Reintegrarea salariatului în funcţia avută dispusă de instanţa judecătorească numai la cerere. Reintegrarea nu poate fi dispusă ulterior, în cadrul unui proces separat
1. Potrivit art. 78 alin. (2) C. muncii, la solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere. Din dispoziţiile legale sus-menţionate, rezultă că, în situaţia în care instanţa a
constatat netemeinicia sau nelegalitatea concedierii, repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, respectiv reintegrarea poate fi dispusă de instanţa judecătorească numai la solicitarea salariatului.
2. Această reglementare constituie o excepţie de la principiile efectelor nulităţii, însă soluţia pentru care a optat legiuitorul are în vedere şi protejarea intereselor angajatorului, deoarece de multe ori salariatul nu mai doreşte să continue raporturile de muncă cu fostul angajator, fie ca urmare a stării de tensiune create între părţi ca urmare a procesului, fie ca urmare a faptului că salariatul s-a angajat într-un alt loc de muncă.
3. Prin actualul Cod al muncii, respectiv prin Legea nr. 53/2003, nu se mai prevede obligaţia instanţei de a dispune din oficiu reintegrarea contestatorului, indiferent care este petitul contestaţiei formulate de salariat. Reintegrarea contestatorului în funcţia avută poate fi dispusă de instanţa judecătorească numai la cerere.
4. în ceea ce priveşte momentul formulării acestei cereri, este evident că cererea de reintegrare trebuie formulată odată cu contestaţia. Acest lucru rezultă din chiar dispoziţiile art. 78 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora: „la solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere”.
5. Este excesiv şi contrar normelor legale care reglementează soluţionarea litigiilor de muncă cu celeritate, să se pretindă angajatorului să păstreze fostul loc de muncă al salariatului la dispoziţia acestuia, timp de 3 ani, până când acesta îşi va manifesta opţiunea de a fi reintegrat în muncă. într-o asemenea situaţie angajatorul ar fi în imposibilitatea de a-şi mai desfăşura activitatea economică.
C.A. Constanţa, s. civ., min. şi fam., lit. mun. şi asig. soc., dec. nr. 374 din 18 iunie 2009, Jurindex
Notă: Articolul 78 C. muncii a fost modificat în sensul completării prin Legea nr. 40/2011. Astfel, s-a introdus alin. (3): „în cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti”. Se reglementează astfel în mod expres inadmisibilitatea promovării unei cereri de reintegrare pe cale separată de contestaţia împotriva deciziei de concediere. în urma republicării Codului muncii în M. Of. nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziţiile art. 78 se regăsesc în art. 80.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de
08.05.2008, reclamantul O.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC
O.T. SA Constanţa, reintegrarea în funcţia deţinută anterior datei de
01.01.2007, plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi
reactualizate şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, plata penalităţilor în sumă de 9.712 lei, pentru neplata unui credit bancar şi cheltuieli de silită.
în motivare, se arată că a fost salariatul pârâtei în funcţia de încărcător-descărcător până la data de 01.01.2007, când s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, conform art. 264 alin. (1) lit. f) C. muncii, fiind acuzat de sustragere de produse petroliere din unitate şi favorizarea de sustragere de astfel de produse. Prin ordonanţa din 03.09.2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile de dare de mită şi disjungerea cauzei pentru şi furt calificat.
Prin sentinţa civilă nr. 793/118/2007 a Tribunalului Constanţa s-a dispus anularea deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 392/06.11.2007 a Curţii de Apel Constanţa.
Deşi contestatorul a solicitat conducerii intimatei reintegrarea în funcţia deţinută anterior, a fost refuzat, astfel că a fost lipsit de drepturile băneşti şi nu a mai putut să achite ratele bancare. Pe perioada
10.02.2007 – 10.03.2008 s-au înregistrat de către SC T.T. SRL penalităţi în sumă de 4688,61 lei, iar la B. suma de 3.900 lei penalităţi şi 1124,26 lei cheltuieli de executare. Suma reprezentând salariul pe această perioadă este de 34.850 lei; reclamantul este suferind de mai multe afecţiuni şi datorită stresului, imposibilităţii achitării ratelor bancare, a pensiei de întreţinere la care a fost obligat şi lipsei mijloacelor băneşti, aceste afecţiuni s-au agravat. Ca temei de drept se invocă art. 78 C. muncii. Prin cererea completatoare, datată 11.06.2008, reclamantul a solicitat obligarea intimatei şi la plata suinei de 4.325 lei, reprezentând contravaloarea pensiei de întreţinere pe care nu a mai putut-o achita pe perioada 01.01.2007 – 01.06.2008 şi salariul cuvenit pc luna mai 2008.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia tardivităţii cererii de reintegrare în raport de dispoziţiile art. 268 alin. (5) C. muncii, termenul în carc reclamantul avea posibilitatea de a solicita reintegrarea fiind de 30 de zile de la emiterea actului de concediere, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, faţă de faptul ca în cadrul unităţii nu sunt locuri de muncă disponibile iar repunerea părţilor în situaţia anterioară se realizează doar la cererea salariatului. Referitor la plata salariilor cuvenite, se arată că acestea se pot cere doar pentru perioada 24.10.2007 – 13.04.2007, respectiv de la data comunicării deciziei de desfacere a contractului individual de muncă şi până la comunicarea sentinţei civile nr. 64/24.01.2007.
