– art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii
Tichetele cadou prevazute în contractul colectiv de munca la capitolul “Masuri de protectie sociala” nu reprezinta drepturi salariale, iar cererea având ca obiect tichetele cadou este o cerere întemeiata pe neexecutarea unei clauze din contractul colectiv de munca, termenul de prescriptie fiind de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, potrivit art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, DECIZIA CIVILA NR.6928 din 02.11.2011)
Prin sentinta civila nr.894/26.11.2010 pronuntata de Tribunalul Giurgiu – Sectia Civila a admis cererea formulata de reclamantul C.M. împotriva pârâtei A.D.P. Sector 1 Bucuresti; a obligat pârâta sa plateasca reclamantului urmatoarele drepturi banesti restante:
– 3550 lei brut, reprezentând contravaloarea tichetelor cadou lunare aferente perioadei mai – septembrie 2009 inclusiv;
– prima de vacanta egala cu salariul de baza brut pe luna anterioara plecarii în concediul de odihna aferent anului 2009, impozitata separat si a luat act ca reclamantul nu solicita cheltuieli de judecata.
În considerente a retinut ca reclamantul a fost angajatul unitatii pârâte în calitate de personal contractual în baza raporturilor de munca izvorâte din contractul individual de munca încheiat între parti.
Prin contractul colectiv de munca din 27.05.2008 încheiat între pârâta, în calitate de angajator si Sindicatele reprezentative ale salariatilor, din care face parte si reclamantul, s-a convenit ca salariatul are dreptul de o prima de vacanta egala cu salariul de baza brut din luna anterioara plecarii în concediu, impozitata separat, care se acorda în conditiile legii (art.43 din Contractul colectiv de Munca).
În conformitate cu prevederile art.73 din contractul colectiv s-a stipulat ca pentru zilele de sarbatoare religioasa sau legala, expres mentionate în contract, precum si pentru ziua de nastere a fiecarui salariat, unitatea va acorda salariatilor tichete cadou în valoare de 700 lei net.
Art.73 alin.2 face precizarea ca tichetele cadou se vor acorda numai în masura în care dispozitiile legale vor permite si numai dupa aprobarea fondurilor necesare de catre C.L. al sectorului 1 Bucuresti.
Ulterior prin actul aditional nr.1 la Contractul colectiv de munca nr.3112/2008 partile contractante (angajator si salariatii reprezentati de sindicat) au convenit expres modificarea integrala a textului art.73, în sensul ca se acorda lunar tichete cadou în valoare bruta de 710 lei angajatilor institutiei, precizându-se si categoriile de persoane ori situatiile pentru care tichetul lunar nu se acorda.
Consecintele juridice relevante pentru procesul de fata al înlocuirii/modificarii art.73 din forma initiala a Contractului colectiv de munca cu forma din actul aditional nr.1/17.12.2008 sunt urmatoarele:
– salariatilor li se cuvine acordarea unui cadou lunar în valoare de 710 lei brut, iar nu doar pentru sarbatorile legale sau religioase mentionate în vechea redactare a textului;
– nu mai exista dreptul angajatilor de a mai primi tichet cadou pentru ziua de nastere, întrucât aceasta prevedere nu a mai fost mentionata în noul cuprins al art.73 dupa modificarea intervenita prin primul act aditional;
– nu mai exista conditia suspensiva a platii tichetelor cadou doar în masura în care vor exista fondurile necesare si aprobarea lor de catre Consiliul local, întrucât art.73 alin.2 din Contractul colectiv de munca a fost eliminat prin noua formulare a aceluiasi text din actul aditional.
S-a constatat în aceasta modalitate ca pârâta nu a platit reclamantului, în mod nejustificat, prima de vacanta aferenta concediului de odihna pentru anul 2009, precum si tichetele lunare cadou pentru perioada 01.01.2009 – septembrie 2009 inclusiv, desi datora efectuarea acestei plati potrivit conventiei colective de munca asumata, fara rezerve, potrivit primului act aditional, fata de salariati.
Ulterior, prin actul aditional nr.2 (înregistrat în data 21.09.2009) între patronat si sindicatele reprezentative, din cauza constrângerilor generate de criza economico-financiara, s-a convenit abrogarea prevederilor art.43 alin.2 si art.73 din Contractul colectiv de munca în sensul inexistentei/neacordarii primei de vacanta si al tichetelor lunare cadou.
