Art.28 din Legea nr.54/2003
Art.282 lit. a) din Codul muncii
Art.243 pct.1 Cod procedură civilă
Decizia nr.175/2004 a
Caracterului intuitu personae vizează, de altfel, obligaţia de prestare a muncii, pregătirea, aptitudinile şi calităţile salariatului fiind avute în vedere pentru aceasta, nu drepturile patrimoniale cuvenite în schimbul muncii.
(Decizia civilă nr. 1217/08.05.2012)
Constată că prin sentinţa civilă nr.710/24.09.2010 pronunţată de Tribunalul V. în dosarul nr.1046/90/2009 a fost admisă acţiunea înregistrată sub nr.2699/2004 şi a fost obligată pârâta S.C. H. S.A. să plătească fiecăruia dintre membrii de sindicat, în numele cărora s-a formulat acţiune de către Federaţia Sindicală H. – H., câte 2718 lei cu titlu de despăgubiri pentru neplata la timp a drepturilor salariale la nivelul anului 2002, sume ce vor fi reactualizate la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în fapt şi în drept următoarele:
La data de 24.02.2004, între S.C. H. S.A. şi Federaţia E.M. III, ce avea la acel moment 346 de membri, a fost încheiat un Acord prin care s-au obligat la încheierea unei tranzacţii prin care să se despăgubească salariaţii pentru prejudiciile cauzate de întârzierile la plata drepturilor salariale. În urma încheierii acestui acord Federaţia E.M. III a semnat cu angajatorul o Tranzacţie, primind suma de 6 miliarde lei vechi pentru membrii săi.
S-a constatat că această situaţie de fapt se coroborează şi cu răspunsul la interogatoriul administrat pârâtei.
Chiar dacă cele două înscrisuri – Acord şi Tranzacţie – au fost încheiate între S.C. H. S.A. şi o altă parte decât Federaţia Sindicală „H.”, tribunalul a apreciat că acest fapt nu este de natură a prejudicia interesele membrilor de sindicat ai acesteia din urmă, salariaţi ai S.C. H. S.A.
În condiţiile în care pentru ceilalţi salariaţi ai societăţii pârâte s-a făcut dovada că pârâta a achitat deja daune-interese ca urmare a plăţii cu întârziere a drepturilor băneşti stipulate în contractul colectiv de muncă pe anul 2002, cu privire la prima de vacanţă, prima de Ziua Energeticianului şi contravaloarea cotei lunare de 330 kwh energie electrică, neplata de către pârâta S.C. H. S.A. a aceloraşi daune-interese faţă de salariaţii titulari ai dreptului material la acţiune din prezenta cauză ar reprezenta o manifestare discriminatorie a angajatorului în aplicarea dispoziţiilor art. 161 alin. 4 din Codul muncii în raport de toţi salariaţii, respectiv faţă de reclamanţii titulari ai dreptului material la acţiune din prezenta cauză.
În cauză a fost întocmit un raport de expertiză contabilă prin care s-a concluzionat că drepturile salariale (contravaloarea primei de vacanţă, contravaloarea primei de ziua energeticianului, precum şi contravaloarea cotei lunare de 330 kwh energie electrică, conform C.C.M. din 2002) nu au fost plătite la timp, ci cu întârziere de un an sau doi.
Faţă de aceste considerente, tribunalul a admis acţiunea, conform celor arătate mai sus.
În raport de dispoziţiile art.274 alin.1 Cod procedură civilă, pe temeiul culpei procesuale, pârâta căzută în pretenţii a fost obligată să plătească reclamantei contravaloarea cheltuielilor de judecată suportate de aceasta, respectiv contravaloarea onorariului de expert şi de avocat.
Împotriva sentinţei a formulat recurs, în termen legal, pârâta S.C. H. S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie astfel:
– Instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut. Critica este întemeiată pe prevederile art.304 pct.6 Cod procedură civilă şi argumentată în sensul că acţiunea a fost admisă prin hotărârea atacată şi pentru persoane care nu au fost şi nu sunt membri ai organizaţiei sindicale ce a formulat şi susţinut pretenţiile.
– În aceeaşi hotărâre, susţine recurenta-pârâtă, se regăsesc foşti salariaţi care au decedat pe parcursul judecăţii şi ai căror moştenitori nu au fost introduşi în cauză.