Prin sentinţa civilă nr. 1079/01.10.2008 Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată excepţia tardivităţii formulării acţiunii, a admis în parte acţiunea modificată formulată de reclamantul O.S. în contradic
toriu cu pârâtul SC O.T. SA, a obligat pârâta să reintegreze pe reclamant în funcţia deţinută anterior desfacerii contractului individual de muncă prin decizia nr. 62/24.01.2007, a obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 33.678 lei, reprezentând drepturi salariale reactualizate cu rata inflaţiei, calculate până la data de 15.08.2008, a obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 4.688,61 lei cu titlu de despăgubiri materiale, penalităţi bancare suportate, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale, a respins restul pretenţiilor ca nefondate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:
Reclamantul a fost concediat nelegal, aspect stabilit cu autoritate de lucru judecat prin controlul judiciar exercitat ca efect al formulării contestaţiei la decizia de concediere; efectul anularii acestei decizii era acela de a constata că reclamantul nu şi-a pierdut niciodată calitatea de salariat. Faptul că reclamantul nu a solicitat la acel moment reintegrarea în funcţia deţinută anterior nu este de natură să conducă la aprecierea ca tardivă a cererii prezente de reintegrare în funcţia deţinută la momentul emiterii deciziei; reclamantul are latitudinea, dreptul de dispoziţie, în ceea ce priveşte această cerere, drept reglementat de dispoziţiile art. 78 alin. (2) C. muncii, pe care îl poate exercita în termenul general de prescripţie de 3 ani de la data rămânerii irevocabile a sentinţei de anulare a deciziei de concediere.
Din punct de vedere al termenului de 3 ani, reclamantul s-a încadrat cu cererea sa în acest termen, ceea ce conduce la respingerea excepţiei tardivităţii formulării capătului de cerere privind reintegrarea.
Sub aspectul capătului de cerere privind plata drepturilor salariale, se apreciază ca fondat, întrucât pârâta a dispus nelegal concedierea reclamantului, decizia fiind anulată, privându-1 astfel de drepturile sale salariale.
Aceste drepturi sunt cuvenite reclamantului de la data de 10.05.2007, când a solicitat efectiv reintegrarea, şi în mod total nejustificat pârâta a respins această cerere, deşi era rămasă irevocabilă sentinţa civilă prin care decizia de concediere a fost anulată, motiv pentru care instanţa a dispus ca expertul să efectueze o variantă de calcul cu această dată. Astfel, a rezultat suma netă de 33.678 lei, fară a se lua în calcul perioada ianuarie – mai 2007, drepturi considerate ca şi cuvenite, cum s-a expus anterior, de la data cererii reclamantului de reluare a activităţii în funcţia deţinută anterior.
Pentru penalităţile ce decurg din imposibilitatea plăţii ratelor, potrivit art. 78 alin. (1) C. muncii, se constată că acestea au fost calculate de SC T.T. SRL la suma de 4688,61 lei, conform listei plăţilor efectuate, sume
datorate de către reclamant având în vedere faptul neachitării de către pârâtă a drepturilor sale salariale.
Sub aspectul daunelor morale, se apreciază că se cuvin reclamantului, datorită faptului că acesta a prezentat anterior o stare de sănătate precară, stare agravată ca urmare a desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, dovada fiind numeroasele bilete de ieşire din spital depuse la dosarul cauzei.
