În motivarea contestaţiei s-a arătat că în mod nelegal la stabilirea pensiei, perioada 1.11.1980 – 24.11.1997 i s-a luat în calcul ca fiind lucrată în grupa a II de muncă în procent de 70%, în loc de 100%, motiv pentru care nu a putut beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare.
În drept ,contestatorul şi-a fundamentat cererea pe dispoziţiile Ordinului 50/1990 şi ale Legii 19/2000.
În dovedirea contestaţiei s-au depus probe cu înscrisuri.
Prin întâmpinare intimata Casa Judeţeană de Pensii Botoşani a invocat iniţial excepţia prematurităţii acţiunii , după care –având în vedere modificarea obiectului cererii – a renunţat la această excepţie solicitând respingerea contestaţiei întrucât contestatorul nu ar fi îndeplinit vârsta standard de pensionare care ar fi fost cea prevăzută de anexa 9 la Legea 19/2000, respectiv de 65 de ani.
În privinţa perioadei de stagiu lucrate în grupa a II a , a recunoscut-o doar în proporţie de 70% deoarece a fost evidenţiată astfel în cuprinsul carnetului de muncă.
În dovedirea apărărilor sale, intimata a depus înscrisuri.
Prin sentinţa civilă nr. 2901 din 23 noiembrie 2010 Tribunalul Botoşani – Secţia civilă a admis, în parte, contestaţia formulată de contestatorul CD, împotriva Deciziei nr. R12197/22.06.2010 emisă de intimata Casa Judeţeană de pensii Botoşani; a stabilit că perioada 1.11.1980-24.11.1997 se încadrează în întregime în grupa a II a de muncă; a anulat, în parte, Decizia nr. R12197/22.06.2010; a obligat intimata să acorde contestatorului pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei standard de pensionare, începând cu 23.11.2010, prin luarea în considerare a unui stagiu de cotizare realizat în grupa a II a de muncă de 27 ani,6 luni şi o zi, a vârstei standard de pensionare de 63 ani şi 11 luni , a stagiului total de cotizare de 32 ani şi 10 luni.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin decizia contestată nr. R12197/22.06.2010, intimata Casa Judeţeană de Pensii Botoşani a respins cererea de pensionare pentru limită de vârstă a contestatorului C.D. cu motivarea că acesta nu îndeplineşte condiţia vârstei standard de 65 de ani necesară pensionării. Totodată ,s-a considerat că reducerea vârstei standard de pensionare ca urmare a stagiului realizat în grupa a II a de muncă este insuficientă pentru acordarea acestei pensii deoarece în carnetul de muncă figurează menţiunea că în perioada 1.11.1980 – 24.11.1997 contestatorul ar fi lucrat în aceste condiţii de muncă doar 70% din timpul în care a desfăşurat activitate.
Instanţa a constatat că într-adevăr, la poziţia 42 din carentul de muncă al contestatorului (f.39 ds) este menţiunea că „în perioada 1980.11.01-2972.11.24 a lucrat în grupa a II –a de muncă conform Ordinului 50/1990 anexa 2 pct. 171 ca maistru în sectorul maşini I în procent de 70%”.
Însă conform pct. 7 alin.1 din Ordinul 50/1990: „ Încadrarea în grupele I şi II de se face proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiţia ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri cel puţin 50%, iar pentru grupa II, cel puţin 70% din programul de lucru.”
De asemenea, conform pct.8.” Perioada de timp în care o persoană are sarcina sa lucreze integral sau o parte din programul de munca în astfel de locuri se stabileşte prin dispoziţia conducerii unităţii sau prin prevederile legale care reglementează atribuţiile de serviciu ce revin fiecărei persoane în raport cu funcţia îndeplinită.
Anul de munca efectiv lucrat în locuri cu condiţii deosebite se stabileşte prin totalizarea, până la obţinerea unui an complet de munca, a perioadelor în care personalul a lucrat efectiv în locuri ce se încadrează în grupele I şi II de munca.”.
Totodată, conform pct. 9:” În cazul personalului care îşi desfăşoară activitatea în locuri de munca prevăzute atât la grupa I cât şi la grupa II, iar timpul lucrat în grupa I este sub 50% din programul de lucru, încadrarea se face în grupa II, dacă din cumularea timpului efectiv lucrat în grupele I şi II se obţine o perioadă ce reprezintă cel puţin 70%, cât este prevăzut pentru grupa II de munca.”
