– Legea nr. 142/1998
Este dreptul angajatorului să stabilească prin bugetul aprobat suma maximă din care vor fi achiziţionate tichetele de masă.
Este dreptul angajatorului să stabilească prin bugetul aprobat suma maximă din care vor fi achiziţionate tichetele de masă.
Limitarea acordării tichetelor de masă la bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat face posibilă situaţia în care nu toţi salariaţii pot primi aceste tichete.
Limitarea acordării tichetelor de masă la bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat face posibilă situaţia în care nu toţi salariaţii pot primi aceste tichete.
în aceste condiţii, necesitatea derulării raporturilor de muncă cu respectarea principiilor ne discriminării şi bunei-credmţe impune ca la aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli unitatea să stabilească acele criterii de selecţie a personalului care va beneficia de tichetele de masă şi să le aducă la cunoştinţa salariaţilor.
Recurenta-părătă a susţinut că a aplicat criteriul rezultatelor profesionale, nu a dovedit însă stabilirea acestuia încă de la momentul aprobării bugetului de venituri şi cheltuieli şi aplicarea sa în fapt.
Existenţa unui număr mai mare de salariaţi care nu au primit tichete de masă în cadrul unităţii nu demonstrează tratamentul de egalitate faţă de salariaţii aflaţi în aceeaşi situaţie.
Existenţa unui număr mai mare de salariaţi care nu au primit tichete de masă în cadrul unităţii nu demonstrează tratamentul de egalitate faţă de salariaţii aflaţi în aceeaşi situaţie.
S-a reţinut prin urmare judicios îndreptăţirea reclamantei la acordarea tichetelor de
masă.
Dată fiind procedura de acordare şi utilizare a tichetelor de masă reglementată de dispoziţiile art. 2 şi urm. din lege, executarea în natură a obligaţiei reţinute în sarcina recurentei-pârâte, respectiv acordarea tichetelor de masă pentru anul 2006, nu mai este posibilă.
Dată fiind procedura de acordare şi utilizare a tichetelor de masă reglementată de dispoziţiile art. 2 şi urm. din lege, executarea în natură a obligaţiei reţinute în sarcina recurentei-pârâte, respectiv acordarea tichetelor de masă pentru anul 2006, nu mai este posibilă.
De aceea, în mod corect s-a dispus plata contravalorii acestor tichete. Situaţia constituie o aplicare a prevederilor art. 1073 C. civ., potrivit cărora în cazul în care obligaţia nu poate fi executată întocmai, creditorul are dreptul la dezdăunări. Interdicţia comercializării sau a transformării în bani priveşte cazul în care tichetele au fos+ emise de unitate şi distribuite salariaţilor. Acestea se cuvin la nivelul valorii prevăzute pi in lege pentru perioada în care angajatorul ar fi trebuit să acorde reclamantei tichetele de masă pentru a constitui o prin echivalent.
(Decizia civilă nr. 1284/R-CM din 14 septembrie 2010)
Prin acţiunea înregistrată la data de 18 martie 2009 pe rolul Tribunalului A., reclamanta B.A.L. a chemat în judecată pe pârâta SC A.T. SA pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată să îi restituie tichetele de masă neacordate în perioada 1 octombrie 2004 – 1 septembrie 2006 sau contravaloarea acestora, în sumă de 3465 lei.
în motivarea acţiunii reclamanta a arătat că potrivit prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, în afara salariului, trebuia să beneficieze şi de tichete de masă, drept prevăzut pentru toţi salariaţii, însă de care nu a beneficiat în perioada 2004-2006.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a adus la cunoştinţa instanţei că în perioada
1 octombrie 2004 – 1 septembrie 2006 a acordat unor angajaţi ai societăţii tichete de masă, în funcţie de aprecierea rezultatelor muncii depuse, iar acordarea tichetelor de masă nu era şi nu este obligatorie, fiind un avantaj ce se acordă anumitor salariaţi prin voinţa administraţiei.
Pentru aceleaşi motive, la data de 8 octombrie 2009, R.V. a formulat cerere de intervenţie în nume propriu, prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SA, obligarea acesteia la restituirea tichetelor de masă neacordate pentru perioada 15 septembrie 2004 – 1 iunie 2008 sau la achitarea contravalorii acestora, actualizată cu indicele de inflaţie.
în şedinţa publică din data de 18 februarie 2010, instanţa a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie în nume propriu, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 49 şi urm. C. pr. civ.
