Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 191/R din 22 ianuarie 2013
Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Maramureş reclamantul S.A.V. a chemat în judecată pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş solicitând obligarea acesteia la recalcularea pensiei pentru depusă şi limită de vârstă prin luarea în considerare şi a veniturilor asigurate menţionate în adeverinţa nr. 145/16.02.2009 emisă de SC ICPMN SA Baia Mare, cu acordarea noilor drepturi începând cu data de 01.12.2011, fără cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că drepturile iniţiale de pensionare au fost stabilite prin decizia nr. 244082/2011.
Reclamantul a solicitat pârâtei calcularea pensiei cu luarea în calcul a întregului asigurat, adică venitul menţionat în adeverinţa nr. 145/16.02.2009 eliberată de SC ICPMN SA Baia Mare ce cuprinde venituri sub formă de sporuri la acord pentru care în conformitate cu Decretul nr. 389/1972 sau achitat cotele de 15% la CAS, venituri care nu au fost luate în calcul la stabilirea pensiei, nefiind trecute în carnetul de muncă.
Pârâta a refuzat luarea în considerare a acestor venituri la recalcularea pensiei, în mod nelegal întrucât aceste venituri se impun a fi valorificate având în vedere dispoziţiile art. 2 alin.1 din OUG nr. 4/2005 conform cărora recalcularea se face cu respectarea principiilor prevăzute în Legea nr.19/2000 şi ale art.2 lit.c) din Legea nr.263/2010, conform căreia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite.
În drept a invocat art. 169 din Legea nr. 19/2000, art. 107 şi 178 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, arătând că salariile din adeverinţă fiind anterioare datei de 1.04.2001 sunt incidente prev. art. 165 al. 1 şi al. 2 din Legea 263/2010.
În aplicarea acestor dispoziţii, art. 127 al. 1 din normele de aplicare a Legii 263/2010 prevede că sporurile cu caracter permanent care pot fi valorificate la sunt cele prevăzute în anexa 15, iar la această anexă nu se regăseşte sporul pentru munca în acord.
Prin sentinţa civilă nr. 1611/23.10.2012, pronunţată de Tribunalul Maramureş, s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâtă.
S-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul S.A.V., în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Maramureş şi în consecinţă:
A fost obligată pârâta la recalcularea pensiei pentru munca depusă şi limită de vârstă prin luarea în considerare a veniturilor asigurate în adeverinţa nr. 145/16.02.2009 emisă de SC ICPMN SA Baia Mare cu acordarea noilor drepturi începând cu 01.12.2011.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii potrivit art. 137 Cod procedură civilă tribunalul a constatat că această excepţie este neîntemeiată, fiind respinsă, întrucât neurmarea procedurii prealabile la Comisia de Constestaţii, potrivit art. 6 CEDO nu poate împiedica procedura pe fond a contestaţiei. Reclamantul are dreptul la un proces echitabil, iar acea Comisie Centrală de Contestaţii nu are atribuţii jurisdicţionale.
Examinând acţiunea pe fond tribunalul a constatat că potrivit adeverinţei nr. 145/16.02.2009 emisă de SC ICPMN SA Baia Mare în perioada 1987-1997 reclamantul şi-a desfăşurat activitatea la acest angajator după sistemul acord global conform Legii nr. 57/74 (art. 9 şi art. 117) realizând câştiguri cu caracter permanent, pentru care în conformitate cu Decretul nr. 389/1972 s-au achitat cotele de 15% la CAS.
Prin Decizia nr. 19/17.10.2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 824/22.11.2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii privind interpretarea art. 2 lit.e) art.78 şi art. 164 alin.1 şi alin.2 din Legea nr. 19/2000 art. 1 şi 2 din OUG nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor stabileşte că formele de retribuire obţinute în acord global prevăzute de art. 12 alin.1 lit.a) din Legea nr.57/74 vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut şi pentru acestea, s-a plătit C.A.S.
Văzând interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a constatat că adeverinţa sus menţionată întruneşte cerinţele legale respectiv veniturile realizate sub formă de sporuri la acord au avut caracter permanent, au fost incluse în salariu brut şi pentru acestea s-a plătit CAS 15% potrivit Decretului nr. 389/1972, astfel că instanţa a apreciat acţiunea ca fiind fondată, fiind admisă potrivit dispozitivului.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, solicitând admiterea recursului cu modificarea sentinţei pronunţate, în sensul admiterii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, respectiv a respingerii acţiunii.