Prin urmare, procentul de 70% de lucru efectiv în grupa a II-a de muncă din totalul programului de lucru constituie doar o condiţie ce este necesar a fi îndeplinită în vederea recunoaşterii în grupa respectivă în totalitate a perioadelor (zile, luni) în care s-a desfăşurat şi asemenea activitate. Altfel, s-ar goli de conţinut prevederile legale susmenţionate, respectiv pct.8, 9 şi 10.
Aşadar, înţelesul este acela că se au în vedere doar zilele în care s-a depus asemenea muncă timp de cel puţin 70% din programul de muncă.
De altfel, numai o interpretare în acest sens poate fi coroborată şi cu dispoziţiile pct. 11 potrivit cărora :” Perioada cât o persoană care lucrează în locuri de munca încadrate în grupa I sau II de munca a fost în concediu de odihna sau în incapacitate de munca se consideră ca timp în care activitatea s-a desfăşurat în condiţiile locurilor de munca în care a lucrat la data ivirii acestei situaţii.”
Aceasta întrucât, dacă s-ar avea în vedere doar timpul efectiv lucrat în condiţii deosebite, atunci, per a contrario, rezultă că zilele în care nu s-a depus deloc activitate (cum este cazul concediilor) nu pot fi luate în considerare în grupă superioară de muncă.
Aşadar, având în vedere menţiunea din cuprinsul adeverinţei 728/18.11.2009 eliberată de SC „MOBILA ALFA” SA (f.42) cât şi cele de la poziţia 42 din carnet, rezultă că în total contestatorul a lucrat în grupa a II-a de muncă 27 ani, 6 luni şi o zi (perioadele 20.02.1969 – 20.10.1972; 22.02.1074-24.11.1997).
Referitor la vârsta standard de pensionare şi stagiul complet de cotizare s-a observat că intimata le-a avut în vedere pe cele prevăzute de anexa 9 respectiv de 65 şi 35 de ani .
Însă aplicarea în speţă a anexei 9 este eronată întrucât art. 41 alin. 2 şi 3 din Legea 19/2000 prevede în mod expres că pentru categoria de pentru limită de vârstă, stagiul complet şi vârsta standard sunt cele stabilite prin anexa 3.
Cele două anexe sunt diferite şi se aplică distinct : anexa 3 pentru categoria de pensie pentru limită de vârstă – în baza dispoziţiei legale exprese de mai sus (art. 41 alin. 2 şi 3 ) -, iar anexa 9 pentru pensia anticipată şi anticipată parţială – în baza art. 167 alin. 2 care se referă în mod expres la vârstele şi stagiile „în raport cu data naşterii”.
Cele două anexe sunt diferite şi se aplică distinct : anexa 3 pentru categoria de pensie pentru limită de vârstă – în baza dispoziţiei legale exprese de mai sus (art. 41 alin. 2 şi 3 ) -, iar anexa 9 pentru pensia anticipată şi anticipată parţială – în baza art. 167 alin. 2 care se referă în mod expres la vârstele şi stagiile „în raport cu data naşterii”.
Or, anexa 9 este, tocmai, în funcţie de data naşterii asiguratului, pe când anexa 3 este în funcţie de data depunerii cererii, tocmai pentru a fi în măsură să asigure acel proces de atingere eşalonată în timp, a vârstelor standard de pensionare.
Altfel, nici nu ar avea raţiune existenţa unor tabele diferite, ambele cu privire la aceleaşi aspecte: vârsta standard şi stagiul complet.
În concluzie, pentru categoria de pensie pentru limită de vârstă intimata trebuia să ia în considerare vârsta standard şi stagiul complet prevăzute de anexa 3.
Or, instanţa a constatat că potrivit anexei 3, la data depunerii cererii –26 mai 2010 – condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă a contestatorului erau: împlinirea vârstei de 63 ani şi 10 luni şi realizarea unui stagiu de cotizare cel puţin egal cu cel complet de la acea dată, de 32 de ani şi 8 luni.
