Prin sentinţa civilă nr. 2669/02.09.2010, pronunţată de Tribunalul Cluj, a fost admisă acţiunea formulată şi precizată de către reclamantul T.J.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. E.M.I. S.R.L. şi în consecinţă, a fost obligată pârâta, în calitate de angajator, să încheie cu reclamantul contract individual de muncă pentru perioada 14.04.2007 – 30.01.2009; a fost obligată pârâta să achite către bugetul asigurărilor sociale de stat contribuţiile aferente contractului individual de muncă, prevăzute de lege, pentru perioada 14.04.2007 – 30.01.2009
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamantul şi SC C.M. SRL, în calitate de angajator, au încheiat contractul individual de muncă pe durată nedeterminată înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă sub nr. 30473/2005, în temeiul căruia reclamantul a prestat de redactor, în schimbul unui salariu lunar brut de 3.100.000 lei vechi, iar durata concediului anual de odihnă a fost stabilită pentru 20 de zile.
Prin decizia nr. 114/13.04.2007 a administratorului SC C.M. SRL, contractul individual de muncă nr. 30473/2005 a fost desfăcut în baza art. 65 din Codul Muncii.
Prin contractul nr. 161/01.06.2007 încheiat pe durată de un an între pârâtă, care a preluat redacţia deţinută anterior de SC C.M. SRL, s-a convenit că reclamantul va realiza articole care vor fi publicate în ziarele M.C., M.A., M.S., în schimbul plăţii unei remuneraţii lunare, care se va plăti la data de 26 a fiecărei luni şi la data de 10 a lunii următoare.
Prin anexa 1 la contractul de cesiune a drepturilor de autor, s-a stabilit o remuneraţie lunară egală cu salariul minim pe economie (600 de lei), indiferent de cantitatea articolelor publicate în Monitorul de Cluj, iar pentru articolele publicate în M.A. şi M.S. s-a stabilit un tarif suplimentar, determinat după tipul articolului (ştire de coloană, articol mijlociu, articol mare).
Din economia dispoziţiilor contractului de cedare a drepturilor de autor, coroborate cu caracterul de continuitate al relaţiei contractuale de muncă dintre reclamant şi persoanele juridice care au avut în patrimoniu şi au administrat redacţia la care a lucrat reclamantul pe parcursul a 10 ani, rezultă că trăsăturile relaţiei derulate între reclamant şi pârâtă sunt trăsături specifice contractului individual de muncă, iar nu contractului de cesiune de drepturi de autor.
În ceea ce priveşte durata muncii prestate de reclamant în beneficiul pârâtei, din declaraţia martorului P.I.B. reiese că aceasta a subzistat încetării contractului de cesiune de drepturi de autor, munca fiind prestată de reclamant până la 31.01.2009, aşadar încă un an şi jumătate după încetarea contractului de cesiune a drepturilor sale. Pentru această perioadă nu s-a redactat un contract în formă scrisă între părţi.
Instanţa a mai reţinut că numai în mod sporadic reclamantul a publicat în MM.A. şi M.S., activitatea sa de bază fiind realizată iar rezultatul făcând obiect al publicării la locul său de domiciliu, în Cluj-Napoca.
Remuneraţia stabilită de părţi prin contractul de cesiune a drepturilor de a avut un caracter salarial, fiind plătită sub forma avansului şi a lichidării, specific plăţii salariului, iar suma a fost fixă, la nivelul salariului minim pe economie, caracterul de continuitate al acestei sume fixe fiind subliniat prin asumarea obligaţiei de plată şi a cuantumului fix, indiferent de cantitatea de articole publicate în localitatea de domiciliu a reclamantului.
Salariul este un element esenţial al contractului individual de muncă, potrivit art. 10 din Codul muncii, iar suma plătită lunar reclamantului pentru articolele publicate în localitatea de domiciliu a reclamantului, întruneşte, aşa cum s-a arătat, trăsăturile salariului, iar nu ale unei remuneraţii specifică cedării drepturilor de autor, care are în vedere criteriile numărului şi categoriei operelor realizate de către autor.
