La 19 aprilie 2011, reclamantul M.D.G. a chemat în judecată pârâtul SPITALUL CLINIC CF CRAIOVA, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să dispună obligarea unităţii spitaliceşti la plata despăgubirilor egale cu c/valoarea tichetelor de masă, suma indexată şi majorată de care trebuie să beneficieze, proporţional cu timpul lucrat în perioada 01.05.2009 – data pronunţării sentinţei.
În motivarea acţiunii sale arată că este cadru didactic la U.M.F. Craiova şi în temeiul contractului individual de muncă nr. 11460/16.07.2005 prin cumul de funcţii, desfăşoară activitatea ca medic (8 ore/zi), în cadrul Spitalului Clinic CF Craiova.
Începând cu data de 1 mai 2009, intimatul a refuzat să-i mai acorde tichete de masă, fiindu-i creat un prejudiciu, iar prin prezenta acţiune solicită acoperirea prejudiciului în temeiul art. 269 Codul muncii.
Au fost invocate OUG 115/2004, Legea 125/2005; Legea 142/1998, HG 5/1999.
A depus la dosar, în copie: cartea de identitate, contractul individual de muncă, contract de administrare a Secţiei Clinice Chirurgie Generală.
La 8 iunie 2011, Spitalului Clinic CF Craiova a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului ca netemeinică.
A arătat faptul că de la data de 1 mai 2009, Spitalului Clinic CF Craiova, având în vedere faptul că nu avea resurse financiare care să-i permită acordarea tichetelor de masă salariaţilor săi, a suspendat acordarea acestora.
În drept, a fost invocată prevederile Legii 142/1998.
Prin sentinţa nr. 9422/07.09.2011 instanţa a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului contravaloarea tichetelor de masă sumă indexată şi majorată, de care trebuia să beneficieze proporţional cu timpul lucrat în perioada 01.05.2009 şi până la data pronunţării hotărârii, respectiv 07.09.2011, reţinând următoarele:
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 142/1998, salariată din sectorul bugetar pot primi o alocaţie individuală lunară, acordă sub forma tichetelor de masă.
Pârâtul SPITALUL CLINIC CF CRAIOVA este o instituţie finanţată de la bugetul de stat care realizează şi venituri proprii.
Pentru instituţiile statului „dreptul instituit în dispoziţiile art. 1 alin. 1 din Legea 142/1998 nu este o posibilitate ci instituie o obligaţie în acest sens trebuind fi interpretate şi prevederile alin. 2 al aceluiaşi articol care face vorbire despre necesitatea includerii contravalorii acestor drepturi în capitolele bugetare ale instituţiilor.
Este adevărat că prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă nu face nici o deosebire între salariaţii unităţii, impunând condiţia încheierii contractului individual de muncă, însă Normele de aplicare a Legii 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă prevăd posibilitatea ca angajatorii, ţinând seama de posibilităţile financiare proprii, să prevadă numărul de salariaţi care pot primi lunar tichete de masă, numărul de zile lucrătoare din luna pentru care se distribuie astfel de tichete, precum şi criteriile de selecţie privind stabilirea salariaţilor care primesc tichete de masă, ţinând seama de condiţiile concrete de lucru în care îşi desfăşoară activitatea unele categorii de salariaţi, de priorităţile socio-profesionale şi de alte elemente specifice activităţii.
Pârâtul nu a făcut o asemenea dovadă, astfel încât se apreciază că acţiunea formulată de reclamantă este legală şi temeinică.
Existenţa acestui drept este incontestabilă astfel că, de el nu poate fi privat reclamanta decât pentru o cauză de utilitate publică, respectându-de în acest sens un raport de proporţionalitate între interesul său particular de a păstra dreptul şi interesul general care justifică o limitare a acestui drept.
Pentru aceste considerente se va admite acţiunea formulată de reclamantă.
Instanţa nu împărtăşeşte critica discriminării formulată de reclamantă pentru următoarele considerente:
Principiile egalităţii în faţa legii şi egalităţii de tratament, nu includ, ci dimpotrivă, presupun un tratament juridic identic în situaţii egale, iar situaţiile în mod diferite justifică chiar şi din punct de vedere constituţional tratament juridic diferit.
Articolul 1 din Legea 142/1998 prevede acordarea tichetelor de muncă dacă sunt îndeplinite două condiţii cumulative, existenţa unui contract individual de muncă şi capacitatea angajatorului de a suporta costurile tichetelor de masă.
În considerarea cadrului legal general privind acordarea tichetelor de masă nu se pot reţine restrângeri de drepturi recunoscute în condiţiile codului muncii şi nici discriminării.
Deşi condiţionând existenţa acestui drept de posibilităţile financiare ale angajatorului se creează premisa unor situaţii juridice diferite care implică un tratament diferenţiat între salariaţi, nu se încalcă principiul de tratament invocat, deoarece acesta se impune ca principiu numai în cazul celor aflaţi în aceeaşi situaţie juridică.
1