Prin urmare, pentru realizarea unui stagiu de cotizare de peste 27de ani în grupa a II-a de muncă, contestatorul avea dreptul la o reducere cu 6 ani a vârstei standard de pensionare, aceasta devenind deci de 57 de ani şi 10 luni (63 de ani şi 10 luni minus 6 ani).
Or, la data depunerii cererii contestatorul avea 57 de ani şi 8 luni, însă pe parcursul procesului acesta a îndeplinit şi condiţia respectivă.
Astfel, verificând condiţia de vârstă cerută de anexa 3 la data pronunţării sentinţe, instanţa a constatat că aceasta este de 63 de ani şi 11 luni, iar în urma aplicării reducerii de 6 ani devine de 57 de ani şi 11 luni .
Or contestatorul împlinise deja 58 de ani şi 2 luni, aşa încât începând cu data pronunţării hotărârii se va dispune ca intimata să-i acorde categoria de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei de pensionare, în conformitate cu disp. art. 42 alin.1 din Legea 19/2000.
Aşa fiind, în temeiul art. 87 din Legea 19/2000 instanţa a admis în parte contestaţia anulând în parte (sub aspectul stagiului total luat în considerare în grupa a II a de muncă şi al condiţiilor de pensionare legale pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă) decizia contestată şi a obligat intimata să acorde contestatorului pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare începând cu data pronunţării prezentei hotărâri judecătoreşti.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Botoşani critând sentinţa instanţei de fond întrucât aceasta nu a ţinut cont de disp. art. 41 şi 42 din Legea 19/2000 şi art. 1 din Decretul-Lege 92/1976.
În motivarea recursului recurenta a arătat că la data de 26.05.2010, prin intermediul cererii nr. 6312, contestatorul a solicitat acordarea drepturilor de pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare datorită activităţii desfăşurate în grupa II de muncă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 41 din Legea 19/2000 o persoană poate beneficia de această categorie de pensie dacă îndeplineşte condiţia vârstei standard de pensionare, în cazul său de 65 ani şi a stagiului minim de cotizare, contestatorul realizând mai mult decât este impus, în speţă 36 ani 11 luni şi 28 de zile.
De asemeni, conform art. 42 din Legea 19/2000, în cazul în care stagiul de cotizare complet, în speţă 35 ani este realizat, vârsta standard de pensionare poate fi redusă conform tabelului 1. Cum contestatorul a realizat o perioadă de 22 ani 2 luni şi 21 de zile în grupa II de muncă, vârsta standard de pensionare redusă cu 5 ani face trimitere la o vârstă împlinită de 60 ani. Cum acesta la data depunerii cererii de pensionare – 26.05.2010 nu avea împliniţi 60 ani, este evident că această condiţie nu este îndeplinită.
Mai arată recurenta că şi în condiţiile în care s-ar utiliza la stabilirea pensiei anexa nr. 3 la Legea 19/2000, contestatorul tot nu ar putea îndeplini condiţia vârstei standard de pensionare deoarece pentru persoanele care depun cererea de pensionare în luna mai 2010 le corespunde o vârstă standard de pensionare de 63 ani şi 10 luni. Dacă ar reduce cei 5 ani datorită condiţiilor de muncă lucrate în grupa II, tot nu ar fi îndeplinită condiţia vârstei de pensionare, deoarece, la data depunerii cererii acesta avea doar 57 ani şi 8 luni.
Grupa a II-a de muncă a fost recunoscută şi pentru perioada de 10 ani 4 luni şi 9 zile conform adeverinţei nr. 728 din 18 noiembrie 2009 şi pentru perioada 01.11.1980 – 24.11.1997 dar în procent de 70% conform poziţiei nr. 42 din carnetul de muncă.
Din aceste considerente în total grupa a II-a de muncă se poate recunoaşte doar pentru 22 ani 2 luni şi 21 zile.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii 19/2000, Ordinului 340/2001 şi Codului de procedură civilă.
Contestatorul legal citat nu a formulat întâmpinare.
