Prin Decizia civilă nr. 280/A/2008 , pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 6824/2006, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă CE.N. împotriva sentinţei civile 656/28.09.2006, pronunţată de Judecătoria Buhuşi în dosarul nr. 438/2006, în contradictoriu cu intimatul-reclamant F.V.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:
Prin sentinţa civilă nr. 656/28.09.2006 Judecătoria Buhuşi a admis acţiunea formulată de reclamantul F.V. împotriva pârâtei CE.N., a încredinţat reclamantului spre creştere şi educare minorul F.V.L. născut la 03.01.1997, a luat act că reclamantul nu a solicitat de întreţinere în favoarea minorului, a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului privind sistarea efectelor sentinţei civile nr. 188/15.03.2005 a Judecătoriei Buhuşi cu privire la încredinţarea minorului şi a efectelor sentinţei civile nr. 89/16.02.2006 a Judecătoriei Buhuşi cu privire la suplinirea consimţământului tatălui minorului V.L., a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 8,3 lei cheltuieli de judecată. S-a constatat că:
Părţile au avut calitatea de soţi, căsătoria fiind desfăcută prin divorţ, conform sentinţei civile nr. 38/2005 a Judecătoriei Buhuşi. Odată cu desfacerea căsătoriei, instanţa de judecată a hotărât ca minorul V.L., născut în timpul căsătoriei, să fie încredinţat reclamantei, respectiv mamei. La luarea acestei hotărâri s-a ţinut cont la data respectivă că reclamanta a precizat că rămâne în ţară, iar pârâtul a fost de acord să fie încredinţat reclamantei cu condiţia ca aceasta să nu îl ducă în Italia.
Ulterior însă, mama copilului a plecat în Italia, s-a recăsătorit, iar copilul 1-a lăsat în oraşul Buhuşi, în locuinţa mamei sale, o femeie în vârstă de peste 70 de ani, care are şi deficiente de auz. Bunica maternă fiind în vârstă nu îl putea ajuta pe copil la lecţii, şi, mai mult, îi impunea un anumit program de viaţă, fără lumină, fără televizor, gătea prost, făcea economi stând cu centrala termică închisă. Deoarece minorul a fost crescut timp de 5 ani de tată şi de bunicii paterni, în luna martie a acestui an şi-a luat ghiozdanul cu cărţi şi a plecat în oraşul Buhuşi, la tatăl său. Din relatările martorei F.M. a rezultat că învăţătoarea minorului 1-a văzut pe acesta, când locuia în Buhuşi, umblând nesupravegheat pe străzi, plouat şi neîngrijit.
În ce priveşte ancheta socială, aceasta este total neconcludentă, întrucât într-o primă fază autoritatea opinează încredinţarea minorului la tată, pentru ca, ulterior, după venirea în ţară a pârâtei, să revină cu o altă opinie, aceea de a se încredinţa copilul mamei.
Analizând probatoriul administrat în cauză instanţa a apreciat că este în interesul superior al minorului de a fi încredinţat tatălui acestuia, fiind părintele cu care a crescut cel mai mult şi care a prezentat interes vădit şi serios în a-i acorda o creştere şi educare cât mai bună.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta C.E.N. pentru următoarele considerente: instanţa de fond a încălcat dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii deoarece a procedat la audierea martorilor propuşi de reclamant în lipsa pârâtei şi a apărătorului acesteia.
– deşi în considerentele hotărârii s-a arătat că minorul a fost audiat în camera de consiliu în dosarul de fond nu există nici o menţiune în scris în acest sens iar minorul nu putea fi audiat deoarece nu îndeplinise vârsta legală pentru aceasta.
-reclamantul nu a respectat două hotărâri definitive şi irevocabile (nr. 188/15.03.2005, nr. 89/16.02.2006) şi a luat copilul ţinându-1 fără drept.
-reclamantul a indus în eroare instanţa de judecată indicând adresa de
domiciliu a părinţilor săi unde s-a efectuat ancheta socială deşi bunici paterni nu aveau calitatea procesuală de a pretinde încredinţarea minorului.
Instanţa care a pronunţat divorţul şi cea care a dispus suplinirea consimţământului tatălui şi stabilirea domiciliului minorului în Italia a avut în vedere că mama minorului s-a ocupat în exclusivitate de creşterea şi educarea acestuia, a contribuit material la susţinerea financiară a acestuia, că minorul este ataşat afectiv de mamă iar plecarea în străinătate a mamei s-a produs pe fondul lipsei banilor.
– magistratul care a soluţionat dosarul privind suplinirea consimţământului şi stabilirea domiciliului minorului în Italia, a judecat şi acţiunea de reîncredinţare dar a reţinut că pot fi doar intuite condiţiilor pârâtei din străinătate deşi temeiurile care au stat la baza luării deciziei de suplinire consimţământ nu puteau să se modifice în termen de 2 luni şi respectiv un an de la divorţ.
– depoziţia mamei reclamantului trebuie înlăturată deoarece mama minorului a creat acestuia toate condiţiile necesare unui trai decent prin lucrări de reamenajare a locuinţei bunicii materne, a cumpărat mobilă nouă în tot apartamentul, a suportat cheltuielile ocazionate de achiziţionarea centralei termice şi plata utilităţilor.
-apreciază că nu sexul minorului este un factor determinant la reîncredinţare şi că trebuie luat în calcul vârsta acestuia şi faptul că nu poate decide singur ce este mai bine pentru el.