În motivarea recursului recurenta a arătat următoarele:
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii arată că, prin decizia nr.244082 din 20.10.2011, reclamantul a fost înscris la de invaliditate. Prin aceeaşi decizie a fost motivată neluarea în considerare a veniturilor realizate sub formă de spor la acord.
În conformitate cu prevederile art.149 alin. 2 din Legea nr.263/2010, deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestaţii; art.149 alin.(2) din Legea nr.263/2010 prevede că: „procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicţional”. De asemenea, în conformitate cu prevederile art.151 alin. (2 ), art.153 lit. d şi art.154 din Legea nr.263/2010, hotărârile Comisiei Centrale de Contestaţii pot fi contestate În termen de 30 de zile de la comunicare la instanţa judecătorească competentă.
Reclamantul nu a urmat această procedură, adresându-se instanţei de judecată cu o cerere de obligare a instituţiei pârâte la recalcularea pensiei. Această procedură, chiar dacă este fără caracter jurisdicţional, este obligatorie şi nu îngrădeşte accesul la justiţie, întrucât hotărârile comisiei centrale de contestaţii pot fi atacate la instanţă.
Faţă de această situaţie, consideră că respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare s-a făcut cu aplicarea greşită a prevederilor art.149 din Legea nr.263/2010.
Pe fondul cauzei, consideră că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea prevederilor art.165 alin. 1 si 2 din Legea nr.263/2010, art.127 alin. 1 din normele de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010, anexa nr. 15 la aceste norme, pct. VI din anexa nr. 15 normele de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010.
În conformitate cu prevederile art.107 alin.(3) din Legea nr.263/2010, pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor şi/sau a stagiilor de cotizare prevăzute de lege, nevalorificate la
stabilirea acesteia. Întrucât perioadele la care se referă salariile cuprinse în adeverinţele invocate sunt anterioare datei de 01.04.2001. sunt incidente în cauză prevederile art.165 alin. 1) si 2) din Legea nr.263/2010.
Conform art.165 alin.1 din Legea nr.263/2010. la determinarea punctajelor lunare. pentru perioadele anterioare datei de 01.04.2001. se utilizează salariile brute sau nete. după caz. în funcţie de modul de înregistrare al acestora în carnetul de muncă.
Art.165 alin.(2) din Legea nr.263/2010. prevede că la determinarea punctajelor lunare. pe lângă salariile prevăzute la alin.(1) se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care după data de 1 aprilie 1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi conform legislaţiei în vigoare. De asemenea. art.127 alin.(1) din normele de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. aprobate prin H.G. nr.257/2011. prevede că: “sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea şi plata drepturilor de pensie. potrivit prevederilor art.165 alin. (2) din lege. sunt cele prevăzute în anexa nr.15”. Printre sporurile reglementate în anexa nr. 15 la norme. nu se regăseşte şi sporul pentru munca în acord. De asemenea. la pct. VI din anexa nr.15 la norme se menţionează că : “nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata. în regie ori după timp. pe bază de tarife sau cote procentuale … “.
Recurenta consideră că în cauză nu este incidentă nici Decizia 19/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În primul rând. vă rugăm să constataţi că această decizie a fost dată în aplicarea art.2 lit. e. art.78. art.164 alin.(1) şi (2) din Legea nr.19/2000 şi ale art.1 şi 2 din O.U.O. nr.4/2005. iar cererea reclamantului a fost soluţionată în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.263/2010 şi prin urmare. nu ne aflăm în una din situaţiile în care ar fi aplicabile prevederile art. 174 şi art.178 din Legea nr.263/2010. Chiar şi în situaţia în care Decizia nr. 19/2011 ar fi incidentă în cauză. nu este îndeplinită una din cele două condiţii menţionate în dispozitivul acestei decizii. în sensul că în adeverinţele a căror luare în considerare s-a dispus. nu se menţionează că veniturile realizate sub formă de spor la acord au făcut parte din salariul brut.
În drept. recurenta a invocat dispoziţiile: art.304 pct.9 cod procedură civilă. Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. H.G. nr. 257/2011. pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii nr.263/2010.