De asemenea, se reţine că, fiind în discuţie o desfacere abuzivă a contractului de muncă, salariatul a suferit un prejudiciu moral prin faptul că a fost frustrat în dreptul sau de a presta muncă, de a-şi desfăşură activitatea pentru carc era calificat. Totodată, reclamantul s-a aflat în imposibilitatea de a-şi achita ratele bancare şi obligaţia de întreţinere, cumulând penalităţi, conform listei prezentate în dosar, motiv pentru care instanţa constată că se cuvin reclamantului daune morale în sumă de 5000 lei.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul SC O.T. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Critica sentinţei prin motivele de recurs a vizat în esenţă următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 793/13.04.2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a dispus anularea deciziei nr. 62/24.01.2007, prin care se dispusese concedierea reclamantului O.S. Anularea concedierii nu a condus însă în mod automat la repunerea părţilor în situaţia anterioară (restitutio in integram), aceasta fiind posibilă numai la solicitarea expresă a salariatului. Reclamantul O.S. nu a solicitat însă reintegrarea în cadrul litigiului anterior, ci abia la data de 13.11.2007, prin cererea nr. 15908/13.11.2007. Drepturile salariale ce puteau fi acordate erau cele aferente perioadei cuprinse între data conccdierii (24.01.2007) şi data pronunţării sentinţei executorii (13.04.2007) de anulare a deciziei de concediere. De asemenea, instanţa nu a stabilit prin dispozitiv dacă drepturile salariale acordate sunt nete sau brute.
Instanţa de fond în mod eronat a acordat suma de 33.678 lei, reprezentând cuantumul drepturilor salariale reactualizate cu rata inflaţiei. Aşa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă, drepturile salariale, indexate, majorate şi reactualizate de care ar fi beneficiat reclamantul, cuantificate pentru perioada 01.01.2007 – 15.08.2008, sunt în sumă netă de 26.252 lei. Astfel, deşi s-a administrat proba cu expertiza contabilă, instanţa de fond nu-şi bazează soluţia pe concluziile expertizei şi nu motivează ce alte considerente şi probe a avut în vedere la stabilirea suinei de 33.678 lei, ce a fost acordată reclamantului, reprezentând drepturi salariale.
în mod injust instanţa de fond a acordat reclamantului O.S. daune morale în cuantum de 4.688,61 lei, reţinând că, „potrivit art. 78 alin. (1) C. muncii, se constată că acestea au fost calculate de SC T.T. SRL la
suma de 4688,61 lei, sumă datorată de reclamant motivat de faptul neachitării de către pârâtă a drepturilor sale salariale”.
Soluţia dată acestei cereri excede cadrului legal şi este eronat motivată în drept de către instanţa de fond, deoarece art. 78 alin. (1) C. muncii dă dreptul instanţei să acorde salariatului reintegrat exclusiv despăgubiri reprezentate de drepturi salariale, precum şi alte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, însă tot izvorâte din raportul de muncă. Răspunderea civilă delictuală (998-999 C. civ.) ar fi fost temeiul juridic corect al acordării unor despăgubiri reprezentând penalităţi de întârziere
plătite de către angajat unui crcditor al său. Insa câtă vreme angajatorul nu şi-a asumat calitatea de fidejusor şi, în acest context, nu şi-a asumat nicio obligaţie de garanţie a executării obligaţiilor contractuale de către
O.S. faţă de creditorul SC T.T. SRL, este evident că răspunderea SC
O.T. SA nu putea fi antrenată.
De asemenea, nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale: fapta culpabilă, prejudiciul cert şi legătura de cauzalitate dintre acestea. Prin Decizia nr. XL/2007, pronunţată asupra recursului în interesul
legii, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a statuat că, în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, daunele morale pot fi acordate numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens. Dezlegarea dată de instanţa supremă problemei de drept privind acordarea daunelor morale salariaţilor are caracter obligatoriu pentru instanţe, potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ. In acest context, este evident că dispoziţia instanţei privind acordarea suinei de 5000 lei cu titlu de daune morale către O.S. nu are fundament legal sau contractual şi, prin urmare, este nelegală. Condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite în speţă.
Analizând sentinţa recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul ca fondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la cererea de reintegrare: prin sentinţa civilă
nr. 793/13.04.2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa, rămasă irevocabilă, s-a admis contestaţia formulată de O.S. şi s-a anulat decizia nr. 62/24.01.2007 emisă de intimată, de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă. Prin contestatia formulată nu s-a solicitat reintegrarea în funcţia deţinută anterior.
