreciind ca îndeplineste caracteristicile unei decizii de suspendare emisa de angajatorul pârâtului-reclamant.
Asa cum s-a aratat mai sus, suspendarea de drept în temeiul art. 50 lit.f din Codul muncii, opereaza doar în situatia în care salariatul îndeplineste o functie de conducere salarizata în sindicat.
Instanta a expus deja motivele pe care le-a avut în vedere pentru care nu se poate aprecia ca pârâtul-reclamant ar fi fost salarizat de catre sindicat, în perioada în care a fost presedinte al S.L.I „D” Tulcea, singura situatie ce ar fi dat dreptul reclamantei-pârâte sa emita o astfel de decizie sau notificare de suspendare de drept si singura situatie în care aceasta ar fi putut fi legala si temeinica.
Asa fiind, instanta constata ca, prin notificarea nr. 2185 din 16.08.2010, cu valoare de decizie de suspendare a contractului de munca al pârâtului-reclamant, reclamanta-pârâta a dispus în mod abuziv, netemeinic si nelegal, suspendarea contractului de munca a pârâtului-reclamant în temeiul art. 50 lit.f din Codul muncii, astfel ca va anula notificarea nr. 2185 din 16.08.2010, emisa de SC D. SA Tulcea, ca netemeinica si nelegala.
În speta, sunt aplicabile dispozitiile art. 78 din Codul muncii vizând repunerea salariatului în situatia anterioara si plata catre acesta a tuturor despagubirilor prevazute de legea sus citata, având în vedere ca masura abuziva nelegala si netemeinica a suspendarii contractului de munca a unui salariat produce efecte similare desfacerii abuzive nelegale si netemeinice a contractului individual de munca a acestuia.
În consecinta, instanta a dispus repunerea pârâtului-reclamant în situatia anterioara emiterii notificarii nr. 2185 din 16.08.2010. Totodata, a obligat reclamanta-pârâta la plata catre pârâtul-reclamant a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat începând cu data de 01.08.2010 si pâna la repunerea sa în situatia anterioara emiterii notificarii nr. 2185 din 16.08.2010.
Având în vedere ca, în cauza pârâtul-reclamant a efectuat cheltuieli de judecata, în cuantum de 4000 lei, reprezentând contravaloare onorariu avocat, asa dupa cum rezulta din chitanta aflata la dosar si, fata de dispozitiile art. 274 Cod procedura civila, a obligat reclamanta-pârâta la plata catre pârâtul-reclamant a sumei de 4000 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
În termen legal, împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta S.C. D. S.A., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, sustinând, în esenta, urmatoarele:
Hotarârea pronuntata de catre instanta de fond este nelegala si netemeinica motivat de urmatoarele aspecte:
1) În ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii formularii capatului de cerere privind constatarea interventiei cazului de suspendare de drept a contractului individual de munca al pârâtului-intimat.
Este de observat faptul ca pârâtul-intimat a invocat exceptia inadmisibilitatii cererii privind capatul 2 din actiune, relativ la constatarea suspendarii de drept a contractului individual de munca, argumentele care sustin aceasta exceptie fiind trase din dispozitiile art. 111 Cod pr. civila (care blocheaza accesul reclamantului la institutia actiunii în constatare atunci când actiunea în realizare este posibila) si, pe de alta parte, sustinându-se ca nu exista o facultate a instantei de a dispune o astfel de masura prin substituirea vointei angajatorului, acesta fiind singurul abilitat sa emita o decizie în acest sens).
Pozitia exprimata prin hotarârea recurata defineste o abordare de fond a capatului de cerere privitor la constatare, care nu ar fi trebuit sa conduca, în nici un caz, la respingerea acestuia ca inadmisibil. Faptul ca pârâtul a înglobat în motivatia exceptiei si chestiuni care vizeaza fondul, cum sunt cele adoptate de instanta si evocate mai sus, nu înseamna ca ele trebuiau tratate în contextul exceptiei, ci instanta ar fi trebuit sa realizeze o distinctie între cele doua categorii si sa rezerve argumentele privitoare la relatia angajat angajator dezbaterii în fond.