Intimatul reclamant, prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii intimatul a arătat că instanţa a fost învestită cu o cerere în obligaţia de a face. respectiv obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie cu luarea în considerare a veniturilor menţionate în adeverinţă. Ca atare în prezenta cauză nu suntem în prezenţa unei contestaţii împotriva unei decizii de pensionare sau a unei decizi de recalculare ori revizuire. ci suntem în prezenţa unei acţiuni generate de refuzul pârâtei de a face. respectiv de a calcula pensia reclamantului cu luarea în considerare şi a veniturilor asigurate din cele două adeverinţe şi pe cale de consecinţă nu se poate vorbi despre inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată. Solicită a se observa că reclamantul nu a contestat decizia de pensionare. cererea lui de stabilire a drepturilor de pensie fiind admisă de altfel. ci a solicitat instanţei să oblige pârâta la recalcularea drepturilor de pensie prin luarea în considerare şi a veniturilor nevalorificate.
Pe fondul cauzei arată că. potrivit menţiunilor din adeverinţă. reclamantul a prestat muncă în acord pentru care a obţinut venituri ce au avut un caracter permanent. venituri pentru care s-au achitat cotele de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat. dar care nu au fost trecute în carnetul de muncă. Consideră intimatul că în cauză sunt incidente considerentele Deciziei nr. 19/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. în cauză fiind îndeplinite cele două condiţii. respectiv reclamantul a prestat activitate retribuită în acord global şi conform art. 1 din Decretul nr. 389/1972 pentru veniturile menţionate în adeverinţă s-au achitat contribuţiile sociale
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale incidente Curtea de Apel reţine următoarele:
Drepturile de pensie ale reclamantului au fost stabilite în temeiul Legii nr. 263/2010, prin Decizia nr. 244082/20.10.2011 privind acordarea pensiei de invaliditate, emisă de Casa Teritorială de Pensii Maramureş, începând cu data de 13.09.2011.
Reclamantul a depus la dosarul de pensie şi adeverinţa nr. 145/16.02.2009 emisă de SC ICPMN SA Baia Mare, iar prin decizia nr. 244082/20.10.2011 s-a motivat faptul că această adeverinţă nu poate fi luată în calcul la pensie deoarece sumele realizate prin munca în acord nu fac parte din baza de calcul a pensiei.
La data de 16.02.2012 reclamantul a promovat acţiunea în instanţă, prin care a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea pensiei prin luarea în considerare şi a veniturilor menţionate în adeverinţa nr. 145/16.02.2009, solicitând acordarea noilor drepturi începând cu data de 01.12.2011.
Raportat la excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta recurentă, Curtea notează că potrivit prevederilor art. 149 din Legea nr. 263/2010 „(1) Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii şi de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestaţii, respectiv la comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii.
(2) Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicţional.
(3) Comisia Centrală de Contestaţii funcţionează în cadrul CNPP.
(4) Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.”
Reclamantul nu a contestat decizia nr. 244082/20.10.2011 emisă de Casa teritorială de pensii
Maramureş potrivit procedurii obligatorii prevăzute de lege, aspect care rezultă din apărările formulate de acesta, atât în primă instanţă, cât şi în recurs, cu privire la excepţia invocată.
Curtea notează că procedura de stabilire, respectiv, de recalculare a pensiei este reglementată prin dispoziţiile art. 103-107 din Legea nr. 263/2010.
Din copia deciziei nr. 244082/20.10.2011 rezultă că reclamantul a depus la Casa teritorială de pensii adeverinţa nr. 145/16.02.2009 odată cu cererea de acordare a pensiei, iar în cauză nu s-a susţinut că ulterior emiterii deciziei de acordare a pensie de invaliditate reclamantul ar fi înregistrat la Casa de pensii vreo cerere de recalculare a pensiei cu luarea în considerare a veniturilor menţionate în adeverinţa respectivă.
Cererea iniţială a reclamantului prin care a solicitat stabilirea drepturilor de pensie, cu luarea în considerare inclusiv a veniturilor din adeverinţa nr. 145/16.02.2009, a fost soluţionată prin decizia nr. 244082/20.10.2011.
Legiuitorul a reglementat o procedură de contestare a deciziei emise în soluţionarea cererii de stabilire a drepturilor de pensie, astfel că nemulţumirea reclamantului raportat la faptul că nu au fost luate în considerare la calculul pensiei şi veniturile din adeverinţa nr. 145/16.02.2009 nu poate fi valorificată decât în cadrul procedurii de contestare reglementată de lege.
În consecinţă, în condiţiile în care, ulterior emiterii deciziei nr. 244082/20.10.2011, reclamantul nu formulat o cerere de recalculare a pensiei adresată Casei teritoriale de pensii, Curtea reţine că acţiunea reclamantului nu poate fi calificată decât ca o contestaţie împotriva deciziei emise, prin care i s-a respins practic cererea de luare în considerare a veniturilor respective la calculul pensiei.
