Titular al contractului de cesiune de drepturi de autor. Acţiune în obligarea la încheierea contractului de muncă. Respingere


Faptul că anterior încheierii contractului de cesiune reclamantul a lucrat mai mulţi ani în cadrul redacţiei ziarului în baza unui contract de muncă încheiat cu un alt angajator nu poate impune concluzia că şi activitatea desfăşurată de reclamant ulterior încetării contractului individual de muncă este de aceeaşi natură, câtă vreme între reclamant şi societatea pârâtă s-a încheiat un contract de cesiune a drepturilor de în care au fost prevăzute drepturi şi obligaţii ale părţilor specifice acestui contract.
Clauza din contractul de cesiune prin care s-a prevăzut dreptul pârâtei cesionare de a refuza primirea scrierilor publicistice, în măsura în care acestea nu corespund condiţiilor şi calităţii cerute de cesionar, nu poate fi calificată ca fiind expresia subordonării reclamantului faţă de pârâtă, în sensul subordonării specifice raporturilor juridice de muncă.
Această clauză reglementează dreptul pârâtei cesionare de a refuza primirea unor scrieri publicistice şi nicidecum dreptul acesteia de a da dispoziţii obligatorii reclamantului cu privire la conţinutul sau în sensul modificării acestor scrieri.

Secţia civilă, muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 504 din 9 februarie 2011

Prin sentința civilă nr. 2669/02.09.2010, pronunțată de Tribunalul Cluj, a fost admisă acțiunea formulată și precizată de către reclamantul T.J.L., în contradictoriu cu pârâta SC E.M.I. SRL și, în consecință, a fost obligată pârâta, în calitate de angajator, să încheie cu reclamantul contract individual de muncă pentru perioada 14.04.2007 – 30.01.2009; a fost obligată pârâta să achite către bugetul asigurărilor sociale de stat contribuțiile aferente contractului individual de muncă, prevăzute de lege, pentru perioada 14.04.2007 – 30.01.2009.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul și SC C.M. SRL, în calitate de angajator, au încheiat contractul individual de muncă pe durată nedeterminată înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă sub nr. 30473/2005, în temeiul căruia reclamantul a prestat de redactor, în schimbul unui salariu lunar brut de 3.100.000 lei, iar durata concediului anual de odihnă a fost stabilită pentru 20 de zile.

Prin decizia nr. 114/13.04.2007 a administratorului SC C.M. SRL, contractul individual de muncă nr. 30473/2005 a fost desfăcut în baza art. 65 C.muncii .

Prin contractul nr. 161/01.06.2007 încheiat pe durată de un an între pârâtă, care a preluat redacția deținută anterior de SC C.M. SRL, s-a convenit că reclamantul va realiza articole care vor fi publicate în M.C., M.A., M.S., în schimbul plății unei remunerații lunare, care se va plăti la data de 26 a fiecărei luni și la data de 10 a lunii următoare.

Prin anexa 1 la contractul de cesiune a drepturilor de autor, s-a stabilit o remunerație lunară egală cu salariul minim pe economie (600 de lei), indiferent de cantitatea articolelor publicate în M.C., iar pentru articolele publicate în M.A. și M.S. s-a stabilit un tarif suplimentar, determinat după tipul articolului (știre de coloană, articol mijlociu, articol mare).

Din economia dispozițiilor contractului de cedare a drepturilor de autor, coroborate cu caracterul de continuitate al relației contractuale de muncă dintre reclamant și persoanele juridice care au avut în patrimoniu și au administrat redacția la care a lucrat reclamantul pe parcursul a 10 ani, rezultă că trăsăturile relației derulate între reclamant și pârâtă sunt trăsături specifice contractului individual de muncă, iar nu contractului de cesiune de drepturi de autor.

în ceea ce privește durata muncii prestate de reclamant în beneficiul pârâtei, din declarația martorului P.I.B. reiese că aceasta a subzistat încetării contractului de cesiune de drepturi de autor, munca fiind prestată de reclamant până la 31.01.2009, așadar încă un an și jumătate după încetarea contractului de cesiune a drepturilor sale. Pentru această perioadă nu s-a redactat un contract în formă scrisă între părți.

Instanța a mai reținut că numai în mod sporadic reclamantul a publicat în M.A. și Sibiu, activitatea sa de bază fiind realizată, rezultatul făcând obiect al publicării la locul său de domiciliu, în Cluj-Napoca.

Remunerația stabilită de părți prin contractul de cesiune a drepturilor de autor a avut un caracter salarial, fiind plătită sub forma avansului și a lichidării, specific plății salariului, iar suma a fost fixă, la nivelul salariului minim pe economie, caracterul de continuitate al acestei sume fixe fiind subliniat prin asumarea obligației de plată și a cuantumului fix, indiferent de cantitatea de articole publicate în localitatea de domiciliu a reclamantului.