Prin urmare, singurele motive care puteau sustine exceptia si ar fi trebuit analizate ca atare de catre instanta, sunt cele deduse din dispozitiile art. 111 Cod procedura civila. Celelalte, urmau a fi dezbatute odata cu fondul si puteau conduce, eventual, la respingerea solicitarii ca nefondata.
În al doilea rând, instanta nu s-a preocupat de analiza motivelor de ordin procesual invocate pe cale de exceptie. Aceasta se traduce, în termenii motivelor de recurs, într-o nerezolvare a fondului propriu exceptiei invocate. Cu alte cuvinte, daca instanta ar fi analizat distinctia între argumentele de fond si argumentele de exceptie, asa cum s-a aratat mai sus, ar fi urmat sa se preocupe, în cadrul rezolvarii exceptiei, exclusiv de problema accesului la actiunea în constatare în conditiile prescrise de art. 111 Cod procedura civila. Într-o stfel de situatie, cererea ar fi trebuit respinsa sau admisa folosind exclusiv motivele desprinse din textul invocat mai sus, în ipoteza respingerii exceptiei, instanta urmând sa se preocupe cu prilejul analizei fondului de apararile din a doua categorie, care vizau fondul propriu-zis.
În concluzie, instanta nu a rezolvat fondul exceptiei pentru ca nu s-a preocupat de argumentele specifice unei exceptii procesuale: cele care tind sa conduca la respingerea actiunii fara analiza în fond a acesteia.
2) Spre deosebire de hotarârile constitutive, prin intermediul carora instanta „dispune” adica stabileste în favoarea reclamantului drepturi care se nasc în momentul ramânerii definitive, în cazul hotarârilor declarative, instanta nu dispune nimic, ci doar „constata”, în sensul art. 111 Cod procedura civila.
Prin urmare, prin capatul doi de cerere nu s-a solicitat ca instanta sa „dispuna” suspendarea de drept a contractului individual de munca, ci doar sa constate interventia acestei institutii ope legis.
Este gresita optica instantei de a trata suspendarea reglementata de art. 50 din Codul muncii ca o suspendare care trebuie „dispusa” si nu una care se constata, pentru ca aceasta pozitie conduce la o confuzie între tipurile de suspendari prevazute de art. 49 Codul muncii. Altfel spus, ca si suspendarea din initiativa angajatorului, suspendarea de drept, din speta, ar produce efecte abia din momentul deciziei angajatorului, opinie care este incorecta. Ca orice institutie juridic, care opereaza de drept, suspendarea contractului, în acest caz, se produce în baza legii, fara nicio manifestare de vointa din partea angajatorului.
Potrivit art. 50 lit.f din Codul muncii, „contractul individual de munca se suspenda de drept în urmatoarele situatii (…) f) îndeplinirea unei functii de conducere salarizate în sindicat”, iar potrivit art. 11 din legea nr. 54/2003 „pe perioada în care persoana aleasa în organul de conducere este salarizata de organizatia sindicala contractul sau individual de munca (…) se suspenda (…)”.
Din interpretarea celor doua prevederi legale mai sus enuntate reiese faptul ca în perioada în care liderul de sindicat este salarizat de organizatia sindicala din care face parte, contractul de munca al acestuia se suspenda. Suspendarea acestui contract nu este optionala, ci este una obligatorie, ea este de drept. Formularea textului art. 50 lit.f din Codul muncii este imperativa, iar partile nu pot deroga de la prevederile sale.
În aceste conditii salariatul R.M. avea obligatia de a anunta societatea de faptul ca este salarizat de catre sindicat, pentru ca societatea sa nu îi mai achite drepturile salariale, cu atât mai mult cu cât acesta nu a desfasurat activitate productiva în cadrul societatii ca urmare a aplicarii prevederilor art. 114 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, potrivit cu care zilele libere pentru activitate sindicala se pot acorda cumulat unui singur membru din conducerea executiva.
