Potrivit dispoziţiilor art. 52 din C.muncii angajatorul poate suspenda contractul individual de muncă în situaţia în care a formulat o plângere penală împotriva salariatului, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Decizia prin care s-a dispus măsura suspendării contractului individual de muncă al salariatului până la soluţionarea definitivă a plângerii penale formulate de angajator şi care îndeplineşte condiţiile de legalitate (motivarea deciziei în sensul arătării cauzei de suspendare şi indicarea temeiului legal al măsurii dispuse) nu reprezintă o sancţiune disciplinară. În cazul măsurii suspendării contractului individual de muncă dacă angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului,, legiuitorul a stabilit că în situaţia în care, urmare a finalizării urmăririi penale faţă de salariat se va constatat nevinovăţia acestuia, angajatorul este obligat să dispună încetarea suspendării şi să plătească toate drepturile salariale cuvenite.
Secţia I civilă, Decizia nr. 3939 din 21 noiembrie 2012
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 8021/105/2011 reclamantul IV, a solicitat în contradictoriu cu pârâta RAR, ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 379/30.08.2011, prin care i-a fost suspendat contractul individual de muncă la data de 1.09.2011, repunerea în situație anterioară în sensul reluării activității pe același post de lucrător – maistru – inspector ITP, conform pregătirii și experienței profesionale la RAR reprezentanța Prahova, obligarea RAR la plata drepturilor salariate și a celorlalte drepturi care decurg din contractul de muncă, începând cu data de 1.09.2011 până la reînceperea activității, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii reclamantul a arătat că prin sentința 499/6.04.2010 pronunțată în dosarul 4296/105/2010 al Tribunalului Prahova – Secția Litigii de Muncă, s-a dispus anularea deciziei nr. 355/24.08.2009 prin care pârâta a hotărât nelegal încetare a contractului individual de muncă, reintegrarea pe postul deținut anterior concedierii și aplicarea sancțiunii disciplinare a reducerii salariului de bază pe o durata de 3 luni cu 10%, conform art. 264 alin. (1) lit. d ) din C.muncii, precum și plata tuturor drepturilor salariale cuvenite, indexate, majorate și reactualizate începând cu 24.08.2009.
Imediat după pronunțarea acestei soluții, pârâta a dispus reintegrarea pe post a reclamantului și a plătit drepturile salariale cuvenite, aplicând și sancțiunea dispusă de instanța, fără a mai declara recurs, hotărârea judecătoreasca intrând sub puterea lucrului judecat. Este evident că prin necontestarea sentinței definitive, pârâtul a acceptat întrutotul soluția instanței de fond care a devenit astfel irevocabila, fiind și executata.
După aproximativ 3 an și 4 luni de la aplicarea sancțiunii disciplinare, pârâta emite o nouă decizie cu nr. 379/30.08.2011 prin care dispune că „începând cu data de 1.09.2011 se suspendă contractul individual de muncă încheiat de H4R-RA cu salariatul IV și înregistrat cu nr. 2528/23.09.2008, până la soluționarea definitivă a plângerii penale formulată de angajatorul Regia Autonomă – Registrul Auto Român.”
Astfel, un prim vizează nelegalitatea și netemeinicia măsurii suspendării contractului individual de muncă.
Analiza contextului faptic în care s-a dispus de către pârâtă suspendarea contractului de muncă duce la concluzia că pentru față din 2.07.2009, contestatorului i s-a aplicat o sancțiune disciplinară stabilită de Tribunalul Prahova prin sentința 499/6.04.2010.
Aceasta soluție definitivă, irevocabilă și de drept și-a produs efectele intrând sub puterea lucrului judecat, fiind totodată acceptată și de pârâtă prin necontestarea acesteia, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C.civ. .
Imediat punerii in executare, contestatorul și-a reluat activitatea, iar la data de 30.08.2011, pentru aceiași faptă, pârâtul a dispus din proprie voință o nouă măsură de sancționare și anume suspendarea contractului de muncă încheiat cu I.V., încâlcindu-se principiul non bis in idem.
Nelegalitatea măsurii rezultă din faptul ca plângerea penală despre care face vorbire pârâtul vizează aceiași situație de fapt care a făcut obiectul dosarului 4296/105/2009 și a fost analizată și soluționată de către Tribunalul Prahova și s-a dispus o măsura constatată judecătorește.