Specific contractului individual de muncă şi raportului juridic aferent este şi caracterul de continuitate al muncii de acelaşi fel prestate de către reclamant la acelaşi loc de muncă (din 1999, data transferului şi până în 2009), precum şi durata programului de muncă, aceasta fiind de circa 8 ore, potrivit declaraţiei martorului audiat, cu luarea în considerare a specificului muncii care presupunea şi deplasarea reclamantului pe teren.
Un alt element specific al contractului individual de muncă este subordonarea reclamantului faţă de pârâtă, aceasta fiind realizată prin dreptul pârâtei de a refuza scrierile publicistice considerate necorespunzătoare. Subordonarea specifică relaţiei angajat-angajator trebuie raportată la specificul muncii prestate de reclamant, care presupune libertate de gândire şi exprimare. Similar profesiei exercitate de reclamant, există o serie de alte profesii în cadrul cărora subordonarea nu presupune o intervenţie directă a angajatorului asupra substanţei muncii angajatului.
Pentru aceste considerente, reţinând existenţa elementelor specifice raportului juridic de muncă, instanţa, în temeiul art. 10 şi urm. C. Muncii, art. 1073, 1077 C.civ., a admis acţiunea, precizată, a obligat pârâta, în calitate de angajator, să încheie cu reclamantul contract individual de muncă pentru perioada 14.04.2007 – 30.01.2009 şi a obligat pârâta să achite către bugetul asigurărilor sociale de stat contribuţiile aferent contractului individual de muncă, prevăzute de lege, pentru perioada 14.04.2007 – 30.01.2009.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC E.M.I. SRL, solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârii Tribunalului Cluj şi, reţinând cauza spre rejudecare, pronunţarea unei hotărâri, în sensul respingerii acţiunii principale, aşa cum a fost precizată, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că instanţa a apreciat în mod eronat probele administrate în prezentul dosar şi starea de fapt dedusă judecăţii,astfel:
Chiar dacă relaţiile contractuale dintre părţi au continuat după încetarea contractului individual de muncă, acest fapt nu echivalează automat cu faptul că munca prestată de acesta prezintă trăsăturile specifice unui astfel de contract, numai din prisma faptului că i s-a stabilit o remuneraţie lunară indiferent de cantitatea articolelor publicate sau că i se achita remuneraţia în două tranşe lunare.
Susţine recurenta că din coroborarea actelor depuse la dosar cu cele declarate de către intimat şi cu declaraţia martorului propus chiar de către acesta, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că activitatea prestată de către intimat era specifică unui contract de cesiune drepturi de autor.
Acest contract de cesiune drepturi de autor are ca obiect cedarea de către intimat către recurentă a dreptului de reproducere şi difuzare a scrierilor sale publicistice. În raport de prevederile art. 7 alin 1 litera a) al Legii nr. 8/1996, consideră recurenta că relaţiile dintre părţi se află sub incidenţa Legii nr. 8/1996, iar nu sub incidenţa jurisdicţiei muncii.
Faptul că reclamantul a lucrat “zi de zi, ca un angajat”, a beneficiat de concedii plătite sau faptul că remuneraţia i se achita în două tranşe lunare nu transformă contractul de cesiune a drepturilor de autor în unul individual de muncă.
Susţine recurenta că, în conformitate cu art. 43 alin. 1 din Legea nr. 8/1996, prin contractul de cesiune de drepturi de autor părţile au stabilit remuneraţia (în anexa la acest contract) prin acordul lor, achitându-se în două tranşe. La fel de bine părţile puteau stabili orice alt mod de stabilire a remuneraţiei şi de achitare a acesteia.
În contractul de cesiune de drepturi de autor nu se stabileşte un program de lucru zilnic pentru intimat, nu se stabileşte un interval orar în care acesta să se afle la sediul unităţii, nu se stabileşte un loc în care să se prezinte pentru prestarea unei anumite activităţi, nu i se stabileşte o funcţie, acestea fiind argumente pentru indicarea existenţei unui contract individual de muncă. Or, intimatul avea deplină libertate în alegerea locului de muncă, a programului de lucru.
În susţinerea celor invocate de recurentă stau şi prevederile art. IV al contractului de cesiune drepturi de autor, una dintre obligaţiile autorului fiind să folosească baza materială proprie pentru realizarea scrierilor publicistice. Or, dacă am fi în prezenta unui contract individual de muncă salariatul ar folosi baza materială a angajatorului pentru executarea îndatoririlor de serviciu.