3) În ce priveste motivatiile instantei de fond cu privire la „persoana salarizata”, considera ca acestea sunt gresite motivat de urmatoarele aspecte:
Instanta a retinut faptul ca pârâtul nu a fost salarizat de catre sindicat, motivat de faptul ca nu a avut niciodata contract individual de munca cu sindicatul pe care îl reprezinta. Aceasta opinie este gresita deoarece art. 50 lit.f din Codul muncii nu face referire la existenta unei salarizari în baza contractului individual de munca. Astfel, potrivit art. 223 al.2 din Codul muncii si art. 10 din legea nr. 54/2003, liderul de sindicat si membrii alesi de organele de conducere îsi desfasoara activitatea prin mandat, ca urmare a faptului ca aceste persoane sunt alese sau numite de catre membrii de sindicat. Acest mandat poate fi cu titlu oneros si atunci intervine aplicarea prevederilor art. 50 lit.f din Codul muncii, sau cu titlu gratuit, dar în acest din urma caz, liderul va desfasura activitate în cadrul societatii unde este angajat si va fi platit de catre societate pentru munca depusa, beneficiind de celelalte drepturi prevazute de Legea 54/2003. Mai mult, chiar statutul sindicatului face vorbire despre faptul ca presedintele de sindicat îsi exercita prerogativele în baza mandatului, art. 20 lit.l din statut.
Contractul de mandat presupune realizarea unei activitati sistematice, situatie în care contractul de mandat sta la baza unor venituri de natura salariala care se încadreaza la art. 55 al.2 din Codul fiscal. Ca urmare, se poate aprecia ca primirea de sume de bani în mod sistematic, sume ce sunt apreciate ca unele de natura salariala, se circumscrie notiunii de „persoana salarizata”, cu atât mai mult cu cât la aceste sume se retine la sursa contributia la fondul de pensii, ca obligatie a angajatorului si contributia la fondul de pensii, contributia la fondul de sanatate, fond accidente si bol profesionale. Nu este de neglijat nici faptul ca în aceasta perioada intimatul a beneficiat si de decontari ale ordinelor de deplasare, fapt care nu ar putea avea loc decât în cazul în care ar beneficia de venituri salariale, el însusi nu constituie un venit salarial, dar curge dintr-un raport salarial dintre pârât si SLI D.
În realitate, liderul de sindicat a accesat, în mod abuziv, un mijloc procedural pentru a beneficia de salariul din partea angajatorului, precum si din partea sindicatului corelativ cu neexecutarea atributiilor de munca aferente contractului individual de munca încheiat cu societatea recurenta. Aceasta este de acord cu faptul ca, potrivit art. 114 din CCM la nivel de unitate liderul de sindicat avea dreptul la cumulul zilelor de activitate sindicala, dar nu este de acord cu remunerarea liderului de sindicat concomitent cu remunerarea acestuia de catre societate.
Este de observat faptul ca în perioadele ianuarie 2008 – iunie 2009 si martie 2010 – iulie 2010, inclusiv, pârâtul a fost salarizat si de catre societate si de catre sindicat, ceea ce înseamna ca potrivit art. 11 al.1 din Legea nr. 54/2004, contractul individual de munca al acestuia este suspendat de drept pe perioada ianuarie 2008 -iunie 2009, inclusiv, si, respectiv, martie 2010 – iulie 2010 inclusiv.
Chiar daca s-ar privi indemnizatia compensatorie ca una ce nu este de natura salariala, este de observat ca pentru perioada ianuarie 2008 – iunie 2009 nu exista nici un document din care sa reiasa ca sumele primite de catre pârât de la Sindicatul Liber D. au natura indemnizatiei compensatorii, ci apar ca sume de bani pur si simplu, luate în baza contractului de mandat încheiat în baza calitatii de lider de sindicat, astfel încât pârâtul, lider de sindicat, apare ca o persoana salarizata de catre sindicatul din care face parte.
