Prin sentinţa penala nr.1939/2007 a Judecătoriei Brăila s-a dispus condamnarea inculpatului C.C.L de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporala grava, prev de art.182 alin.2/C.pen. şi în temeiul art.81/c.pen s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art.64/C.pen literele a, b si c cod penal . si anume: (a) dreptul de a alege si de a fi ales in autorităţile publice sau in funcţii elective publice; (b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autoritaţii de stat; (c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura căreia s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, pe întreaga durata prevăzuta de art. 71 cod penal.
S-a reţinut în fapt că la data de 21.02.2005, inculpatul CCL l-a lovit cu pumnul în zona feţei pe p.vat D.D, provocându-i leziuni care au condus la pierderea dintelui 21, dinte frontal de pe arcada dentară superioară.
In conformitate cu concluziile certificatului medico-legal, in care se arata ca pierderea unui dinte frontal nu reprezinta slutire in sensul pe care il dau dispozitiile art.182 alineat 2 acestei notiuni, inculpatul prin aparator ales a solicitat ca in baza dispozitiilor art.334 cod procedura penala sa se schimbe incadrarea juridica a faptei din infractiunea de vatamare corporala grava in infractiunea de lovire sau alte violente prevazuta si pedepsita de art.18o alineat 2 cod penal.
Instanţa a subliniat că dispoziţiile art.182 alineat 2/cod penal nu ofera o explicitare a termenului de slutire, practica judiciara fiind cea care a conturat sensul acestei notiuni. În consecinţă, instanţa a apreciat ca pierderea unui dinte frontal constituie slutire, deoarece conduce la o alterare vizibila a armoniei fetei umane având totodată implicaţii atat in funcţia masticatorie cat si in functia de vorbire. Chiar si in ipoteza existentei posibilităţilor de protezare este de remarcat faptul ca acestea au doar un caracter reparatoriu si ulterior fara a putea inlocui un dinte natural.
In baza acestor considerente, instanta a respins cererea de schimbare a incadrarii juridice formulata de inculpat, avand in vedere si faptul ca practica judiciară în materie s-a pronunţat pentru existenţa infracţiunii prevăzută de art.182 al.2 Cod penal, în cazul pierderii unui dinte frontal, chiar dacă acesta poate fi protezat.
La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile prev de art.72 /C.pen, precum şi faptul că, inculpatul fara o motivaţie pertinenta a agresat partea vătămată, aspect de natura sa contureze împrejurarea ca inculpatul este o persoană violentă, iar fapta prezintă un grad de pericol social concret ridicat.
Cu privire la persoana inculpatului s-a retinut ca acesta este in varsta de 30 ani, a mai fost condamnat prin sentinţa penala nr.138 din data de 17 martie 1998 a Tribunalului Miliar Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de furt calificat, nefiind recidivist.
Relativ la pedeapsa de 1 an închisoare aplicata prin sentinţa penala mai sus arătata este de reţinut ca inculpatul a beneficiat de graţiere personala prin Decretul nr.29o din data de 19 august 1998 al Preşedintelui României, dar deşi a beneficiat de o forma excepţională de clementa a dat dovada de persistenta infracţionala, aspect de natura sa contureze un simptom de incorigibilitate in persoana inculpatului.
In baza considerentelor mai sus expuse si facand aplicarea dispozitiilor art.182 alineat 2 cod penal, instanta a aplicat inculpatului o pedeapsa in limitele prevazute de lege.
Deşi prin apărător ales, inculpatul a solicitat sa se retine in beneficiul sau circumstanţe atenuante, instanţa a apreciat ca la dosarul cauzei nu se afla nici un element care sa justifice reţinerea uneia din circumstanţele atenuante prevăzute de art.74 cod penal, ori alte împrejurări de fapt care sa justifice coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de partea speciala a codului penal.
Relativ la modalitatea concreta de executare a pedepsei a optat pentru o modalitate neprivativa de libertate.
Prin urmare, fiind intrunite in mod cumulativ conditiile art. 81 cod penal (pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38; s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia), instanţa a dispus suspendarea condiţionata a executării pedepsei pe intreaga durata prevazuta de art.82 cod penal, ataragand totodata atentia inculpatului asupra dispozitiilor legale a caror nerespectare atrage revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.
Pe latură civila s-a reţinut ca partea vătămata s-a constituit parte civila atât cu despăgubiri reprezentând daune materiale cat si cu daune morale.
Având in vedere ca partea civila nu a făcut nici o proba relativ la daunele materiale, instanţa a respins cererea ca nefiind dovedita.
Relativ la daunele morale solicitate de partea civila, s-a apreciat ca cererea este fondata, agresiunea inculpatului mai ales prin urmările sale fiind de natura a cauza un prejudiciu moral reparabil pe cale pecuniara.