Salariul este un element esențial al contractului individual de muncă, potrivit art. 10 C.muncii , iar suma plătită lunar reclamantului pentru articolele publicate în localitatea de domiciliu a reclamantului, întrunește, așa cum s-a arătat, trăsăturile salariului, iar nu ale unei remunerații specifică cedării drepturilor de autor, care are în vedere criteriile numărului și categoriei operelor realizate de către autor.

Specific contractului individual de muncă și raportului juridic aferent este și caracterul de continuitate al muncii de același fel prestate de către reclamant la același loc de muncă (din 1999 – data transferului – și până în 2009), precum și durata programului de muncă, aceasta fiind de circa 8 ore, potrivit declarației martorului audiat, cu luarea în considerare a specificului muncii care presupunea și deplasarea reclamantului pe teren.

Un alt element specific al contractului individual de muncă este subordonarea reclamantului față de pârâtă, aceasta fiind realizată prin dreptul pârâtei de a refuza scrierile publicistice considerate necorespunzătoare. Subordonarea specifică relației angajat-angajator trebuie raportată la specificul muncii prestate de reclamant, care presupune libertate de gândire și exprimare. Similar profesiei exercitate de reclamant, există o serie de alte profesii în cadrul cărora subordonarea nu presupune o intervenție directă a angajatorului asupra substanței muncii angajatului.

Pentru aceste considerente, reținând existența elementelor specifice raportului juridic de muncă, instanța, în temeiul art. 10 și urm. C.muncii, art. 1073, 1077 C.civ., a admis acțiunea, precizată, a obligat pârâta, în calitate de angajator, să încheie cu reclamantul contract individual de muncă pentru perioada 14.04.2007 – 30.01.2009 și a obligat pârâta să achite către bugetul asigurărilor sociale de stat contribuțiile aferent contractului individual de muncă, prevăzute de lege, pentru perioada 14.04.2007 – 30.01.2009.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC E.M.I. SRL, solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii Tribunalului Cluj și, reținând cauza spre rejudecare, pronunțarea unei hotărâri, în sensul respingerii acțiunii principale, așa cum a fost precizată, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

în motivarea recursului s-a arătat că instanța a apreciat în mod eronat probele administrate în prezentul dosar și starea de fapt dedusă judecății, astfel:

Chiar dacă relațiile contractuale dintre părți au continuat după încetarea contractului individual de muncă, acest fapt nu echivalează automat cu faptul că munca prestată de acesta prezintă trăsăturile specifice unui astfel de contract, numai din prisma faptului că i s-a stabilit o remunerație lunară indiferent de cantitatea articolelor publicate sau că i se achita remunerația în două tranșe lunare.

Susține recurenta că din coroborarea actelor depuse la dosar cu cele declarate de către intimat și cu declarația martorului propus chiar de către acesta, rezultă fără putință de tăgadă faptul că activitatea prestată de către intimat era specifică unui contract de cesiune drepturi de autor.

Acest contract de cesiune drepturi de autor are ca obiect cedarea de către intimat către recurentă a dreptului de reproducere și difuzare a scrierilor sale publicistice. în raport de prevederile art. 7 alin. (1) lit. a) al Legii nr. 8/1996, consideră recurenta că relațiile dintre părți se află sub incidența Legii nr. 8/1996, iar nu sub incidența jurisdicției muncii.

Faptul că reclamantul a lucrat „zi de zi, ca un angajat”, a beneficiat de concedii plătite sau faptul că remunerația i se achita în două tranșe lunare nu transformă contractul de cesiune a drepturilor de autor în unul individual de muncă.

Susține recurenta că, în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, prin contractul de cesiune de drepturi de autor părțile au stabilit remunerația (în anexa la acest contract) prin acordul lor, achitându-se în două tranșe.

La fel de bine părțile puteau stabili orice alt mod de stabilire a remunerației și de achitare a acesteia.

în contractul de cesiune de drepturi de autor nu se stabilește un program de lucru zilnic pentru intimat, nu se stabilește un interval orar în care acesta să se afle la sediul unității, nu se stabilește un loc în care să se prezinte pentru prestarea unei anumite activități, nu i se stabilește o funcție, acestea fiind argumente pentru indicarea existenței unui contract individual de muncă. Or, intimatul avea deplină libertate în alegerea locului de muncă, a programului de lucru.