4) Cu privire la cererea reconventionala formulata de pârâtul-reclamant, recurenta face urmatoarele aprecieri:
Comunicarea nr. 2185/16.08.2010 nu este o decizie ce apartine conducerii societatii, este o simpla adresa prin care se aduce la cunostinta pârâtului faptul ca a intervenit cazul de suspendare de drept prevazut la art. 50 lit.f din Codul muncii, ca urmare a faptului ca este salarizat de sindicat. Suspendarea de drept intervine în virtutea legii si nu din vointa vreuneia din partile contractante. Suspendarea acestui contract nu este optionala, ci este una obligatorie, ea este automata, nefiind necesara exteriorizarea consimtamântului vreuneia din parti pentru producerea acesteia. Formularea art. 50 din Codul muncii este imperativa, iar partile nu pot deroga de la prevederile sale.
Neplata salariilor pârâtului apare ca o consecinta legala a prevederilor articolului mai sus mentionat si nicidecum ca ceva ce tine de vointa societatii.
În aceste conditii, cererea reconventionala apare ca nefondata, având în vedere faptul ca nu exista o decizie emisa de societate ce ar putea fi cenzurata de catre instanta de judecata.
În ceea ce priveste solicitarea drepturilor salariale de care pârâtul-reclamant a fost pagubit si solutia data de instanta de fond cu privire la despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pârâtul reclamant începând cu data de 01.08.2010 si pâna la repunerea sa în situatia anterioara emiterii notificarii în baza art.78 din codul muncii, apreciaza ca solicitarea reclamantului, cât si solutia instantei sunt gresite datorita urmatoarelor:
In primul rând instanta de fond a acordat mai mult decât s-a cerut având în vedere faptul ca pârâtul reclamant a solicitat despagubiri materiale ca urmare a notificarii nr.2185/16.08.2010, ci a solicitat drepturile salariale pe care subscrisa nu i le-a mai acordat începând cu data de 16.08.2010.
În al doilea rând instanta de fond nu putea ca în baza art. 78 din Codul muncii, sa acorde despagubiri, deoarece aceasta prevedere legala se aplica în cazul concedierilor abuzive si în masura în care actul estre anulat si nu în cazul suspendarii contractului individual de munca indiferent de natura acesteia, cele doua notiuni – salariu si despagubiri – având natura juridica diferita.
În al treilea rând obligatia de plata asa cum apare ea în dispozitivul hotarârii recurate nu poate fi adusa la îndeplinire în aceasta forma, în sensul acordarii despagubirilor pâna la repunerea reclamantului în situatia anterioara, drepturile reclamate neputând fi acordate în lumina Deciziei Curtii Constitutionale nr.1276/12.10.2010, decât pâna la data publicarii acesteia în Monitorul Oficial.
Astfel, daca instanta considera ca pârâtul în mod legal a primit sume de bani si de la angajator si de la sindicat si ca contractul individual de munca nu a fost suspendat de drept, atunci trebuie sa se aiba în vedere Decizia nr.1276/12.10.2010 a Curtii Constitutionale, prin care se declara neconstitutional art. 35 teza finala din Legea nr.54/2004. În esenta, Curtea Constitutionala retine faptul ca teza finala a art.35 alin. 1 din Legea nr.54/2003 încalca art. 44 si art. 53 din Constitutie, referitor la dreptul de proprietate.
Astfel, începând cu 12.10.2010 reclamantului nu i se mai pot acorda drepturi banesti aferente functiei pe care o detine în calitatea lui de salariat la SC D. SA de catre angajator pe perioada în care nu presteaza munca efectiva în cadrul societatii.
Analizând sentinta recurata din prisma criticilor formulate, Curtea a apreciat ca acestea sunt fondate în parte cu privire la acordarea despagubirilor în temeiul art. 78 din codul muncii si data pâna la care s-au acordate aceste despagubiri pentru urmatoarele considerente :
Prima instanta a obligat pârâta la plata catre reclamant a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care acesta a beneficiat începând cu data de 01.08.2010 pâna la repunerea pârâtului reclamant în situatia anterioara notificarii nr. 2185/16.08.2010.
În conformitate cu prevederile art. 78 alin. 1 din codul muncii : „În cazul în care concedierea a fost efectuata în mod netemeinic sau nelegal, instanta va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Aceasta prevedere legala se aplica numai în cazul concedierilor abuzive nu si în cazul altor masuri dispuse în mod abuziv de catre angajator.