– tatăl minorului a suferit o condamnare de un an cu suspendare pentru furt calificat şi nu este capabil să dea o educaţie corespunzătoare, fiului său, nici să-i asigure mijloacele minime de existenţă.
– apelanta s-a recăsătorit, deţine un apartament închiriat, atât ea cât şi soţul au contracte de muncă şi nu au alţi copii minori în întreţinere.
În apel a fost audiat minorul în camera de consiliu, s-au efectuat anchete sociale la domiciliul pârâţilor.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa de apel a reţinut următoarele:
Martorii reclamanţilor au fost audiaţi la termenul din 22.06.2006, cauza fiind luată la sfârşitul şedinţei de judecată faţă de cererea existentă în acest sens la fila 42 dosar, cerere formulată de apărătorul pârâtei.
Deşi audierea martorului a avut loc în absenţa pârâtei şi a apărătorului acesteia, nu pot fi primite susţinerile apelantei privind încălcarea dreptului la apărare arătă vreme cât procedura de citare a fost completă iar apărătorul pârâtei nu a justificat absenţa din instanţă. De altfel, apărătorul pârâtei a solicitat reaudierea martorului reclamantului, însă ulterior nu a mai susţinut această cerere astfel cum se consemnează în încheierea de la termenul din 14.12.2006.
Atât în considerentele sentinţei apelate cât şi în încheierea din 08.06.2006 se reţine că minorul a fost audiat în camera de consiliu dar într-adevăr, în actele dosarului nu este consemnată opţiunea minorului. Acesta a fost audiat în apel la termenul din 21.05.2007 aplicarea exprimată de acesta rezultând din înscrisul de la fila 28 dosar apel.
Martorii audiaţi în prima instanţă la solicitarea pârâtei nu au confirmat susţinerile acesteia privind condiţiile în care minorul ar fi ajuns în îngrijirea reclamantului (filele 54 şi 80).
Administrarea probelor se realizează nemijlocit de către instanţa care judecă procesul.
Aşa fiind în cauza de faţă, având ca obiect modificarea măsurii de încredinţare a minorului spre creştere şi educare, soluţia pronunţată de instanţă nu se putea întemeia pe un probatoriu administrat în alte cauze.
Prima instanţă nu a reţinut concluziile anchetei sociale efectuate de autoritatea tutelară din România, apreciind că acestea sunt total neconcludente.
În ceea ce priveşte condiţiile pârâtei în mod corect prima instanţă nu a reţinut o situaţie concretă atâta vreme cât acesta locuia în străinătate şi nu s-a efectuat o anchetă socială la acel domiciliu, respectiv în Italia.
În apel s-au efectuat anchete sociale atât la domiciliul din tară al reclamantului cât şi la domiciliul din Italia al pârâtei.
Din concluziile celor două rapoarte rezultă că ambii părinţi pot asigura minorului condiţii corespunzătoare de creştere şi educare.
În ceea ce priveşte declaraţia martorei F.M., apelanta pârâtă nu a administrat probe din care să rezulte o altă situaţie de fapt decât cea prezentată de martoră cu privire la comportamentul bunicii materne faţă de minor.
Contrar susţinerilor apelantei pârâte din considerentele sentinţei apelate nu rezultă că dispunând modificarea măsuri de încredinţare, instanţa ar fi reţinut ca fiind determinante criterii privind sexul minorului sau situaţia materială a părinţilor.
Din proba testimonială a rezultat ataşamentul reciproc stabilit între tată şi copil, în condiţiile în care deşi prin hotărârea de divorţ, minorul a fost încredinţat mamei, aceasta a plecat în străinătate iar minorul s-a aflat în îngrijirea tatălui, legătura afectivă dintre mamă şi copil fiind aproape inexistentă la data soluţionării prezentului litigiu. In consecinţă, s-a constatat că, corect a apreciat prima instanţă că este în interesul minorului să păstreze modul de viaţă pe care 1-a deprins şi care nu s-a dovedit a fi dăunător pentru acesta.
Împotriva hotărârii pronunţate de tribunal a declarat recurs pârâta.
Prin declaraţia de recurs, depusă la Tribunalul Bacău la data de 13 octombrie 2008, recurenta a învederat că motivele de recurs le va prezenta în instanţă detaliat, fiind aceleaşi ca în apel.
Ulterior, la 26.01.2009 au fost depuse motivele de recurs , fiind invocate în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.
Curtea, verificând regularitatea motivării recursului, a constatat în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 306(l) Cod procedură civilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Hotărârea recurată a fost comunicată recurentei la 30.12.2008; recursul a fost declarat la 13.10.2008, cu respectarea dispoziţiilor art. 301 Cod procedură civilă, însă, în ceea ce priveşte, motivele de recurs, acestea au fost depuse peste termenul prevăzut de art. 303 Cod procedură civilă , fapt ce atrage, potrivit art. 306 Cod procedură civilă, nulitatea recursului.
Apărările recurentei în sensul că, prin declaraţia de recurs, a precizat că susţinerile sunt aceleaşi din apel, s-a constatat că nu pot fi primite deoarece, prin motivarea recursului trebuie să se aducă critici hotărârii pronunţate în apel şi argumente care susţin aceste critici.
Pe de altă parte, s-a arătat că nu poate fi ignorat faptul că recursul este o cale extraordinară de atac, calificată ca atare de lege , şi poate fi exercitată numai pentru motivele prevăzute limitativ de art. 304 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art.306 Cod procedură civilă s-a constatat nul recursul.