La acelaşi termen de judecată instanţa a invocat, din oficiu, raportat la acţiunea principală, excepţia prescrierii dreptului material la acţiune al reclamantei pentru contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 1 octombrie 2004 – 17 martie
2006, iar raportat la cererea de intervenţie în nume propriu, pentru perioada 15 septembrie 2004 – 7 octombrie 2006.
Prin sentinţa civilă nr. 290/CM din 22 februarie 2010, Tribunalul A. a admis excepţia prescrierii dreptului material la acţiune al reclamantei pentru perioada 1 octombrie 2004 – 17 martie 2006 şi a respins solicitarea acesteia de acordare a contravalorii tichetelor de masă pentru această perioadă.
A admis excepţia prescrierii dreptului material la acţiune al intervenientului pentru perioada 15 septembrie 2004 – 7 octombrie 2006 şi a respins solicitarea acestuia de acordare a contravalorii tichetelor de masă pentru această perioadă.
A admis în parte acţiunea principală şi a obligat pârâta să plătească reclamantei contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 18 martie 2006 – 31 august 2006, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
A respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul în nume propriu R.V.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a analizat cu prioritate potrivit art. 137 alin. (1) C. pr. civ. excepţiile invocate, reţinând că sunt întemeiate.
Conform art. 283 alin. (1) lit. c) C. mun., cererea putea fi formulată în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune. în aceste condiţii, s-a constatat că reclamanta putea solicita tichetele de masă sau contravaloarea acestora începând cu data de 18 martie 2006, fiind prescrisă acordarea acestora pentru perioada 1 octombrie 2004 – 17 martie 2006, iar cu privire la intervenientul în nume propriu s-au prescris pentru perioada 15 septembrie 2004 – 7 octombrie 2006.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut în fapt şi în drept următoarele:
Pârâta a recunoscut chiar în cuprinsul întâmpinării că în perioada 1 octombrie 2004 – 1 septembrie 2006 a acordat unor angajaţi ai societăţii tichete de masă, în funcţie de aprecierea rezultatelor muncii depuse.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 142/1998, tichetele de masă se acordă tuturor salariaţilor unei societăţi, reprezentând o alocaţie individuală de hrană, suportată integral pe costuri de angajator şi nicidecum nu se pot acorda numai unor salariaţi, în funcţie de rezultatele obţinute la locul de muncă. Este adevărat că acordarea tichetelor de masă nu constituie o obligaţie a angajatorului, însă, dacă acesta a stabilit acordarea acestora, ele se acordă tuturor salariaţilor, şi nu numai unei părţi a acestora.
Astfel, având în vedere faptul că angajatorul a acordat în perioada 1 octombrie 2004 – 1 septembrie 2006 tichete de masă numai unora dintre angajaţii săi, tribunalul, în temeiul art. 5 C. mun. coroborat cu dispoziţiile Legii nr. 142/1998, a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pe angajator să îi acorde acesteia contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 18 martie 2006 – 31 august 2006. Instanţa a stabilit ca limită data de 31 august 2006 întrucât din menţiunile înscrise în carnetul de muncă al reclamantei reiese că aceasta a fost angajata pârâtei doar până la această dată.
Referitor la cererea de intervenţie în interes propriu, instanţa de fond a reţinut că aceasta este neîntemeiată, întrucât pentru perioada 8 octombrie 2006 – 1 iunie 2008 părţile nu au mai convenit prin contractul colectiv de muncă pe unitate acordarea acestei facilităţi angajaţilor, iar după data de 1 septembrie 2006 pârâta nu a mai înţeles să acorde, voluntar, aceste tichete de masă niciunuia dintre angajaţi.
împotriva sentinţei a formulat recurs, în termen legal, pârâta SC A.T. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie astfel:
Instanţa de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, dispunând plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada 18 martie 2006 – 31 august 2006.
Reclamanta a solicitat prin acţiune restituirea tichetelor de masă, iar în subsidiar achitarea sumei de 3465 lei reprezentând drepturi salariale neacordate.
Dacă se va reţine că s-a admis capătul de cerere privind plata drepturilor salariale de 3465 lei, se arată că art. 8 alin. (2) din Legea nr. 142/1998 interzice asimilarea tichetelor de masă drepturilor salariale.
Soluţia tribunalului este rezultatul aplicării greşite a dispoziţiilor legale şi pentru următoarele argumente:
Legea nr. 142/1998 nu prevede obligaţia angajatorilor de a acorda tuturor salariaţilor tichete de masă. Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 142/1998, tichetele de masă se acordă în limita bugetului de venituri şi cheltuieli.