Având în vedere faptul ca prima instanta a dispus anularea masurii de suspendare a contractului individual de munca al pârâtului reclamant, iar unul dintre efectele nulitatii este repunerea partilor în situatia anterioara, Curtea a obligat pârâta la plata catre reclamant a drepturilor salariale cuvenite începând cu data de 01.08.2010, pâna la data de 22.02.2011.
Curtea, s-a raportat la data de 22.02.2011 pentru urmatoarele considerente:
Temeiul juridic al platii drepturilor salariale consta în dispozitiile art. 114 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, care a expirat la data de 22.02.2011. Dupa expirarea contractului colectiv de munca nu mai exista temei juridic de acordare a acestor drepturi.
În ceea ce priveste celelalte motive de recurs, Curtea a apreciat ca acestea sunt nefondate pentru urmatoarele considerente:
Prin cererea formulata, reclamanta pârâta SC D. SA a solicitat sa se constate interventia prevederilor art. 50 lit.f) din codul muncii, în sensul ca, contractul individual de munca al salariatului este suspendat cu data salarizarii acestuia de catre sindicat.
Potrivit art. 111 cod pr. civila: „partea care are interes poate cere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului”.
Cea mai importanta trasatura a actiunilor în constatare statornicita în mod expres de lege, este caracterul lor subsidiar.
Prin urmare, partea nu poate promova actiunea în constatare, daca are la dispozitie, actiunea în realizarea dreptului.
Atât timp, cât reclamantul pârât a promovat actiunea în realizarea dreptului, respectiv a solicitat prin primul capat de cerere obligarea pârâtului la restituirea tuturor veniturilor de natura salariala pe care acesta le-a primit în perioada august 2007 – august 2010, perioada în care a avut contractul individual de munca suspendat de drept, în mod corect prima instanta a respins al doilea capat de cerere având ca obiect actiunea în constatare ca inadmisibil.
Potrivit art. 50 lit.f din codul muncii, ”contractul individual de munca se suspenda de drept în cazul îndeplinirii unei functii de conducere salarizate în sindicat”.
De asemenea, prin art.11 din Legea nr.54/2003 se prevede ca: ”pe perioada în care persoana aleasa în organul de conducere este salarizata de organizatia sindicala, contractul sau individual de munca sau dupa caz, raportul de serviciu se suspenda, iar aceasta îsi pastreaza functia si locul de munca avute anterior, precum si vechimea în munca, respectiv în specialitate sau în functia publica detinuta, în conditiile legii.
Din dispozitiile legale invocate mai sus, rezulta ca o conditie esentiala care trebuie îndeplinita pentru a interveni suspendarea contractului individual de munca este ca persoana aleasa în organul de conducere al sindicatului sa fie salarizata de catre organizatia sindicala,
Din întregul material probator administrat în cauza rezulta ca pârâtul reclamant nu a fost salarizat de catre sindicat.
Din procesele verbale si hotarârile Adunarii Generale a membrilor de sindicat, aflate la dosarul de fond, rezulta ca sindicatul a decis sa acorde presedintelui sau o indemnizatie al carui cuantum consta în diferenta dintre salariu de sef de port industrial si a celui de frezor numai în perioadele în care nu se aplica art.114 alin.6, asa cum a fost acesta completat prin actele aditionale nr.2 si nr.4 la CCM pe unitate.
Din raportul de expertiza contabila efectuat în cauza de expert Lache Aurelian rezulta ca, pentru aceste venituri nu au fost platite acele contributii la bugetul de stat corespunzatoare veniturilor de natura salariala, iar indemnizatii primita de pârâtul reclamant, a avut un caracter sporadic, neavând caracterul continuu specific drepturilor salariale.
Tot din raportul de expertiza contabila, rezulta ca în timpul mandatului sau de presedinte de sindic pârâtul a beneficiat de decontare a cheltuielilor de transport si diurna pentru acele deplasari efectuate în interesul sindicatului. Calitatea sa de lider de sindicat îi conferea acest drept, indiferent daca ar fi fost sau nu scos din productie.