Nu pot fi reţinute susţinerile reclamantului în sensul că suntem în prezenţa unei acţiuni generate de refuzul pârâtei de îndeplinire a unei „obligaţii de a face”, respectiv de a recalcula pensia reclamantului cu luarea în considerare a veniturilor înscrise în adeverinţa nr. 145/16.02.2009, întrucât pârâta şi-a îndeplinit obligaţia legală de a analiza această cerere a reclamantului, iar împotriva „refuzului” pârâtei de a lua în considerare veniturile respective reclamantul are la îndemână calea de atac specială reglementată prin dispoziţiile art. 149 şi urm. din Legea nr. 263/2010.
În consecinţă, demersul judiciar al reclamantului nu poate fi calificat decât ca reprezentând o asemenea cale de atac specifică în cazul cererilor de stabilire sau recalculare a pensiei, din apărările formulate rezultând cu evidenţă că prin cererea adresată instanţei reclamantul tinde la contestarea respingerii de către pârâtă a solicitării sale de luare în considerare la calculul pensiei a veniturilor din adeverinţa în discuţie.
De altfel, chiar şi instanţa de fond a dat această calificare cererii formulate de reclamant.
Curtea reţine însă că instanţa de fond a respins în mod nelegal excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă. considerând că neurmarea procedurii prealabile la Comisia de contestaţii nu poate împiedica procedura pe fond a contestaţiei.
În acest sens se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 149 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă. obligatorie. fără caracter jurisdicţional.
În raport de această calificare legală. Curtea constată că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 109 alin. 2 cod procedură civilă care prevăd că „Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile. dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.”
În interpretarea acestui text de lege. Curtea reţine faptul că procedura prealabilă reprezintă o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune. a cărei neîndeplinire atrage inadmisibilitatea acţiunii. astfel cum de altfel s-a statuat în mod constant în practica judiciară.
Curtea de Apel mai notează că prin Decizia nr.956 din 13 noiembrie 2012. referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.149 şi 151 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Curtea Constituţională a reţinut că „o astfel de procedură nu poate fi privită ca aducând eo ipso atingere dreptului de acces liber la justiţie. chiar dacă are caracter obligatoriu. atât timp cât. ulterior parcurgerii sale. persoana interesată se poate adresa instanţei de judecată. Prevederile art.21 din Constituţie nu interzic existenţa unei astfel de proceduri administrative prealabile şi nici obligativitatea acesteia atât timp cât nu are un caracter jurisdicţional.
De asemenea. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin Hotărârea din 23 iunie 1981. pronunţată în Cauza Le Compte. Van Leuven şi De Meyere contra Belgiei. paragraful 51. ori Hotărârea din 26 aprilie 1995. pronunţată în Cauza Fischer contra Austriei. paragraful 28. că imperative de supleţe şi eficacitate. pe deplin compatibile cu protecţia drepturilor protejate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. pot justifica intervenţia prealabilă a unor organe administrative care nu îndeplinesc condiţiile cerute de art.6 paragraful 1 din Convenţie. Ceea ce impun însă dispoziţiile acestui articol convenţional este ca decizia unei asemenea autorităţi să fie supusă controlului ulterior exercitat de un organ de plină jurisdicţie. adică un “tribunal” în sensul Convenţiei.
Faptul că. prin neparcurgerea acestei proceduri ori prin nerespectarea termenelor legale. cel interesat ar putea pierde dreptul de acces la justiţie nu este nici el de natură să demonstreze neconstituţionalitatea procedurii administrative prealabile analizate.
Astfel. aşa cum Curtea a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa. “liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor. a libertăţilor sau a intereselor sale legitime. iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiţionări.
Mai mult. exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor. care. potrivit art.126 alin.(2) din Constituţie. are legitimarea constituţională de a stabili procedura de judecată. Aceasta implică şi reglementarea unor termene. după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă”.”
În raport de toate aceste considerente şi având în vedere că pârâta a invocat neîndeplinirea procedurii prealabile cu respectarea dispoziţiilor art. 109 alin. 3 Cod procedură civilă. Curtea constată că în cauză se impunea admiterea excepţiei invocate şi. în consecinţă. respingerea acţiunii formulate de reclamant.
Pentru aceste considerente. în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1-3 cod procedură civilă. raportat la art. 304 pct. 9 cod procedură civilă. Curtea de Apel va admite recursul declarat de pârâtă şi va modifica în tot sentinţa atacată în sensul că va fi admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi va fi respinsă ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul S.A.V.
