Suspendarea pensiei de invaliditate gradul II Admisibilitatea cumulului între pensia de invaliditate gradul II cu indemnizaţia de şedinţă în cazul consilierilor locali


C.A. Ploieşti, nr. 982 din 12.12.2006

Împrejurarea că pensionarii de invaliditate gradul II nu se numără printre categoriile prevăzute de art. 94 din Legea nr. 19/2000 care pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională nu poate constitui temei al suspendării pensiei de invaliditate pentru pensionarul care are calitatea de consilier local, deoarece indemnizaţia de şedinţă nu se încadrează în noţiunea de „venit realizat dintr-o activitate profesională”. Contestatorul S.I. a formulat, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, contestaţie împotriva deciziei nr. 241487 din 25 mai 2006 emisă de intimată, prin care s-a dispus suspendarea pensiei de invaliditate.În motivarea contestaţiei, s-a arătat de către contestator că în mod nelegal prin decizia sus-menţionată i s-a suspendat pensia de invaliditate, considerându-se că a desfăşurat o activitate profesională, obţinând venituri care nu puteau fi cumulate cu pensia, întrucât, în realitate, activitatea de consilier local nu poate fi asimilată cu o activitate care produce venituri profesionale.Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei pe motiv că activitatea desfăşurată de contestator constituie o activitate profesională, care nu poate fi cumulată cu pensia, contestatorul fiind beneficiar al unei pensii de invaliditate.Pe baza probatoriilor cu acte administrate în cauză, prin sentinţa civilă nr. 1332 din 11 octombrie 2006, Tribunalul Dâmboviţa a respins contestaţia ca neîntemeiată.Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că numitul S.I. s-a pensionat pentru invaliditate gradul II, în anul 2005, dar a participat la şedinţele Consiliului Local Mătăsaru, în calitate de consilier local şi a încasat indemnizaţia de şedinţă pentru fiecare şedinţă la care a participat. S-a mai arătat că, potrivit art. 54 lit. b) din Legea nr. 19/2000, invaliditatea de gradul II se caracterizează prin pierderea totală a capacităţii de muncă, fapt ce echivalează cu imposibilitatea persoanei de a presta orice fel de activitate profesională.Instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 154/1998, art. 5 alin. (1) pct. 2 coroborate cu art. 23 alin. (1) lit. a) din Lega nr. 19/2000, considerând că funcţia de consilier local este o funcţie de demnitate publică, perioada în care consilierul beneficiază de indemnizaţie valorificându-se, în condiţiile legii pentru calcularea pensiei.A mai reţinut instanţa de fond că activitatea desfăşurată de contestator reprezintă o activitate profesională, pentru care se acordă indemnizaţie, situaţie în care nu se poate cumula pensia de invaliditate cu indemnizaţia de şedinţă.Aşa fiind, ţinând cont şi de prevederile Legii nr. 154/1998, instanţa a respins contestaţia în sensul celor sus-arătate.Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat în termen legal recurs reclamantul, criticând-o ca nelegală invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.Susţine recurentul, în esenţă, că în mod greşit a fost respinsă contestaţia întrucât în mod eronat a apreciat prima instanţă că veniturile obţinute în perioadele în care a îndeplinit funcţia de consilier local pot fi asimilate veniturilor obţinute din activităţi profesionale şi nu pot fi cumulate cu pensia de invaliditate. Totodată, se susţine că Legea nr. 393/2004 prevede că veniturile băneşti ale aleşilor locali pot fi cumulate cu pensia sau alte venituri, fără a face distincţie între diversele categorii de pensionari.S-a solicitat, pentru aceste motive, admiterea recursului, modificarea sentinţei şi pe fond admiterea contestaţiei aşa cum a fost formulată.Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele şi lucrările dosarului, de dispoziţiile legale ce au incidenţă în soluţionarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:În conformitate cu dispoziţiile art. 94 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 modificată şi completată, pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective: a) copiii urmaşi orfani de ambii părinţi, pe perioada şcolarizării, până la vârstele prevăzute la art. 66 lit. a) şi b); b) nevăzătorii; c) pensionarii pentru limită de vârstă; d) pensionarii de invaliditate de gradul III. Aceasta nu înseamnă însă că recurentul, beneficiar a unei pensii de invaliditate grad II, având şi calitatea de consilier local, nu putea cumula pensia cu indemnizaţiile de şedinţă primite.Indemnizaţia respectivă nu poate fi încadrată în categoria veniturilor profesionale la care se referă textul de lege, neputându-se susţine că activitatea depusă de contestator, într-o funcţie electivă, de consilier local, este o activitate profesională, aşa cum prevede expres textul art. 94 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 mai sus menţionat.Consilierii locali nu desfăşoară activitatea în baza unui contract de muncă sau contract civil, ci în baza unui mandat obţinut în urma unor alegeri, fiind vorba de dobândirea unei calităţi în vederea realizării unui interes public şi nu personal, astfel încât, chiar dacă veniturile obţinute de consilieri în temeiul mandatului – în cuantum mult mai mic decât cel al pensiei şi care nu au caracter permanent – sunt impozabile, această împrejurare nu poate constitui un argument suficient pentru reţinerea existenţei interdicţiei la care se referă recurenta.Aşa fiind, dispoziţiile Legii nr. 154/1998 nu pot conduce la pronunţarea unei alte soluţii, după cum trimiterea la dispoziţiile art. 5 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 19/2000, cu modificările ulterioare, referitoare la persoanele asigurate obligatoriu prin efectul legii, nu au relevanţă în speţă, neputându-se concluziona că veniturile recurentului-contestator constând în indemnizaţiile de şedinţă obţinute în calitate de consilier local sunt asimilate veniturilor profesionale şi, pentru acest motiv, nu pot fi cumulate cu pensia de invaliditate.Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea priveşte recursul ca fondat, astfel încât, în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va admite, va modifica în tot sentinţa şi, pe fond, va admite acţiunea şi va anula decizia nr. 241487 din 25 mai 2006, emisă de intimată.