Referitor la critica potrivit căreia instanţa a soluţionat în mod greşit acţiunea faţă de persoane care au decedat pe parcursul judecăţii, Curtea a constatat că potrivit înscrisurilor depuse în dosar în calea de atac – actele de stare civilă de la filele 257 şi următoarele – reclamanţii D.N., H.V.I., P.S., T.I. menţionaţi în tabelul de la fila 163 din dosar, precum şi reclamanţii menţionaţi în tabelul cu persoanele decedate în intervalul septembrie 2004-17 septembrie 2010 de la filele 160-162 din dosar au decedat pe parcursul judecăţii.
Faţă de aceştia, instanţa de recurs a făcut aplicarea dispoziţiilor art.243 alin.1 Cod procedură civilă, potrivit cărora, judecata pricinilor se suspendă de drept prin moartea uneia din părţi, în cazul în care nu s-a solicitat termen de către partea interesată pentru introducerea în cauză a moştenitorilor.
Întrucât în ceea ce îi priveşte procesul a rămas în nelucrare, în temeiul art.165 Cod procedură civilă, recursul formulat împotriva soluţiei pronunţate faţă de pretenţiile acestora a fost disjuns prin decizia civilă nr.107/R-CM/25.01.2011, pronunţată de Curtea de Apel P. în dosarul nr.1046/90/2009.
S-a format, ca urmare, dosarul nr.123/46/2011 privind pe intimaţii- reclamanţi D.N., H.V.I., P.S., T.I. precum şi pe reclamanţii de la poziţiile 1-101 din tabelul cu persoanele decedate în perioada septembrie 2004-17 septembrie 2010: B.I. ş.a., respectiv pe recurenta-pârâtă S.C. Hidroelectrica S.A.
Începând cu data de 16.02.2012, la filele 209 şi următoarele, au fost înregistrate în dosar declaraţiile de continuare a judecăţii de către moştenitorii intimaţilor-reclamanţi decedaţi.
În baza acestor declaraţii, însoţite de acte de stare civilă şi de certificate de moştenitor, Sindicatul Naţional P.E., succesor alFederaţiei Sindicale H. – H. a solicitat, la data de 06.01.2012, repunerea pe rol a cauzei pentru introducerea în cauză a moştenitorilor reclamanţilor decedaţi.
Recurenta – pârâtăS.C. H. S.A. a invocat faţă de cererea de introducere în cauză a moştenitorilor reclamanţilor următoarele excepţii:
– Excepţia lipsei calităţii procesuale active a moştenitorilor motivată prin aceea că despăgubirile ce fac obiectul cauzei nu au intrat în patrimoniul autorilor până la decesul acestora.
A susţinut reclamanta-pârâtă că despăgubirile pretinse, la fel ca salariul şi pensia, pot fi plătite numai până la momentul decesului beneficiarului dreptului, datorită caracterului intuitu personae al contractului individual de muncă.
Acest contract este încheiat în considerarea expresă a calităţii personale a fiecărei părţi, fiind exclusă reprezentarea şi transmiterea pentru cauză de moarte. În virtutea acestui contract, salariatul nu este îndreptăţit să trimită la serviciu, în locul său, o altă persoană. Despăgubirile solicitate s-au stins la moartea titularilor contractului individual de muncă, nu se cuvin celor 101 reclamanţi iniţiali în baza contractului individual sau a celui colectiv de muncă.
Nu există vreo hotărâre judecătorească sau alt titlu constitutiv în această privinţă, de aceea, consideră recurenta-pârâtă, dreptul la aceste daune s-a stins la momentul decesului salariaţilor respectivi.
Un alt argument adus în sprijinul excepţiei este acela potrivit căruia acţiunea nu a fost formulată de reclamanţi iniţial în nume propriu, ci de către Federaţia Sindicală H.-H., actualmente Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente P. în temeiul art.28 din Legea nr.54/2003.
O altă excepţie invocată de recurenta-pârâtă este aceea a lipsei calităţii procesuale active a Federaţiei Sindicale H.-H., întemeiată pe prevederile art.28 din Legea nr.53/2003, prin care legiuitorul a conferit calitate procesuală activă organizaţiei sindicale pentru a apăra şi promova drepturile membrilor.
Arată recurenta-pârâtă că acţiunea nu poate fi introdusă de sindicat atât timp cât moştenitorii nu au şi nu pot avea calitatea de membru de sindicat.
Chiar dacă dreptul material se naşte în patrimoniul salariatului, membru al organizaţiei sindicale, cel care are legitimitatea de a-l solicita şi valorifica în faţa instanţei este sindicatul din care face parte.
Organizaţia sindicală nu îi poate reprezenta pe moştenitorii reclamanţilor întrucât nu există niciun raport juridic între moştenitori şi S.C. H. S.A., nici între moştenitori şi sindicat.