Mai arată recurenta că din tabelul cu situaţia veniturilor obţinute de către intimat aferente anului 2007, rezultă foarte clar faptul că acesta a cesionat drepturile de autor şi pentru a fi publicate în M.A. sau M.S., fiind remunerat corespunzător anexei la contractul de cesiune a drepturilor de autor, respectiv i s-a achitat mai mult de 600 de lei (în august 2007 a primit suma de 1.332 lei, în noiembrie 2007 a primit suma de 833 lei). Or, dacă am fi în prezenţa unui contract individual de muncă pentru aceste majorări ar trebui să existe o decizie de majorare salariu şi respectiv de micşorare ulterioară, obligaţie care nu se regăseşte în cadrul unor raporturi contractuale supuse legislaţiei drepturilor de autor.
Contractul de cesiune a drepturilor de autor nr. 161/2007 a fost încheiat pentru o perioadă de un an. Acesta a expirat la trecerea duratei prevăzute, însă părţile au încheiat, în mod consensual, un nou contract de cesiune a drepturilor de autor, în aceleaşi condiţii. Potrivit Legii nr. 8/1996 un contract de cesiune de drepturi de autor nu trebuie încheiat în formă scrisă, acesta putând a fi încheiat prin simplul acord de voinţă al părţilor, astfel cum s-a întâmplat în cazul de faţă. Forma scrisă a contractului de cesiune a drepturilor de autor nu este cerută de lege nici ad validitatem, nici ad probationem. De fapt, intimatul a executat contractul de cesiune a drepturilor de autor, încasând remuneraţia până în ianuarie 2009.
Mai arată recurenta că astfel de contracte sunt frecvent întâlnite în domeniul publicisticii, aceasta fiind modalitatea legală şi corectă a desfăşurării acestor relaţii de colaborare. Intimatul, ca mulţi alţi jurnalişti, creează, scriu materiale publicistice, sunt titularii dreptului de autor asupra acestora, prin urmare trebuie să se supună legislaţiei în materia dreptului de autor.
În plus, din declaraţia martorului P.I.B. rezultă faptul că intimatul “nu era subordonat niciunei persoane din cadrul societăţii sau din cadrul unei alte societăţi”. Or, subordonarea este un element esenţial pentru a caracteriza o activitate ca fiind o activitate dependentă şi, prin urmare, care să impună încheierea unui contract individual de muncă.
În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9, art. 3041 C.proc.civ.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamantul T.J.L. a solicitat respingerea recursului, menţinerea hotărârii recurate şi admiterea acţiunii principale aşa cum a fost precizată, precum şi plata unor daune morale.
Arată intimatul că în decursul lunilor cât a durat procesul la M.C., publicaţie a cărei franciză de editare a trecut pe atunci la SC E.M.I. SRL, activitatea jurnalistică nu a suferit schimbări majore, doar editorii şi contractele angajatorilor fiind cele care s-au schimbat, destul de des pe perioada celor zece ani cât a lucrat la acest cotidian. Cum s-a întâmplat şi cu ocazia trecerii la SC E.M.I. SRL, contractele s-au întocmit mult ulterior datelor cuprinse în ele.
După expirarea contractului de cesiune a drepturilor de autor numărul 161 din 01.06.2007, în perioada 31.05.2008 şi 31.01.2009 a lucrat fără a avea un act în acest sens şi în ciuda insistenţelor sale de a intra în legalitate, nu a reuşit să obţină acest lucru. Contractul de cesiune 161 din 01.06.2007 l-a semnat abia în luna martie a anului 2008, la insistenţele şi presiunea directorului executiv, care a motivat solicitarea sa prin faptul că a încasat nişte sume, iar el este descoperit în acte. Nu a fost solicitat pentru negocierile salariale impuse de lege, în amintitul contract de cesiune drepturi de autor fiind trecută aceeaşi sumă lunară pe care a încasat-o şi pe perioada în care avea contract de muncă valabil. Prin urmare, stabilirea remuneraţiei din contractul de cesiune drepturi de autor nu s-a făcut nicidecum “cu acordul părţilor”, suma fiind aceeaşi cu salariul său dintr-o lungă perioadă anterioară.
