Contestatorul a arătat că intimata nu l-a înştiinţat de încetarea contractului de muncă în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării cauzei concedierii, fapt pentru care el a continuat să lucreze până la data de 24.10.2005 şi faţă de situaţia dată, consideră că intimata nu avea motive întemeiate să nu-i prelungească contractul de muncă pe durată nedeterminată mai ales că în locul său a angajat altă persoană.
Intimata prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea contestaţiei, ca nefondată, motivat de faptul că, contestatorul a fost încadrat pe durata determinată, respectiv 6 luni (20.10.2004 – 20.04.2005) şi prin actul adiţional nr. 1/20.04.2005 i s-a prelungit durata contractului de muncă până la data de 20.10.2005), precizând că actele în cauză i-au fost aduse la cunoştinţă reclamantului, inclusiv decizia nr. 38/21.10.2005.
Tribunalul Botoşani prin sentinţa civilă nr. 313 din 13.03.2006, a admis contestaţia, a anulat decizia nr. 38/21.10.2005, a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deţinut, a obligat intimata să-i plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data desfacerii contractului de muncă respectiv 20.10.2005 şi până la reintegrarea sa efectivă pe post şi a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în baza actelor din dosar că, contestatorul a fost angajat la intimată pe durată determinată, respectiv de la data de 20.10.2004 până la 20.04.2005, că ulterior expirării datei de 20.04.2005, contestatorul a continuat să lucreze însă fără a interveni o înţelegere expresă cu privire la durata pentru care urmează să se execute munca, constatând totodată că actele susţinute de intimată nu sunt semnate de contestator.
Faţă de situaţia dată, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 16 alin. 2 ale art. 80 alin. 5 şi ale art. 84 (1) din Codul muncii, în sensul că noul contract încheiat tacit devine un contract pe durată nedeterminată aşa încât a considerat decizia nr. 38/21.10.2005 de încetare a raportului de muncă în baza art. 56 lit. j, ca nelegală.
Împotriva acestei sentinţe, intimata a declarat recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, susţinând că prima instanţă a interpretat în mod greşit suspendarea ce a avut loc în cazul contestatorului, neţinând seama de faptul că acesta a fost în incapacitate temporară de muncă, în plus nu a avut în vedere nici faptul că, contestatorul practic nu doreşte să lucreze deşi a existat disponibilitate din partea societăţii.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu motivele de recurs invocate de recurentă, constată că acesta este neîntemeiat.
Astfel, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, acordul tacit de voinţă al părţilor la reînoirea contractului este neechivoc, contestatorul continuând şi după data încetării termenului prevăzut în contract, în plus acesta a fost şi retribuit pentru munca depusă, aşa încât faţă de situaţia dată, dispoziţiile imperative ale art. 16 alin. 2, art. 80 alin. 5 şi ale art. 84 (1) din Codul muncii sunt pe deplin aplicabile în speţa de faţă.
Susţinerile recurentei că prima instanţă nu a avut în vedere faptul că, contractul de muncă al contestatorului a fost suspendat datorită incapacităţii temporare de muncă a acestuia, instanţa le consideră neîntemeiate, întrucât contestatorul s-a aflat în concediul medical până la data de 30.04.2005 ori contestatorul a prestat muncă de la această dată până la 20.10.2005, aşa încât înţelegerea tacită cu privire la un nou contract de muncă a părţilor este deplin dovedită.
Celelalte susţineri din recurs nefiind dovedite, instanţa nu le poate lua în considerare.
Aşa fiind faţă de cele ce preced, curtea în baza dispoziţiilor art. 312 (1) Cod proc. Civilă, va respinge ca nefondat recursul.
(Decizia nr. 625 din 12.09.2006 a Curţii de Apel Suceava – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale)