Examinând actele şi lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, Curtea reţine următoarele:
În esenţă, în recurs pârâta vizează trei aspecte care relaţionate conduc la concluzia că reclamantul nu îndeplinea la data formulării cererii pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, condiţia vârstei: procentul în care perioada cuprinsă în adeverinţa nr. 728/18.11.2009 a fost recunoscută ca fiind activitate desfăşurată în grupa a II-a de muncă; reducerea de vârstă ce se poate acorda reclamantului pentru activitatea în grupa a II-a; aplicabilitatea anexei nr. 9 la Legea 19/2000 pentru determinarea condiţiilor de pensionare.
Cu referire la procentul în care perioada cuprinsă în adeverinţa nr. 728 din 18.11.2009 trebuie considerată ca fiind activitate desfăşurată în grupa a II-a de muncă, Curtea observă că:
Potrivit pct. 7 alin.1 din Ordinul 50/1990: „ Încadrarea în grupele I şi II de muncă se face proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiţia ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri cel puţin 50%, iar pentru grupa II, cel puţin 70% din programul de lucru.”
De asemenea, conform pct.8” Perioada de timp în care o persoană are sarcina sa lucreze integral sau o parte din programul de munca în astfel de locuri se stabileşte prin dispoziţia conducerii unităţii sau prin prevederile legale care reglementează atribuţiile de serviciu ce revin fiecărei persoane în raport cu funcţia îndeplinită.
Anul de muncă efectiv lucrat în locuri cu condiţii deosebite se stabileşte prin totalizarea, până la obţinerea unui an complet de munca, a perioadelor în care personalul a lucrat efectiv în locuri ce se încadrează în grupele I şi II de munca.”.
Totodată, conform pct. 9 ” În cazul personalului care îşi desfăşoară activitatea în locuri de muncă prevăzute atât la grupa I cât şi la grupa II, iar timpul lucrat în grupa I este sub 50% din programul de lucru, încadrarea se face în grupa II, dacă din cumularea timpului efectiv lucrat în grupele I şi II se obţine o perioadă ce reprezintă cel puţin 70%, cât este prevăzut pentru grupa II de munca.”
Prin urmare, pentru ca o perioadă să fie recunoscută integral ca fiind activitate desfăşurată în grupa a doua de muncă trebuie ca cel puţin 70% din timpul efectiv lucrat să fi fost lucrat în condiţii specifice grupei a II a.
O interpretare contrară ar goli de conţinut dispoziţiile legale mai sus citate. Anul de muncă efectiv lucrat în condiţii deosebite de muncă se stabileşte prin totalizarea „perioadelor”(deci a zilelor) în care personalul a lucrat efectiv în asemenea locuri şi nu totalizarea „timpului efectiv lucrat”.
Menţiunea din carnetul de muncă vizând procentul de 70% trebuie înţeleasă în sensul că s-a îndeplinit în acele perioade procentul de lucru de 70% în grupa a II a şi nicidecum că doar 70% din aceste perioade trebuie recunoscute ca fiind activitate desfăşurată în grupa a II a de muncă.
Pe de altă parte, dispoziţiile pct. 11 prevăd că : „Perioada cât o persoană care lucrează în locuri de munca încadrate în grupa I sau II de muncă a fost în concediu de odihnă sau în incapacitate de munca se consideră ca timp în care activitatea s-a desfăşurat în condiţiile locurilor de munca în care a lucrat la data ivirii acestei situaţii.”
Prin urmare, dacă perioada de concediu de odihnă se consideră ca activitate în grupa a II a de muncă cu atât mai mult perioada în care s-a desfăşurat activitate efectivă, cel puţin 70% din programul de muncă, trebuie considerată ca fiind activitate în această grupă.
Dacă s-ar avea în vedere doar timpul efectiv lucrat în condiţii deosebite, zilele în care nu s-a depus deloc activitate, cum este cazul concediilor, nu ar putea fi luate în considerare în grupă superioară de muncă, contrar dispoziţiilor citate.
În situaţia în care în adeverinţa emisă de către angajator se menţionează desfăşurarea activităţii în grupa a II a de muncă peste 70% din timpul de lucru, nici instanţa şi nici casa de pensii nu pot aprecia ce înseamnă acest procent, consecinţa fiind aceea că se va lua în considerare doar procentul de 70%, element cert şi atestat de angajator.
Prin urmare, pentru aceste aspecte, reţinute dealtfel şi de către instanţa de fond, critica vizând procentul în care perioada cuprinsă în adeverinţa nr.728 din 18.11.2009 trebuie considerată ca fiind activitate în grupa a II a de muncă , apare ca fiind neîntemeiată.