în susținerea celor invocate de recurentă stau și prevederile art. IV al contractului de cesiune drepturi de autor, una dintre obligațiile autorului fiind să folosească baza materială proprie pentru realizarea scrierilor publicistice.

Or, dacă am fi în prezenta unui contract individual de muncă, salariatul ar folosi baza materială a angajatorului pentru executarea îndatoririlor de serviciu.

Mai arată recurenta că din tabelul cu situația veniturilor obținute de către intimat aferente anului 2007, rezultă foarte clar faptul că acesta a cesionat drepturile de autor și pentru a fi publicate în M.S. sau de A., fiind remunerat corespunzător anexei la contractul de cesiune a drepturilor de autor, respectiv i s-a achitat mai mult de 600 de lei (în august 2007 a primit suma de 1.332 lei, în noiembrie 2007 a primit suma de 833 lei). Or, dacă am fi în prezența unui contract individual de muncă, pentru aceste majorări ar trebui să existe o decizie de majorare salariu și respectiv de micșorare ulterioară, obligație care nu se regăsește în cadrul unor raporturi contractuale supuse legislației drepturilor de autor.

Contractul de cesiune a drepturilor de autor nr. 161/2007 a fost încheiat pentru o perioadă de un an.

Acesta a expirat la trecerea duratei prevăzute, însă părțile au încheiat, în mod consensual, un nou contract de cesiune a drepturilor de autor, în aceleași condiții.

Potrivit Legii nr. 8/1996, un contract de cesiune de drepturi de autor nu trebuie încheiat în formă scrisă, acesta putând a fi încheiat prin simplul acord de voință al părților, astfel cum s-a întâmplat în cazul de față.

Forma scrisă a contractului de cesiune a drepturilor de autor nu este cerută de lege nici ad validitatem, nici ad probationem.

De fapt, intimatul a executat contractul de cesiune a drepturilor de autor, încasând remunerația până în ianuarie 2009.

Mai arată recurenta că astfel de contracte sunt frecvent întâlnite în domeniul publicisticii, aceasta fiind modalitatea legală și corectă a desfășurării acestor relații de colaborare.

Intimatul, ca mulți alți jurnaliști, creează, scriu materiale publicistice, sunt titularii dreptului de autor asupra acestora, prin urmare trebuie să se supună legislației în materia dreptului de autor.

în plus, din declarația martorului P.I.B. rezultă faptul că intimatul „nu era subordonat niciunei persoane din cadrul societății sau din cadrul unei alte societăți”.

Or, subordonarea este un element esențial pentru a caracteriza o activitate ca fiind o activitate dependentă și, prin urmare, care să impună încheierea unui contract individual de muncă.

în drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 3041C.proc.civ.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamantul T.J.L. a solicitat respingerea recursului, menținerea hotărârii recurate și admiterea acțiunii principale așa cum a fost precizată, precum și plata unor daune morale.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de Apel reține următoarele:

Până la data de 13.04.2007 reclamantul și-a desfășurat activitatea ca redactor în baza contractului individual de muncă nr. 24/01.01.2005 încheiat cu SC C.M. SRL.

Prin decizia nr. 114/13.04.2007 contractul individual de muncă al reclamantului a fost desfăcut în baza dispozițiilor art. 65 C.muncii .

între reclamant și pârâta SC E.M.I. SRL a intervenit la data de 1.06.2007 contractul de cesiune drepturi de autor nr. 161/01.06.2007, încheiat pe durată de un an, cu începere de la data de 1.06.2007.

Obiectul contractului îl constituie cedarea de către reclamant a dreptului de reproducere și difuzare a scrierilor publicistice publicate în M.C., M.A. și M.S.

Contractul respectiv este semnat de ambele părți, iar reclamantul nu a solicitat anularea acestui contract sau constatarea unei eventuale simulații a contractului respectiv.

Reclamantul nu a făcut nici o dovadă în cauză a împrejurărilor menționate în acțiunea introductivă în sensul că ar fi semnat contractul de cesiune abia în primăvara anului 2008 sau că consimțământul său ar fi fost viciat la momentul încheierii acestui contract.

în raport de probele administrate, Curtea reține că raporturile juridice dintre părți s-au derulat în temeiul contractului de cesiune valabil încheiat între acestea, iar împrejurările reținute de instanța de fond nu sunt de natură a contura concluzia că între părți în realitate s-ar fi derulat raporturi juridice de muncă.

Astfel, în ceea ce privește remunerația stabilită prin contractul de cesiune, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, „Remunerația cuvenită în temeiul unui contract de cesiune a drepturilor patrimoniale se stabilește prin acordul părților.

Cuantumul remunerației se calculează fie proporțional cu încasările provenite din utilizarea operei, fie în suma fixa sau în orice alt mod”.