Potrivit art. 265 alin. (2) din C.muncii, pentru aceiași faptă (abatere), angajatorul poate aplica numai o singură sancțiune, fiind interzisă dubla sancționare, iar încălcarea acestei norme de drept imperative atrage nulitatea absoluta a deciziei.
Al doilea motiv vizează faptul că măsura dispusă este tardivă.
Deși plângerea penală a fost formulată la data de 23.12.2009, potrivit susținerilor pârâtului, până la data de data de 30.08.2011, acesta a aplicat o sancțiune disciplinară în aprilie 2010, iar după 1 an și 4 luni dispune suspendarea contractului individual de muncă, măsura cu caracter de sancțiune prevăzuta de art. 52 alin. (1) lit. c) din C.muncii.
Orice alte sancțiuni sau măsuri dispuse împotriva contestatorului sunt ineficiente și tardive deoarece trebuie luate in termen de 30 de zile de la data luării la cunoștința despre fapta ,conform art. 268 din C.muncii.
In cazul concret măsura suspendării contractului de muncă al contestatorului, pentru aceiași faptă din 2.07.2009 s-a luat la după 1 an și 8 luni, mult peste termenul legal, situație ce atrage nulitatea absoluta a deciziei și măsurii.
Chiar dacă s-a considerat că măsura a fost dispusă ca urmare a emiterii ordonanței nr. 2373/II-2/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului. 1 București, urmează să se observe că și în raport de acest act măsura este tardivă întrucât soluția a fost comunicată către RAR pe 27.07.2011, iar decizia de suspendare a fost emisă pe 30.08.2011, după 33 de zile.
în concluzie, a arătat reclamantul că măsura sancțiunii disciplinare este nelegală și netemeinică, fiind dispusă tardiv pentru pretinse fapte nedovedite care nu atrag sancțiunea disciplinară a suspendării contractului de muncă și care nu a produs nicio consecință păgubitoare nici pentru RAR, situația juridică ilegală fiind generată de conflictele la nivel de conducere.
Astfel că a solicitat admiterea contestației, anularea deciziei de suspendare a contractului de muncă nr. 379/30.08.2011, infirmarea măsurii și repunerea in situația anterioară prin reluarea de în data a activității pe postul deținut anterior, obligarea intimatului la plata drepturilor salariale reactualizate de la data suspendării contractului de muncă la zi, precum și cheltuieli de judecată.
în drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe disp. art. 283 alin. (1), art. 263-268, art. 269-287 din C.muncii, și art. 274 C.proc.civ.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației formulate de reclamantul I.V. ca neîntemeiată și menținerea deciziei nr. 379 din 30.08.2011 emisă de RAR-RA, ca temeinică și legală.
Pe baza probatoriilor administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 796 din data de 31 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a respins contestația formulată de reclamantul IV, în contradictoriu cu pârâta RAR, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Reclamantul a fost angajatul pârâtei, începând cu data de 23.09.2009, pe durată nedeterminată, în funcția de maistru la RP.
Prin decizia nr. 355/24.08.2009 emisă de pârâtă i-a fost desfăcut, din motive disciplinare, contractul individual de muncă, pentru încălcarea atribuțiilor de serviciu, precum și a prevederilor legale din domeniul de activitate al angajatorului RAR.
împotriva acestei decizii IV a formulat contestație, iar prin sentința civilă nr. 499/06.04.2010 pronunțată de Tribunalul Prahova a fost admisă în parte contestația și s-a dispus anularea Deciziei nr. 355/24.08.2009 și reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii, acela de lucrător – maistru – inspector ITP. De asemenea, s-a mai dispus aplicarea către contestator a sancțiunii disciplinară a reducerii salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10 %.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. 379/30.08.2011 prin care i-a fost suspendat de către pârâta RAR contractul individual de muncă, începând cu data de 1.09.2011, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) din C.muncii.
