Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 216/R din data de 27.03.2014
În conformitate cu prevederile art. 133 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 3/1950, vechimea în muncă se considera neîntreruptă și pe timpul cât angajatul urma o școală în vederea pregătirii profesionale.
Întreprinderile la care ucenicii făceau practica în producție erau obligate să depună în contul școlii profesionale respective contravaloarea muncii prestate de aceștia, calculată în raport de salariile tarifare ale muncitorilor, iar sumele astfel decontate de întreprinderi constituiau mijloace speciale extrabugetare, din care o cotă procentuală se achita lunar fiecărui ucenic, inclusiv în perioada vacanțelor școlare.
Perioada în care reclamantul a urmat cursurile școlii profesionale de ucenici trebuie considerată ca reprezentând vechime în muncă și stagiu de cotizare valorificabil în procedura de revizuire a drepturilor de pensie, conform prevederilor art. 107 din Legea nr. 263/2010, raportat la art. 16 lit. a) și art. 19 alin. 1 din aceeași lege, făcându-se dovada că pentru prestată în perioada uceniciei a beneficiat de salariu, iar angajatorul a achitat contribuția de asigurări sociale aferentă.
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2219 din 07 noiembrie 2013, Tribunalul Mureș a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul C. A. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că pârâta a respins în mod corect cererea prin care reclamantul i-a solicitat recalcularea drepturilor de cu luarea în considerare, ca stagiu de cotizare, a perioadei septembrie 1956 – iunie 1959, în care a efectuat ucenicia în cadrul Școlii profesionale Iprofil “S. G.”; Târgu Mureș, întrucât potrivit datelor înscrise în carnetul de muncă, acesta a dobândit calitatea de angajat doar la data de 1 august 1959, astfel că nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 106 și 133 lit. d) din Legea nr. 3/1950, nefăcând dovada că în perioada respectivă a beneficiat de salariu, motiv pentru care aceasta nu constituie vechime în muncă.
Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii formulate.
În motivarea căii de atac promovate, reclamantul a arătat că instanța de fond în mod greșit a apreciat că perioada uceniciei nu constituie vechime în muncă, în condițiile în care a prestat activitate în baza unui contract încheiat cu școala profesională și a beneficiat de salariu și a achitat contribuția de asigurări sociale.
Recurentul a mai invocat excepția autorității lucrului judecat, arătând că toți colegii săi au obținut hotărâri judecătorești favorabile.
În dovedire, recurentul a depus la dosarul cauzei adeverința nr. 736 din 28.02.2014, eliberată de Liceul Tehnologic “I. V.”; Târgu Mureș (fila 14).
Pârâta intimată nu a depus întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 27.02.2014 instanța a respins ca neîntemeiată excepția autorității lucrului judecat invocată de recurent, pentru considerentele arătate în încheierea de la acea dată.
Examinând recursul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate și în raport de dispozițiile art. 304 ind. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:
Potrivit adeverinței nr. 736 din 28.02.2014, eliberată de Liceul Tehnologic “I. V.”; Târgu Mureș, în perioada septembrie 1956 – iunie 1959, reclamantul a urmat cursurile Școlii profesionale de ucenici IPROFIL “S. G.”;, beneficiind de toate drepturile prevăzute de Legea nr. 3/1950, cap. 14, art. 106 ind. 2 și art. 133 lit. d).
Prin dispozițiile art. 78 din Legea nr. 3/1950 privind Codul muncii, ucenicii au fost definiți ca fiind cei care învață o meserie în școli profesionale și ateliere, precum și cei care își însușesc individual o meserie, lucrând în producție sub conducerea unor persoane calificate, iar prevederile cap. 14 din aceeași lege aveau ca obiect de reglementare asigurările sociale, stabilind – prin dispozițiile art. 106 alin. 2, că plata cotizațiilor de este în sarcina celor care angajează, acestea neputând fi reținute din salariile angajaților.
În conformitate cu prevederile art. 133 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 3/1950, vechimea în muncă se considera neîntreruptă și pe timpul cât angajatul urma o școală în vederea pregătirii profesionale, iar prevederile art. 81 alin. 1 din aceeași lege dispuneau în sensul că ucenicii nu vor putea fi întrebuințați decât numai la munci care au directă legătură cu meseria pe care o învață.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 3 din H.C.M. nr. 1036/1950, întreprinderile la care ucenicii făceau practica în producție erau obligate să depună în contul școlii profesionale respective contravaloarea muncii prestate de aceștia, calculată în raport de salariile tarifare ale muncitorilor, iar sumele astfel decontate de întreprinderi constituiau mijloace speciale extrabugetare, din care o cotă procentuală se achita lunar fiecărui ucenic, inclusiv în perioada vacanțelor școlare.
La dosarul cauzei s-a depus copia unui stat de plată pentru ucenicii din clasa a III-a, eliberată ca fiind conformă cu originalul de către Grupul Școlar “I. V.”; Târgu Mureș – succesor al fostei Școli profesionale IPROFIL “S. G.”;-, în cuprinsul căruia este menționat și numele reclamantului (filele 43-44, în dosarul primei instanțe).
Din coroborarea prevederilor legale anterior evocate cu datele consemnate în adeverința nr. 736 din 28.02.2014, precum și cu mențiunile din statul de plată amintit, Curtea a constatat că perioada în care reclamantul a urmat cursurile școlii profesionale de ucenici trebuie considerată ca reprezentând vechime în muncă și stagiu de cotizare valorificabil în procedura de revizuire a drepturilor de pensie, conform prevederilor art. 107 din Legea nr. 263/2010, raportat la art. 16 lit. a) și art. 19 alin. 1 din aceeași lege, făcându-se dovada că pentru munca prestată în perioada uceniciei a beneficiat de salariu, iar angajatorul a achitat contribuția de asigurări sociale aferentă.
Din perspectiva celor anterior expuse și a probatoriului administrat, Curtea a constatat că hotărârea primei instanțe este nelegală, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din astfel că, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă, s-a admis recursul dedus judecății și va modifica hotărârea atacată, în sensul că s-a admis în parte acțiunea reclamantului și a fost obligată pârâta la recalcularea drepturilor de ale acestuia, începând cu data de 4 octombrie 2012 (data înregistrării cererii) cu luarea în considerare a perioadei septembrie 1956 – iunie 1959 ca stagiu de cotizare, precum și la plata diferenței de pensie rezultate, începând cu aceeași dată și în continuare.
Față de dispozițiile art. 107 alin. 3 și 5 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, instanța a constatat că solicitarea reclamantului privind recalcularea drepturilor de pensie începând cu data emiterii deciziei de pensionare este neîntemeiată, urmând a o respinge.