Totodată, prin legile bugetului s-a limitat acordarea tichetelor de masă la un anumit număr de salariaţi.
întrucât Legea nr. 142/1998 nu prevede criteriile în baza cărora se pot acorda tichetele de masă, angajatorul are posibilitatea de a-şi determina modul de acordare a tichetelor de masă, sub rezerva nediscriminării pe criteriile menţionate de Codul muncii.
Nici în contractul colectiv de muncă şi nici în contractul individual de muncă nu se menţionează dreptul reclamantei de a primi tichete de masă.
Conducerea societăţii a aprobat acordarea tichetelor de masă în limita bugetului de venituri şi cheltuieli, ceea ce a dus la imposibilitatea acordării tuturor angajaţilor a acestora. Ca urmare, a fost aplicat criteriul rezultatelor profesionale obţinute de angajaţi în îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 142/1998 este interzisă schimbarea tichetelor de masă pe diferite sume de bani, astfel că obligarea recurentei-pârâte la plata contravalorii tichetelor de masă este ilegală.
în subsidiar, se susţine, acordarea tichetelor de masă aferente perioadei 18 martie 2006 – 31 august 2006 trebuia stabilită la valoarea de la data plăţii efective prevăzută prin hotărâre de guvern pentru semestrul I al anului 2010 la suma de 8,72 lei/tichet.
în drept, recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. pr. civ.
Recursul nu este fondat.
Capătul subsidiar de cerere având ca obiect plata sumei de 3.465 lei drepturi salariale este motivat în fapt prin aceea că pârâta nu a acordat reclamantei la timp tichetele de masă pentru anii 2004-2006. Valoarea acestor tichete este de 3.465 lei.
Faţă de această motivare, instanţa de fond a procedat la o corectă soluţionare a acţiunii, în limitele obiectului cu care a fost învestită, şi anume plata contravalorii tichetelor de masă, astfel că nu poate fi reţinută critica potrivit căreia prin hotărârea atacată tribunalul a acordat ceea ce nu s-a cerut.
Prin dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, forma în vigoare în perioada 2004-2006, este prevăzută posibilitatea sau vocaţia salariatului la acordarea unei alocaţii de hrană sub forma tichetelor de masă.
Din formulările utilizate în redactarea art. 1 alin. (1) şi (2) din lege, „salariaţii pot primi” şi „tichetele de masă se acordă în limitele prevederilor bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate” se înţelege că acordarea acestor tichete de masă este condiţionată fie de negocierea colectivă, fie de prevederea sumelor necesare pentru achiziţionarea lor în bugetul de venituri şi cheltuieli, chiar şi în lipsa negocierii colective.
Recurenta-pârâtă a invocat lipsa negocierii colective, însă a rezultat din declaraţiile părţilor că aceste tichete de masă au fost acordate în fapt în unitate, în perioada 2004-2006, ceea ce este permis de prevederile legale menţionate.
Aceasta înseamnă că în bugetul de venituri şi cheltuieli al societăţii comerciale pe anii în discuţie au fost prevăzute sume pentru acordarea de tichete de masă.
în aceste condiţii, necesitatea derulării raporturilor de muncă cu respectarea principiilor nediscriminării şi bunei-credinţe impune ca la aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli unitatea să stabilească acele criterii de selecţie a personalului care va beneficia de tichetele de masă şi să le aducă la cunoştinţa salariaţilor.
Recurenta-pârâtă a susţinut că a aplicat criteriul rezultatelor profesionale, nu a dovedit însă stabilirea acestuia încă de la momentul aprobării bugetului de venituri şi cheltuieli şi aplicarea sa în fapt.
S-a reţinut prin urmare judicios îndreptăţirea reclamantei la acordarea tichetelor de masă.
De aceea, în mod corect s-a dispus plata contravalorii acestor tichete. Situaţia constituie o aplicare a prevederilor art. 1073 C. civ., potrivit cărora în cazul în care obligaţia nu poate fi executată întocmai, creditorul are dreptul la dezdăunări. Interdicţia comercializării sau a transformării în bani priveşte cazul în care tichetele au fost emise de unitate şi distribuite salariaţilor. Acestea se cuvin la nivelul valorii prevăzute prin lege pentru perioada în care angajatorul ar fi trebuit să acorde reclamantei tichetele de masă pentru a constitui o executare prin echivalent.
Rezultă că prin soluţia dată tribunalul a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză, că nu se regăsesc cu privire la aceasta motivele de nelegalitate şi netemeinicie reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. pr. civ., astfel că în baza art. 312 C. pr. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