Potrivit art. 78 alin. (2) C. muncii, la solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii a repus părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere. Din dispoziţiile legale sus-menţionate mai rezultă că, în situaţia în care instanţa a constatat netemeinicia sau nelegalitatea concedierii, repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, respectiv reintegrarea poate fi dispusă de instanţa judecătorească numai la solicitarea salariatului. Această reglementare
constituie o excepţie de la principiile efectelor nulităţii, însă soluţia pentru care a optat legiuitorul are în vedere şi protejarea intereselor angajatorului, deoarece de multe ori salariatul nu mai doreşte să continue raporturile de muncă cu fostul angajator, fie ca urmare a stării de tensiune create între părţi ca urmare a procesului, fie ca urmare a faptului că salariatul s-a angajat într-un alt loc de muncă.
Cu ocazia formulării contestaţiei împotriva deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, contestatorul nu şi-a manifestat opţiunea pentru reintegrarea în muncă. Prin vechiul Cod al muncii, respectiv prin Legea nr. 10/1972, se prevedea că, în caz de anulare a desfacerii contractului de muncă, unitatea era obligată să reîncadreze în funcţia avută pe cel căruia i s-a desfăcut contractul în mod nejustificat. Prin actualul Cod al muncii, respectiv prin Legea nr. 53/2003, nu se mai prevede obligaţia instanţei de a dispune din oficiu reintegrarea contestatorului, indiferent care este petitul contestaţiei formulate de salariat. Reintegrarea contestatorului în funcţia avută poate fi dispusă de instanţa judecătorească numai la cerere.
In ceea ce priveşte momentul formulării acestei cereri, este evident că cererea de reintegrare trebuie formulată odată cu contestaţia. Acest lucru rezultă din chiar dispoziţiile art. 78 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora: „la solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere”. Aceste prevederi reglementează momentul la care se poate dispune reintegrarea, respectiv odată cu anularea concedierii, instanţa va dispune şi reintegrarea salariatului. In consecinţă, reintegrarea nu poate fi dispusă ulterior, în cadrul unui proces separat.
Este excesiv şi contrar normelor legale care reglementează soluţionarea litigiilor de muncă cu celeritate, să se pretindă angajatorului să păstreze fostul loc de muncă al salariatului la dispoziţia acestuia, timp de 3 ani de zile, până când acesta îşi va manifesta opţiunea de a fi reintegrat în muncă. Intr-o asemenea situaţie angajatorul ar fi în imposibilitatea de a-şi mai desfăşură activitatea economică.
Instanţa a dispus anularea deciziei de sancţionare disciplinară la data de 13.04.2007, iar contestatorul a formulat acţiune pentru a solicita reintegrarea pe postul avut, la data de 03.05.2008, deci la mai mult de un an de zile.
Cu privire la drepturile salariale: spre deosebire de reintegrarea care trebuie cerută odată cu contestaţia şi poate fi dispusă odată cu anularea concedierii, drepturile salariale pot fi solicitate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, potrivit art. 283 alin. (1) lit. c) C. muncii.
Problema de drept care trebuie soluţionată cu privire la drepturile salariale este aceea a momentului până la care se acordă aceste drepturi,
în situaţia în care contestatorul nu a solicitat odată cu contestaţia
reintegrarea în funcţie. Intr-o asemenea situaţie, în practica judiciară drepturile salariale cuvenite contestatorului s-au acordat de la data emiterii deciziei de concediere până la data pronunţării hotărârii de anulare a deciziei de concediere.
In ceea ce priveşte despăgubirile materiale reprezentând penalităţi bancare, Curtea a apreciat că nu se poate reţine vreo culpă a pârâtei în înregistrarea acestora, atâta vreme cât din desfăşurătorul privind situaţia plăţilor efectuate rezultă că aceste penalităţi au fost, în cea mai mare parte, înregistrate ulterior constatării nelegalităţii deciziei de desfacere a contractului de muncă, iar reintegrarea contestatoarei s-a solicitat abia după un an de zile.
Cu privire la daunele morale, de asemenea, reclamantul nu a dovedit că starea sa de boală a apărut din culpa angajatorului.
Adeverinţele medicale, buletinele de analize şi biletele de ieşire din spital sunt în cea mai mare parte anterioare desfacerii contractului individual de muncă, prin urmare boala a debutat anterior şi nu se poate reţine vreo legătură de cauzalitate între apariţia bolii şi desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 C. proc. civ., Curtea a admis recursul formulat şi a modificat în parte sentinţa recu-rată, în sensul respingerii cererilor de reintegrare, de plată a drepturilor salariale după data de 13.03.2007, precum şi a cererii de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor materiale şi morale.