Aceasta modificare a contractului colectiv de munca nu poate fi opusa reclamantului, întrucât, pe de o parte, îi anuleaza retroactiv drepturile banesti pe care era îndreptatit sa le primeasca si, pe de alta parte, actul aditional nr.2 nu îi poate fi opus, de vreme ce raporturile sale de munca cu unitatea încetasera.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis în parte cererea formulata de reclamantul C.M. împotriva pârâtei A.D.P. Sector 1 Bucuresti.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs motivat în termen legal recurenta A.D.P. Sector 1.
În sustinerea recursului a aratat ca, în fapt prin sentinta recurata instanta investita cu solutionarea cauzei a admis actiunea introdusa de intimatul-reclamant C.M., obligând recurenta la plata contravalorii tichetelor cadou aferente perioadei mai – septembrie 2009 în suma de 710 lei brut (500 lei net), precum si a primei de vacanta aferente anului 2009.
Sentinta pe care recurenta o constata netemeinica si nelegala, solicitând instantei ca prin hotarârea ce veti pronunta sa admita prezentul recurs, si sa respinga actiunea intimatului-reclamant ca nelegala, pentru urmatoarele considerente:
Instanta de fond avea obligatia sa interpreteze normele juridice în baza carora se acorda, sporurile avându-se în vedere faptul ca desi s-a cerut de la bugetul de stat acordarea sumelor de bani necesare pentru acoperirea în totalitate a cheltuielilor de personal, acestea nu au fost alocate la nivelul solicitat.
Astfel, recurenta a aratat instantei ca pretentiile intimatului-reclamant privind acordarea tichetelor cadou si a primei de vacanta se aplica în limita fondurilor disponibile asa cum rezulta din prevederile art.118 din Contractul Colectiv de Munca semnat la nivelul A.D.P sector 1 la data de 17.04.2008, “Drepturile de care salariatii urmeaza sa beneficieze, conform contractului colectiv de munca, vor fi acordate cu încadrarea în prevederile bugetului de venituri si cheltuieli aprobat anual potrivit legii precum si a art. 73 alin. 2 din Contractul Colectiv de Munca semnat la nivelul A.D.P sector 1 “acordarea tichetelor cadou se va face numai în masura în care dispozitiile legale o vor permite si numai dupa aprobarea fondurilor necesare de catre Consiliul Local al Sectorului 1”.
În temeiul art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca s-a încheiat la nivelul A.D.P. Sector 1, Contractul Colectiv din 2008 care la art. 43, respectiv art.73 prevede acordarea unei prime de vacanta la plecarea în concediu si a unor tichete cadou cu ocazia unor evenimente si sarbatori.
Având în vedere faptul ca A.D.P. Sector 1 este finantata în întregime de la bugetul local al sectorului 1, atât în cuprinsul Contractului Colectiv de Munca – art.73 alin.2, art. 118 cât si în cuprinsul H.C.L.S 1 nr.116/2008 – art. 1, s-a stipulat faptul ca acordarea acestor drepturi salariale exceptionale este conditionata de existenta sumelor necesare în bugetul de venituri si cheltuieli al institutiei.
Astfel, art.118 din Contractul Colectiv de Munca semnat la nivelul A.D.P Sector 1 la data de 17.04.2008 prevede ca “Drepturile de care salariatii urmeaza sa beneficieze, conform contractului colectiv de munca, vor fi acordate cu încadrarea în prevederile bugetului de venituri si cheltuieli aprobat anual potrivit legii” iar art. 73 alin. 2 din acelasi act normativ spune ca “acordarea tichetelor cadou se va face numai în masura în care dispozitiile legale o vor permite si numai dupa aprobarea fondurilor necesare de catre Consiliul Local al Sectorului 1”.
Prin Actul Aditional nr.1, dispozitiile art. 73 din Contractul colectiv de munca, mai sus mentionat, au fost modificate în sensul ca tichetele cadou în valoare bruta de 710 lei, adica 500 lei net, vor fi acordate lunar salariatilor, mentinându-se conditia încadrarii acestor cheltuieli în bugetul institutiei: art. 118 din C.C.M. si art. 4 din H.C.L.S. 1 nr. 500/10.12.2008 prin care s-a aprobat Actul Aditional nr.1 la Contractul colectiv de munca.