Chiar dacă faptul că “a lucrat zi de zi, ca un angajat”, că a beneficiat de concedii plătite şi că remuneraţia i s-a achitat în două tranşe lunare nu transformă contractul de cesiune a drepturilor de autor într-unul individual de muncă, dovedeşte, fără putere de tăgadă, că în relaţiile sale de muncă nu s-a schimbat nimic.
Pe perioada celor zece ani petrecuţi Ia Monitorul de Cluj a lucrat la sediul acestei publicaţii, dacă nu pentru altceva, pentru simplul motiv că nu a avut pe-atunci un calculator personal. În ultima perioadă cronicile târzii ale unor evenimente sportive le-a conceput la faţa locului şi le-a trimis prin poştă electronică la redacţie, la solicitarea conducerii editoriale a ziarului.
Mai arată intimatul că anexa la contractul de cesiune a drepturilor de autor nr.161 din 01.06.2007 a fost concepută în luna martie a anului 2008, cu ocazia semnării forţate a unui act datat cu mult timp înainte, şi nicidecum mai devreme. Diferenţele de la salariul său fix de 600 RON şi până la 1332 sau 833 nu sunt altceva decât restanţe, achitate foarte târziu, ca urmare a unui diferend pe tema drepturilor de autor, diferend în care i s-a dat dreptate.
Falsă este şi afirmaţia încheierii consensuale a contractului de cesiune a drepturilor de autor nr. 161 din 01. 06. 2007. Cum în relaţiile sale de muncă de la ziarul M.C. nu s-a schimbat practic nimic după trecerea la SC E.M.I. SRL, nu avea cum să consimtă întocmirea unui contract de cesiune a drepturilor de autor.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente Curtea de Apel reţine următoarele:
Până la data de 13.04.2007 reclamantul şi-a desfăşurat activitatea ca redactor în baza contractului individual de muncă nr. 24/01.01.2005 încheiat cu SC C.M. SRL. Prin Decizia nr. 114/13.04.2007 contractul individual de muncă al reclamantului a fost desfăcut în baza disp. art. 65 din codul muncii.
Între reclamant şi pârâta SC E.M.I. SRL a intervenit la data de 01.06.2007 contractul de cesiune drepturi de autor nr. 161/01.06.2007, încheiat pe durată de un an, cu începere de la data de 01.06.2007.
Obiectul contractului îl constituie cedarea de către reclamant a dreptului de reproducere şi difuzare a scrierilor publicistice publicate în ziarele M.C., M.A. şi M.S.
Contractul respectiv este semnat de ambele părţi, iar reclamantul nu a solicitat anularea acestui contract sau constatarea unei eventuale simulaţii a contractului respectiv.
Reclamantul nu a făcut nici o dovadă în cauză a împrejurărilor menţionate în acţiunea introductivă în sensul că ar fi semnat contractul de cesiune abia în primăvara anului 2008 sau că consimţământul său ar fi fost viciat la momentul încheierii acestui contract.
În raport de probele administrate Curtea reţine că raporturile juridice dintre părţi s-au derulat în temeiul contractului de cesiune valabil încheiat între acestea, iar împrejurările reţinute de instanţa de fond nu sunt de natură a contura concluzia că între părţi în realitate s-ar fi derulat raporturi juridice de muncă.
Astfel, în ceea ce priveşte remuneraţia stabilită prin contractul de cesiune, Curtea reţine că potrivit disp. art. 43 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 „Remuneraţia cuvenită în temeiul unui contract de cesiune a drepturilor patrimoniale se stabileşte prin acordul părţilor. Cuantumul remuneraţiei se calculează fie proporţional cu încasările provenite din utilizarea operei, fie în suma fixa sau în orice alt mod.”
Conform anexei nr. 1 la contractul de cesiune menţionat părţile au stabilit de comun acord cuantumul remuneraţiei la suma de 600 lei, pentru publicarea articolelor în M.C., indiferent de cantitate, pentru o perioadă egală cu o lună calendaristică. Părţile au mai convenit ca plata să fie efectuată în două tranşe, sub formă de avans în data de 28 a fiecărei luni şi lichidare în data de 13 a lunii următoare.