Din cuprinsul adeverinţei mai sus arătate cât şi din carnetul de muncă rezultă că reclamantul a desfăşurat activitate în grupa a II a de muncă 27 ani, 6 luni şi o zi.
Cât priveşte anexa în funcţie de care trebuie determinată vârsta standard şi stagiul de cotizare pentru pensionarea pentru limită de vârstă Curtea apreciază că instanţa de fond a reţinut în mod corect că aceasta este anexa nr.3 la Legea nr. 19/2000 şi nu anexa nr.9 la acest act .
Astfel, art. 41 alin. 2 şi 3 din Legea 19/2000 prevede în mod expres că pentru categoria de pensie pentru limită de vârstă, stagiul complet şi vârsta standard sunt cele stabilite prin anexa 3.
Or, anexa 9 este, tocmai, în funcţie de data naşterii asiguratului, pe când anexa 3 este în funcţie de data depunerii cererii, tocmai pentru a fi în măsură să asigure acel proces de atingere eşalonată în timp, a vârstelor standard de pensionare. Altfel, nici nu ar avea raţiune existenţa unor tabele diferite, ambele cu privire la aceleaşi aspecte: vârsta standard şi stagiul complet.
Pe de altă parte, anexa 9 este prevăzută de Ordinul MMSSF 340/2001 privind Normele de aplicare a Legii 19/2000, pe când anexa 3 este inclusă în Legea 19/2000, face corp comun cu aceasta. Anexa 9 prevede condiţii mai grele pentru pensionare decât cele din anexa 3 la lege, ceea ce ar însemna ca în privinţa pensiei pentru limită de vârstă, prin normele metodologice de aplicare să se ajungă la înlocuirea prevederilor exprese ale legii respective,încălcându-se astfel forţa juridică superioară a legii de către un act administrativ.
Mai mult, tabelul nr. 4 din cuprinsul art. 167 indice 1 din Lg.19 /2000, care face referire tocmai la acordarea categoriei de pensie pentru limită de vârstă, prevede în rubricaţia sa, în mod expres, că reducerea vârstei de pensionare se realizează din vârstele standard menţionate la anexa 3 .
Pe cale de consecinţă, pentru categoria de pensie pentru limită de vârstă, vârsta standard şi stagiul complet sunt cele prevăzute de anexa 3.
În conformitate cu această anexă reclamantul trebuia să aibă la data înscrierii la pensie vârsta de 63 ani şi 10 luni şi un stagiu de cotizare de 32 ani şi 2 luni.
Reclamantul a desfăşurat activitate în grupa a II a de muncă 27 ani, 6 luni şi o zi iar pentru această perioadă beneficiază de o reducere a vârstei de pensionare cu 6 ani , conform tabelului nr. 1 de la art. 42 al.1 din Legea nr. 19/2000.
Aşadar, la data înscrierii la pensie reclamantul trebuia să aibă 57 ani şi 10 luni, or la data depunerii cererii acesta avea doar 57 ani şi 8 luni.
Faţă de acest aspect recursul declarat de pârâtă apare ca fiind întemeiat.
Într-adevăr, în cursul procesului reclamantul a împlinit vârsta necesară. Însă, în cadrul procesual declanşat prin contestaţia împotriva deciziei de respingere a cererii de înscriere la pensie pentru limită de vârstă instanţa are a analiza legalitatea şi temeinicia acestei decizii prin prisma condiţiilor existente la momentul emiterii ei şi nu prin luarea în considerare a unor condiţii îndeplinite ulterior emiterii acesteia.
Prin urmare, în mod eronat instanţa de fond a dispus anularea deciziei nr. R 12197 din 22.06.2010 şi a obligat pârâta să acorde reclamantului pensie pentru limită de vârstă începând cu data de 23.11.2010.
Pe cale de consecinţă, pentru cele ce preced, Curtea în temeiul art. 312 al.1 C. proc. civ. va admite recursul pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Botoşani şi va modifica sentinţa recurată iar în rejudecare va respinge contestaţia împotriva deciziei nr. R12197 din 22.06.2010 ca nefondată.