Conform art. 52 din C.muncii angajatorul poate suspenda contractul individual de muncă în situația în care a formulat o plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte de natură penală incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
în cauză, tribunalul a constatat că prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București emisă la data de 27.07.2011 în dosarul nr. 3273/II-2/2011, urmare a plângerii penale formulate de angajator, s-a dispus începerea urmăririi penale față de numiții IV (reclamantul din prezenta cauză) și ID pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 și art. 291 C.pen (fals intelectual și uz de fals).
Prin urmare, a rezultat că decizia pârâtei de suspendare a contractului de muncă al reclamantului a fost emis în mod legal, având la bază o ordonanță emisă de procuror prin care s-a dispus începerea urmăririi penale față de reclamant.
Prin contestația formulată, reclamantul a susținut că decizia contestată, nr. 379/30.08.2011, este în fapt o nouă decizie de sancționare a acestuia, raportat la faptul că prin sentința civilă nr. 499/6.04.2010 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 4296/105/2009 s-a anulat decizia nr. 355/24.08.2009 emisă de RAR și s-a dispus aplicarea față de ele a sancțiunii de reducere a salariului cu 10 % pe 3 luni, situație care este în contra dispozițiilor legale, deoarece nu poate fi sancționat de două ori pentru aceeași faptă, în raport de dispozițiile art. 249 alin. (2) din C.muncii.
Tribunalul a înlăturat aceste susțineri ale reclamantului, deoarece nu se află în situația unei duble sancționări pentru aceeași faptă (abatere), deoarece, pe de-o parte, sentința civilă nr. 355/24.08.2009 a Tribunalului Prahova a dispus sancționarea disciplinară reclamantului pentru săvârșirea unei abateri disciplinare constând în nerespectarea procedurilor interne de lucru și a atribuțiilor de serviciu stabilite prin fișa postului, iar pe de altă parte decizia contestată în prezenta cauză, decizia nr. 379/30.08.2011 se referă la suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului, ca urmare a pretinsei săvârșiri a unor fapte de natură penală, respectiv fals intelectual (art. 289 C.pen) și uz de fals (art. 291 C.pen), reținându-se în sarcina reclamantului că ar fi înscris cu bună știință în documentele interne ale RAR reprezentanța Prahova, referitoare la verificarea tehnică auto (ITP) date care nu sunt conforme cu realitatea, fără a verifica efectiv modalitatea în care salariații din subordine au efectuat aceste lucrări.
Prin urmare, a rezultat că decizia contestată nu se referă la aceleași fapte și împrejurări și nu are același temei juridic cu sancțiunea dispusă de instanța judecătorească prin sentința civilă nr. 499/6.04.2010 a Tribunalului Prahova, angajatorul respectând în totalitate dispozițiile art. 249 alin. (2) din C.muncii.
De altfel, și în situația în care, urmare a finalizării urmăririi penale față de reclamant și se va constatat nevinovăția acestuia, pârâta este obligată, conform Codului muncii, să dispună încetarea suspendării contractului individual de muncă și plata tuturor drepturilor salariale cuvenite.
în consecință, în raport de toate aceste considerente, tribunalul a constatat că decizia nr. 379/30.08.2011 emisă de pârâta pe numele reclamantului a fost dată cu respectarea prevederilor legale în vigoare, astfel că a respins contestația formulată împotriva ei ca fiind neîntemeiată.
împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Recurentul prezintă contextul faptic și juridic, arătând că prin sentința 499/6.04.2010 s-a dispus anularea deciziei nr. 355/24.08.2009 prin care pârâta a hotărât nelegal încetarea contractului individual de muncă, reintegrarea pe postul deținut anterior concedierii și aplicarea sancțiunii disciplinare a reducerii salariului de baza pe o durată de 3 luni cu 10 %.
Imediat după pronunțarea acestei soluții, pârâta a dispus reintegrarea pe post a reclamantului și a plătit drepturile salariale cuvenite, aplicând și sancțiunea dispusă de instanță, fără a mai declara recurs, hotărârea judecătorească intrând sub puterea lucrului judecat. După aproximativ un an și patru luni de la aplicarea sancțiunii disciplinare, pentru același eveniment din anul 2009, pârâta a emis o nouă decizie cu nr. 379/30.08.2011 prin care a dispus ca „începând cu data de 1.09.20IJ se suspendă contractul individual de muncă încheiat de RAR-RA cu salariatul IV și înregistrat cu nr. 2528/23.09.2008, până la soluționarea definitivă a plângerii penale formulate de angajatorul Regia Autonomă – Registrul Auto Român”.