Dispozitiile art.43 si art.73 din C.C.M. referitoare la acordarea tichetelor cadou si a primei de vacanta au fost abrogate prin Actul aditional nr.2 din 21.09.2009.
În consecinta, în calitate de institutie bugetara, si având în vedere dispozitiile art. 118 din C.C.M., art. 1 alin.2 din H.C.L.S. 1 nr. 116/2008, art.3 din Actul Aditional nr.1, art.4 din H.C.L.S. 1 nr. 500/2008 – acte ce constituie legea partilor – drepturile salariale constând în tichetele cadou si prima de vacanta urmau sa fie acordate numai daca existau bani în bugetul institutiei.
Ori, recurenta a aratat instantei faptul ca în bugetul local aferent anului 2009 nu au fost alocate fonduri pentru plata acestor drepturi, lipsa fondurilor necesare constituind, deci chiar în baza conventiei partilor semnatare ale contractului, o cauza exoneratoare de obligatie de plata.
Obligatia de plata si acordarea drepturilor banesti pretinse de reclamant au fost conditionate de situatia economico-financiara în care se gaseste tara noastra. Astfel, datorita crizei economice generale nu au mai fost acordate de la bugetul de stat acelasi sume de bani necesare acoperirii în totalitate a cheltuielilor de personal, iar aceasta situatie de diminuare a bugetului de venituri si cheltuieli din anul 2009 a dus la încetarea acordarii tichetelor cadou si a primei de vacanta. Daca nu s-ar fii sistat plata acestor drepturi, s-ar fii ajuns la imposibilitatea acordarii drepturilor lunare salariale ale întregului personal din institutia recurenta.
Astfel, tinând cont de prevederile mai sus amintite, de bugetul de austeritate, precum si de actuala criza economico-financiara prin care România trece, institutia recurenta nu are prevazute în buget fonduri banesti destinate primelor de sarbatori si primelor de vacanta sau acordarii tichetelor cadou.
În ceea ce priveste pretentiile ce fac obiectul prezentului dosar, respectiv:
– acordarea sumei de 3.550 lei reprezentând valoarea tichetelor cadou neacordate în perioada 01.09.2009;
– acordarea primei de vacanta aferente concediului de odihna efectuat în anul 2009 raportate la situatia bugetara a A.D.P. Sector 1, recurenta a precizat urmatoarele: suma de 3.550 lei solicitata în petitul actiunii este gresit determinata, mai precis asta este suma impozabila si nu suma neta cuvenita petentului. Valoarea unui tichet cadou, astfel cum este prevazuta la art.73 din Contractul colectiv de munca, modificat prin Actul Aditional nr. 1 este de 710 lei brut opozabil), valoarea neta a unui astfel de tichet cadou, cum de altfel a fost acordata iar petentul poate sa confirme, fiind de 500 lei/luna.
Prin urmare, drepturile salariale constând în tichete cadou de care a fost lipsit petentul în perioada mai – septembrie 2009 se ridica la suma de 2.500 lei net (500 lei x 5 luni) si nu 3.550 lei cât se pretinde în mod gresit.
Sistarea platii tichetelor cadou în perioada mai-septembrie 2009 si a primei de vacanta pe anul 2009 a fost determinata de lipsa din buget a sumelor necesare platii acestor drepturi.
În ceea ce priveste plata primei de vacanta, recurenta a aratat faptul ca nici in bugetul initial (la începutul anului 2009) si nici în bugetul final (la sfârsitul anului 2009) nu au fost aprobate de catre Consiliul Local al Sectorului 1, sume pentru plata acestor drepturi. Acest lucru se poate dovedi prin verificarea celor doua bugete, rubrica de la Titlul I – Cheltuieli de Personal – prima vacanta – cod indicator 10.01.09 unde nu figureaza sume de bani suficiente pentru acordarea acestor drepturi.