Analizând recursul în limita motivului invocat, Curtea a apreciat că este nefondat pentru următoarele considerente:
Organizaţiile sindicale legal constituite şi reprezentative acţionează ca mandatari legali ai salariaţilor, astfel încât acestea semnează contractele colective de muncă, respectiv formulează acţiuni în justiţie în numele şi pentru salariaţii unităţii.
Acestea sunt atribuţiile sindicatelor reglementate de art.218 şi art.222 din Codul muncii.
Temeiul dreptului sindicatului de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor săi îl constituie art.28 din Legea nr.54/2003, potrivit căruia sindicatele apără drepturile membrilor lor ce decurg din legislaţia muncii, contractele colective şi individuale de muncă în faţa instanţelor judecătoreşti şi art.9 din României, revizuită, care prevede că sindicatele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor.
Curtea Constituţională a reţinut prin Decizia nr.175/2004, sesizată fiind asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003, că nu există nicio interdicţie constituţională pentru ca legea şi statutele organizaţiilor sindicale să prevadă dreptul acestora de a introduce acţiuni în justiţie în numele membrilor lor şi de a-i reprezenta pe aceştia în cauze al căror obiect este compatibil cu rolul sindicatelor, respectiv de a apăra drepturile sau interesele profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor.
Rezultă că în acţiunea de apărare a drepturilor individuale ale membrilor, cum sunt despăgubirile pretinse pentru neplata la timp a drepturilor salariale, rolul sindicatului este acela de mandatar.
Titular al dreptului litigios şi parte în conflictul de drepturi este, conform art.282 lit. a) din Codul muncii salariatul, chiar şi atunci când acţiunea este formulată de sindicat deoarece acţiunea este un mijloc de apărare al unui drept individual.
Fiind vorba de drepturi individuale, moştenitorii salariatului pot fi părţi în conflictul de drepturi, angajatorul fiind chemat în judecată să despăgubească salariatul, în prezent decedat, pentru prejudiciul produs prin neplata la timp a drepturilor salariale.
S-a susţinut în notele scrise ulterioare că despăgubirile ce fac obiectul cauzei nu au intrat în patrimoniul salariaţilor până la decesul acestora spre a putea fi preluate de către moştenitori.
Apărarea este tardiv invocată căci prin criticile formulate în cererea de recurs nu au fost atinse probleme ce ţin de fondul pretenţiilor. Recurenta-pârâtă a invocat doar intervenirea decesului reclamanţilor pe parcursul judecăţii.
Ca urmare, temeinicia pretenţiilor salariaţilor-reclamanţi, reprezentaţi de sindicat la momentul introducerii acţiunii nu mai poate face obiectul examinării în prezenta cale de atac.
De asemenea, nu a fost criticată prin cererea de recurs perioada pentru care a fost obligată unitatea la plata drepturilor salariale restante, astfel încât obiecţii precum imposibilitatea plăţii drepturilor salariale după decesul salariaţilor şi a transmiterii drepturilor către moştenitori datorită caracterului intuitu personae al caracterului individual de muncă sunt inoperante, ca tardiv formulate.
Caracterului intuitu personae vizează, de altfel, obligaţia de prestare a muncii, pregătirea, aptitudinile şi calităţile salariatului fiind avute în vedere pentru aceasta, nu drepturile patrimoniale cuvenite în schimbul muncii.
Întrucât sindicatul a introdus acţiunea ca mandatar legal, în lipsa altor dispoziţii contrare, mandatul său nu încetează prin moartea celui care l-a dat, respectiv prin moartea membrului de sindicat. Acesta dăinuieşte până la retragerea lui de către moştenitori. De aceea, este irelevantă existenţa sau inexistenţa unei convenţii distincte între sindicat şi moştenitori pentru continuarea judecăţii.
În acest sens sunt prevederile art.71 din Codul de procedură civilă.
Prin legală moştenitorii salariaţilor dobândesc calitate procesuală activă, actele procedurale îndeplinite de autorii acestora fiindu-le opozabile, acesta fiind şi scopul dispoziţiilor art.243 pct.1 Cod procedură civilă.
Cum instanţa de fond nu a fost încunoştinţată asupra decesului reclamanţilor intervenit în cursul judecăţii şi pentru motivele de mai sus, Curtea a constatat că nu se regăseşte în cauză motivul de nelegalitate şi netemeinicie reglementat de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, astfel că în baza art.312 Cod procedură civilă, a respins recursul ca nefondat.