La pct. 2 al aceleiaşi anexe s-a prevăzut că pentru publicarea articolelor în M.A. şi M.S. tariful se calculează astfel: 3 lei pentru o ştire de coloană, 10 lei pentru un articol mijlociu şi 20 lei pentru un articol mare.
Având în vedere dispoziţiile art. 43 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 potrivit cărora părţile contractante au posibilitatea de a stabili remuneraţia în orice mod, Curtea apreciază că împrejurarea că remuneraţia a fost achitată în două tranşe lunare nu este de natură a conduce la concluzia că aceasta ar fi avut în realitate un caracter salarial.
Chiar dacă plata acestei remuneraţii a avut un caracter de continuitate, acest aspect este determinat de natura scrierilor ce au făcut obiectul drepturilor de autor cedate, respectiv scrieri publicistice ce urmau a fi utilizate în publicaţii cotidiene.
Potrivit disp. art. 10 din codul muncii contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu.
Având în vedere că munca se prestează în cadrul unor raporturi juridice diverse, de drept civil, de drept comercial etc., de esenţa raportului de muncă sunt subordonarea salariatului faţă de angajator, ceea ce implică dreptul angajatorului de a da salariatului ordine şi dispoziţii executorii şi de a controla munca salariatului său, precum şi dreptul salariatului la un salariu.
Clauza din contractul de cesiune prin care s-a prevăzut dreptul pârâtei cesionare de a refuza primirea scrierilor publicistice, în măsura în care acestea nu corespund condiţiilor şi calităţii cerute de cesionar, nu poate fi calificată ca fiind expresia subordonării reclamantului faţă de pârâtă, în sensul subordonării specifice raporturilor juridice de muncă.
Clauza respectivă reglementează dreptul pârâtei cesionare de a refuza primirea unor scrieri publicistice şi nicidecum dreptul acesteia de a da dispoziţii obligatorii reclamantului cu privire la conţinutul sau în sensul modificării acestor scrieri.
Pe de altă parte, faptul că anterior încheierii contractului de cesiune reclamantul a lucrat mai mulţi ani în cadrul redacţiei ziarului M.C. în baza unui contract de muncă încheiat cu un alt angajator, nu poate impune concluzia că şi activitatea desfăşurată de reclamant ulterior încetării contractului individual de muncă este de aceeaşi natură, câtă vreme între reclamant şi societatea pârâtă s-a încheiat un contract de cesiune a drepturilor de autor în care au fost prevăzute drepturi şi obligaţii ale părţilor specifice acestui contract.
În contractul dintre părţi nu este prevăzută vreo obligaţie a reclamantului de a desfăşura activitate într-un anumit loc sau un program de lucru, iar la art. IV este prevăzută obligaţia reclamantului de a utiliza baza materială proprie pentru realizarea scrierilor publicistice.
De altfel, nici reclamantul nu susţine că i s-ar fi impus un anumit program de lucru sau desfăşurarea activităţii la sediul redacţiei.
Conform dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 8/1996 „Existenta şi conţinutul contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale se pot dovedi numai prin forma scrisă a acestuia. Fac excepţie contractele având drept obiect opere utilizate în presa.”
Se constată astfel că legea cere forma scrisă a contractului de cesiune ad probationem, însă de la această regulă sunt exceptate contractele având ca obiect opere utilizate în presă.
Curtea constată că în cauză nu s-a făcut nici o dovadă că ulterior datei de 01.06.2008 raporturile juridice dintre părţi s-au modificat în sensul stabilirii unor raporturi juridice de muncă
În raport de dispoziţiile art. 42 teza finală din Legea nr. 8/1996 şi având în vedere că reclamantul a continuat să încaseze remuneraţia conform contractului de cesiune de creanţă anterior încheiat, Curtea reţine că şi pentru perioada 01.06.2008 – 31.01.2009 raporturile juridice dintre părţi au fost guvernate de dispoziţiile legale ce reglementează cesiunea drepturilor patrimoniale de autor.
Pentru considerentele expuse Curtea apreciază că recursul este fondat, astfel că, în baza disp. art. 312 alin. 1-3 cu referire la art. 304 pct. 9 şi 3041 C.proc.civ., va admite recursul declarat de pârâtă şi va modifica în tot sentinţa atacată în sensul că acţiunea formulată de reclamantul T.J.L. va fi respinsă ca neîntemeiată.