În ceea ce priveste acordarea tichetelor cadou aferente lunilor mai -septembrie 2009 recurenta a aratat instantei ca plata drepturilor salariale se face în luna urmatoare prestatiei realizate. Spre exemplu plata drepturile salariale cuvenite pentru prestatia din luna mai, se face in luna iunie.
Prin urmare, acordarea tichetelor cadou aferente lunilor mai – septembrie 2009 urma sa se faca în perioada iunie – octombrie 2009 adica din banii prevazuti în buget pentru trimestrele III si IV.
Aceasta situatie, se reflecta în împartirea trimestriala a sumelor prinse în buget pentru plata tichetelor cadou astfel:
– trimestrul I – drepturi salariale pentru prestatia din lunile: decembrie, ianuarie si februarie;
– trimestrul II – drepturi salariale pentru prestatia din lunile: martie, aprilie si mai;
– trimestrul III – drepturi salariale pentru prestatia din lunile: iunie, iulie si august;
– trimestrul IV – drepturi salariale pentru prestatia din lunile: septembrie, octombrie si noiembrie.
În buget, tichetele cadou figureaza la Titlul IX- Asistenta Sociala – Ajutoare Sociale, cod 57.02.04.
În bugetul de la începutul anului 2009 aprobat prin H.C.L.S.1 nr.138/24.03.2009 a fost aprobata pentru plata tichetelor cadou suma totala de 2.579,72 mii lei defalcata în 1.339,29 mii lei pentru trimestrul I (decembrie, ianuarie si februarie) si 1.240,43 mii lei pentru trimestrul II (martie, aprilie si mai). Pentru trimestrele III (iunie, iulie si august) si IV (septembrie, octombrie si noiembrie) nu au fost aprobate fonduri.
Din aceste sume s-au platit tichetele cadou aferente lunilor decembrie 2008, ianuarie – aprilie 2009. Au ramas într-adevar neachitate tichetele cadou aferente lunii mai 2009, pentru care au existat în buget dar suma respectiva a fost reportata în luna decembrie a aceluiasi an calendaristic, când, temeiul Actului Aditional nr.III la C.C.M. s-au acordat angajatilor tichete cadou în valoare de 713 ei brut cu ocazia zilei de 01 decembrie.
Aceasta situatie este dovedita cu bugetul institutiei la sfârsitul anului 2009 (aprobat prin H.C.L.S.1 nr. 503/10.12.2009), unde la Titlul IX, rubrica tichete cadou se poate observa cum din suma aprobata initial pentru trimestrul II, respectiv 1.240,43 mii lei, a ramas suma de 775,99 mii lei (tichete platite pentru lunile martie si aprilie 2009) iar suma 383 mii lei (din care ar fi trebuit platite tichetele lunii mai) s-a reportat în trimestrul IV si a fost folosita pentru plata tichetelor cadou din luna decembrie 2009.
Astfel ca, daca nu s-ar fi sistat plata sporurilor, în lipsa unei majorari de buget, s-ar fi ajuns la imposibilitatea acordarii drepturilor lunare salariale ale întregului personal din institutia recurenta.
Totodata, recurenta a aratat instantei, ca neachitarea acestor drepturi salariale ale intimatului-reclamant s-au datorat bugetului de austeritate precum si realitatii economice pe care o traverseaza România, motiv pentru care bugetul solicitat pentru acoperirea tuturor nevoilor institutiei recurente nu au fost aprobate la nivelul tuturor cerintelor.
De asemenea, un alt aspect pe care recurenta l-a învederat instantei este acela ca sumele cuprinse în sentinta recurata sunt sume impozabile, acest aspect este observat chiar de catre instanta de fond (“pârâta a achitat lunar reclamantului suma de 500 lei, reprezentând contravaloarea tichetelor cadou”), dar netinându-se cont de el la pronuntarea sentintei. Totodata, recurenta a invocat exceptia de ordine publica a prescriptiei extinctive a dreptului la actiune, în temeiul art.283 alin.1 lit.e Codul muncii.
Intimatul C.M. nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele si lucrarile dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât si a dispozitiilor art. 3041 Cod procedura civila, Curtea gaseste recursul formulat ca fiind fondat, considerentele avute în vedere fiind urmatoarele:
În ceea ce priveste exceptia de ordine publica a prescriptiei extinctive a dreptului la actiune, Curtea va analiza aceasta critica prin prisma dispozitiilor art.283 alin.1 Codul muncii, potrivit caruia cererile în vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate …c) în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, în situatia în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si în cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator;… e) în termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, în cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.
