Condamnare hotărâtă şi executată în străinătate, cât şi în România pentru infracţiuni distincte şi concurente. Contopire pedepse. Instanţa competentă
Prin sentinţa penală nr. 717/27 noiembrie 2002 pronunţată de Judecătoria Alexandria, inculpatul T.G. a fost condamnat a pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g şi i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, faptă comisă la 3 august 2002.
Prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Mare din Podgorita – Serbia, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare executată începând cu 23 noiembrie 2002. Din actele dosarului nu rezultă data punerii în libertate condamnatului.
Aflat în executarea pedepsei de 3 ani în Penitenciarul cu Regim Închis Vaslui, condamnatul a solicitat Curţi de Apel Iaşi recunoaşterea hotărârii pronunţate în străinătate.
Prin sentinţa penală nr. 24/16 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel, definitivă prin nerecurare, fost respinsă ca inadmisibilă cererea, motivat în principal pe neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. 2 şi art. 116 alin. 1 lit. h din Legea nr. 302/2004.
Potrivit art. 115 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, hotărârile penale străine pot fi recunoscute numai în vederea exercitării pedepsei în România.
Prin cererea înregistrată sub nr. 1724/2006, condamnatul T.G. a solicitat Curţii de Apel Iaşi contopirea pedepselor stabilite prin cele două hotărâri judecătoreşti şi pe cale de consecinţă şi deducerea perioadelor executate în Serbia.
În baza art. 142 cu referire şa art. 449 alin. 2 şi art. 25 alin. 2 din Codul de procedură penală, cauza a fost declinată în favoarea Judecătoriei Vaslui în vederea soluţionării cererii de modificare a pedepselor, întemeiată pe dispoziţiile art. 449 alin. 1 lit. a din Codul de procedură penală.
Considerentele avute în vedere la pronunţarea sentinţei au fost următoarele:
Potrivit art. 4 din Codul penal, „legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, dacă făptuitorul este cetăţean român sau dacă, neavând nici o cetăţenie, are domiciliul în ţară”.
Acest principiu al personalităţii legii penale stabileşte competenţa exclusivă şi necondiţionată a legii penale române, în sensul că aceasta se aplică şi dacă făptuitorul a fost condamnat în străinătate.
Pedeapsa executată în afara ţării se deduce din pedeapsa pronunţată de instanţele române conform art. 89 Cod penal.
Coroborând aceste dispoziţii legale cu normele procesual penale înscrise în art. 449 alin. 1 lit. a Cod procedură penală s-a constatat că cererea condamnatului se circumscrie instituţiei modificării de pedepse în executare căreia se află, raportându-se şi la dispoziţiile art. 33 lit. a Cod penal.
Instanţa competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanţa de executare a ultimei hotărâri – Judecătoria Alexandria – sau în cazul în care condamnatul se află în stare de deţinere este instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de detenţie – Judecătoria Vaslui – conform art. 449 alin. 2 Cod procedură penală.
(Sentinţa penală nr. 34/16 mai 2006)
NOTĂ:
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534/21 iunie 2006 a fost publicată Legea nr. 224/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Modificările aduse Titlului V – „Recunoaşterea hotărârilor” – au avut în vedere în primul rând eliminarea neajunsurilor cauzate de abrogarea, prin dispoziţiile art. 188 lit. d din Legea nr. 302/2004, a dispoziţiilor art. 519-522 din codul de procedură penală şi care acoperea ipoteza în care recunoaşterea hotărârii penale era solicitată de statul de condamnare , nu şi de acea în care condamnatul însuşi era interesat în recunoaşterea hotărârii străine, în vederea contopirii pedepselor.
Practic, dispoziţiile titlului V cunosc, prin Legea nr. 224/2006, modificări de substanţă care vizează atât procedura , cât şi condiţiile de recunoaştere a hotărârilor.
Este reglementată distinct procedura recunoaşterii la cererea unui stat străin (art. 117), procedura recunoaşterii pe cale principală (art. 118 – în acest caz competenţa aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială se află condamnatul) şi, respectiv, procedura de recunoaştere pe cale incidentală, în cadrul unui proces aflat în curs, de către procuror în faza de urmărire penală sau de instanţa de judecată în faţa căreia cauza este pendinte (art. 119).