Deși a dovedit faptul că decizia 379/30.08.2011 prin care s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului este relativă la același eveniment pentru care s-a dispus deja o măsura de sancțiune disciplinară, instanța a refuzat să analizeze acest aspect, iar prin sentința atacată s-a dispus respingerea acțiunii ca neîntemeiată, soluție total nelegală și netemeinică .
Consideră că soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică fiind rezultatul unei aplicări greșite a legii și a interpretării vădit nelegale a acțiunii deduse judecați și a probatoriului administrat, în cauză subzistând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ.
Sub un prim aspect, recurentul consideră că măsura suspendării contractului individual de muncă este nelegală. Astfel, din analiza contextului faptic în care s-a dispus de către intimată suspendarea contractului individual de muncă duce la concluzia că pentru fapta din 2.07.2009, recurentului i s-a aplicat o sancțiune disciplinară stabilită de Tribunalul Prahova prin sentința 499/6.04.2010. Această soluție definitivă, irevocabilă și executorie de drept și-a produs efectele intrând sub puterea lucrului judecat, fiind totodată acceptată și de intimată prin necontestarea acesteia, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C.civ..
Imediat după punerea în executare, recurentul și-a reluat activitatea, iar la data de 30.08.2011, pentru aceiași faptă, intimata a dispus din proprie voință o nouă măsură de sancționare și anume suspendarea contractului de muncă încheiat cu recurentul, încălcându-se principiul non bis în idem.
Susține recurentul că nelegalitatea măsurii rezultă din faptul că plângerea penală despre care face vorbire intimata vizează aceiași situație de fapt care a făcut obiectul dosarului 4296/105/2009 și a fost analizată și soluționată de către Tribunalul Prahova și s-a dispus o măsură constatată judecătorește.
In concluzie, potrivit art. 265 alin. (2) din C.muncii, pentru aceiași fapta (abatere), angajatorul poate aplica numai o singură sancțiune, fiind interzisă dubla sancționare, iar încălcarea acestei norme de drept imperative atrage nulitatea absolută a deciziei.
Raportat la cele expuse mai sus, consideră recurentul că inițiativa angajatorului-intimata RAR este complet nejustificată legal și probator.
Sub un alt aspect, recurentul consideră că măsura dispusă este tardivă, având în vedere că, deși plângerea penală a fost formulată la data de 23.12.2009, potrivit susținerilor intimatei, până la data de data de 30.08.2011, acesta a aplicat o sancțiune disciplinară în aprilie 2010, iar după un an și 4 luni a dispus suspendarea contractului individual de muncă, măsură cu caracter de sancțiune prevăzută de art.52 alin. (1) lit. c) din C.muncii.
Chiar dacă s-a considera că măsura a fost dispusă ca urmare a emiterii ordonanței nr. 2373/II-2/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, urmează să se observe că și în raport de acest act măsura este tardivă întrucât soluția a fost comunicată către RAR 07.2011, iar decizia de suspendare a fost emisă pe 30.08.2011, după 33 de zile.
Sub un alt aspect, recurentul susține că hotărârea atacată este nulă, întrucât instanța a interpretat greșit actul dedus judecații, situație care se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ.
Deși a arătat expres faptul că în realitate ceea ce se contestă este măsura suspendării contractului individual de muncă deoarece aceasta a fost dispusă abuziv, având în vedere că anterior fusese dispusă o sancțiune disciplinară, precedată de o suspendare a contractului de muncă, dar instanța de judecată a preferat să dea întâietate doar susținerilor intimatei și să rețină faptul că prin prezenta cauză operează autoritatea de lucru judecat.
De altfel, examinarea actelor dosarului duce la concluzii în sensul că recurentul a fost suspus unei cercetări disciplinare cu privire la evenimentul din iulie 2009 și s-a dispus deja o sancționare disciplinară a acestuia, motiv pentru care măsura suspendării contractului de muncă după mai bine de un an apare ca fiind lipsită de fundament legal și probator .