Curtea constata ca prima de vacanta reprezinta un drept asimilat drepturilor salariale, motiv pentru care nu este aplicabil art.283 alin.1 lit.e Codul muncii, ci termenul prevazut de art.283 alin.1 lit.c Codul muncii.
În ceea ce priveste tichete cadou, acestea nu reprezinta drepturi salariale, fiind prevazute în contractul colectiv de munca aplicabil perioadei la capitolul Masuri de protectie sociala.
Curtea retine ca tichetele cadou, asa cum a fost stipulate în contractul colectiv de munca, nu reprezinta un adaos la salariu, pentru a fi aplicabile dispozitiile art. 155 din Codul muncii.
În acest sens trebuie avute în vedere si dispozitiile art.12 din Legea nr.193/2006, potrivit carora Sumele corespunzatoare tichetelor de cresa acordate de angajator, în limitele valorii nominale prevazute la art. 7, se încadreaza în categoria cheltuielilor sociale deductibile limitate, în conformitate cu dispozitiile art. 21 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare. Sumele corespunzatoare tichetelor cadou si tichetelor de cresa acordate de angajator nu se iau în calcul nici pentru angajator, nici pentru salariat la stabilirea drepturilor si obligatiilor care se determina în raport cu venitul salarial.
Dimpotriva, din prevederile contractului colectiv de munca rezulta ca tichetele cadou reprezinta un ajutor material acordat salariatilor si nu pot fi asimilate unui drept de natura salariala. Curtea retine ca dispozitia cuprinsa în textul art. 283 alin.1 lit. e din Codul muncii reglementeaza dreptul material la actiune în cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privinta acestora legiuitorul a dat o reglementare distincta în art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
Ca urmare, cererea reclamantului având ca obiect tichetele cadou este o cerere întemeiata pe neexecutarea unei clauze din contractul colectiv de munca, termenul de prescriptie fiind de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, potrivit art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
Astfel, având în vedere data sesizarii instantei, respectiv 27.08.2010, dreptul la actiune pentru plata tichetelor cadou era stins prin prescriptie, în cauza fiind invocata neexecutarea clauzelor din contractul colectiv de munca pe anul 2009.
În ceea ce priveste fondul cauzei, Curtea constata ca în baza raporturilor juridice de munca stabilite între parti, intimatul-reclamant beneficiaza si de drepturile prevazute de contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate nr.3112/27.05.2008.
Prin art. 43 din Contractul colectiv de Munca amintit s-a stabilit ca salariatul are dreptul de o prima de vacanta egala cu salariul de baza brut din luna anterioara plecarii în concediu, impozitata separat, care se acorda în conditiile legii.
Prin art.73 din contractul colectiv s-a stipulat ca pentru zilele de sarbatoare religioasa sau legala, expres mentionate în contract, precum si pentru ziua de nastere a fiecarui salariat, unitatea va acorda salariatilor tichete cadou în valoare de 700 lei net.
Alin.2 prevedea ca tichetele cadou se vor acorda numai în masura în care dispozitiile legale vor permite si numai dupa aprobarea fondurilor necesare de catre Consiliul local al sectorului 1 Bucuresti.
Prin actul aditional nr.1 la Contractul colectiv de munca nr.3112/2008 a fost modificat art.73, în sensul ca se acorda lunar tichete cadou în valoare bruta de 710 lei angajatilor institutiei, precizându-se si categoriile de persoane ori situatiile pentru care tichetul lunar nu se acorda.
Acestea sunt textele invocate de catre intimatul-reclamant în sustinerea pretentiilor sale, dispozitii pe care si-a întemeiat solutia si prima instanta.
Curtea constata însa ca dispozitiile Contractului colectiv de munca nu pot fi avute în vedere în mod izolat, ci trebuie interpretate prin prisma tuturor prevederilor cuprinse în acordul partilor.
