Prin decizia civila nr. 178/4.03.2009 pronuntata de Tribunalul Prahova, a fost respins apelul declarat de reclamantul P.V. împotriva sentintei civile nr. împotriva sentintei civile nr. 2540/14.03.2008, pronuntata de Judecatoria Ploiesti, în contradictoriu cu intimata-pârâta SC FILIALA DE DISTRIBUTIE A ENERGIEI ELECTRICE – ELECTRICA DISTRIBUTIE MUNTENIA NORD SA, hotarârea primei instante prin care actiunea introductiva a fost respinsa ca neîntemeiata fiind apreciata ca legala si temeinica.
Astfel, instanta de apel a retinut ca instanta de fond a interpretat si aplicat in mod corect prevederile art. 1 si urmatoarele OUG nr. 130/2004, aprobate prin Legea nr. 189/2005, din interpretarea carora, rezulta in mod indubitabil concluziaca legiuitorul a reglementat facultatea/ posibilitatea titularului dreptului de proprietate asupra locuintei de serviciu de a incheia contracte de vanzare- cumparare cu titularii contractelor de inchiriere ce au ca obiect respectivele locuinte.
Practic, un astfel de act juridic ramane supus principiului consensualismului, precum si conditiilor de validitate instituite de art. 948 cu aplicarea art. 1294 si urmatoarele cod civil, inclusiv sub aspectul consimtamantului valabil al ambelor parti, in intelesul de hotarare de a incheia un anumit act juridic civil manifestata in exterior.
Este adevarat ca prin Hotararea adunarii generale a actionarilor a intimatei parate din data de 30.11.2004, s-a decis ca vanzarea unor astfel de locuinte sa se realizeze catre chiriasi cu plata integrala a pretului, aceasta hotarare fiind in perfecta concordanta cu dispozitiile art. 9 din OUG nr.130/2004 care stabileste ca vanzarea se poate realiza cu plata integrala a locuintei sau in rate.
Atat timp cat, consimtamantul proprietarului, materializat in cuprinsul hotararii organului sau de conducere, vizeaza exclusiv transmiterea dreptului de proprietate insotita de plata integrala a pretului, este indubitabil faptul ca instanta nu poate consacra o alta modalitate de plata ( in rate cum a solicitat apelantul – reclamant), pentru ca s-ar incalca atat dispozitiile art. 969 cod civil, cat si atributul esential al dreptului de proprietate constand in dispozitia juridica asupra bunului detinut.
In mod corect judecatorul fondului a apreciat ca fiind lipsite de relevanta sustinerile apelantului referitoare la imposibilitatea acestuia de a obtine un credit bancar, nefiind posibila suplinirea consimtamantului paratei la incheierea unui act de vanzare- cumparare in legatura cu care nu s-a stabilit prin dispozitii legale imperative obligatia proprietarului la adoptarea unei anumite conduite.
Pornind de la precizarile de mai sus, tribunalul apreciaza ca rezulta cu prisosinta inutilitatea administrarii probei cu expertiza tehnica imobiliara si a probei cu interogatoriul paratei, lamurirea prezentului litigiu realizandu-se pe deplin pe baza interpretarii dispozitiilor legale indicate, motiv pentru care in baza art. 295 cu aplicarea art.167 alin.1 Cod pr. civila, urmeaza a fi respinsa cererea formulata de apelant de suplimentare a probatoriului, ca fiind neintemeiata.