Conform anexei nr. 1 la contractul de cesiune menționat, părțile au stabilit de comun acord cuantumul remunerației la suma de 600 lei, pentru publicarea articolelor în M.C., indiferent de cantitate, pentru o perioadă egală cu o lună calendaristică. Părțile au mai convenit ca plata să fie efectuată în două tranșe, sub formă de avans în data de 28 a fiecărei luni și lichidare în data de 13 a lunii următoare.

La pct. 2 al aceleiași anexe s-a prevăzut că pentru publicarea articolelor în M.S. și M.A. tariful se calculează astfel: 3 lei pentru o știre de coloană, 10 lei pentru un articol mijlociu și 20 lei pentru un articol mare.

Având în vedere dispozițiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 potrivit cărora părțile contractante au posibilitatea de a stabili remunerația în orice mod, Curtea apreciază că împrejurarea că remunerația a fost achitată în două tranșe lunare nu este de natură a conduce la concluzia că aceasta ar fi avut în realitate un caracter salarial.

Chiar dacă plata acestei remunerații a avut un caracter de continuitate, acest aspect este determinat de natura scrierilor ce au făcut obiectul drepturilor de autor cedate, respectiv scrieri publicistice ce urmau a fi utilizate în publicații cotidiene.

Potrivit dispozițiilor art. 10 C.muncii , contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, în schimbul unei remunerații denumite salariu.

Având în vedere că munca se prestează în cadrul unor raporturi juridice diverse, de drept civil, de drept comercial etc., de esența raportului de muncă sunt subordonarea salariatului față de angajator, ceea ce implică dreptul angajatorului de a da salariatului ordine și dispoziții executorii și de a controla munca salariatului său, precum și dreptul salariatului la un salariu.

Clauza din contractul de cesiune prin care s-a prevăzut dreptul pârâtei cesionare de a refuza primirea scrierilor publicistice, în măsura în care acestea nu corespund condițiilor și calității cerute de cesionar, nu poate fi calificată ca fiind expresia subordonării reclamantului față de pârâtă, în sensul subordonării specifice raporturilor juridice de muncă.

Clauza respectivă reglementează dreptul pârâtei cesionare de a refuza primirea unor scrieri publicistice și nicidecum dreptul acesteia de a da dispoziții obligatorii reclamantului cu privire la conținutul sau în sensul modificării acestor scrieri.

Pe de altă parte, faptul că anterior încheierii contractului de cesiune reclamantul a lucrat mai mulți ani în cadrul redacției ziarului M.C. în baza unui contract de muncă încheiat cu un alt angajator nu poate impune concluzia că și activitatea desfășurată de reclamant ulterior încetării contractului individual de muncă este de aceeași natură, câtă vreme între reclamant și societatea pârâtă s-a încheiat un contract de cesiune a drepturilor de autor în care au fost prevăzute drepturi și obligații ale părților specifice acestui contract.

în contractul dintre părți nu este prevăzută vreo obligație a reclamantului de a desfășura activitate într-un anumit loc sau un program de lucru, iar la art. IV este prevăzută obligația reclamantului de a utiliza baza materială proprie pentru realizarea scrierilor publicistice.

De altfel, nici reclamantul nu susține că i s-ar fi impus un anumit program de lucru sau desfășurarea activității la sediul redacției.

Conform dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 8/1996, „Existența și conținutul contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale se pot dovedi numai prin forma scrisă a acestuia. Fac excepție contractele având drept obiect opere utilizate în presă”.

Se constată astfel că legea cere forma scrisă a contractului de cesiune ad probationem, însă de la această regulă sunt exceptate contractele având ca obiect opere utilizate în presă.

Curtea constată că în cauză nu s-a făcut nicio dovadă că ulterior datei de 1.06.2008 raporturile juridice dintre părți s-au modificat în sensul stabilirii unor raporturi juridice de muncă.

în raport de dispozițiile art. 42 teza finală din Legea nr. 8/1996 și având în vedere că reclamantul a continuat să încaseze remunerația conform contractului de cesiune de creanță anterior încheiat, Curtea reține că și pentru perioada 1.06.2008 – 31.01.2009 raporturile juridice dintre părți au fost guvernate de dispozițiile legale ce reglementează cesiunea drepturilor patrimoniale de autor.

Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază că recursul este fondat, astfel că, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 și 3041 C.proc.civ., va admite recursul declarat de pârâtă și va modifica în tot sentința atacată în sensul că acțiunea formulată de reclamantul T.J.L. va fi respinsă ca neîntemeiată.

(Judecător Georgeta Luminița Tîlvăr)