Din fisa fiscala a pârâtului, existenta la dosarul de fond, rezulta ca sumele încasate de acesta sunt denumite „sume platite reprezentantilor în adunarea generala a actionarilor, în consiliul de administratie, în comitetul de drept si în comisia de cenzori” si nu sume platite cu titlu de drepturi salariale.
În consecinta, în mod corect prima instanta, a dispus respingerea capatului de cerere având ca obiect, restituirea tuturor veniturilor de natura salariala obtinute de reclamant în perioada august 2007 – august 2010, ca nefondat.
Sustinerea recurentei reclamante pârâte ca drepturile salariale trebuiau achitate pâna la data de 12.10.2010, data la care a intervenit decizia Curtii Constitutionale nr.1276, nu poate fi retinuta pentru urmatoarele considerente:
Prin decizia nr.1276/12.10.2010, invocata de recurenta, s-au constatat ca fiind neconstitutionale dispozitiile art.35 alin.1 teza finala din Legea Sindicatelor nr.54/2003.
Prin art.35 alin.1 din Legea nr.54/2003 se prevedea ca: ”membrii alesi în organele de conducere ale organizatiilor sindicale, care lucreaza nemijlocit în unitate în calitate de salariati au dreptul la reducerea programului lunar cu 3 – 5 zile pentru activitati sindicale, fara afectarea drepturilor salariale”.
Temeiul juridic al platii drepturilor salariale ale pârâtului reclamant consta nu în dispozitiile art.35 alin. 1 din Legea nr.54/2003, care au fost declarate neconstitutionale, ci în dispozitiile art. 114 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate.
Potrivit art. 114 alin.1 din CCM – unitate: ”membrii alesi din conducerea executiva a Sindicatului, care lucreaza nemijlocit în societate în calitate de salariati vor beneficia de 38 de zile lucratoare lunar pentru desfasurarea activitatilor sindicale, fara ca astfel sa le fie afectate drepturile salariale.
– alin.(2): ”În cadrul limitelor prevazute la lin. 1, numarul concret de zile afectate membrilor alesi va fi stabilit de sindicat, urmând ca acesta sa notifice lunar Patronului la sfârsitul lunii pentru luna urmatoare cu privire la modul de împartire a acestora.
– alin.(3): ”La nivelul societatii zilele libere pentru activitati sindicale se pot acorda si prin cumul cu cele ramase neefectuate în lunile precedente.
– alin.(4): ”În functie de problemele interne ale sindicatului, oricare din membrii conducerii executive poate beneficia prin cumul de zile libere acordate celorlalti membri, cu conditia sa nu depaseasca numarul total de zile libere platite pentru activitatea sindicala acordate lunar de patron sindicatului respectiv, conform alin.1”.
În cauza, pârâtul reclamant cumula orele de activitate sindicala, negociate prin art. 114 din CCM unitate.
Potrivit art. 238 alin.3 din codul muncii „la încheierea contractului colectiv de munca prevederile legale referitoare la drepturile salariatilor au caracter minimal”.
În consecinta, prin contractele colective de munca pot fi negociate drepturi mai avantajoase decât cele reglementate prin lege.
Având în vedere faptul ca temeiul juridic al acordarii drepturilor salariale l-a constituit art.114 din CCM unitate si nu prevederile art. 35 alin.1 din Legea nr.54/2003, Curtea a obligat pârâta la plata drepturilor salariale pâna la data de 22.02.2011, data expirarii CCM – unitate. Dupa aceasta data nu mai exista temei juridic pentru acordarea drepturilor salariale.
Pentru considerente aratate mai sus, potrivit art. 312 alin. 3 cod pr.civila, Curtea a admis recursul formulat si a dispus modificarea în parte a sentintei recurate, conform celor dispuse prin dispozitiv.
Pretentiile fiecarei parti fiind încuviintate numai în parte, potrivit art. 276 cod pr.civila, Curtea a compensat cheltuielile de judecata.