În acest sens, trebuie avut în vedere faptul ca plata drepturilor invocate de catre salariat în temeiul conventiei colective de munca se face din fondurile bugetului local al Sectorului 1, buget aprobat potrivit legii prin hotarârea Consiliului Local.
Mai mult, potrivit art.118 din Contractul colectiv de munca invocat ca temei al pretentiilor formulate, drepturile de care salariatii urmeaza sa beneficieze, conform prezentului contract de munca, vor fi acordate cu încadrarea în prevederile bugetului de venituri si cheltuieli aprobat potrivit legii.
Curtea constata ca prin art.118 din contractul colectiv de munca a fost stabilita o conditie pentru acordarea drepturilor de care salariatii urmau sa beneficieze în baza acestei conventii, respectiv încadrarea în prevederile bugetului de venituri si cheltuieli aprobat potrivit legii.
Este adevarat ca în baza actului aditional nr.1 la contract, art.73 alin.2 a fost eliminat, dar conditia stabilita în baza acestui aliniat a ramas aplicabila prin prisma dispozitiilor art.118, care a ramas în vigoare si dupa modificarea mentionata. În aceste conditii, acordarea drepturilor solicitate se putea face tot în conditiile existentei fondurilor necesare în bugetul Consiliului Local.
Dispozitii în acelasi sens sunt cuprinse si în hotarârea Consiliului Local de aprobare a Contractului Colectiv de munca, Hotarârea nr.116/23.04.2008, unde art.1 alin.2 stabileste ca drepturile prevazute vor fi acordate cu încadrarea în bugetul de venituri si cheltuieli aprobat anual potrivit legii. Conditia respectiva nu reprezinta o limitare unilaterala a drepturilor stabilite prin acordul partilor, ci este în concordanta cu dispozitiile contractului colectiv de munca, deoarece art.118 din acesta stabilea acelasi lucru.
În acelasi sens este si HCLS nr.500/10.12.2008, prin care a fost aprobat actul aditional prin care a fost modificat art.73 din Contractul colectiv de munca, prevazându-se expres si în acord cu art.118 din contract ca drepturile prevazute vor fi acordate cu încadrarea în bugetul de venituri si cheltuieli aprobat anual potrivit legii.
Prin Hotarârea Consiliului Local nr.138/2009 a fost aprobat bugetul consolidat de venituri si cheltuieli al Sectorului 1 pe anul 2009. În cadrul bugetului astfel aprobat au fost prevazute sume pentru plata tichetelor cadou pentru primele doua trimestre, respectiv suma de 1339,29 lei pentru tichetele aferente lunilor dec.2008-februarie2009 si 1240,43 lei pentru martie-mai 2009, recurenta facând dovada acordarii acestora în limitele bugetului aprobat. În cadrul bugetului pe anul 2009 nu s-a alocat nicio suma pentru plata primei de vacanta.
Pentru trimestrele trei si patru nu au fost incluse sume cu acest titlu în buget si, mai mult, prin actul aditional nr.2 înregistrat sub nr.18797/21.09.2009, din cauza constrângerilor generate de criza economico-financiara, s-a convenit abrogarea prevederilor art.43 alin.2 si art.73 din Contractul colectiv de munca, în sensul inexistentei/neacordarii primei de vacanta si al tichetelor lunare cadou.
Este adevarat ca aceasta modificare nu poate fi aplicata retroactiv, dar conditia încadrarii în bugetul aprobat exista în baza art.118 din contract, iar în bugetul pentru anul 2009 nu s-au alocat sume pentru plata primei de vacanta.
Constatând ca pentru plata drepturilor solicitate de catre intimatul-reclamant nu au fost alocate sume în bugetul de cheltuieli al sectorului 1, iar acordarea acestor drepturi era conditionata de încadrarea în bugetul aprobat potrivit legii, asa cum rezulta din art.118 din Contractul colectiv de munca, instanta constata ca pretentiile reclamantului erau neîntemeiate.
Fata de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea va admite recursul formulat si va modifica sentinta recurata, în sensul ca va admite exceptia prescriptiei extinctive a dreptului la actiune pe capatul de cerere având ca obiect pretentiile pentru tichetele cadou, va respinge aceste pretentii, fata de prescriptia extinctiva a dreptului la actiune si va respinge restul pretentiilor ca neîntemeiate.