Măsura suspendării contractului de muncă, deși este o facultate, consideră recurentul că în cazul concret a fost dispusa abuziv, după încheierea cercetării disciplinare , iar la acest moment, intimata încearcă repunerea în discuție a unor aspecte soluționate definitiv și irevocabil.
Este evident că prin soluția de respingere a contestației, instanța de judecată nu a analizat cauza raportat la aspectele cu care a fost învestită care vizau caracterul abuziv al măsurii suspendării contractului de muncă, ci a avut în vedere o altă situație de fapt care nu face obiectul cauzei.
Consideră recurentul ca fiind incident și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., deoarece este pronunțată pe baza unor motive străine și vădit contradictorii cauzei.
Susține recurentul că analiza motivelor de respingere a contestației formulata duce la concluzia certă că instanța de judecată a confundat situația de fapt dedusă judecații precum și noțiunea de fapte juridice deduse judecații.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs,analizate global, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea a constatat că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin cererea de chemare în judecată, recurentul reclamant a solicitat anularea deciziei nr. 379/30.08.2011 prin care i-a fost suspendat de către intimata pârâtă contractul individual de muncă, începând cu data de 1.09.2011, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) din C.muncii.
Potrivit dispozițiilor art. 52 din C.muncii angajatorul poate suspenda contractul individual de muncă în situația în care a formulat o plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte de natură penală incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
în cauză, tribunalul a constatat în mod corect că, prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București emisă la data de 27.07.2011 în dosarul nr. 3273/II-2/2011, urmare a plângerii penale formulate de angajator, s-a dispus începerea urmăririi penale față de numiții IV (recurentul din prezenta cauză) și ID pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 și art. 291 C.pen (fals intelectual și uz de fals).
Pe cale de consecință, măsura suspendării contractului individual de muncă al recurentului a fost în mod corect aplicată de către intimată.
Decizia nr. 379/2011 prin care s-a dispus măsura suspendării contractului individual de muncă al recurentului până la soluționarea definitivă a plângerii penale formulate de angajator îndeplinește condițiile de legalitate prevăzute de legislația muncii: motivarea deciziei în sensul arătării cauzei de suspendare și indicarea temeiului legal al măsurii dispuse.
în situația concretă dedusă judecății, măsura suspendării contractului individual de muncă nu reprezintă o sancțiune disciplinară.
Prin urmare nu se poate vorbi de o dublă sancțiune aplicată pentru aceeași faptă sau de tardivitatea măsurii, așa cum susține recurentul.
Corect a reținut tribunalul că sentința civilă nr. 355/24.08.2009 a Tribunalului Prahova a dispus sancționarea disciplinară reclamantului pentru săvârșirea unei abateri disciplinare constând în nerespectarea procedurilor interne de lucru și a atribuțiilor de serviciu stabilite prin fișa postului, iar decizia contestată în prezenta cauză se referă la suspendarea contractului individual de muncă urmare a pretinsei săvârșiri a unor fapte de natură penală, respectiv fals intelectual și uz de fals.
Astfel, nu există o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății, respectiv a deciziei de suspendare a contractului individual de muncă.
în cazul măsurii suspendării contractului individual de muncă contestată în prezenta cauză, legiuitorul a stabilit că în situația în care, urmare a finalizării urmăririi penale față de recurent se va constatat nevinovăția acestuia, angajatorul este obligat să dispună încetarea suspendării și să plătească toate drepturilor salariale cuvenite. Pe cale de consecință, nu sunt afectate în nici un fel drepturile salariatului, acesta, în cazul constatării nevinovăției sale, urmând a beneficia de toate drepturile decurgând din raportul juridic de muncă.
Curtea a constatat că raportat motivul de recurs prevăzute de art.304 pct. 7 C.proc.civ., recurentul nu indică în ce constă nemotivarea hotărârii atacate ori care sunt motivele contradictorii sau străine de natura pricinii.
Hotărârea atacată cuprinde o motivare clară și completă care analizează întregul material probator și expune toate considerentele care au format convingerea instanței și au fundamentat soluția pronunțată.
Nu există contradicție între considerente și dispozitiv și nici între motivele expuse în hotărâre.
Față de aceste considerente, curtea, văzând dispozițiile art.304, 3041 și 312 alin. (1) C.proc.civ., a respins recursul ca nefondat.
